mama

Lia spune:

Mama mea...e inca tanara,cand am aparut eu avea doar 20 de ani..ma cunoaste foarte bine,singura persoana care-mi da sfaturi pe care le mai si ascult(altfel sunt o incapatanata),singura persoana cu care pot comunica si non-verbal,m-a inteles,ajutat si protejat intotdeauna.Am niste parinti minunati.Am fost un copil fericit pana la 26 de ani,cand m-am casatorit.
Cand eram in anul 4 de facultate,mama a avut un accident cumplit,nimeni nu spera sa-si revina...N-am sa uit niciodata momentele in care era in coma si ma rugam la Dumnezeu sa mor eu,dar sa traiasca ea...multumesc Domnului,totul s-a terminat intr-un mod fericit.
De cand a aparut Iepu', a devenit o bunica minunata,care "presteaza" de departe mai bine ca subsemnata(Iepu' mananca mai bine si cu mai putine mofturi,adoarme mai repede,dupa fiecare perioada de stat impreuna se observa progrese importante in insusirea limbii romane,etc.).Maica-mea vorbeste doar engleza,nu stie decat cateva fraze uzuale(amabilitati:)) in japoneza,dar dupa ce a plecat de la noi, cateva perechi de bunici japonezi,pe care nu-i cunosteam,m-au oprit sa ma-ntrebe despre "mama din Romania",ca a impresionat tot cartierul cate ore se juca si plimba cu Andy afara si cum il indopa in fata automatelor cu sucuri(Iepu' era fan automate de sucuri si tigari anul trecut),la leagane si la tobogan.
Mi-e atat de dor de ai mei si ma gandesc cu groaza la trecerea timpului...




Lia&Andrew

danielac spune:

Si intre mine si mama este diferenta mica de varsta, 23 de ani.
O iubesc enorm si ca tot omul, mai avem si neintelegeri, dar mereu la ananghie si la necaz a fost alaturi de mine!
Cel mai mult m-a bucurat ca a fost alaturi de mine si a fost de acord din tot sufletul atunci cand eu si sotul meu am hotarat sa infiem o fetita.
Mama s-a bucurat cel mai mult si a inteles cel mai bine gestul nostru. Dupa ceea ce patisem , la nasterea copilului meu, mama nu dorea sa ma mai vada nicioadata in spital pe patul de suferinta, unde ea ma pazise zi si noapte, aproape de moarte...
Si atunci a vrut entru mine tot ce e mai bine!

Dana si Diana-Maria
http://www.babiesonline.com/babies/f/fatamea
http://www.desprecopii.com/forum/photo_album_view.asp?cname=diana+nou&mid=201&cid=1072
paginuta personala:
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=danielac

anna maria spune:

E induiosator tot ce a-ti scris despre MAMA si parca te unge la inima.
Si mama mea e destul de tinara dar spre dezamagirea mea nu a stiut niciodata sa-mi fie prietena,e genul care traiste in continua rutina(servici-acasa-spalat-mincare-cumparat strictul necesar),s-a bucurat mult cind m-am casatorit(nu pt.ca ar fi scapat de mine,ci pt.ca am dat peste un om BUN),e f.suparacioasa(si daca se supara pe mine nu vorbeste nici cu ginerele nici cu nepoata...????)isi iubeste nepoata dar poate pt.ca este prima,e darnica,sufletista,dar cu caracterul ei ma da gata.Cind eram in liceu ma tinea sub papuc iar acum parca tre'sa ma port ca ,cu un puf,cu ea.sincer ma inteleg si comunic mai bine cu soacra.Asta este!E bine ca nu stau cu ea sau cu ajutorul ei.

http://community.webshots.com/user/annamariis

Teodoreiin 13 sapt.

gabrielat spune:

Si pentru mine mama este cel mai bun prieten. M-a ajutat tot timpul, mi-a fost aproape si la greu si la bine. Nu stiu ce m-as fi facut fara ea, m-a ajutat foarte mult cu copilul. Tot timpul a lasat de la ea ca sa ne fie noua bine. Niciodata nu a incercat sa ne impuna ceva mie sau la sora mea, ne-a sfatuit cum e mai bine sa facem si noi am ascultat-o.
Si ca bunica este minunata, ii iubeste si pe baiatul meu si pe nepotica mea foarte mult si cum ar fi altfel cand i-a crescut pe amandoi. Si copiii o iubesc pe ea. Se comporta cu ei la fel cum se comporta cu ei, inca mai ceva.
Imi pare rau pentru fetele care au trait cu dorul mamei in suflet.
Imi pare rau de un singur lucru, ca nu am si eu o soacra pe care sa o consider ca si mama mea, dar nu poti avea totul pe lume.

gabi

CRIXIA spune:

M-a emotionat mult tot ceea ce au scris cei/cele de mai sus.

