in desertul Qatarului

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Raspunsuri - Pagina 2

hannen spune:

Draga danais,revin cu scuzele de rigoare si
Ai dreptate,asa se cheama urmatoarea rugaciune(sunrise)Shorooq.
M-am interesat la consort
sper ca ma ierti ,si iute ce bine mi-a prins ,am mai invatat ceva
Nicole&Amira

madelaine spune:

Ai povestit foarte frumos, si chiar nu cred ca ai plictisit pe nimeni, din contra, mai asteptam detalii din partea ta. Iti multumim mult.

Madelaine si cei trei muschetari

Porumbita spune:

mai povesteste te rogrrrrrrrrrrrr!!!

dodo spune:

Gata, m-am dumirit...Era vorba de una din rugaciunile optionale, eu o stiam sub alt nume. Rugaciunile obligatorii sint insa 5, nu 6 cum ai zis tu mai sus, de-aia am fost derutata...Se mai intimpla si la case mai mari

danais spune:

Revin dupa o zi in care am absentat de pe forum pe motiv de gripa urata cu febra 39.5. Si asta dupa ce m-am vaccinat regulamentar din septembrie. Acum stau cu inima cat un purice sa nu se molipseasca si mititica mea, ca abia a facut vaccinul de un an.

Despre rugaciuni: nu stiu care sunt obligatorii si care nu. Stiu doar ca ma sculau in fiecare dimineata difuzoarele de la moschee o data in jur de 4 si a doua oara in jur de 6. Lista cu numele rugaciunilor o am de la buna mea Amira, care mi-a dat-o in stradania ei neobosita de a ma converti.

La cat mi-e de frig mie acum, Qatarul imi apare in amintire foarte imbietor, cu temperaturi numai bune de peste 30 de grade. La momentul respectiv insa, mi se parea iadul pe pamant chiar si sa fac numai cativa pasi prin caldura infernala. De altfel, nimeni nu merge pe jos in timpul zilei in Qatar, cel putin nu in timpul verii, asta ar fi sinucidere curata. Din acest motiv, nu exista nici trotuare. Doar pe faleza, exista un amplu spatiu de promenada, marginit de un parc superb cu palmieri si flori, plus o multime de restaurante. Faleza devine animata dupa ora 21, cand caldura incepe sa se inmoaie. Atunci tot parcul de pe faleza se umple de familii care ies la picnic. Nu vezi nici un centimetru patrat de iarba neocupat. Ma gandeam pe atunci: in tara asta atat de arida, in care iarba se intretine cu atata efort, iata ca li se permite oamenilor sa faca picnic pe iarba, iar in Romania toate parcurile sunt pline de inscriptii "Nu calcati pe iarba" (E adevarat insa si faptul ca romanii au alternativa de a se duce la padure pentru picnic, padurea fiind un concept necunoscut in Qatar.) Nu stiu insa cum faceau, dar iarba arata permanent impecabil, indiferent de temperaturile crancen de ridicate din timpul zilei.

Acum, ca ma gandesc mai bine, imi dau seama ca exista si in Qatar un fel de padure. In nord, la Dakhira, exista o mica padure de mangrove. Acesti copaci cresc insa in apa joasa, nu pe pamant. Toamna si primavara (cand si temperaturile sunt rezonabile) este o incantare sa mergi la Dakhira, pentru ca aici poposesc o multime de pasari migratoare si mai ales sunt o multime de pasari flamingo. E insa destul de dificil sa ajungi la Dakhira, trebuie sa inchiriezi o barca si un ghid experimentat, care sa nu se incurce in hatisurile de mangrove.

Desertul insusi are si el farmecul lui. Forma dunelor este intr-o continua schimbare, din cauza vantului. Din loc in loc, dar din ce in ce mai rar, poti vedea si corturi de beduini, oameni care refuza civilizatia moderna si continua sa traiasca in desert ca acum 100 de ani, conform traditiilor. Sunt zone de desert cu nisip rosu, altele cu nisip cenusiu inchis, aproape negru (asta din cauza infiltrarilor de petrol) si altele in care nisipul este alb ca zapada. De aceste zone albe ca zapada trebuie insa sa te feresti pentru ca sunt sabka (nisipuri miscatoare). Nu va imaginati acum ca daca, Doamne fereste, se intampla sa calci in sakba este sortit unei morti crude, fiind inghitit de nisip. Nu, te scufunzi intr-adevar, dar numai cativa cm si ai timp sa treci inapoi pe teren sigur. Mai rau este cu masina, si asta am patit-o pe piele proprie cand inca nu stiam de sabka. Incepuse saraca sa se scufunde serios cand a venit un alt sofer amabil cu o masina puternica si a tractat-o.

