Nu stiu cum sa ma comport in situatia asta...

dana vio spune:

Cand are o criza de tantrum nu te obosi sa-i vorbesti.
Lasa-l sa se manifeste cum vrea el, dar stai langa el, ai grija sa nu se loveasca. Va obosi si se va opri. Si-atunci il iei pe sus si plecati. Direct acasa, fara alte opriri.
O singura data mi-a facut Alex asa ceva in plin oras, s-a aruncat pe jos si urla cat o tinea gura. A urlat cat a putut, s-a oprit, am luat-o in brate si i-am spus ca asa ceva nu se face si ptr asta plecam acasa. Si asta a fost. Avea tot cam 3ani.

Alexandra Maria
14.12.2007

Ilinca_M. spune:

Am trecut prin refuz de a pleca de la joaca exact vara trecuta, se pare ca e specific pentru 3 ani. Nu am ajuns la niciun tantrum fiindca daca o intrebam daca mergem si zicea ca nu, mai stateam, ca nu aveam altceva mai bun de facut oricum (mergeam in parc pe la 17-18 si macar 3 ore nu se dadea dusa). Nu eram totdeauna zen fiindca uneori chiar ma saturam de parc:))) Dar incercam tot la 5 minute:"mergem acasa? da' la inghetzata? da' la bunica? da' sa cumparam ou kinder?" De multe ori vedeam ca de fapt de capoasa refuza sa mergem, trebuia doar sa zic "ok" si dupa 5 minute venea ea sa decida:"bunica!" sau "ghetzata!" Dar daca acolo am zis ca mergem, acolo trebuia sa mergem, n-o puteam "fraieri". Faza cu "nu vreau acasa" a tinut-o maximum 2 saptamani, dupa ce a trecut noutatea parcului (era proaspat inaugurat) nu a mai protestat la plecare, dimpotriva, uneori dadea ea semnalul de plecare.

izabela88 spune:

anul trecut am fost la mare cu niste prieteni "achizitionati" recent.ei cu doi copii,un baiat de aproape 1,5 ani si o fetita de 3,2 ani,iar noi cu fetita de 1,2 ani.
ce incantare,ne imaginam ce frumos va fi,cum se vor juca puradeii cu puta in nisip si cum ne vom relaxa noi,atat cat ar trebui sa-ti permita 3 copilasi...povesti nene
toata saptamana am asistat la crizele de isterie ale fetitei prietenilor,pornite din te miri ce.ne stia toata statiunea ca pe un cal breaz.
ne placea mancarea din anumite locuri,asa ca ne prezentam de cel putin doua ori pe zi pe acolo si,de fiecare data,se lasa cu urlete,zbatut,lovit parintii si rugaminti de cate juma' de ora din partea acestora la adresa domnitei.
odata era aproape seara si trebuia sa plecam de pe plaja.asadar toata lumea se indrepta spre statiune,iar domnita in cauza tipa,ca din gura de sarpe,ca ea ramane acolo.doamne,cum se uita lumea...s-a rugat tatal ei de ea o gramada,pana la urma a cedat cand a vazut ca noi plecasem.de fapt,tocmai mi-am amintit,au fost doua faze de genu'.
prin restaurante,nenumarate crize,pornite uneori de la culoarea paiului din pahar sau a prezentei patrunjelului(indepartat de mama),din farfuria cu paste
nu se mai pun la socoteala crizele facute in apartamentul pe care l-am impartit,sau facute atunci cand ieseam separat(despre care ne povesteau ulterior parintii,exasperati).
mama,de multe ori pleca si il lasa pe tata sa gestioneze crizele(fara prea mare succes,treceau cand obosea ea),zicea ca risca sa o spitalizeze daca mai sta langa odor in situatiile acelea.
in cazul lor,greselile in educarea ei erau uriase:nu se puneau de acord cu ce e permis si ce nu copilului si,ajungeau sa se certe intre ei,iar copilul facea ce vroia,cedau destul de repede la dorintele ei(cred ca de frica),o certau/criticau/comparau frecvent,amenintarile nu se concretizau dupa ce facea fata in mod repetat o prostie,o minteau ca sa scape de cerintele ei de moment(da mami,promit ca-ti iau/ca facem/mergem),ulterior,fata tinea minte si le reprosa,iar ei o impacau ori cu promisiunea indeplinita,ori cu o noua minciuna/promisiune,ii spuneau frecvent "esti rea",creasera concurenta intre frati,iar ea lupta(cu succes) pentru suprematie...lista e lunga.
ulterior vacantei,ne-am mai vizitat si am inteles ca mama(mai rar tatal) incerca uneori sa o potoleasca si cu bataia.
fata punea un botic,ridica mana la parinti,era frecvent suparata pe toata lumea,adopta o privire ucigatoare,iar cine indraznea sa-i atraga atentia ca se comporta urat,era amenintat cu distrugerea(asta-i de la desene)
solutie inca nu au gasit,tot asa se manifesta si a inceput sa o urmeze baiatul,revoltat de atentia acordata ei si de bataia primita de la ea,care cred ca trebuie intoarsa
cand mi-aduc aminte de comportamentul ei,ma rog la DD sa-mi dea intelepciunea sa trec cu brio de varsta asta critica,adik sa nu ajung eu la nebuni si copilul la spital...

anya spune:

Mie mi s-a intamplat ca unul din baietii mei, cand era mai mic, sa faca scene la plecarea din parc. Odata s-a si tavalit pe jos. L-am tras putin intr-o parte (ca era chiar langa o balta) si l-am lasat sa se tavaleasca. M-am asezat aparent calma pe un gardulet, in apropiere, si i-am zis ca atunci cand termina cu urlatul si tavalitul plecam. Asa am facut. La a doua scena, alta data, am procedat la fel. Probabil ca daca a vazut ca nu ii foloseste la nimic s-a potolit.



