Primavara inutila (rondeluri vesele de pinguini)

buflea spune:

Ralu ... ce rau imi pare ca esti frumoasa si slaba si trebuie sa te tin pe aripa aia indepartata a ghetarului, caci daca erai si tu "normala" te bagam in fatza, in primul rand, ca vad ca ai desaga plina de povesti ...
Mie totusi trebuie sa imi mai spui o data, ca am niste scapari in dosarul tau ...deci tu ai 3 copii ai tai si al 4 lea copil e fratele ? Si ce varsta au copiii ? Intreb ca mi-a placut chestia aia cu razboiul si muscatul si tzipatul, parca ai filmat la mine in casa ...si vroiam sa localizez personajele mai bine.

In rest sanatate cu dracii aia de pe coate ... na ca mi-a iesit si-o rima . Sa ne spui ce-a zis Fundeniul.

Deci Carmen si Ralu, fiu-meu nu se cearta la scoala ...inca. Sau in fine, nu am auzit, ceea ce inseamna ca si daca o facaenu e chiar grav. Acasa i se umfla muschii ...cu sora-sa e serial killer si cu noi (mai mult cu mine ) e haiduc. La ta-su nu prea misca dar asta pentru ca ta-su intervine rar si hotarat, nu il lasa sa negocieze nimic, de fapt nici nu-l lasa sa deschida gura ...
Dar mai Carmen, pe bune daca nu are dreptate copilul, cum sa faca mai profa greseli de spelling ? Pe de alta parte, e drept ca autocontrolul este mare lucru si se invata greu, cateodata niciodata.

Deci domnilor, vara asta nu servesc Romania ... il trimit pe barbata-meu pe tava acolo, dar nu-l dau publicitatii ca el oricum e antisocial si o sa fie si ca maimutza ... nu a mai fost in Romania de 10 ani, mi-e si teama ca-l calca vreo masina, ca nu cred ca mai stie sa traverseze pe jos o intersectie bucuresteana.
Eu vara asta servesc munca de jos ...schimb bucataria. Eh ! Nu eu, dar e proiectul meu si o sa fie scumpicel ...

Dar daca tata o sa fie sanatos si boala asta a lui n-o sa-l puna la pat pana vara viitoare, Romania here I am

roxanaz spune:

moama Ralu ce specimene... auch si vai. ascult si ma pregatesc. ascut creionul
(deocamdata nu am ceva nemultumiri decat la adresa doamnei de sport, care daca-s plozii turbati ii scoate afara din sala. musai vreau sa ma vad cu ea sa o rog intens daca mai are probleme cu ei sa ii puna sa faca frate 20 de genoflexiuni, 4 ture de sala si 20 de flotari, sa vada atunci ca devin cuminti!)

Aqaaaaai!!! cam multe absente!

Michelle, ai fost coma cu scosul canelui din dormitor. mare animal de paza v-ati tras!

azi a avut fi-mea program de vopsit oua la gradi, m-a sunat deja sa imi zica ce minunate i-au iesit... ce ma asteapta maine....

buflea spune:

Aseara am desfacut si aranjat cadourile de la ai mei ... diverse nimicuri, pijamale, bluze, niste rochite pt Flavia, etc, etc.

Ce m-a impresionat cel mai tare a fost O CARTE ...

Mama mea are o sora, careia eu ii spun Nana. Sora asta nu a plecat niciodata din Piatra si are un suflet atat de bun, incat eu cand eram la bunici, ea venea sa ma viziteze, iar cand bunicii au murit, ea a devenit "bunica" mea ... La ea mi-am petrecut toate vacantele de vara, la ea mi-am rupt falanga de la inelarul mainii drepte, la ea m-am tuns si mai apoi am tuns-o pe fata ei, la ea, la ea, la ea ...la ea se aduna toata familia extinsa cand ne adunam la Piatra, cum sa va spun, casa Nanei mele e ca si a doua mea casa.

Sotul Nanei mele este "dusmanul meu de-o viata" ... porecla vine din copilaria mea, pe vremea cand faceam ca fiu-meu acum, le spuneam ca nimic nu e fair in viata mea si el mereu a fost "dusmanul meu de-o viata".

Dusmanul meu, are acum 85 de ani ... si a scris o carte. Cartea a fost periata de mai multi membrii din familie (tata, vara-mea, varul meu) si in final a fost publicata in cateva zeci de exemplare. Unul dintre exemplare a ajuns la mine acum.

Dragilor, nu am cuvinte sa va spun cat a putut sa ma impresioneze cartea asta ... nu este o carte profesionista, este simplu scrisa, nu are nici o valoare literara ... dar este atat de interesanta ... sunt memoriile unui taran roman, nascut intr-un sat de langa Piatra (Gircina) in 1928, intr-o familie extrem extrem de saraca cu 11 copii. Este o carte in care povesteste despre cum era viata in Moldova prin 1940, cum se traia atunci, ce insemna copilaria fara curent electirc, ce insemna sa fii sarac si sa nu stii asta, sa te bucuri de ce iti ofera viata - dealurile, animalele, fratii, o minge facuta din ciorapi rupti infasurati pe un mar , de mamaliga cu lapte seara la cina ... povesteste cum se muncea la padure, la taiat busteni, cum se duceau la coasa ... cum a venit razboiul si fratele lui cel mai iubit nu s-a mai intors, cum se facea scoala, atata cat se facea ea in anii aia, cum a venit comunismul si ... cate sanse extraordinare, cate oportunitati au adus comunistii pentru familiile sarace de tarani. Sa nu credeti acum ca fac statuie comunismului, deloc ...dar totusi sunt niste aspecte pozitive pe care nu stiu cati dintre noi le stim.

