Nu stiu cum sa ma comport in situatia asta...

ela_04 spune:

Si il vad si acum cand a inceput sa vorbeasca cat de cat bine...cum isi cauta cuvintele parca cu lacrimi in ochi.
Daca sotul meu ar incepe sa urle...mai intai l-as lasa nitel glumeam, as incerca sa discut cu el...fiecare cu argumentele lui...nu as chema salvarea chiar asa imediat

izabela88 spune:

ela,exemplele se gasesc in viata reala,in jurul nostru,sau chiar la noi insine
dupa cum vezi,lumea in care traiesc eu nu cunoaste notiunea de parinte(sau copil) perfect,dar nici nu reclama asemenea utopie...
pentru situatiile in care copilul tau facea crize ca nu stia sa exprime ceea ce doreste,poate ar fi fost util limbajul semnelor,experimentul barbar pe care eu,mama denaturata ce sunt,l-am folosit cu fetita mea pana cand a inceput sa vorbeasca.
asta nu imi garanteaza ca vom scapa de crize,dar a fost de ajutor la timpul acela.
inbox,privita din exterior,fetita poate fi catalogata drept rasfatata,doar daca urmaresti o perioada relatia dintre ea si familie iti dai seama de greselile parintilor care au dus la situatia actuala.rasfatul ei e o forma de a atrage atentia asupra ei in defavoarea fratiorului si,chiar reuseste,dar isi atrage si certuri,critici,comparatii si,uneori,bataie...
inca ceva,cu un copil crizat nu se poate discuta,fie nu te aude ca urla el prea tare,fie te aude,dar te ignora.eu sunt de parere ca trebuie lasat sa se calmeze,undeva unde nu poate rani pe cei din jur sau pe el,iar tu stai langa si astepti...abia apoi se poate discuta momentul,empatizezi,ii explici ca se poate exprima sentimentul respectiv si in alt fel etc
dar de la teorie la practica pe "teren" e drum lung

ela_04 spune:

Stiu Izabela, numai ca exemplele tale socheaza uneori ...
Habar nu am de limbajul semnelor...stiu doar ca in state e materie de studiu. In rest...sunt prea batrana, obosita si nebuna sa mai incep sa invat o noua limba.
Hei, ma bucur ca ai reusit sa identifici totusi elementele negative ale relatiei fetei respective cu parintii sai: certuri, critici, comparatii si, uneori, bataie...
la asta ma gandeam si eu... o palma nu inseamna educatie si nu aduce nimic bun in relatia cu un copil...

izabela88 spune:

eu sunt tot ca tine,obosita si nebuna,doar ca (inca) sunt tanara,de aici si disponibilitatea spre experimente socante
cum spuneam,teoria-i teorie,practica ne omoara(nervii)
in legatura cu limbajul semnelor: http://mysmarthands.com/

dianama spune:

Noi suntem la aceeasi varsta si aceleasi probleme......
Am mers la pediatru lui deocamdata,si ne.a zis ca aceste crize se datoreaza in general90%, a vorbitului tardiv.
Nu se pot exprima bine si asa devin frustrati si nervosi....
Acum intelege oarecum....cand ii spun sa se ridice in picioare,dar ....uneori ma scapa rasul.
Iti trebuie muuuuuuuuuult calm,iar eu nu sunt calma,incerc sa fiu,.......si uite asa ma bufneste rasul,si dupa rade si el,si o dam in joaca ,in explicatii,si asa ajungem,acasa,sau sa punem jucaria la tejghea sa o platim apoi ne jucam,apoi uita ca vrea pasta de dinti sa deseneze chiuveta.....si muuuuuuuulte altele....



Aveti niste pustii minunati,am ras cu lacrimi....voi vedeti din afara crizele astea?
Stiti cat sunt de simpatice?
Intr-un film cum le-ati vedea ,comice sau v-ar enerva?

oana_lex82 spune:

Multumesc tuturor de raspunsuri, sunt fericita ca al meu nu-i singurul care se comporta asa..E un copil linistit in rest, nu imi creeaza probleme decat afara cand e vorba sa ne intoarcem acasa sau cand e vorba de mancare..in continuare sta ff prost la capitolul asta..nu prea mananca, dar sper ca, odata cu trecerea timpului sa remediem si problema asta...Ultima data cand am iesit in parc a facut la fel,pe drum insa am reusit sa ii distragem atentia dar cand am ajuns in fata blocului iar s-a pornit pe plans, atunci tati i-a zis ca ne vom mai plimba putin si apoi vom merge in casa..asa am facut si culmea de data asta a mers fara sa se impotriveasca deloc..Sa nu va imaginati ca n-am mai incercat si eu varianta asta dar n-a functionat..in fine..sunt convinsa ca vor mai exista scene de astea, sincer incepe sa-mi bata inima mai tare numai cand ma gandesc..Ma rog la DD sa imi dea rabdare sa trecem peste...de multe ori vin direct de la munca dupa o zi criminala si abia daca apuc sa imi fac un dus si apoi il scot afara..dupa inca 2-3 ore de stat afara deja nu mai am resurse sa mai gestionez si situatiile astea...si mi-e asa o ciuda pe mine...