Cu o iubire infipta adanc in suflet mi-o amintesc pe MAMA. Au trecut aproape 4 ani de la moartea ei, dar acum cand am devenit mamica imi doresc foarte mult sa o am langa mine si sa ma sustina, sa-mi spuna ce a simtit ea, cand m-a crescut, educat, ingijit. Acum era momentul sa o ascult, nu in copilarie sau adolescenta cand tot ce-mi spunea despre viata le luam ca pe niste povesti, iar acum le traiesc cu adevarat.
Acum cand bebele meu m-a facut MAMA, vad adevarata valoare a mamei mele, si as fi vrut sa-i spun asta.
Dar..., asa-i destinul, de cele mai multe ori napraznic.
Sunt marcata de decesul mamei mele, pentru ca s-a intamplat de ziua mea de nastere, implineam 23 de ani. A fost ca un fulger, un accident vascular-cerebral pe sistem emotional, a facut ca aniversarile mele ce au urmat, si vor urma, sa ma duca cu gandul ca fiinta - care m-a adus pe lume, m-a crescut si iubit enorm de mult - a plecat in alta lume, si de acolo ma vegheaza si nu inceteaza sa ma iubeasca.
Asta-i viata! cu bune si rele, cu urcusuri si coborasuri.
Voi toate tinerele mamici ce aveti MAMA, iubiti-o, ascultati-o, ca este singura persoana din lume care va doreste bine din tot sufletul!

Legenda asta o stiati?

- Dumnezeul meu, eu merg in lume si nu stiu ce voi face acolo!
- Pentru tine am pregatit un inger si el o sa aiba grija de tine!
- Doamne, eu nu stiu limba oamenilor, cum o sa ma inteleg cu ei? Cum o sa ma adaptez?
- Ingerul pe care ti l-am pregatit te va invata limba lor!
- Doamne, eu am auzit ca in lume sunt multe rele! Cum o sa le pot dovedi?
- Ingerul pe care ti l-am pregatit o sa te apere de rele! Fii fara grija!
- Doamne, cum o sa ma pot intoarce la tine?
- Ingerul pe care l-am pregatit pentru tine iti va spune cum te poti intoarce la mine!

- Doamne, cum se numeste ingerul pe care mi l-ai pregatit?
- Numele nu e important, dar tu ii vei spune
MAMA!

CriXia

Ortansa spune:

Astepta de mai mult de o ora ,langa castanul doar de ei doi stiut,luat ca
punct de reper in melancolicul Cismigiu.Stia sigur ca nu mai vine.Privirea
ei timida mai scruta o data,pentru ultima oara, aleea de sub castan.Nu vazu
nici o umbra suspicioasa si dadu sa plece.Isi arunca cositele blonde pe spate,
cu un zvacnit usor al capului.Rochita modesta ii acoperea genunchii firavi si
obositi de atata plimbat de-a lungul si de-a latul aleii.Intoarse spatele si simti
o atingere
ca de fulg pe umeri."D-soara,pot sa va ofer aceasta floare".Sangele ii urca in obraji,
dandu-le o culoare si o prospetime ce usor puteau fi confundate cu garoafa
din mana tanarului din fata ei."Da,multumesc"raspunse cu vocea zbatandu-se
in gatlejul inecat de emotie.Paseau agale si timid unul langa altul.La despartire
si-au promis ca se vor intalni a doua zi in acelasi loc.
....................................................................................
Au facut mai intai cununia civila.O nunta la biserica presupunea mult prea multe cheltuieli
pentru bugetul lor.Apoi au inceput sa apara copiii.Unul cate unul.Primul,o fetita ,a
mostenit culoarea mamei si trasaturile tatalui.La 5 ani dupa prima nastere,Mariana a mai nascut un copil.
Tot o fetita.Nasterea a fost destul de dificla.Copilul a venit pe lume cu cordonul infasurat in jurul gatului
si negru ca o vanata .Moasa ce asista la nastere,o zdrahoanca de femeie de culoare, se rastea tot timpul la Mariana.
"Hai femeie,ce tot tipi atata,crezi ca esti prima care naste?"Dar Mariana era fericita.
Nascuse o fetita care-si revenea incet -incet la viata,si asta era tot ce conta.

