in desertul Qatarului
Raspunsuri - Pagina 3
bidiloi spune:
Draga Dana , nu am cuvinte, ..parca am fost acolo ...ai un talent( ca si Julie, de altfel) va invidiez....te mai astept sper sa nu ne uiti si cu alte povestiri .
georgia spune:
Excelent Daniela! Continua, nu ne lasa cu ochii in soare. Spune-ne tu cum trebuia sa te imbraci cand ieseai pe strada, la fel ca femeile de acolo? Ti-a placut acolo?
Asteptam continuarea!
vikinga spune:
Foarte frumos Daniela! Am citit pe nerasuflate tot ce ai scris..superb! Orice tara are neajunsurile ei, dar asta nu stirbeste din aerul magic de poveste al tarii unde traiesti tu. Mie imi place nespus de mult tot ce tine de aerul misterios arabesc si cred ca as fi putut trai intr-o astfel de tara foarte fericita chiar si cu neajunsurile sistemului. Spun asta, pt ca era cit pe ce sa ma casatoresc cu fostul meu prieten libanez, care are buissnesul in Dubai. Dar alaturi de el am cunoscut sufletul cald si primitor al arabilor, traditiile lor care par la inceput bizare pt noi(la fel cum si noi parem bizari pt ei:)), muzica, buna dispozitie, mincarea...Ce mai! Mai bine mai povesteste cite ceva, sa-mi las amintirile si imaginatia sa curga:)))Vikinga& bb Aldohttp://community.webshots.com/user/vikinga109
marimar spune:
Povesteste mai departe ca povestesti minunat !
Ai calatorit cumva si in Dubai? Daca da, ne povestesti te rog ?
Cit timp ai locuit in Qatar, cum ti-ai petrecut timpul? Nu ai niste poze pe care sa le vedem online? Ar fi super !
ralucami spune:
Superb!!! Nu stiu daca voi avea vreodata ocazia sa ajung pe acolo , dar daca nu, imi vor ramane in suflet crampeie din amintirile tale!
Hai noroc si sanatate- ca-i mai buna decat toate!
Vianne spune:
Danais, e suuuuupeeeer tot ce ai povestit
De ceva vreme sunt fascinata de aceasta lume, de obiceiurile lor, traditii... dar numai cineva care a trait acolo poate povesti fara a distorsiona adevaral. Daca ai mai fost pe undeva, povesteste-ne. Citim cu drag. Eu am fost anul trecut in Tunisia dar acolo, cel putin in partea nordica, parca nu erau asa traditionalisti.
Pupici
danais spune:
Multumesc mult pentru toate raspunsurile. Imi pare bine ca v-a placut ce v-am povestit. Ma intorc la subiectul meu preferat, Qatarul, dupa muuuult timp, in care n-am avut timp sa stau sa imi sistematizez amintirile pentru ca m-a stresat pardalnica de sesiune. Dar acum ca s-a sfarsit (cu bine), revin cu noi amintiri. S-ar putea sa fie cam dezlanate, ca Denisei ii iese un canin si nu prea m-a lasat sa dorm si sunt cam chiauna.
A trecut ceva timp de cand am fost pentru ultima data in Qatar (deja patru ani, cand or fi trecut?), dar inca imi amintesc parfumul atotstapanitor: in magazine, restaurante, cofetarii, de fapt in mai toate locurile publice se ard betisoare inmiresmate sau se pun boluri mari cu flori si fructe uscate parfumate, care au si un efect estetic deosebit. Imi amintesc ca ma duceam cateodata la un magazim de mobila, City Center, numai pentru senzatia de racoare parfumata, primavaratica, parca ireala dupa arsita de afara. Ma rog, exista si varianta mai putin fericita in care parfumul era prea puternic si, dublat de incapacitatea aparatelor de aer conditionat de a face fata la arsita din miezul zilei, creea o atmosfera propice lesinului. Nu am ajuns niciodata chiar la lesin dar mi s-a intamplat sa ies cu viteza din cate un magazin in care parfumul greu si umed predispunea la halucinatii.
