Bebelushi si caini mari si fiorosi...

azumi spune:

Desi am impresia ca o sa ma bag cam ca musca-n lapte....tot zic si io ceva!
Din cate am inteles io de la voi, pitbuli si staff si boxeri si alti caini mari si olecutz pericolosi, nu fac nika cupilului, da aia mic?
Ca noi avem un shitzu de un an si trei luni, mi-e drag de el de mor, da e tampit la genu ca nu poti prezice ce va face sau cum va reactiona.Pana acum cu copii cu care a intrat in contact a fost ok nu i-a muscat da sare pe ei si ii linge si mai mai ca-i da jos! Io stiu ca e modu lui de a se bucura.....da ce ma fac ca vine bb si daca mi-l limbeste in halu asta .....e belea!
Apropo, pe bebelu pretenei mele ( are 2 luni bb), o vede destul de des, da data trecuta ara asezata pe o sofa joasa si am lasat-o dormind un minut doua fara sa ne uitam la ea.... iar cand ne-am uitat cutzu erea calare pe ea si tragea limbi pa fata intr-o veseli.Culmea e ca piciu radea de numa numa! L-am pedepsit.....da cre ca piticu` meu e mai pericolos ca boxeri

va pup si scuzzati

ana

liliana csaki spune:

Prima data am avut-o pe Tina, o femela Labrador.Avea 4 ani cand a venit Laura.A reactionat foarte bine, intotdeauna foarte grijulie cu pitica,bineinteles ca s-a mai intamplat sa-i traga cate o limba dar a fost foarte, foarte rabdatoare, a fost pe post de calut, a fost trasa de limba,la propriu, degete bagate in gura, in ochi si-ntotdeauna a acceptat totul fara sa cracneasca.Apoi am pastrat-o pe Brownie(pui de la Tina), o nebuna, care topaie, sare si ne trage cate un cap in gura din prea multa dragoste.O iubeste pe Laura dar in general o evita, nu-i place cand Laura o bazaie, o atentioneaza si se retrage intr-un loc mai ferit.Acum il avem si pe David(3 luni)dar pastram pe mai departe regulile stabilite, aspiram si spalam in toata casa in fiecare zi, cainii nu intra in camera copiilor, ii deparazitam la 3-4 luni si le facem vaccinurile obligatorii, si pana acum n-am avut nici un fel de probleme.Si toata lumea e fericita, copii si caini, eu chiar spun mai in gluma mai in serios ca am 4 copii.
http://community.webshots.com/user/lilianacsaki

moka spune:

Si noi avem un "caine mare si fioros", un Dobermann, si cand eram insarcinata mi-am facut, ca si tine, o groaza de griji despre cum vom convietui odata ce vine si bebicul. Mai ales ca e un caine zbanghiu si dupa cum reactiona cu noi parea inconstient de forta si greutatea sa. Acum are toata ziua grija de bb, asa cum se pricepe, daca plange vine repede si ma cheama... poate nu aud, isi aduce jucariile si le pune langa el, are grija sa termine lapticul (formula) care ramane de la bb si nu lasa strainii sa intre la el in camera: se pune in sezi in fata usii si sta acolo, mai greu sa ai tupeu sa treci peste un dobermann. Nu i-am limitat accesul nicaieri dar nu are voie sa intre in contact cu bb si stie asta foarte bine. Mai incolo, cand bb va merge, o sa fie alta poveste.

Problema ta, Mihai, nu e ca aveti caine ci ca nu il stapaniti. Asta mie mi se pare esential, pentru ca trebuie sa asculte cateva comenzi elementare si sa stie ca in ierarhia din casa el e ultimul. Daca vreti sa pastrati cainele eu v-as sugera sa mergeti cu el la un "program de educare", au aparut acum dresori cata frunza si iarba, pentru ca, totusi, oricat ai iubi un animal, nu-i poti permite orice. Cat despre incidentele cu copii, sa stii ca statisticile spun cele mai multe muscaturi la copii sunt produse de cockeri, care nu sunt nici mari nici fiorosi.

