Small but perfect, mission accomplished!
Small but perfect, mission accomplished! | Autor: Dalina
Cam asa a fost SMS-ul pe care l-am trimis pe la ora 3 dimineata, dupa ce am reusit sa imi adun cativa neuroni (restul erau inca sub efectul anesteziei generale), si sa il trimit pe la toata lumea - inclusiv directorului general care - saracul - s-a trezit si mi-a si raspuns!
Am citit multe povesti despre nasteri si nu cred ca a mea este cu mult mai deosebita decat altele, dar este a mea si mai ales a lui Daniel.
Inceputul este destul de incert - adica ne propusesem sa il "concepem" in vacanta, o vacanta pe care o petreceam pentru prima data fara sa ne uitam prea mult la bani, in Turcia, la soare si apa atat de albastra - si credem ca am reusit dar probabil nu vom sti niciodata daca s-a intamplat atunci si acolo.
Cert este ca la intoarcere, in avion, ma uitam la proaspatul cadou primit de la sotul meu si decretam: tu esti aurul galben, eu aurul alb, oare cine o sa fie diamantul? (nu va speriati, era un diamant micut dar totusi diamant!). Si de atunci am decis ca numele copilului o sa inceapa cu litera D.
Am avut noroc de o sarcina pe care o doresc tuturor mamicilor: fara greturi, fara pofte, cu mers la munte aproape in fiecare WE, ce mai, era perfect.
Pana la 4 luni jumatate, doctorita de la Medicover care imi "urmarea" sarcina (si de la care scoteam cu clestele fiecare informatie) m-a pus sa fac analizele pe care ar fi trebuit sa le fac de cand i-am spus ca vreau sa raman insarcinata. Rezultatul a fost IGG pozitiv de toxoplasmoza. Cine a trecut prin asta o sa inteleaga disperarea noastra in urmatoarele 10 zile pana cand am avut rezultatul la IGM (din fericire negativ)si decizia irevocabila de a schimba doctorul. In concluzie, cu recomandarea unei foarte vechi prietene de familie a parintilor, asistenta sefa in Municipal, m-am hotarat (in pofida conditiilor imposibile din spital - nu ai nici macar un scaun pe care sa stai cat astepti) sa ma duc la Dr. Constantinescu. Si nu am regretat.
Intre 4 luni jumatate si 9 luni timpul a trecut relativ repede pentru ca aveam foarte mult de munca la birou si impotriva recomandarilor doctorului de a ramane acasa am mers la birou pana cu o saptamana inainte sa nasc. Cam cu o saptamana inainte de marele eveniment am aflat ca bebele cu D in frunte "nu pleaca capul" si ca ar fi recomandata o cezariana. Sincer imi era tare frica de nasterea naturala (dupa toate povestile pe care le auzisem) si m-am simtit usurata ca decizia a fost luata de ALTCINEVA in locul meu.
Poate ce este mai interesant este insasi ziua in care am nascut - o Duminica, 13 Mai, 2001.
Sotul meu era plecat la birou iar eu ma decisesem sa fac un dus. In momentul in care am terminat dusul si m-am uitat in oglinda, nu se stie cum, aburul de pe oglinda se desenase in forma de bebelus! Nu va mint, nici nu a fost inchipuire, i-am aratat si mamei si sotului a fost intr-adevar minunat!
Si ce mi-am zis: asa ceva nu se intampla fara un motiv anume, trebuie sa fie un semn, azi nasc! Pe la 5 seara, cand s-a intors si sotul, i-am povestit "intamplarea" si ca un facut simt ceva si ma duc la baie: din ce citisem eu ar fi semanat cu "dopul gelatinos". Sunam doctorul, ne spune sa mergem la spital si sa ma internez, incepem o alergatura prin casa dupa bagaj (nu aveam bagajul facut pentru ca teoretic de abia peste vreo trei zile ar fi trebuit sa merg la doctor sa ma programeze pentru cezariana), apar si cumnatii (care in ultima luna ne faceau vizite regulate), suna telefonul si primul meu sef ma anunta ca emigreaza in Canada, eu ii explic ca ma duc sa nasc, el incepe sa imi dea detalii despre plecare, sotul ma indeamna sa mananc ceva, eu pe el, cumnatii alearga prin casa dupa lucruri, cineva suna parintii, in fine PLECAM.
Facem o escala la bancomat (oare de ce ??)incep ceva contractii nedureroase, ajungem la spital, mi se da costumatia de "scandal", ma controleaza doctorita de garda, e de acord cu mine, voi naste in acea seara si instiinteaza si doctorul sa vina.
Cumnatul - medic chirurg rezident intreaba daca poate sa asiste si el la nastere, i se spune DA, alearga inapoi in Berceni dupa costumatie, cand sa iasa din casa mai uita ceva, prinde toate stopurile pe rosu dar reuseste sa ajunga exact in momentul primului OAA si sa isi tina primul nepot in brate (norocosul!).
Intre timp mama (adica eu) asteapta linistita pe un pat si incearca sa citeasca o rugaciune, apar parintii, apare doctorul, mama este chemata in sala de operatii - intra calma incercand sa ii incurajeze pe cei ramasi afara - se aseaza pe masa, i se pun perfuzii si incepe sa o manance nasul!!!Vrea sa se scarpine - noroc ca o asistenta sesizeaza si se ofera razand sa indeplineasca "misiunea" dupa care se "rupe" filmul.