Si pentru ca tot vorbeam de soferi, numai cuvinte de lauda pentru spiritul saritor al soferilor qatarezi. Daca te vad ca ai oprit masina in desert, se opresc obligatoriu sa se asigure ca nu ai patit nimic. De fiecare data cand opream in desert sa facem poze, aveam o adevarata problema cu cei doritori sa ne ajute. La inceput ne-a fost frica, nu stiam ce vor de la noi, apoi ni s-a spus ca asta e legea desertului: nu poti trece nepasator pe langa cineva care pare sa aiba probleme in desert pentru ca desertul nu are nici o mila, te omoara.

Fiind foarte bogat, statul qatarez este si foarte generos cu supusii sai (exclusiv cu nativii, nu si cu emigrantii). Statul daruieste fiecarui barbat ajuns la varsta majoratului o parcela de pamant intre 2000 si 3000 metri patrati si un credit pe 20-25 de ani fara dobanda reprezentand 60% din pretul constructiei casei. Tot statul plateste si proiectele pentru casa si o suma fixa de 20.000 de riyali pentru mobila (1US$= 3,65 riyali). Electricitatea este gratuita pentru toti cetatenii, pretul benzinei este modic, convorbirile in interiorul tarii (telefonie fixa) sunt gratuite pentru absolut toata lumea. Pentru cei care au norocul sa se si inrudeasca, oricat de indepartat, cu familia domnitoare Al Thani, exista si mai multe beneficii financiare (loturi mai mari de teren si mai centrale, mai multi bani pentru casa si multe altele).

Casele sunt protejate de ochii indiscreti de ziduri inalte si groase. Eu am avut norocul sa vad cateva case de privilegiati ai soartei, doar prin intermediul Amirei, plus cateva palate inca in constructie, a caror arhitecta era prietena mamei mele. Qatarezilor le place ca viata privata sa ramana privata si o ascund in spatele valurilor si al zidurilor ca de cetate medievala. Primul sediu al firmei la care lucra tatal meu a trebuit abandonat cand vecinul, un anume seic cu stare, s-a plans autoritatilor ca de la ferestrele etajului trei se poate vedea in curtea sa iar sotiile si fiicele sale nu se pot plimba linistite prin gradina de frica unor indiscreti ochi masculini. S-a propus inchiderea sub sigiliu a etajului cu pricina, dar seicul tot nu a fost de acord. Urmarea: cladirea a trebuit abandonata si a cazut in paragina. Sotiile si fiicele seicului se plimba acum linistite prin gradina.

Daca tot suntem pe un forum destinat copiilor, hai sa va spun si cate ceva despre cresterea si educarea copiilor. In mod traditional, atat fetele cat si baietii sunt incredintati mamei pana la varsta de sapte ani, cand se produce o separatie. Fiicele raman in continuare cu mamele in aripa rezervata femeilor (purdah parca se numeste, daca nu ma inseala memoria) iar fiii sunt mutati langa tata. Dupa sapte ani, fiii isi insotesc tatii aproape pretutindeni: la serviciu (daca tatal lucreaza), la moschee, in calatorii, la cumparaturi, la cursele de camile, etc. Tatal ii da fiului primele lectii despre Koran si il indruma pe drumul credintei. Este demna de admirat abnegatia acestor tati. Fetele sunt incurajate sa stea mai mult in casa, langa mama. In ultimii ani exista insa un vant de schimbare. Din ce in ce mai multe familii tinere fac lucrurile astea impreuna si nu mai separa baietii de fete: ies impreuna la plimbare, la cumparaturi, la restaurante, etc. Cu o floare nu se face insa primavara si la ora cinei vezi mai multi barbati prin restaurante petrecand intre prieteni decat familii cu copii. Invatamantul de stat nu este mixt: exista scoli de baieti si scoli de fete, precum si o universitate pentru baieti si una pentru fete. Scolile pentru fete au aparut abia in 1956, pana atunci nu s-a considerat necesar ca fetele sa invete. Amira imi spunea ca manualele de scoala sunt diferite pentru baieti si pentru fete (avand patru frati, mai arunca si ea ochii pe manualele lor si vedea diferentele). Cand am fost eu acolo, Politehnica nu accepta fete, dar am auzit ca ar fi infiintat intre timp si o sectie pentru fete. Exista insa si alternative: scoli particulare (franceze, americane, englezesti, pakistaneze, libaneze, etc.) - mai toate ingrozitor de scumpe.