Fetita a mostenit culoarea tatalui si trasaturile mamei.La un an de la nasterea
celui de-al doilea copil,Ion si Mariana s-au mutat din chiliuta neincapatoare ,
intr-un bloc mare de 11 etaje,repartitie de la fabrica.Au inceput totul de la 0.Cand s-au
mutat in casa,vantul sufla cu jale prin apartamentele nedate in folosinta.Apoi ,incetul cu incetul,
apartamentele au inceput sa fie locuite de oameni tineri ca ei.
Cand fetita cea mica a implinit 2 ani,au facut si cununia religioasa.
......................................................................................

Mariana a mai adus pe lume,pe rand,inca doi baieti.Primul dupa 2 ani jumate,iar al doilea dupa
inca trei ani.Cunoscutii o blamau si o sfatuiau sa recurga la avort.Dar ea nu a putut.Circulau
pe atunci atatea povesti de groaza cu femei care au murit din cauza avorturilor sau care ajungeau
in inchisoare.Si apoi ,mai era si Ion,care spunea ca,"unde am crescut 3,pot sa-l mai cresc si pe-al patrulea".

Fetita cu cosite blonde a devenit mamica.Mamica a 4 copii.Daca o intrebi,pentru fiecare nastere are cate o poveste.
Povesti care,dupa atatia ani,au ramas vii in mintea ei.Povesti care se aseamana atat de mult
cu povestile mamicilor din ziua de azi.
Daca o intrebi,iti va povesti despre cum a reusit sa creasca patru copii in Epoca de aur.Despre
cum o femeie simpla,o sotie devotata si o super-mama poate sa se imparta in parti egale,intre casa,copii si servici.
DAca vei sta la taclale cu ea,iti va povesti despre statul la cozi pentru alimente, despre serviciul in trei schimburi,despre
hainutele si sortuletele apretate,despre spalatul cu mana si inalbitul lenjeriei cu albastreala,
despre incropitul meniului zilnic,despre batutul covoarelor,despre facutul cozonacilor,despre inrositul oualelor, despre
infasuratul sarmalelor,despre cumparatul cadourilor...Mai nou,iti va povesti despre retetele compensate,despre
palpitatiile inimii,despre ulcerul duodenal,despre colesteroul din sange,despre hipertensiunea arteriala,despre doctorita de familie,
draguta,dar la care nu te poti duce cu mana goala,despre astmul pacatos al lui Ion,despre emisiunea preferata si despre telenovele,
despre faptul ca a invatat sa foloseasca internetul,
despre faptul ca a inceput sa astepte verile,despre tresaririle la auzul soneriei telefonului,despre pozele insirate pe vitrine,dulapuri si sifonier ,
despre bucuria venirii nepoteilor ei care-i umplu casa de chiote...
Daca ma intrebi cine este aceasta femeie,iti voi raspunde simplu:e MAMA mea.


Ortansa-deX mamica

ruxi spune:

Foarte frumos Ortansa, o poveste de viata minunata, tare frumos depanata.
Si eu ma bucur de o mama tare draga si buna, cu trecerea timpului am devenit tot mai bune prietene, si rolurile se mai si inverseaza, uneori parca eu sunt mama si ea copilul. Mi-e tare draga, si eu parca ma simt vinovata cateodata ca nu-i arat mai des cat de mult o iubesc.
O iubesc tare, tare mult si ma rog la D-zeu sa fie cat mai mult alaturi de noi. Acelasi lucru pot spune si despre soacra-mea, care este o femeie minunata, si o soacra super, la fel ca o mama.


Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 5 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA

tora97 spune:

mama.. hm, minunat cuvint, minunate fiinte.. mama mea din pacate nu stie sa ne arate cit ne iubeste, cred ca ne iubeste, insa in felul ei, rece, distant.. oarecum egoist
nu mi aminetsc sa ma fi sarutat, ori sa ma fi alintat.. poate asaaa ff vag imi amintesc o poveste cu pisici spusa demult, tare demult, ori o atingere a degetelor ei prin par... atit.. mama mea nu stie sa rida, nu stie sa se bucure.. dar sufera, asta stie, poate si pentru ca viata ei a fost un lung sir de necazuri: la 11 ani a ramas fara mama, iar la 19 a ramas orfana.. sora sa i a vindut tot si a adus o aici, in "Rumania" cum se spunea pe atunci.. a dezradacinat o.. a nascut 4 copiii si a rabdat bataile, betiile si tot tacimul unui sotz alcoolic, pina intr o zi cind l a alungat. de atunci (de 30 de ani) a dus tot greul singura... a muncit pe brinci sa creasca cei 4 copii... poate toate astea au abruizat o.. nu a mai avut puterea sa ne si arate iubirea.. dar atunci cind cineva ii ameninta puii devenea leoaica...
acum, a imbatrinit, bolnava (ale batrinetilor boli) copii au plecat care incotro... doar eu am ramas cu ea si intr un fel sora mea... baietii nici nu o mai suna, si desi nu vrea sa arate, stiu ca sufera
este batrina, nervoasa, morocanoasa... uneori o judec si imi pare rau.. de cele mai multe ori intre noi este un zid... dar o iubeste mult pe thea.. pe ea o pupa, o dragaleste, o rasfata.. cu mine se cearta, se ariceste, uneori, in nestiinta ei, ma blestema... dar o iert si o inteleg.. nu a avut nici o bucurie in viata, viata ei a fost doar munca si iar munca...
si ce ma doare este ca va veni o zi, inevitabila, in care ne vom desparti, si nici una nu a reusit sa i arate celeilate ca o iubeste..
cind aveam 20 de ani ii scrisesem o poezie pe care ea nu a citit o vreodata.. am sa v o scriu voua...
De ce mi e pana muta cind despre tine scriu?
De ce cuvintu mi fuge spre adincuri de pustiu?
Imi caut iar cararea, dar tot spre tine duce,
Esti mama, tu, clepsidra a timpului meu dulce.
Te doare plinsul meu si risul meu te nvinge
Si mina ta de floare din nou pe frunte mi ninge.
De atita timp, maicuta, tu tot copil ma strigi,
A raului lacusta cu vocea ta o n fringe

De ce cind simt amarul spre tine tot ma ndemn?
De ce mereu imi caut casuta mea de lemn?
Cu florile din ochi de atitia ani veghezi
Ca drumul meu sa fie asa cum il visezi.
Esti mama stilpul vietii de unde am pornit
Esti pasul meu de Soare spre care am rivnit.

De ce mi i vorba surda cind despre tine spun?
De ce mereu revii sa mi faci cin rau mai bun?
Nicicind odihna n ai, tu esti intreg Pamant
Si ntregul uievrs se aduna ntr un cuvint.
Tu, mama, glas de cintec, esti centrul ueni lumi
Esti tu, copacul veitii si ramuri de maslin...

si cam atit

ancuta06 spune:

Mama...o iubesc la nebunie....pe tata la fel. Mi-e dor de ei mereu si tot ce-mi doresc acum este sa apuce si ei sa se bucure de viata...ca tare greu le-a fost sa ne creasca. Sunt prietenii nostri, parintii nostri, bunicii dulci ai copiilor nostri. Au trait prin si pentru noi, ne iubesc mult de tot si acum incearca mereu sa ne stea la dispozitie si sa ne bucure cu cate ceva. Suntem foarte aprpoiati, toti, ca familie, discutam tot.

nu exista cuvinte prin care sa exprim ce simt pt mama si tata.

Pana am plecat in Olanda, am locuit numai cu ei. Nu mi-am dorit niciodata sa am casa mea, sa plec de langa ei...dar nu am putut sa aleg de cine ma indragostesc......mi-e dor de ei rau de tot si ma simt vinovata ca am plecat. Visul nostru era sa construim o casa mare si sa stam cu totii acolo, parintii mei, surorile mele, sotii lor, copiii nostri. Pacat ca a ramas doar un vis.....dar....poate, intr-o zi...

Ancuta & Martijn, (24.10.2003)

http://community.webshots.com/user/Busch_family

amuleta spune:

Asa-i, Ancuta. Si eu sper acelasi lucru...