Trezirea a fost ca dintr-un somn de o secunda, nu mi-am dat seama imediat ce se intampla stiu ca primele cuvinte pe care am reusit sa le articulez au fost "bebe e bine?". Cumnata mea - care era intr-o stare de euforie incepe sa imi spuna ca are nasucul meu ca e micut dar frumos (am aflat apoi ca a intrat si in salonul de nou nascuti sa il mai vada odata) dar la mine incepuse sa treaca efectul anesteziei si sa apara durerile. Norocul meu a fost (si este) sotul meu care nu a plecat nici o secunda de langa mine toata noaptea (si a stat in picioare!!!) alergand dupa asistente fie sa imi mai administreze analgezice, fie sa imi schimbe "punguta" fie sa le roage sa mi-l arate si mie pe puiut.
Nu m-am gandit nicioadata cum o sa arate - as putea spune ca nu eram deloc curioasa - si sincer mi-era teama ca o sa mi se para urat si o sa fiu dezamagita (ce vreti, nu am fost mama cu vocatie). Insa in momentul in care mi l-au adus si i-am vazut pentru prima data fetisoara mi-am spus ca nu exista nimic mai frumos pe lume si mi-era teama sa nu fi gresit copilul! Mititelul nu avea mai mult de 2.550kg si 47cm (rezultatul probabil al mersului meu la birou pana in ultima saptamana), avea (dupa cate aveam sa remarc la prima baita) un semn pe manuta, o asimetrie la barbita (din cauza pozitiei in care statuse mititelul), displazie de sold dar si o...STELUTA pe cuculet (pe care o are si azi). Se pare ca era tare infometat ca de cum l-au pus la san a inceput sa infulece iar sotul meu care avea o teama ascunsa in suflet ca e prea mic si ca nu o sa reuseasca, a rasuflat usurat!.
Restul conteaza mai putin, durerile de dupa cezariana si mai ales prima data cand m-am ridicat in picioare, furia laptelui (un cosmar) noptile nedormite si colicile.
Cert este ca acum Danut este un "BAIETEU MAE" de doi ani si aproape 8 luni care o da pe mami seara cu alifie pe burtica de 28 de saptamani si care "E FE.ICIT CA NU O SA MAI FIE .INGU."
Pe fratiorul lui o sa il cheme Andrei sau Matei - de data asta el va alege numele!
Sper ca nu v-am plictisit prea tare.
Un an nou minunat cu copii sanatosi!
Dalina si cei 3 baieti (unul la servici, unul acasa si unul inca in burtica)
Raspunsuri
aquariusrpro spune:
Dalina,
La multi ani si sa-ti traiasca baietii!
Minunata poveste. Teoretic vorbind, povestea unei nasteri seamana cu celelalte... dar nu stiu cum se face ca, practic, fiecare este in felul ei deosebita, frumoasa.. POate e parte din darul primit odata cu bebe.. povestea.. sa avem ce sa spunem celorlalti si copiilor cand or fi mai mari! Poate e pentru sufletele noastre cand incercam sa trecem de spaime ( spaima cu .. aoleu.. cum o fi la nastere, apoi .. respira, nu respira, s-a intors .. a ridicat capul.. mananca nu mananca ).. un lung sir de spaime impletit cumva cu bucurie si iubire!
Eu cred ca povestile sunt deosebite. Si a ta este si tot ce am mai citit pe site!
Multumesc ca ai impartasit-o si cu mine!
Roxana&Ruxandra
Dalina spune:
Multumesc Roxana,
Asa este, toate debuteaza cu spaime, intrebari, sperante pentru a se concluziona in "singura experienta care nu merita ratata".
Mi-a trebuit ceva sa ma hotarasc sa scriu, dar vazandu-ma pe mine cu cat interes citesc povestea altor mamici m-am gandit ca poate multi se vor regasi si in povestea mea.
Sa dea Dumnezeu ca toate povestile sa aiba final fericit!
Mada spune:
Buna,
este o poveste frumoasa si emotionanat ca toate celelalte pe care le-am citit si auzit.
Sa-ti traiasca! si sa fie cuminte.
Mada
natydea spune:
Buna,
Este o poveste frumoasa si chiar daca toate au ceva comun intre ele, toate sunt la fel de interesante si captivante, in special pentru noi viitoare sau aspirante mamici.
Felicitari mamico si sa-ti traiasca baieteii!!
Dea
lorelei_19 spune:
Tare mi-a placut povestea voastra. Sa-ti traiasca micutzul diamant si fratziorul lui din burtica! Si sa avetzi multe, multe bucurii!
Un an nou fericit si sanatos tuturor!
Lorelei & Family
ruxi spune:
Felicitari pentru micutul Daniel si nastere usoara si la termen. Foarte frumoasa povestea!
Ruxi si Clara pisicuta, 1 an si 4 luni
Implinirea cea mai mare pentru o femeie este acea de a fi MAMA
Adela P spune:
Felicitari. Mi-a placut mult povestea ta. Vei face tot cezariana?
Adela
http://www.desprecopii.com/chatnew/Desprecopiichat/PaginapersonalaView.asp?nickname=Adela%20P
Dalina spune:
Din pacate sau din fericire, tot cezariana. Doctorul meu nu vrea sa riste (se pare ca probabilitatea unei rupturi uterine pe cicatrice e de 20% iar daca se intampla si nu esti in spital sansele de supravietuire ale mamei si copilului sunt minime). As fi vrut sa incerc sa nasc natural - am auzit ca recuperarea e mult mai rapida (fata de cezariana cand eu am fost "valabila" doar dupa 2 zile) dar nici nu stiu cum ar fi la mine travaliul. Asa macar stiu la ce sa ma astept. Din pacate vroiam si o fetita si acelasi doctor mi-a spus ca el a treia cezariana nu o mai face, deci...
Dalina
desprecopii spune:
Dalina draga am dori sa pulbicam povestea nasterii pe prima pagina - dar ne lipsesc poze. Le aspteptam.
Desprecopii.com - Asa se naste o mare iubire.