cat lupti pentru o casnicie?

Va citesc de mult timp din ''umbra''insa nu am postat niciodata nimic.
Iata ca acum mi am facut curaj si am ales sa va intreb pe cei dintre voi care poate aveti mai multa experienta in viata,sau ati trecut prin asa ceva.
Cat lupti pentru o casnicie?
Si acum poveste mea:
L-am cunoscut pe sotul meu in primul an de liceu,este mai mare decat mine cu un an.Ne am iubim asa cum se iubesc 2 adolescenti.Am crescut impreuna,am invatat impreuna.Eu am fost mereu cea care am lasat de la mine pentru ca recunosc ca l-am iubim exagerat de mult.Au fost in primii ani diferite fete cu care sotul meu isi mai facea de cap deh tanar,frumusel eu am tacut,am trecut peste,chiar daca intre noi nu este diferenta decat un an de zile.
Intre timp a aparut si un copilas care ne a unit mai mult.Nu a fost mereu roz,am avut greutati,am stat cu chirie,mi am pierdut mama,am avut probleme financiare etc.
Si acum dupa 12 ani de casnicie imi dau seama ca poate am luptat prea mult ca sa ramanem impreuna pentru ca sotul meu nu este ceea ce imi doream eu sa fie...
De muncit nu prea-i place sa munceasca.Nu face multi purici la nici un loc de munca,acum de exemplu sta acasa de vreo 6 luni,deschide o data pe saptamana anuntul si mai depune cateva cv-uri si cam atat.
La el o zi normala inseamna sa se trezeasca,sa faca curat si pe urma sa merga pe parintii lui sau pe la prieteni pana ajung eu acasa sau pana iese baiatul de la gradi.
Cu copilul e la fel greu pentru ca nu prea ne intelegem asupra nevoilor lui.Copilul are 6 ani si are si el diferite nevoi,hainute,mancare buna,poate o iesire in parc.
De asemenea primim ajutor de la parintii lui care constientizeaza ca ne descurcam greu si ne ajuta cum pot.
Chiar daca eu stiu ca nu este comportamentul normal al ununi barbat de 28 de ani cu familie si copil eu inca il iubesc.Nu stiu cum ar fii viata mea fara el.Suntem impreuna dintotdeuna,am crescut cu el,mi-a fost alaturi cand am trecut prin momente grele din viata mea.
Ma mai gandesc ca daca as alege sa divortez nu stiu cum m-as descurca cu copilul pentru ca locul meu de munca nu imi permite ca il ingrijesc singura,mi ar trebui o bona pentru perioada de cand iese de la gradi pana ajung eu seara,iar asta nu imi permit si nici nu stiu daca ma pot baza pe el sau pe parintii lui sa ma ajute .
Nu stiu daca ar trebui sa continui sa lupt poate se maturizeaza si el la un moment dat sau sa pun capat pana nu e prea tarziu

marius spune:

Hai sa incepem de undeva.
Scrie in 12 puncte distincte ce anume ai dori dar concret.
As dori:
1.
2.
3.
...
11.
12.

andacos spune:

Phua...suntezi foarte tineri si foarte tineri v-atzi bagat in greutazi,unele cu buna stiintza,altele au venit de la sine.

Gindeste-te ca la 28 de ani altzi barbatzi nici macar nu s egindesc la insuratoare,iar voi avetzi deja probleme.Niciunul nu v-atzi trait viatza,tineretzea asa ca e normal sa apara si momente de asta.

Fa totusi lista sugerata de Mariu si vezi ce iese.

Dana

MariaG spune:

nu conteaza care este comportamentul normal in general al unui barbat .... , conteaza ce este normal pentru voi doi. Fericirea "in medie" a unei populatii nu-ti garanteaza tie nimic. Tu ai nevoi foarte specifice tie, sotul tau are nevoi foarte specifice lui.


Ce inseamna "sa se maturizeze"? Care sunt acele lucruri (concrete) pe care ti le doresti si nu le ai (sau poate le ai, dar nu pe toate)?

Atunci cand ai o nemultumire nespecifica trebuie sa te asezi tu cu tine si sa dai de capatul acelei nemultumiri.

Iar pentru o casnicie lupta fiecare dupa posibilitati / dorinte / idealuri / nevoi / samd ?

(asupra nevoilor copiilor n-am auzit de parinti care sa fie 100% de acord)

Anca Wish spune:

Buna, Ana.

Ceea ce scrii tu seamana izbitor de mult cu ce am trait eu. De la 15 ani impreuna, el cu un an mai mare, 1 copil, doar ca el muncea f mult dar banii se duceau nu stiu pe ce. Niciodata nu aveam.
Asadar, dupa 20 de ani, in decembrie anul trecut am zis „stop”.
De ce? Pentru ca traiam o singuratate in 2, pentru ca nu mai discutam, pentru ca devenise apasator. Eram nefericita, trista si ma simteam singura.