Editez sa zic ca se uitau niste babe dezaprobator, dar...sa fie sanatoase.

ita2v spune:

iti trebuie rabdare.lasa-l in parc sa zbiere si incearca sa nu ii areti ca iti pasa (desi ti se rupe sufletul(.noi am incercat varianta cu plecatul si nu l-a interesat absolut deloc asa ca l-am lasat sa zbiere pana obosit .in urmatoarea data cand sa plecam m-am pus in acelasi loc ca in ziua precedenta si l-am *invitat *sa faca circ.a facut cam inca 3 zile si apoi s-a plictisit pt ca a vazut ca nu mai are influenta

ela_04 spune:

Nu sunt de aceasi parere...
asta cu lasal sa zbiere zile la rand e ca si cum ii arati copilului ca nu iti pasa... ca sentimentele si frustrarile lui nu conteaza. Normal ca pana la urma se conformeaza... e ca si un exp mai vechi...ii dau apa noaptea si pana la urma nu se mai trezeste...
Normal, dar cu ce implicatii psihologice pe termen lung?
Ma gandesc cum ar fi eu sa plang si sotul sa treaca pe langa mine si sa se duca sa se culce... sau mai rau, sa-mi tranteasca un "hai termina o data ca ma enervezi/ ma faci de ras".

Izabela nu stiu unde gasesti exemplele astea

freedelia spune:

Ela, eu sunt foarte AP, insa te rog sa ma ierti, eu daca i-as spune sotului meu ca trebuie sa plec pana in fatza blocului, asa ca trebuie sa oprim filmul la care ne uitammpentru 5 minute iar el ar incepe sa urle si sa se tavaleasca pe jos, l-as trimite la psihiatru. Copilul nu trebuie incurajat sa urle, ci invatat sa comunice -- adica ma punlanga el si ii zic, uite, eu stiu ca vrei sa mai stam in parc, dar in 5 minute va trebui sa plecam. Stiu ca esti dezamagit ca nu mai putem sta, stiu ca esti frustrat ca trebuie sa plecam, dar din pacate, peste 5 minute trebuie sa plecam pentru ca... Mami o sa iti spuna cand trec cele 5 minute si atunci plecam. Poti sa alegi: plecam sarind intr-un picior sau plecam cantand un cantec. Adica ii dau posibilitatea sa decida, dar sa decida in limitele acceptate de mine, adultul care are responsabilitati -- adica tre sa fac si de mancare, sa iau si ceilalti copii de la scoala, sa ii duc la activitati, etc. Si tot atunci, cu 5 minute inainte, ii spun ca daca nu va alege el felul in care plecam acasa, mami va fi nevoita sa il puna in carutz si sa mergem acasa, desi lui mami nu ii place deloc sa faca asa, pentru ca este so much fun sa cantam sau sa sarim intr-un picior (sau sa luam inghetata, sau sa mergem la bunica sau whatever)

Cand copilul stie ca mama tine cont de deciziile si parerile lui, va asculta de bunavoie. Iar atunci cand nu asculta, cred ca este important ca mama sa ii recunoasca si exprime sentimentele (stiu ca esti trist, dezamagit, frustrat, manios, etc) si sa ii spuna ca ii pare rau ca se simte asa, dar uneori chiar nu se poate altfel... Si raman calma, din minut in minut ii reamintesc ca daca vrea o imbratisare, sau un pupic, sunt acolo si de obicei se calmeaza rapid. Cand nu se calmeaza, o tin in brate, ii cant, o mangai... Ii arat a o iubesc, dar asta nu inseamna sa fac absolut ce vrea ea, cand vrea.

Vorbesc de mandrutza mea de 3 ani si o luna...

inbox spune:

freedelia, una este sa nu-i arati ca-ti pasa si alta e sa discuti , sa negociezi...ceea ce este clar ca iti pasa, una este sa-l inviti sa faca circ si alta este ce povestesti tu .

inbox spune:

Izabela, imi pare foarte rau de fetita respectiva. Nici nu vreau sa mai scriu mai mult...

ela_04 spune:

Freedelia, eu nu sunt AP, adica nu prea am citit decat ce am gasit pe aici...am citit o data pe un site si incepuse cu co sleeping-ul si cu alaptarea iar eu nu am facut nici una nici alta la baiat asa ca am zis din start ca asta nu-i de mine si am sarit peste
baiatul meu ca si al Oanei a vb f tarziu... crize de tantrum sau cum se numesc am avut si noi numeroase... oho si ce mai crize...se dadea cu capul de parchet si urla de ne stia tot blocul. Afara nu prea a facut cei drept. Era mai usor sa-i distrag atentia.
Frustrarea si neputinta copilului de ati transmite ce vrea si ce simte in momentul acela este imensa... mi se pare aiurea sa-l las si sa plec de langa el...
Eu in casa ma asezam jos langa el (am facuto si afara ...la draq cu toti curiosi) uneori plangeam si eu...alteori asteptam pana se linistea sa-l i-au in brate... alteori reuseam sa-i distrag atentia cu ceva... era o chestie de cateva secunde. Daca nu eram pe faza pierdeam momente bune apoi incercand sa-l linistesc.
Si acum uneori cand incepe sa planga de nervi ma pun in genunchi in fatza lui si ii spun " te rog numai plange pt ca eu chiar nu stiu ce vrei mami! nu am inteles. Te rog explica-mi~!