inbox spune:

Izabela, asta vroiam si eu sa spun!
Asa cum ai spus si tu, din exterior lucrurile par altfel ( pentru un necunoscator sau unul care crede in copii rasfatati ), insa deobicei, eu cred in chestia aia cauza-efect si cauza este parintele.

Acum, toti copiii mai fac crize uneori, au perioade si perioade, insa de noi ca si parinti sa gasim o cale de a ne intelege, copilul, asa cum a spus si freedelia acum invata sa comunice, si invata in primul rand de la noi parintii.

Si on topic, oana, perioada va trece, ca toate perioadele cu rabdare, cu inceput inainte sa anunti ora de plecare, gasit o activitate in casa care sa-i placa ( eu o luam pe a mea de afara sa ii fac baie , ca asta ii placea ) . Tot timpul i-am spus si explicat de m-a durut gura, am incercat sa ignor ochii si gura lumii desi uneori ii simteam ca niste impunsaturi, dar constientizam ca sub presiunea a ce zice lumea, nu voi face nimic bun pentru mine si copilul meu, fiindca stiam ca lumea zice ceea ce eu nu as zice, ca nu sunt metodele mele si nu as fi eu daca le-as aplica...stiu ca e ciudata chestia asta, insa eu am reusit sa ajung la un punct in care cand am o problema cu copilul, o am eu cu copilul, lumea sa faca ce vrea si sa ma considere cum vrea ( slaba, ca nu am stiut sa-mi educ copilul etc) nu am nimic de demonstrat lumii. Ultima data am reusit sa nu mai simt priviri ( chiar daca erau multe) in supermarket cand fi-meu luase un iaurt ( ii adusese fi-mea de la o tanti care le impartea gratuit) si arunca cu el in toate partile tavalinduse pe jos si urland..era clar ca el a vrut ceva si noi nu am inteles ( crizele astea sunt mai des intalnite la copiii care inca nu vorbesc...si cum al meu vorbeste greu...)efectiv imi parea atat de rau ca nu pricepeam ce avrut, m-am asezat acolo langa el si cand facea o pauza urlet, incercam sa-i zic ceva sau sa-l iau in brate, cand i-au trecut supararile a venit singur la mine in brate suspinand si vorbind pe limba lui.

oana_lex82 spune:

Si al meu vorbeste greu...cat are al tau? al meu are 2 ani si 10 luni...:((Si eu m-am gandit ca plangand isi exteriorizeaza frustrarile legate de lipsa limbajului...

inbox spune:

Baiatul are 2 ani si 7 luni, si de abia cum a inceput sa mai rupa cate ceva, insa greu inteleg si-mi dau seama ca de aia se supara, ca nu pricep, asa ca se lasa destul de des cu crize din acest motiv...si ma simt si eu neputincioasa si-l simt si pe el frustrat. Pana acum, explica foarte bine prin gesturi, ma ducea imi explica, imi dadeam seama...acu vorbeste o chineza de nu pricep nimic.

Acuma fara sa fac comparatii, doar ca o constatare, fata a vorbit foarte devreme, la 2 ani ma intelegeam cu ea perfect, nu a facut niciodata crize cu tavalit pe jos, doar ca se mai punea in unghii dar dupa discutii intelegea.

oana_lex82 spune:

Si al meu e la stadiul de chineza amestecat cu romana..adica le combina..stie cateva cuvinte...cam 50..dar restul mama ce le mai combina..la incalt zice cocaci...la mickey mouse zice Chichi Naus..la cereale zice ceaie...la lapte zice apte..lui tati ii zice ce o luna tati..pana acum era tadi,,mie imi spune nani...in rest la pisica zice chica..sunt multe..oricum cat de cat il inteleg..prost e ca el nu prea vrea sa ma inteleaga..asta cand e vorba sa faca ceva ce nu vrea...ca daca e sa ii zic ceva ce-i convine sa faca intelege imediat..sper sa invete mai repede sa vorbeasca si sa exprime ceea ce isi doreste..