Cum e acum???
Nu sunt mai fericita, mi-e greu sa ma adun si ma complesesc cateodata toate responsabilitatile, ma simt ca o musca fara cap, dar am speranta ca intr-o zi poate fi mai bine. Ca intr-o zi poate voi fi fericita.
Dupa atatia ani, perioada post divort e f grea. Iti spun asta ca sa te gandesti f bine daca te simti in stare sa treci peste. Nu lua decizii la nervi, cantareste bine.
Daca simti nevoia sa vorbim imi poti scrie pe privat.

Numai bine iti doresc!

Letitia1 spune:

De obicei astia nu se maturizeaza, sau daca o fac, o fac dupa ce au fost treziti foarte dur la realitate (gen divort, moartea cuiva apropiat, etc). Si eu am avut unul asa, aveam 19 ani cind m=am maritat si la 24 l-am lasat ca nu se mai putea. Lenes si delasator, dar il iubeam si ma tot gindeam ce o sa fac fara el. Mie mi-a fost neasteptat de bine dupa divort, dar eu nu aveam copil si asta a ajutat foarte mult. Sigur ca merita sa incerci sa salvezi ce se poate salva, dar din experienta pot sa-ti spun ca lupul isi schimba parul, dar naravul ba! (na, ca-s inteleapta ca un proverb azi ).

blackgirl0 spune:

On topic: nu am concret nimic de spus. Nu cunosc decat un singur cuplu "decand lumea", finii mei care se cunosc de la 15 ani. Casatorie, 1 copil, la vita e bella, caci stau cu mama finei care face tot ce tine de gospodarie. Si numai spun mai mult, caci o dau in barfa, dar ei inca copilaresc.

Off topic: Anca imi are rau, nespus de rau. Nu ai mai mult decat mine, sper ca viata sa-ti aduca in cale si un altfel de barbat care sa va completeze (pe tine si pe fata ta).

aannaa1234 spune:

1 Mia s dori sa isi dea mai mult intereses in gasirea unui loc de munca,sa caute mai mult,sa plece dimineata de acasa si sa o i a pe jos pana in centrul orasului ca sa caute un post disponibil
2 Mi as dori sa participam doar noi in cresterea si ai ales educarea copilului fara parintii lui care uneori simt ca se baga prea mult in viata noastra pentru simplu fapt ca locuim mai aproape de ei
3 Mi as dori nu ne mai preseseze problema financiara atata de mult sa putem sa iesi mai mult sa ne distram macar o data pe saptamana
Am scris repede pt ca sunt la munca,imi pare rau.

marius spune:

Ok astept cu interes urmatoarele puncte. Nu te grabi, gandeste bine ce scrii nu suntem la un concurs.

gabitza2005 spune:

Nu vreau sa fiu rea dar se pare ca voi "copilariti" impreuna.
Pct 1. Joburile nu se gasesc pe drumuri spre centrul orasului asa ca ce poti face : sa il ajuti sa isi faca un CV mai bun, sa caute locuri de munca pe site-uri specializate eventual sa mai treaca pe la oficiul fortelor de munca -aici totul depinde de ce pregatire are si in ce domeniu lucreaza Daca nu are nici o pregatire poate sa urmeze un curs de specializare ca tot are timp. Ar mai fi de cautat informatii printre rude si cunoscuti.
Pct 2. Ai recunoscut ca parintii lui va ajuta cu copilul dar si financiar. Deci da-le tu cu flit si ai sa vezi atunci sprijin. Implicarea lor vine la pachet odata cu ajutorul ce vi-l dau.
Si acum bomboana de pe tort : "sa ne distram macar odata pe saptamana". Cunosc cupluri pentru care ani de zile singurele distractii au fost plimbarile cu copilul in parc, dus copil la film, la mall, la teatru ....
Sunteti tineri si normal ca va arde de distractii dar trebuie sa sa gasesti solutii potrivite voua in limita a ceea ce va permiteti(deja ai un avantaj ca ai cu cine sa lasi copilul)
Si mai e ceva : daca nu te cheama Bill Gates probleme financiare poti sa ai oricand

eumada spune:

toti avem perioade bune sau mai putin bune in viata.

Voi nu v-ati trait copilaria.Nu v-ati trait tineretea,nu ati cunoscut etapele normale.
Niciodata nu am fost de acord cu casatoria devreme.Trebuie sa experimentezi,sa cunosti casa stii ce vrei si ce ti se potriveste.

Sotul tau pare satul.Dezinteresat.Satul este cuvantul de ordine.Si nu tine de tine.Tu-l cunosti,tu stii ce vrea..