negocieri

ralcat spune:

Eu una recunosc ca nu sunt un negociator innascut, o fac pentru ca sunt obligata la munca cand trebuie sa facem compromisuri pentru a putea incepe/continua/termina proiectul. Si dupa sedinte cu clientul in care negociem la sange, sau dupa prezentari unde mereu se gaseste cineva care vrea mai mult, mai bine, mai ... stiu eu ce si cum mai vor ... sunt stoarsa de energie si neuron. Ma simt ca dupa examene in astfel de zile, abia imi adun neuronii inapoi.
Dar acasa e altceva, si daca nu as negocia cu maria sa pruncu ... tot ar incerca sa smulga "obiectele" negocierii ... si probabil am ajunge la dispute ssau reprosuri. Asa ca mai bine negociem, e mai pasnic si invata si copilul ca mai multe obtii cu vorba buna decat cu forta sau cu catareala ... nu-i de fapt aplicarea in viata curenta a zicalei cu "vorba dulce..." ?

alyx spune:

Al meu copil are 4 ani si bineinteles ca negociem. Multe chestii si de multe ori. Exista si chestii care nu se negociaza si am grija sa ii aduc la cunostinta asta.
Nu mi se pare nimic anormal in faptul ca un copil negociaza diverse chestii. Nu mi se pare nici lipsa de respect nici mai stiu eu ce.Ba din contra, eu i-as zice comunicare. Pana la urma si noi negociem inclusiv in viata de zi cu zi si nu ma refer doar la negocierile de la piata ( de exemplu la job, nu negociem salariu, conditii demunca, etc?).
Totul e sa existe limite intre care e permisa negocierea iar copilul sa cunoasca aceste limite. Si bineintele, in urma negocierii sa existe cate un castig pentru fiecare parte (sau cel putin sa ramana cel mic cu impresia ca a obtinut ce vroia ).

Adriana mica spune:

L-am incurajat intotdeauna pe copil sa negocieze, ca alternativa la varianta de a incerca sa obtina ceva prin plans / smiorcaiala. Pe masura ce a crescut, l-am provocat sa argumenteze, sa explice punctul lui de vedere, sa tina cont, atunci cand este vorba despre o initiativa de grup, si de parerile celorlalti. La ultima parte inca mai avem de lucrat, are obiceiul de a se eschiva in spatele ideii ca ceea ce-si doreste el este intotdeauna prioritar.

Lucrurile care, sub nici o forma, nu se negociaza: siguranta, sanatatea si scoala.

BellaDonna spune:

eu negociez ruseste ca mine ori deloc

ita2v spune:

ma fetelor la cum vad al meu baiat e mai bun ca mine.la ce imi spuneti voi intr-un final va trebui sa iau lectii de negocieri de la el.si eu as dorii sa ramana cu acest *obicei*pt ca e grea viata doar ca mi se parea ca prea devreme a inceput cu el

principe spune:

Pentru mine asta nu se numeste negociere,se numeste manipulare.

cunosc pe proprie piele fenomenul.....copiii sunt profesori in a cauta punctual slab al parintelui si al folosi ptru a gasi ce vor.

filofteia spune:

Ita2v, ai dreptate este si ceva genetic.
Nici eu nu sunt mare negociatoare, in schimb barbata-miu negociaza tot, pune tot in cumpana, este bataios din fire (unul din bunicii lui era renumit in sat ca vanzator priceput... se ducea in piete in Bucuresti). Incet incet am invata si eu de la copil si m-am adaptat.

Exemple:
In clasa I:
Eu- Hai sa facem dictare!
El- Cate randuri?
Eu- 10.
El-3
Eu-7
El-5.
Eu - Bine, 5.
De fapt asta era tinta de prima data, dar am plusat ca sa se simta bine.

Si incearca sa ma manipuleze si acum mare:
Eu- Vino acasa!
El- Mai stau 10 minute.
Eu- Bine, dar apoi vii.
El- 20??
Eu- Nu, dupa 10 minute te astept acasa.

ita2v spune:

uite asa face si al meu filoftea si adevarul e ca cateodata ma scoate din minti si il cert dar stiu ca altii is mai rai asa ca ma calmez singura