Oare eu nu sunt tot OM?

De 2 luni de cand sotul meu este plecat, traiesc intr-o tensiune ingrozitoare:ba nu primesc viza, ba imi spune ca nu o sa faca fata examenelor, ba ca il enerveaza mama lui, etc. Se supara pentru fiecare fleac si nu imi mai vorbeste zile intregi daca l-a deranjat ceva din ce i-am spus. Il iubesc mai mult decat orice pe lumea asta. Mi-as da si sufletul pentru el, incerc sa il sustin cum pot, incerc sa il incurajez, incerc sa fac lucrurile in asa fel incat sa-i fie bine. Pe mine insa nu ma intreaba nimeni ce simt. Toti uita ca in povestea asta una din piese sunt si eu. Sunt nopti intregi in care nu dorm pt ca ma gandesc la cat de tare imi doresc linistea unui camin si a unei familii unite si ma intreb daca o sa fie posibil pt ca vad ca de la 1 luna cat trebuia sa dureze viza, se ajunge la mai mult de 3 luni.
Locuiesc cu parintii mei si le inteleg durerea dar tatal meu cand ma vede ca sufar imi spune ca eu mi-am ales sa traiesc asa si ca nu vrea sa auda ca ma vait.
Sotul meu nu ma intreaba daca ma doare ceva pt ca are el deja pe cap destule probleme de care vad ca nu vrea sa scape. Ba imi zice ca se intoarce in Romania pt ca aici e fericit, ba imi spune ca ramane acolo dar sa stea mama lui non-stop cu el cand invata. Nu mai inteleg nimic.
Deci eu nu am dreptul sa simt nimic si sa spun nimanui ce ma doare. Eu sunt cea care intotdeauna e sprijinul tuturor si nu ma plang pt asta. Toti insa daca ma vad mereu optimista si ii incurajez au senzatia ca eu nu pot avea probleme. Oare eu nu sunt OM? Mi-am dorit familia asta mai mult decat orice pe lume si am parte de singuratate, de reprosurile parintilor si pe deasupra si de tacerea sotului meu cand se supara. Aceasta tacere ma doare cel mai tare. Trec cu fruntea sus peste toate necazurile cand nu am parte de acesta tacere.
Mi-am descarcat sufletul fata de voi pt ca altfel cred ca imi crapa inima in mine.
Va multumesc ca m-ati ascultat!

Luminita

monicaa spune:

Uf Luminita draga
Parte din situatia ta o cunosc tare tare bine.Pana sa ajung aici, langa sotul meu am crezut ca mor de stres.
Eu am avut parte de parinti super intelegatori,ba chiar bunica-mea ma suna in fiecare seara sa ma intrebe daca nu vreau sa vina sa doarma cu mine (eu locuiam singura) ca intelege ce greu imi e.
Si cu toate astea tot oribil de greu a fost si nu ma incalzea cu nimic ca mama e alaturi de mine.Eu vroiam sa fiu langa el.
Stresul cel mare era serviciul care ma extermina efectiv si asteptatul dupa hartii ca sa pot depune cererea de viza.
Sotul lucra foarte mult, trebuia sa mearga azi sa faca rost de o hartie si nu avea timp si iar se amana toata treaba, eu faceam crize si el zicea sa am rabdare.
Dar a trecut si acum e bine.Ai sa vezi ca o sa treaca si la tine.Stiu ca e greu, nu stiu cum sa te ajut sa-ti fie mai bine..nici eu la timpul meu nu am gasit nici o solutie.
Tot ce iti doresc e sa iti gasesti cumva o particica de liniste.
Eu citeam..foarte mult.Seara cand ajungeam acasa, nasul in carti si asa mai uitam, si mai trecea o zi.
Iti doresc numai bine,
Monica

casandra spune:

Incearca sa te linistesti, sa te gandesti la altceva, fa lucruri care iti fac placere, iesi in oras... Cat timp esti stressata, nu poti sa te ajuti nici pe tine, nici pe sotul tau si transmiti, fara sa vrei, starea de incordare si celorlalti din jurul tau

Crystinne spune:

Luminita esti OM cum sa nu !!!!! DAR ESTI UN OM DEOSEBIT! Esti tare! E un sentiment greu de dus ca numai tu ajuti, dar asta ar trebui sa te faca mandra ca esti o femeie puternica. Vei vedea ca vei fi si tu sprijinita cand vei avea nevoie, dar mai bine sa nu ai nevoie. Mai bine sa poti fi puternica mereu asa cum ai fost si cum esti.
Cand va trece si asta o sa te uiti in urma si nu o sa-ti vina sa crezi ca au existat.

