cat lupti pentru o casnicie?

a_alinta spune:

eumada, bine ca nu te facusi psiholog. care sunt etapele normale ale unei vieti?

1234, eu nu cred ca e normal sa te trezesti dupa 12 ani spunand ca ai luptat "prea mult" pentru casnicia ta. asta se numeste neadaptare de caractere si se rezolva simplu cu un divort inainte de a aparea copilul. dar tu zici ca l-ai iubit exagerat de mult. ce ai iubit atat de mult la el de ai ajuns sa lupti prea mult ca sa ramaneti impreuna?

gabitza2005 spune:

Ar fi bine de stiut cum a luptat atatia ani. Ce a facut efectiv pentru continuarea casniciei.
Sa stai si sa accepti anumite lucruri nu inseamna ca ai luptat.
La noi parca prea usor se renunta la o casnicie in unele cazuri.

cristoiu spune:

Sa stai si sa accepti se numeste pasivitate, nu se cheama a lupta. Si din pasivitate nu se naste nimic. A lupta intr-o casnicie inseamna a face eforturi de a gasi calea potrivita de comunicare cu celalalt, de a-i oferi celuilalt suport pentru a ajunge acolo unde isi doreste (si daca nu stie ce isi doreste atunci ajutor pentru a descoperi), de a mentine pasiunea mereu vie in relatie si multe altele. A sta si inghiti nu e lupta, e lasitate.

aannaa1234 spune:

Este adevarat ca l am iubit foarte mult,a fost primul meu iubit,primul barbat,primul prieten,probabil ca l am idolatrizat f mult timp.
De indurat nu pot sa zic ca am avut de indurat de la el,nu ma bate ,inafara de cateva copilarii puse pe seama varstei nu m a inselat,nu iese cu prietenii decat f rar,ma ajuta la curatenie...
Problema mea este ca imi dau seama ca nu este tipul de barbat care sa se zbata ,sa se chinuie sa isi gaseasca un loc de munca,sa ne asigure mie si copilului nostru un trai bun,adica pe langa ce castig eu sa vina si el cu un salariu si ne am descurca mai mult decat bine.
Ma enerveaza faptul ca brusc familia lui s a bagat in viata noastra.Daca pana acum ne am descurcat aproape singuri acum vine mama lui sa mi explice cum sa imi cresc copilul,cum sa il educ..nu imi place.Imi da impresia ca ne fura din intimitate,chiar daca locuim singuri ,socrii stau aproape de noi si sotul neavand alta ocupatie cand copilul este la gradi si eu sunt la munca sta la parintii lui,i mai ajuta cu diferite chestii.Nu ma deranjeaza asta,ma deranjeaza ca il ajuta financiar si cred ca lui i este usor asa decat sa se duca la munca.Daca eram doar noi si vedea ca nu avem bani de paine probabil ca se ducea sa munceasca si la o spalatorie auto din lipsa de altceva.
Ma gandesc ca poate mi ar fii mai bine singura,fara el,as putea sa mi cresc copilul fara o suta de pareri din exterior,as putea sa mi draia o pauzasc mai bine banii,as putea sa traiesc doar pentru mine si copilul meu...
Si ma mai gandesc ca suntem impreuna de 12 ani si il iubesc .Sunt singura ,nu am frati,surori,parinti.Nu am pe nimeni care sa ma ajute cu cel mic,sa il i a de la gradi,sa stea cu el pana ajung eu acasa.Ma gandesc ca mi ar fii f greu sa i au viata de la capat atata timp cat eu am trait alaturi de el atata de mult timp si nu stiu sa fiu singura,nu stiu cum e sa ajungi acasa si sa nu te intrebe nimeni ce faci

MariaG spune:

ana tu ti-ai dori ca sotul tau sa isi gaseasca un loc de munca. Orice fel de loc de munca.
Acuma o sa pun o intrebare care poate parea retorica: ai vorbit cu el (fara reprosuri) despre asta? care este parerea lui?
Adica i-ai spus ca pentru tine este foarte important ca sotul tau sa lucreze?
(senzatia mea este ca nu faptul ca nu castiga bani te deranjeaza ci ca "nu face nimic" - sper sa nu gresesc).
Te-ar deranja la fel de mult daca ar fi implicat intr-o activitate care nu ii aduce nici un venit? Daca ar face voluntariat, spre exemplu.

marius spune:

Pe scurt citind ceea ce ai scris te deranjeaza si ti-ai dori sa:
1. Ca sotul tau nu isi gaseste de lucru nu conteaza ce nici cat castiga numai sa lucreze ca sa simti ca se zbate sa va mearga bine tie si copilului vostru.
2. Ca socrii tai va ajuta financiar si din acest motiv fiul lor nu s-ar zbate sa isi gaseasca de lucru.
3. Ca soacra ta se baga in familia voastra cu sfaturi si ai dori sa nu se mai bage deloc.
4. Ca sotul tau merge la parintii lui si ii ajuta cu una alta
5. Ca pentru tine conteaza banii care i-ar face sotul tau nu banii primiti de la parintii lui prin aceasta intelegand faptul ca sotul tau ar demonstra ca isi da interesul si se zbate ca voua sa va mearga mai bine
6. Ai dori sa va distrati o data pe saptamana.

7. Pentru ca nu este asa ai dori sa divortezi sa ramai doar tu cu copilul insa il iubesti pe sotul tau si in egala masura realizezi ca nu te poti descurca singura cu copilul si serviciul tau.

Bun:
1. Nu stiu ce meserie are sotul tau nu stiu ce ar sti sa faca insa exista probabilitatea foarte mare sa nu gaseasca de lucru in ziua de azi.
2. Cred ca suferi de o doza de egoism relational in sensul ca oamenii sunt facuti pe lumea aceasta sa se sprijine atunci cand au nevoie si daca pot fiecare dupa posibilitatea sa iar gesturile de sprijin nu ar trebui sa fie interpretate cu atat mai putin daca vin dinspre parinte spre propriul copil.
3. Cred ca suferi un pic de egocentrism relational in sensul ca o familie este formata din relatii atat intre membrii familiei cat si intre ascendenti /descendenti iar izolarea relationala nu inseamna atingerea identitatii familiale.
4. Nici una din gesturile facute de parintii sotului tau in mod firesc nu ar trebui sa deranjeze pentru ca ele sunt venite cu buna credinta si pentru ca nici tu nici sotul tau nu aveti posibilitatea de a obtine singuri aceste avantaje.
5. Mi se pare destul de nefundamentata ideea de a divorta pentru aceste motive fapt pe care il realizezi si tu singura pentru ca in realitatea esti ajutata in mod direct de sot si/sau socrii cu copilul ceeea ce este un avantaj major chiar daca nu se exprima in bani.
6. Am sentimentul ca, senzatia aceasta ca doar tu esti angajata te apasa mai mult decat aspectul banilor, ca banii primiti de la socrii te deranjeaza mai mult ca sunt de acolo de la socrii decat lipsa efectiva a lor, ca socrii tai sunt prezenti in familia voastra si ai dori sa nu mai fie, ca exista o relatie intre sotul tau si socrii pe care ai dori-o sa fie mult mai limitata indiferent cum.

Eu asta vad cel putin.
Posibil sa existe diferente de mentalitate intre tine si sotul tau in sensul ca tu fiind singura la parinti ai un anumit fel de a fi individualist si asta nu se va schimba pentru ca asa ai fost crescuta.

Acum asta am observat eu. Cat despre intrebarea pusa de tine:

"Cat lupti pentru o casnicie?"

opinia mea este ca te chinui singura. Casnicia este formata din 2 + copii dupa caz, fiecare avand rolul sau in pastrarea echilibrului. Daca sotul tau nu ar face nimic desi ar putea sa faca, daca sotul tau nu s-ar ocupa de nimci desi ar putea sa o faca daca sotul tau ar avea un impact voit negativ sub o forma sau alta indiferent de forma (alcool.droguri,violenta,relatii extraconjugale,abuz emotional samd) as putea sa spun ca ar exista premisa corecta si obiectiva in a lua in considerare intreruperea acestei relatii defecte pentru ca sunt motive obiective.
Insa pentru cele enumerate de tine sincer cred ca tin mai mult de diferente de perceptie dintre voi decat in realitatea efectiva a lor.
Pe romaneste si pe scurt cred ca ar trebui sa fii un pic mai indiferenta sa te bucuri mai mult de viata si sa nu cauti sa despici orice fir in patru/opt/saisprezece, sa admiti faptul ca oamenii se sprijina intre ei, ca parintii isi ajuta copiii si asa faci si vei face chiar si tu la randul tau, si sa provoci momente de distractie cu sotul tau fara sa astepti sa vina de la cineva anume. Exista o vorba "Daca nu vine Mohamed la munte atunci vine muntele la Mahomed". Pe de alta parte nu mai cuantifica totul nu mai compara totul bucura-te de sot/copil/socrii/vecini fi mai pozitiva.