Moka si Mokutza (3 luni)

Andrada spune:

Am si eu o intrebare va rog.
De ce dobermani, labradori, dalmatieni sau ciobanesti? Cind de cele mai multe ori nu le putem oferi decit un apartament sau o curticica. Dalmatianul poate sa alerge de ex 50 km pe zi fara sa oboseasca, dobermanul-rasa elaborata in laborator pentru activitati speciale (in nici un caz ciine de companie), ciobanescul obisnuit cu decor, temperaturi si activitati mult diferite, labradorul ciine de vinatoare, etc.
Deci de ce acesti ciini? Ne pasa ei cum se simt (daca tot ii adoptam)?
Aici in america e moda ciinilor husky (siberian) cu nu's ce vesnic pedigree, si mi-e o mila de ei cind ii vad alienati si tristi cu limbile scurgindu-li-se pe iarba in cite vreun parc insorit...
Cum ne alegem ciini?
A


L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

moka spune:

quote:

---

Originally posted by Andrada

Am si eu o intrebare va rog.
De ce dobermani, labradori, dalmatieni sau ciobanesti? Cind de cele mai multe ori nu le putem oferi decit un apartament sau o curticica. Dalmatianul poate sa alerge de ex 50 km pe zi fara sa oboseasca, dobermanul-rasa elaborata in laborator pentru activitati speciale (in nici un caz ciine de companie), ciobanescul obisnuit cu decor, temperaturi si activitati mult diferite, labradorul ciine de vinatoare, etc.
Deci de ce acesti ciini? Ne pasa ei cum se simt (daca tot ii adoptam)?
Aici in america e moda ciinilor husky (siberian) cu nu's ce vesnic pedigree, si mi-e o mila de ei cind ii vad alienati si tristi cu limbile scurgindu-li-se pe iarba in cite vreun parc insorit...
Cum ne alegem ciini?
A


L’amore che move il sole e l’altre stelle. Dante
Iubirea misca soarele si celelate stele

---

Exista peste 300 de rase de caini tocmai pentru ca de-a lungul timpului oamenii au considerat ca au peste 300 de nevoi pe care un caine tre' sa le indeplineasca. Cu exceptia catorva, majoritatea raselor sunt create "in laborator pentru activitati speciale", istoricul fiecarei rase reda cum si de la ce s-a plecat in munca de selectie pentru crearea ei. Din cele 10 grupe in care Fed. Chin. Internat. imparte cainii, doar una se numeste "Caini de companie si agrement", iar Dalmatianul face parte integranta din ea. Ca sa n-o mai lungesc, preferinta pentru talie la proprietarii de caini descreste odata cu varsta. Cat despre rasele pe care le-ai mentionat, DDobermannul crescut si educat corespunzator poate fi un excelent ccompanion pentru persoanele active, labradorul este nr. 1 in lume la dresaje speciale (droguri, handicapati, orbi), dalmatianul nu poate alerga 50km linistit decat daca moare (testele de anduranta cele mai lungi le dau ciobanestii germani si sunt pe 20km) iar ciobanestii in sensul larg cuprind o grupa intraga de caini care nu au in comun decat faptul ca sunt blanosi (daca te referi la ciob. german cred ca e cunoscuta polivalenta activitatilor la care e folosit, niciodata insa de caine ciobanesc - este o specializare pe care a pierdut-o acu' vreo suta de ani). Cat despre husky, prin temperament este un caine linistit, independent, retras si ne-exuberant.

Moka si Mokutza (3 luni)

Oana_B spune:

Hm...husky retras? Intamplator eram zilele trecute pe un site despre siberian husky si din descriere pare total invers...am gasit si linkul:
http://www.shca.org/shcahp2a.htm
M-am uitat si la federatia chinologica internationala si nu reusesc sa localizez dalmatianul la grupa 9 de companie si agrement:
http://www.fci.be/nomenclatures.asp?lang=en&sel=0
are alta denumire in nomenclatorul lor?
Ma intereseaza subiectul ca daca imi iau un caine poate gresesc si-l alerg toata ziulica cand el o vrea saracul sa stea pe prispa la soare.