Si pentru ca tot povestea Try despre Burj Al Arab din Dubai, singurul hotel din lume cotat la categoria 7 stele, va povestesc si eu despre fratele lui mai mic: Doha Sheraton. Este un frate mult mai mic, are numai 52 de etaje, daca imi amintesc eu bine, dar principiul arhitectonic e cam acelasi. Hotelul e construit ca o piramida in trepte cu miezul gol. Holul central este acest miez si uitandu-te in sus vezi sirurile de balcoane interioare corespunzatoare camerelor, intr-un unghi din ce in ce mai strans. Culoarea predominanta este galben-auriu, ca mierea si cred ca intentia este sa te simti ca intr-un urias fagure cu miere. In mijlocul holului sunt patru tuburi transparente prin care circula lifturile. Arata exceptional. In gradina hotelului gasesti absolut orice iti doreste inima: de la oaze de racoare sub palmieri, in ciripitul a mii de paserele exotice adunate intr-o voliera imensa, la nu stiu cate piscine si jocuri acvatice, puncte in care poti inchiria jet-skiuri, barci si multe, multe altele.

Cu un singur lucru va mai incerc rabdarea: perlele qatareze. Nu cred sa gasiti nicaieri atundeva perle mai frumoase, e drept, la preturi destul de piparate. In muzeul de istorie al Qatarului se pot vedea perle superbe albe, rozalii, cenusii, o incantare a privirii. Familia Al Fardan detine cea mai mare si mai valoroasa colectie de perle din lume. Unele perle sunt incredibil de mari, nu iti vine sa crezi ca sunt naturale.

A, si uite ca nu ma tin de promisiune si va mai spun ceva si cu asta inchei, promit. La ocazii speciale (mai ales la nunti), femeile isi vopsesc mainile cu henna: niste modele foarte complicate, in puncte, nu stiu daca ati vazut videoclipul mai vechi al Madonei (imi scapa titlul melodiei) in care ea avea mainile pictate astfel. Unele isi picteaza in acelasi fel si picioarele. Si parfumul e la mare cinste: primul lucru la care trebuie sa te astepti cand intri intr-o casa in vizita, este sa navaleasca pe tine si sa te parfumeze. Eu am patit-o cand m-am dus cu Amira la o verisoara a ei, care a sarit pe mine direct de la usa pufaind din atomizorul atasat la o sticla imensa de parfum. Initial nu am stiut ce face si m-am aparat, crezand ca vrea sa alunge duhurile sau alte bazaconii si Amira radea sa se prapadeasca iar gazda era foarde jignita.

Ei, cam asta a fost, sper ca nu v-am plictisit prea rau. Nu luati de bune toate descrierile idilice, nu totul este roz, dar timpul si distanta idealizeaza totul. Cam acelasi lucru se intampla si cand pleci din Romania, tot ce ai lasat in urma ti se pare frumos si dai la o parte toate amintirile neplacute.

Daniela si Denisa

acina spune:

Dana f frumos povestesti.
Si este f interesant ce zici, mai ales ca se
stiu f putine lucruri despre cultura si obiceiurile
musulmanilor.
Astept continuarea.
Mie imi place mult ce am citit .
Pupici tie si bb-ului

Acina

Catan spune:

Mi-a placut f mult ce ai povestit.am o prietena care traieste de f multi ani in Emirate (in Abu-Dhabi)si ma face sa zimbesc cind o numeste uneori America in picioare.Cred ca se refera la cladirile de o inaltime uluitoare in mijlocul desertului.Mai asteptam sa ne vorbesti despre fascinanta lume a Orientului.Pupici.