Mult timp si pe mine m-a scos din minti chestia asta cu "tu esti tare, tu poti ... X nu e ca tine , este slab, are nevoie de ajutor... tu esti altfel" Apoi mi-am dat seama ca nu oricui ii este data puterea asta de a lupta, ca momentele in care ajut ma fac si pe mine sa ma simt bine.

A spus cineva si are dreptate, incearca sa te linistesti si sa te relaxezi. Nu te mai gandi numai la asta. Va veni si viza ai sa vezi, e normal sa nu ai incredere ca se rezolva asa de repede cu birocratia asta de peste tot.

ErikaM spune:

Draga de tine ! Si eu am trecut prin ceva asemanator, dar , chiar daca era distanta intre noi, macar eram in aceasi tara!Trebuie sa te detasezi un pic de problema si sa iti ocupi cit mai mult timpul cu diverse treburi,astfel incit sa "cazi " frinta de oboseala seara.Nu in ultimul rind gindeste pozitiv: timpul trece si le rezolva pe toate.O sa-ti amintesti de aceste vremuri cind vei fi alaturi de sotul tau.Dar sa-ti amintesti!!!!!Sa faci ca fiecare zi cu el sa fie o sarbatoare si sa-i multumesti lui D-zeu de fiecare dimineata in care te trezesti alaturi de el.Sa nu uiti niciodata prin ce ai trecut si sa nu lasi ca orice nimic sa va umbreasca viata!

oz spune:

lulu,
inteleg cat esti de frustrata dar sotul tau era asa si in Romania? de ce are nevoie de maica-sa sa stea cu el cand invata??? ce daca l-a lasat singur fara mancare, el nu stie sa-si prajeasca un cartof sau sa-si comande o pizza?
Eu zic ca de dragul sanatatii tale mentale sa-l scuturi putin sa-si revina. Ce se tot vaita atat, daca nu mai suporta sa se intoarca in tara, daca ramane sa nu se mai vaite atat. Stiu ca suna cam dur dar uneori cand suntem 'aprinsi' avem nevoie de cate un dus rece ca sa ne asezam ideile in ordine.

lulu75 spune:

Citesc si imi dau lacrimile. Va rog sa ma credeti ca mi-e atat de dor sa adorm langa sotul meu si sa ma trezesc dimineata langa el si acum mi se par atat de departe toate astea. Am senzatia ca mai e foarte mult pana se vor intampla toate astea.
Indecizia lui cu privire la ramanerea acolo sau intoarcerea in Romania, ma face sa am aceasta stare. Eu sunt un om hotarat. Daca vreau un lucru, il fac. Chiar daca uneori nu ies toate asa cum sper, am linistea ca am incercat. Dar cand vad ca un lucru nu merge bine, nu stau sa imi mananc nervii pt el. Renunt si merg mai departe. Multe lucruri le fac din instinct si ies mult mai bine decat cele gandite de 100 de ori. Sotul meu este foarte nehotarat. Chiar inainte sa plece imi spunea:" am de invatat de la tine modul in care vezi tu viata. Daca azi esti infranta, maine ai puterea sa o iei de la capat si vreau sa invat si eu asta."
Doamne de l-as vedea acasa as simti ca ma mai nasc 1 data.

Luminita

ruxij spune:

Draga Luminita,
Sotul tau e un om dificil si viata langa un om ca el este cam obositoare. Dar depinde doar de tine. Sa nu te gandesti ca se va gandi cineva vreodata la tine, ia-ti gandul si pregateste-te de episoade de genul asta si pe viitor. Probabil ca tu stii asta deja dc. va cunoasteti de 6 ani. Emigrarea pune mereu greutati in casnicie. Sau de multe ori. Una era in Romania, alta e cand se intampla lucruri din astea cu plecari si despartiri, schimbari radicale de situatie etc. Sotul meu e putin asemanator cu al tau, nu chiar cu sinucideri si cu nevorbiri de zile intregi, dar cu rasfatz, mutre si depresii cat cuprinde. Pe al meu l-am tinut pe linia de plutire, uneori a mers doar cu raul, alteori cu binele. Acum, in momentul astsa, eu cred ca cu al tau ar merge cu raul, ca de bine vad ca nu intelege. Am patit si eu ceva asemanator, dar cumva invers. Eu am venit in America in '99 la doctorat (el m-a indemnat de mama focului, ca sa nu scap sansa, ca vine si el dupa), apoi i-a rabufnit orgoliul, ca ce, el vine dupa mine unde i-am ales eu si nu voia sa mai vina la univ. la care eram si eu. Pana nu i-am zis ca f. bine, atunci casnicia noastra se incheie aici, nu am rezolvat. A venit intr-o saptamana dupa acea convorbire telefonica, dar dupa un an a reaplicat la univ. aleasa de el si a plecat acolo, desi eram gravida in 3 luni. M-am dus dupa el sa il aranjez, nu i-am zis sa nu se duca, nici ca il parasesc, dar singur nu a vrut sa ramana, a vazut si si-a dat seama ca nu i-ar fi prea moale si era o univ. cam slaba si un loc nu prea placut. Dar ce nervi mi-a facut un an pana a vazut el cu ochii lui! Ce depresii! Ca el nu invata! Ca lui univ. asta a noastra nu i se potriveste! Pur si simplu nu invata, nu mergea nicaieri, ma duceam singura peste tot, apoi se supara ca de ce m-am dus singura etc etc etc. Am devenit ceva mai dura si a mers. A trecut perioada, el a evoluat mult, e din ce in ce mai bine, dar fondul ramane acelasi. Tot timpul, tot la 2-3 luni, vine cu un moft, cu ceva, in general la el e din cauza de orgoliu si numai de orgoliu. Totul vine din orgoliu la al meu,dar rezultatul e acelasi. Pana si depresiile tot din orgoliu. Si din egoism. Tb. laudat tot timpul al meu, incerc si merge, dar ce faci cand in afara casei nu toata lumea il lauda pe el? Nu toata lumea te rasfata in afara casei. Nu stiu dc. toate astea se aplica la sotul tau, dar mai incearca sa il mai iei si mai tare din cand in cand.
Eu pot sa spun ca am o casnicie fericita, nu mai pun la suflet nimic, sta botos 3 zile si ii trece, iar eu imi vad de ale mele.

Nu mai pune atat la suflet, fii tare!

Numai bine,
Lia

ruxij

lulu75 spune:

Azi am reusit sa vb cu el si m-am mai linistit. Este f deprimat si as trece peste tot numai sa-l vad acasa.

Luminita

ancasoare spune:

Draga Luminita,

Eu ma regasesc in descrierea sotului tau ... in sensul ca sunt foarte nehotarata si imi fac rau si mie si lui si in urma nehotararii asteia sufera toata lumea si eu in frunte cu ei

Acum ca sa iti spun si antidotul, adica tratamentul care da rezultate cu mine: imi prinde tare bine ca prietenul meu (ca de cele mai multe ori pe el cade magareatza) sa fie dur si transant si sa-mi spuna toate cele verde in fata!!
De multe ori, noi astia nehotaratii nu avem curaj sa recunoastem fata de noi insine adevarul si avem tendinta (cel putin eu) sa ne "razbunam" pe cei mai dragi si mai apropiati oameni.
Mie un dus rece imi prinde tare bine, trag o portie de plans si gata, revin pe linia de plutire!

Sper sa reusesti sa gasesti si tu antidotul care sa-l readuca in circuit pe sotul tau!
Te pup dulce,




Ancuss

anapharm spune:

Draga Elena,
Noi femeile suntem inzestrate poate cu prea multa intelegere si iertare. Nu dezarma, timpul iti va demonstra daca asteptarile tale au meritat pe deplin. Cat despre tacerea lui... nu-ti poate spune nimeni ce este cu-adevarat in sufletul lui. Cand iubesti merita sa te scrifici. Iubirea nu ne-o poate lua nimeni asa ca bucura-te de ea!!! indiferent cat de greu iti este departe de el, incearca si alta metoda prin care sa patrunzi in ufletul si gandurile lui. Daca reusesti acest lucru, problema e pe jumatate rezolvata iar dragostea iti va intoarce acea satisfactie ca esti iubita si dorita in continuare. Sprijina-l cat poti, o va face si el intr-o buna zi. Tati tau este sigur mult prea coplesit si intristat de ceea ce traiesti, dar nu-l intelege gresit, mesajul dansului de imbarbatare este unul firesc. Asa sunt parintii cateodata, sa nu-i condamni. Ia acest gest ca pe un mesaj de dragoste si ai sa vezi ca depasesti mai usor aceste momente. Iar daca primesti tot acelasi raspuns spune-i scurt Ca-ti iubesti tatal la fel de mult si-ai sa observi un zambet venit din interior. Situatia o poti ameliora, incearca doar...
Te pup dulce si-ti doresc ca MULT asteptata clipa sa soseasca cat mai curand!
Sunt alturi de tine cu oricate sfaturi ai nevoie! Pe curand!
Cu drag ANA

Ana Burtch