Exista in aceasta tara un adevarat cult al parfumului. Povesteam in postarea anterioara de practica parfumarii musafirilor inca de la intrare. Cu toata invazia parfumurilor frantuzesti, inca exista femei care isi fac singure parfumuri din esente si pulberi care se gasesc in magazine specializate. Se si gasesc gata preparate astfel de parfumuri, mult mai ieftine decat cele de firma, dar majoritatea cam grele pentru nasurile europene. Mie mi-a placut totusi unul de liliac si unul de magnolie de la un iranian batran care tinea un magazin absolut fabulos de parfumuri chiar la capatul strazii unde locuiam. Imi este tare dor acum de parfumurile astea. Cam peste tot se gasesc recipiente pentru parfum superbe, adevarate bijuterii din sticla, prevazute cu un dop minutios lucrat care are in interior o vergea lunga si subtire din sticla cu care se aplica parfumul. Nu am vazut nicaieri altundeva asa ceva. Unele sticlute de parfum chiar sunt incrustate cu mici pietre pretioase sau semipretioase si costa enorm. Inca mai am si eu doua astfel de sticlute din sticla violacee suflata cu modele aurite. Am avut cateva zeci, primite pe parcursul sederii mele acolo, dar a trebuit sa le abandonez cu parere de rau - si asa am avut prea multe bagaje la intoarcere si erau si foarte fragile.
Exista si un ceremonial complex al vizitelor. Mai ales femeile isi petrec o mare parte din timp vizitandu-si prietenele si primind vizite. Nefiind localnica, eu nu prea am avut parte de vizite, societatea lor fiind relativ inchisa fata de straini, dar am fost la prietena mea Amira de multe ori cand primea vizite si am insotit-o de cateva ori in vizite pe la rude si prietene. Sunt tare simpatice aceste petreceri intre femei, la care se discuta, se danseaza, se face parada modei cu ultimele achizitii in domeniu, se toarna tone de parfum in capul invitatilor si se rontaie tot felul de dulciuri. Cadourile de baza sunt parfumurile si bomboanele, acestea din urma asezate in cosuri imense, impodobite cu flori, pene, etc, invelite in hartie poleita colorata. Este o adevarata industrie a cosurilor cu bomboane de oferit cadou, care de care mai mari si mai fanteziste. Cred insa ca majoritatea se arunca - nici o familie, indiferent cat de multi copii ar fi, nu ar putea devora sutele de bomboane ce se primesc in dar la o astfel de reuniune. Florile se ofera mai ales in cosuri mari sau sub forma de coroane, asemanatoare din nefericire coroanelor de la inmormantari de la noi. Spun din nefericire, pentru ca un amic qatarez, de fapt var al Amirei, student fiind la medicina in dulcele targ al Iesilor si avand o restanta la anatomie, s-a gandit sa o impresioneze pe profesoara oferindu-i cea mai mare si mai bogata coroana pe care a gasit-o. Urmarea v-o puteti imagina.
Mancarea traditionala este mai ales pe baza de carne de oaie, destul de buna si gatita cu multe condimente. Se mananca si mult peste, care este delicios. Se foloseste pentru gatit untura de oaie - oile sunt o rasa deosebita, care au un fel de punga de grasime sub coada si aceasta punga se vinde ca atare in alimentare. Si pentru prajituri se foloseste aceeasi untura de oaie. Personal am patit-o din prima, in avionul care facea legatura intre Bahrain si Doha s-au servit la micul dejun o frumusete de fursecuri, sa le mananci cu ochii si alta nu. Dar cand am muscat din unul... bleah. Toate produsele de patiserie arata absolut superb, dar gustul si mirosul unturii de oaie iti taie orice pofta, cel putin mie. De altfel in cofetarii erau sectiuni separate de Oriental Delights, ca sa stii ca sunt facute cu respectiva untura.
In mod traditional se serveste mancarea cu mana. Asta nu inseamna ca la orice masa se mananca in acest fel, in general se folosesc tacamurile. Numai la mesele cu specific religios, de exemplu de Aid (sarbatoarea care incheie Ramadanul) sau la cele in care se doreste in mod expres accentuarea elementului traditional, se practica mancatul cu mana. Eu am asistat la o singura masa traditionala de acest fel, cand tatal Amirei a vrut sa ii multumeasca lui Allah ca a scapat cu viata dintr-un accident de masina absolut cumplit. S-a fript un berbec intreg, s-au facut munti de fripturi de vita, peste de toate felurile, salate, prajituri, torturi, toate rudele au adus si ele cate ceva de mancare. Nici la nunti nu am vazut atata mancare. Cred ca au participat peste 100 de persoane, s-a mancat si s-a baut (numai apa si sucuri) enorm. Teoretic, traditional vorbind, barbatii ar fi trebuit serviti primii, apoi ce ramane sa treaca in camera femeilor. Practic au fost servite toate felurile in paralel - la barbati si la femei si s-a mancat, si de o parte si de alta cu mana.