Oana_B

parpalak spune:

Sa va zic si de fioroasa noastra. Incercam de vreo doua luni sa adoptam un ciine de la o asociatie care lua in ocrotire ciini parasiti. Cei pe care am fi vrut sa-i vedem, ba s-a razgindit stapinul, ba era in vizita la alti posibili parinti adoptivi, si tot asa, pina cind, intr-o dimineata am primit un telefon ca s-a "bagat marfa" proaspata la hingheri si e o catzeluka cu probleme si ca ar fi bine pentru ea ca deocamdata sa nu fie cu alti ciini. Asa ca am pornit-o spre servici oleaca mai devreme, am trecut pe la hingheri, am vazut-o, ne-a placut cum arata, si in afara de asta avea un soi de disperare groaznica in latrat. Am avut probleme la inceput cu ea, era tare salbatica si au trecut doua luni pina s-a ingrasat suficient ca sa i se poata face vaccinurile, dupa care, in sfirsit am reusit sa-i facem actele pentru adoptie. Au fost luni de zile in care am zis ca daca il intilnesc pe acela care a adus-o in halul ala il si iau la bataie. Acuma speram ca a uitat tot ce-a fost rau in viata ei. Bineinteles ca am fost si la dresaj cu ea, asculta comenzile, cu exceptia momentelor cind sintem pe punctul de a fi atacati de diversi: musafiri, pietoni, postas sau vecinii care ies in curtile proprii si personale. Mai intoarce botul spre noi, adica "am auzit" dar continua sa latre - ea stie mai bine! Pina acuma am avut doar vreo doi musafiri care se si pricep la ciini si care au si fost cuceriti de ea si care au si reusit s-o "cucereasca" - adica au reusit sa-i mute atentia de la activitatea ei de baza, adica paza turmei. Eu sint un pic mai sefa ca ea, in sensul ca pe mine ma asculta, cu exceptia momentelor in care sintem "sub atac". Pe sotul meu il asculta mai rar, in schimb il iubeste de nu mai poate, cum il prinde il linge, si cind stie ca de la mine nu capata nimic, merge si se pisiceste pe linga el si tot obtine ce vrea!
Motivul pentru care am ales un ciine de talie mare a fost ca eu sint cam impiedicata si cam neatenta si n-as fi vrut sa ranesc un ciine din nebagare de seama. In plus, sotul meu a avut un ciine de talie mica si e de parere ca cei mici sint mai afurisiti!
De cind a venit bb Paul (8 luni) eu sint mai scurta si mai abrupta cu ea, nu mai am nici timpul nici rabdarea pe care le aveam inainte. Rezultatul e ca ea incepe sa asculte mai repede. De exemplu, acum sta pe perna ei, de care inainte nici nu voia sa auda!
Cind am venit de la maternitate s-a repezit imediat (ca disperata) la scaunul de masina sa vada ce-i acolo. In ziua aia n-am lasat-o sa se apropie de Paul. Cind s-a mai calmat, am lasat-o sa se apropie sa-l miroasa. Dupa aia, multa vreme nici nu s-a apropiat de el mai aproape de o palma, si cu foarte multa grija. Primele doua luni, cind plingea Paul, scheuna si Minnie, asa ca aveam concert stereo. Acum e foarte afectuoasa cu el. De cite ori crede ca n-o vad da sa-l linga. Paul ride la ea si o urmareste cu privirea de cite ori se afla amindoi pe teren comun. Cind o apuca de bot sau de urechi se fereste usurel si odata, cind si-a inclestat pumnii in blana ei s-a ridicat frumusel si-a plecat. Nici la mine nu prea sta s-o perii.
Eu ma revansez fata de ea de cite ori mai am un strop de energie, asa se face ca ne prinde si miezul noptii uneori, afara in curte la joaca. Ea sta in casa, are acces in toata casa, e casa ei pe care o pazeste, cind eram amindoi la servici, asta era serviciul ei, sa stea de paza. In camera la Paul n-are voie, desi tot ii mai scapa cite-o tura, asa, de control. Camera lui Paul e si singura cu covor, ca sa nu cada prea rau, pentru ca ea lasa mult par si e mult mai usor de strins de pe parchet. N-a avut nici o umbra de comportament de ciine gelos. Singuri nu i-am lasat si nici n-am de gind, pentru ca ea inca e cam stingace cind se joaca, noi am avut mult de furca pina s-o invatam conceptul asta iar acum are inca momente cind e foarte agitata si uita sa aiba grija cum pune ghearele si ne mai trezim cu zgirieturi. (Cind am zis "au" ii trece absolut orice fel de chef de joaca)
Cam asta-i povestea cu fioroasa noastra si cu motivele fioroseniei (fiorozitatii?)ei! :)