emanouela spune:

Esti atat de verde (tanara adica) si atat de naive si napadita de dileme.
Sa stii multe se rezolva dialogand...ai fost intrebata da cateva persoanesi nu ai raspuns, tu, ai vb cu el?? I-ai spus macar o parte din ce ai scris aici? I-ai spus ca nu-ti ca sta acasa? Ca vrei mai mult? Parintilor lui le-ai explicat ce te nemultumeste? Pt ca mie mi se pare ca nu...o data dupa modul in care pui problema si inca o data pt ca nu spui nici da nici ba... joci un teatru in fata lor in timp ce in tine s-a dezlantuit o mica furtuna. Daca nu vb, nu spui ce te deranjeaza, nu-ti exprimi verbal nemultumirile....nimeni nu le ghiceste, nimeni nu-i Mafalda....si de la tacerea ta sunt marea majoritate a problemelor.
Mie nu mi se pare c-ai luptat, si s-a scris ce inseamna lupta....tu doar ai acceptat, atat...iar asta e strict problema ta.
Sa stii ca imatura esti si tu....nu doar el, care e diferenta dintre el si tine? doar faptul ca muncesti...atat.

andacos spune:

a alinta,pentru mine cel putzin fiecre etapa a viatzii trebuie traita,cu intensitate as spune,in asa fel incit s anu trebuiasca sa te intorci s-o retraiesti,cindva cind poate e mult prea tirziu.

Pentru mine copilaria trebuie sa fie copilarie,adolescentza-adolesecentza si maturitatea -maturitate.

In cazul d efatza si eu cred ca ei au sarit niste etape si de asta sunt in impas in momentul d efatza,pentru ca incearca sa le retraiasca ,sa le recupereze.

Daca o femeie suporta mai usor saritul etapelor,daca o femeie se inhama mai devreme la greutazile vietzii...la barbatzi nu cred ca e asa.Ei chiar trebuie sa arda toate etapele,sa nu s epauce sa copilareasca la 40 de ani sau sa se comporte ca adolescentzii la 50.

ana,Marius a concretizat cam tot...citeste bine,bine ce a spus el acolo.

Dana

eumada spune:

Alinta,in nici un caz maritatul din liceu nu e o etapa normala...normal este sa fii copil,apoi adolescent,apoi matur..sa cunosti,sa te distrezi eventual...apoi sa vezi ce vrei de la viata cu adevarat.Cand ai realizat ce vrei,atunci iei masuri.Totul in lumea asta e firesc..de ce nu ne nastem batrani?
De ce nu curge apa la deal?

alyx spune:

Ana, mie mi se pare grav ca dupa 12 ani impreuna, dintr-odata te gandesti la divort, pe motivul principal ca el nu are job, in plina criza.

Ia incearca sa-ti imaginezi cum ar fi daca in locul lui ai fi tu,iar el s-ar gandi sa divorteze de tine, pentru ca, in opinia lui, nu depui suficente eforturi pentru a gasi un job (apropo, asta cu mersul pejos pana in centru capoate poate o gasi ceva de lucru mi s-ar parea nostima, daca n-at fi de-a dreptul trista, de parca joburile stau agatate pe garduri). Cum crezi ca te-ai simti?

Daca doar pentru motivele pe care le-ai prezentat te gandesti sa divortezi, eu zic ca faci o mare greseala. Si ma intreb, daca Doamne fereste ati intampina probleme mai mari, mai grave in viata, ce ai face?

Oricum, indiferent de ce decizievei lua, eu iti sugerez ca mai inainte, sa ai o discutie sincera cu el, in care sa incerci sa ii explici ce te deranjeaza, de ce te deranjeaza, ce solutii vezi la problemele respective si poate sa incerci sa afli si ce gandeste el. Din mesajele tale de pana acum nu rezulta cum vede el lucrurile.

PS. In cei 11 ani de cand sunt impreuna cu sotul meu, am avut de multe ori perioade in care nu aveam job (tin minte ca o data am stat acasa vreo 4 luni). Ma intreb acuma daca s-o fi gandit vreodata in acele perioade sa divorteze de mine.