Carnea de porc este prohibita total. Mie personal nu mi-a lipsit. Consumul de alcool de orice fel este de asemenea interzis musulmanilor. Nemusulmanii pot achizitiona insa bauturi alcoolice de la un asa-numit Sindicat, afiliat Ambasadei Marii Britanii, la preturi foarte piperate insa. Este strict interzis consumul de bauturi alcoolice in public sau afisarea pe strada in stare de ebrietate. Pedepsele sunt foarte dure: inchisoarea este in mijlocul desertului si regimul este greu de suportat, se mai practica pedepsele corporale (in speta biciuirea), ca asa scrie la Coran, dar si delictele sunt aproape inexistente. Nicaieri in lume nu m-am simtit in mai mare siguranta decat in Qatar: puteam iesi chiar si singura, la orice ora din zi si din noapte, fara nici un fel de teama. Poate pedepsele pot parea dure, dar si efectul este pe masura: un climat de siguranta deosebit. Orice strain care incalca regulile este pedepsit si apoi expulzat fara nici o discutie.
Atmosfera predominanta este una de calm si liniste. In cateva saptamani uiti de toata agitatia specifica vietii europene si incepi sa te cufunzi in pacea locului. De multe ori auzi shoia-shoia (incet-incet), cand tinzi sa cedezi impulsurilor de graba si agitatie. Nu este nici un motiv sa te grabesti, iti spun localnicii, soarele rasare si maine tot din acelasi loc. Mintea occidentala s-a grabit sa categoriseasca aceasta filosofie de viata drept lene. Nu este deloc asa, este pur si simplu un alt mod de a vedea viata, pe care eu cel putin l-am apreciat foarte mult. Timpul pare a curge ceva mai incet acolo. Mie mi-a fost greu sa ma readaptez la stresul si agitatia vietii cotidiene, odata intoarsa in tara, si nu de putine ori imi amintesc cu nostalgie dupa-amiezile lungi din Qatar, cand toata lumea visa toropita in spatele draperiilor groase care impiedicau soarele desertului sa intre prin camere incingand aerul si decolorand mobilele. Se lucreaza in principal dimineata (de foarte devreme, de la 6 sau chiar 5:30) si spre seara, cand nu e atat de cald. Intre 12 si 16 este aproape pustiu, doar prin restaurante ce mai vezi lume. In ciuda renumelui de "lene", se lucreaza chiar serios.
Filosofia shoia-shoia poate ajunge insa sa te si enerveze, mai ales cand e vorba de taraganarea la nesfarsit a hartiilor oficiale. Formalitatile pentru viza de resedinta, de exemplu, sunt ingrozitor de lungi, complicate, si nu se respecta absolut nici unul din termene. Pana la urma, se rezolva, intre timp trebuie sa iesi la 3 luni din tara, preferabil pana in Abu-Dhabi, care este foarte aproape si are un stil complet diferit (un fel de New York in miniatura, cel putin asta este intentia urbanistica).
Ar fi multe de spus, dar iar m-am intins ca pelteaua. A, da, despre imbracaminte. Nu exista absolut nici un cod vestimentar obligatoriu, impus. Poti sa te imbraci cum vrei. Eu personal am evitat insa fustele sau pantalonii scurti, bluzele mai mulate sau altele de genul asta, pentru simplul motiv ca ma simteam destul de ciudat sa fiu tinta privirilor barbatilor arabi cand ma plimbam pe faleza sau pe la magazine (numai priviri, niciodata n-ar fi indraznit sa face gesturi nepotrivite, sa fluiere sau sa se adreseze necuviincios). Eu sunt mai timida de felul meu. Am vazut insa si fete cu fustite scurte (nu foarte) sau tricouri mulate care nu se jenau defel. Mai ales englezoaicele erau campioane in acest domeniu. Majoritatea femeilor straine insa, adoptau o tinuta destul de rezervata, probabil din aceleasi motive ca si mine. De altfel, erau putine femei europene, majoritatea strainelor fiind indiene, care purtau vestimentatia lor traditionala.
Acum va las. Duty calls.
Daniela si 
Denisa
cl spune:
In sfarsit! Te-am cam asteptat, recunosc. Astept cu mare interes episodul urmator. Multumesc, Daniela. Si cat mai putine dureri Denisei, sa-i iasa cat mai repede dintisorul.
Claudia
Porumbita spune:
mai spune-ne!!!
vikinga spune:
Inca odata superb...Vikinga& bb Aldohttp://community.webshots.com/user/vikinga109