Sanatate la bebei si mamici.
http://community.webshots.com/user/parpalak
http://home911.servebeer.com

amal spune:

felicitari pentru subiect, foarte interesant!!!
eu sint insarcinata in 4 luni si am acasa un SCHNAUZER URIAS, care este un mascul fioros de 3 ani si in plus este si "seful haitei". sint cam ingrijorata din pricina lui, nu pot sa-mi dau seama cum vom convietui toti in aceeasi casa....: "printul familiei" doarme cu noi in pat si in restul zilei sta numai in brate (in ciuda faptului ca are 50kg)... cred ca nu mai este cazul sa spun cit este de iubit...., nici nu se pune problema sa-l dam cumva....!!!
am citit tot felul de povesti minunate cu ciini care, in ciuda faptului ca sint imensi si foarte alintati, atunci cind apare un bebica in casa... isi schimba atitudinea total. sper din tot sufletul sa am parte si eu de surprize placute ...
cine a avut inainte de a aparea bebica un schnauzer urias matur in casa, rog mult sa-mi spuna amanunte!
pupici!!!

roisin spune:

Noi avem un caine maricel, si anume un airedale terrier de 5 ani, care nu este doar seful haitei, dar ii incaleca si pe membrii mai indepartati ai familiei ori de cate ori de vizitam reciproc. Este culmea rasfatului, extrem de atasat de noi si dornic mereu de atentie.
De cand a venit bebe (5 luni) si-a mai revizuit comportamentul, nu se mai urca peste noi in pat (se urca, dar cand e patul gol), nu se mai tine dupa mine prin casa tot timpul (numai jumatate din timp), nu mai sta cu capul permanent in poala mea sa cerseasca scarpinat...
Are momente cand e gelos pe cea mica, dar in majoritatea timpului o ignora, nu da semne de nervozitate cand plange (e drept ca fiica-mea plange rar) si macar de doua-trei ori pe zi gaseste ocazia sa o pupe pe manute sau pe picioare.
Probabil ca greul va incepe abia de acum, cand bebe o sa vrea sa mearga de-a busilea sau cu premergatorul, insa sunt convinsa ca vom gasi o cale sa impacam si capra, si varza.

Acuma, pentru ca se vorbeste despre cainii tinuti in apartament, am un mic comentariu. Cainele meu este de vanatoare, ar alerga toata ziua daca ar fi posibil pentru ca are multa energie de consumat. Lasand la o parte rasa, el este din nastere mai zbuciumat si mai zurliu decat multi altii. Sunt absolut convinsa ca i-ar fi mult mai bine intr-o curte, dar si fiica-mii i-ar fi mai bine... din nefericire, deocamdata suntem legati de bloc.
Am invatat in aproape 5 ani de posesor de caine (mai curand de posedat) ca animalele astea au nevoie in primul rand de un stapan. Orice alta dorinta si bucurie este surclasata de nevoia de afectiune si de legatura cu stapanul.
Iar principalii factori pe care trebuie sa-i iei in calcul cand iti alegi o rasa nu sunt dimensiunea si vioiciunea, ci temperamentul (este foarte important sa te potrivesti cu animalul de langa tine, sa stii ce-ti doresti si la ce sa te astepti) si gradul de atasament fata de familie. Insa ultima conditie depinde in egala masura de stapan.

http://community.webshots.com/user/r0isin
http://www.bebelusi.august.septembrie.2003.home.ro

cl spune:

Si noi avem o fioroasa: Ursache. Are 7 ani si este maidaneza pur-sange. Am luat-o de pe strada, cand avea o luna, da la niste copii care plangeau ca le-a fatat cateaua 7 pui si mama lor i-a amenintat ca, daca nu reusesc sa-i dea, ii va ineca. Am privit mica mogaldeata blanoasa, fara coada (din nastere) si am decis, impreuna cu sotul meu: il luam. Nici nu stiam ce sex are, nu ne-am uitat. Semana asa de tare cu un ursulet, ca sotul meu i-a zis Ursache si asa i-a ramas numele. Dupa o saptamana am realizat ca este fetita, dar se obisnuise cu numele si nu i l-am mai schimbat. Cand era pui era foarte jucaus si nebunatic (scuze daca vorbesc la masculin, dar este din cauza numelui, asa ne-am obisnuit). Acum este un urias de 27 de kilograme, , Alex are numai 22 de kilograme . Ce pot sa spun, decat ca s-a mai maturizat de cand am venit cu Alex de la materniate. I-am interzis accesul in camera copilului si n-am avut probleme. In pat, pe canapea sau fotolii nu mi s-a urcat niciodata. Ba, mai mult, de cate ori intra Alex in cealalta camera (avem doar doua camere), iese singur saracul, fara sa i se zica. Cand Alex se mai ducea la el si-l jumulea, nu zicea nici pas saracul, statea cat statea si apoi se ridica si pleca. Avea o figura, ca-mi era si mila de el, parca-si baga capul intre umeri si coada (aia care n-o avea!) intre picioare. L-am gasit pe Alex si calarindu-l pe saracul catel. Nu-l lasam, il dadeam jos, dar se vedea regretul si-n ochii copilului si-n ochii catelului. Si ma distreaza cand Alex ii mai arunca ceva de mancare, sub masa, pe furis...imi aduce aminte de copilaria mea, cand bunicul ne certa ca dam carnati sau prajituri la catei...Probleme am avut cu parul, deoarece naparleste de doua ori pe an si e blanos rau de tot. Dar am gasit solutia: il ducem la tuns, la zero, ca oile. Asa facem curat si mai repede. Ii facem vaccinurile si deparazitarile la timp. Nu regret nici o clipa ca l-am luat. Cand eram gravida au incercat si maica-mea si soacra-mea sa ma convinga sa renuntam la catel. Cu mama a fost mai simplu, i-am spus sa nu se bage, ca e decizia noastra, dar cu soacra-mea...aproape ca-l convinsese si pe sotul meu sa renuntam la caine. Am avut o discutie cu el si i-am spus ca este un suflet si Ursache si atunci cand l-am luat nu ne-a fortat nimeni s-o facem, am facut-o de buna voie si ne-am asumat o responsabilitate, ca nu putem renunta. O sa ne fie mai greu cand va fi bebele, dar nu imposibil, nu suntem nici primii, nici ultimii care vor creste un bebe cu un catel. L-am convins. Ce sa va mai spun, cand a venit soacra la noi, a fost cucerita de Ursache . Si sotul meu, cand vede cum cedeaza animalul in fata copilului spune: "noroc ca e cainele mai intelept". Un singur regret am, ca nu pot sa-l scot afara (din lipsa de timp), iese doar in curticica nostra (care este comuna) de cateva ori pe zi, iar iarna, cand este zapada, cautam sa-l lasam mai mult timp: adora sa alerge in zapada si sa-si bage nasul in ea. Unii dintre voi vor spune ca este chinuit, pentru ca sta mai mult in casa. Dar eu ma gandesc la un singur lucru: ca, daca nu l-am fi luat, poate ca acum nu ar mai trai, ar fi fost omorat de fosta stapana sau de hingheri. Iar cand vin de la serviciu, dupa ce il sarut pe Alex, se infiinteaza si dumnealui si ma impunge cu botul in mana ca sa-l mangai si pe el. Daca nu e multumit de cat l-am mangaiat, sa aseaza in fata mea cu o figura cersetoare si-mi intinde labuta. ...si mai capata o portie de scarpinat...
Claudia