Dusmanul meu a terminat 7 clase si a ajuns contabil la cooperativa din sat, povesteste cum se izbea de tot felul de probleme din astea contabile si cum se gandea el sa le rezolve ...si apoi in 1968, la 40 de ani, a dat examen la Liceul Petru Rares din Piatra si a facut liecul ...la seral ... Povesteste cum s-a pregatit pentru admiterea la liceu - cu mama mea care era studenta la facultatea de matematica, cu alti membrii din familie la romana, la limba rusa ... si cu cata mandrie scrie ca la 44 de ani devenise un om cu studii medii ...

Povesteste despre cum a cunoscut-o pe Nana mea, la o piesa de teatru in care au jucat amandoi in sat ...va imaginati voi ca nu aveau televizoare, nu aveau ce manca, dar se strangeau la caminul cultural si puneau in scena piese de teatru, unde, ca si acum la Hollywood, actorii principali se indragosteau unii de altii in viata reala.

Povesteste de copiii lui, unul aparut in tinerete si celalat aparut accidental cand el avea 49 de ani si Nana mea 39.
Povesteste de cancerul Nanei mele cand vara-mea avea 2 ani, cum Nana a stat la Bucuresti 5 luni si el a ramas in Piatra cu serviciu si un copil de 2 ani ...si cum incerca sa se descurce cu ea si sa-si aminteasca ce facea mama ei cand era sanatoasa.

Povesteste de fericirea lui cand si-a vazut copiii la casele lor si de nepotii lui pe care i roaga ca atunci cand va muri sa ii scrie pe cruce doar atat "TATAIU".

Nu am terminat cartea, e scrisa mic, cu multe greseli de redactare, are si poze ale satului, ale dealurilor, ale casei din Gircina, poza Cuiejdiului, are si putina istorie despre zona Neamtz ...si are pentru ine foarte, foarte multa valoare emotionala.

Si ma gandeam asa la copiii nostri, la copilaria lor, la vremurile pe care ei le traiesc ... si la ce am trait noi, la cat de diferit am trait noi ... si cred ca la un moment dat, fiecare dintre noi, ar trebui sa le povestim in scris, cum a fost. Chiar daca acum nu sunt interesati, o sa vina o zi cand o sa citeasca cu sufletul despre o lume disparuta pentru totdeauna.

Nu conteaza ca nu aveti talent la scris, cartea scrisa de Dusmanul meu, m-a convins ca memoriile nu sunt numai ale oamenilor de litere, memoriile adevarate sunt cele neprelucrate de nici un editor, ci scoase sincer din pana unui om simplu cu viata lunga, cu bucurii si necazuri, cu multa dragoste de locul unde s-a nascut si cu multe amintiri.

michelle-usa spune:

scriu pe fuga...
buflea, cand am vrut sa ne repatriem prima data in Romania dupa 15 ani, sotul meu dupa 3 zile de stat in Romania, si-a luat bilet de avion la urgentza sa vina inapoi in US.

sa-i spui sotului sa fie atent mai ales la canalele fara capac...dar bine ca ai parintii si o sa-l pregateasca din timp.

Sunny71 spune:

Dna Buflea, de cand ai postat mesajul cu cartea "Dusmanului tau", m-ai aruncat in butoiul cu amintiri si melancolie,nu de alta dar eu am avut parte de o copilarie din aia ca in cartile lui Creanga, cu intamplari pe care copii de astazi le citesc "in cartile de istorie"cum zice fiul meu.Am intalnit in copilarie oameni extraordinari, mai ales femei de seama bunicii mele,pentru ca cei mai multi dintre barbati au murit in razboi.Ce povesti despre tineretea lor, cum se intalneau pe ascuns, cum se iubeau pe ascuns, cum erau atunci obiceiurile si cum au trecut ele prin perioada neagra a razboiului cu cativa copii carora le purtau singure de grija si cum dintr-un sat s-au intors de la razboi doar 3-4 barbati...Perioada aceea a fost adevarata scoala a vietii mele.
Vezi ce facusi mataluta doamna Buflea? Ma facusi sa transform ghetarul in satul copilariei, ma facusi sa plang de dorul oamenilor care au fost si nu mai sunt, de dorul unei perioade din viata cu care nu o sa ma mai intalnesc niciodata si care parca a fost ieri ...si totusi foarte demult.
Gataaaaa, ma apuc sa scriu!

michelle-usa spune:

buflea, cu amintirile astea faci sa curga valuri de lacrimi...

michelle-usa spune:

eu treb sa plec, william vrea neaparat sa-i cumpar astazi un set de golf...si pt asta trebuie sa conduc 1 ora.
apoi vrea playdate.

buflea spune:

Sunny, da, ar trebui sa le scrii … mai ales generatia noastra care a trait o schimbare brusca de regim, de ordine sociala … mai ales noi cei care am emigrat ar trebui sa scriem despre locurile copilariei noastre care nu vor fi nici pe de parte cunoscute de copiii nostri nascuti prin alte tari.

Cea mai mare transformare de mentalitate care o observ eu intre generatia mea si cea a parintilor mei este notiunea de “parenting” , care pe vremea Dusmanului meu avea o cu totul alta definitie. Nu vreau sa spun ca lipsea, dar era extrem de primitiva … poate si din cauza saraciei (?) …mda, cred ca saracia schimba multe definitii. Dar atunci, atentia si dragostea parintilor se limita strict la nevoi fizice – mancare, somn, haine si boala. In rest, parca toata viata era o lupta de supravietuire, limitata, foarte putin controlata si parca scurta …scurta nu ca durata ci ca diversitate. Tzaranii traiau ca sa munceasca, nu exista notiunea asta de relaxare, de vacanta, de timp petrecut cu familia, de cunoastere interioara, exterioara, de ambitii, de planuri de viitor, de planuri profesionale … si se muncea greu, greu, multa munca fizica si parca responsabilitatea nu era o notiune invatata in familie, la scoala (asa cum e acum), cred ca venea instinctiv din nevoia asta de supravietui … (Dusmanul meu povesteste ca dupa cununia civila, nuntasii plecasera spre biserica si el a dat o fuga acasa sa hraneasca vitele, fara sa spuna nimanui … si a intarziat la biserica spre panica tuturor nuntasilor).

Ma mai fascineaza viata aceea traita strict pe baza de calitati native. Selectia spre “mai sus” era atat de primitiva si atat de “naturala” incat aproape ma sperie … nu se ocupa nimeni sa le gaseasca copiilor punctele tari si sa-i calauzeasca in acea directie, nu se ocupa nimeni sa le explice copiilor ce perspective au in viata, ce trebuie sa aleaga, cum sa-si foloseasca resursele … putini, foarte putini erau parintii care isi trimiteau copiii la scoala. Studiile aveau o valoare atat de minima in lumea satului incat erau privite aproape cu dispret si arogantza … Bunica mea, mama mamei mele, era cunoscuta in sat ca boieroaica” nu pentru ca era bogata ci pentru ca a insistat sa-si trimita cei 4 copii la scoala. Mereu avea discutii cu bunica-meu, padurar, care zicea ca nu tine copiii acasa sa ii ajute la gospodarie …Nici macar nu pot pricepe de ce unii tzarani apreciau scoala si altii o dispretuiau …cred ca tot nativ trebuie sa fi fost.

Mai vreau sa spun ca aceasta carte m-a convins inca o data ca binele, sinceritatea, bunatatea, ambitia, responsabilitatea, sta in noi, ne nastem cu ele si nu stiu de ce unii le pun mai presus decat propriile slabiciuni iar altii nu. Nu toti cei 11 copii din familia Dusmanului meu au fost ca el … unii au fost betivi, unii si-au batut nevestele, unul a facut si puscarie … unii au ajuns invatatori, unul a iesit inginer ..Dusmanul meu a ajuns cu “studii medii”. Era o mandrie sa te duci inapoi la casa din deal si sa spui ca locuiesti la oras si ai “studii medii” ... parca niciodata nu am fost atat de mandra de Dusmanul meu, ca acum, dupa ce i-am citit povestea.

Acum cred ca secolul nostru ne invata sa ne descoperim si partile bune si partile rele, scoala si parintii de acasa ne invata sa ne controlam, avem atat de mult sprijin si atat de multe optiuni in atat de multe directii, incat nu imi vine sa cred ca vorbim doar de 50 de ani distanta … pana si pentru rateurile pe care le dam in viata, cu mana noastra, exista acum ajutor … cu alte cuvinte, imi pare bine ca omul in general este atat de sustinut in ziua de azi si ca eu sunt unul din ei.

In fine, azi nu am glumit prea mult … caci nu am avut de ce …nici nu am vrut sa fiu melodramatica … indiferent de cat de grele erau timpurile, fericire tot exista … Dusmanul meu a fost un om fericit, zice ca a avut o copilarie foarte frumoasa, acum la 85 de ani, trage linie, ii multumeste lui Dumnezeu pentru tot ce a avut, si ii da pe plus.

Am vrut doar sa va sugerez, sa va ganditi, la a va pune viata pe hartie, pentru copiii vostri. Sunt sigura ca undeva, candva vor citi cu pasiune povestea voastra … este valabil si pentru mine, fireste …

eumada spune:

Gata cu butoiu`,bucura-te ca esti langa ai tai,ca sunteti toti bine si impreuna...

Io am gasit misterul durerilor mle de cap...am tensiunea mica,e a patra zi cand am 8cu 5.......zici ca-s beata asa-s de ametita....ma du sa ma culc,ca nu mai vad bine....

rall spune:

Aceeasi discutie am avut-o si eu alaltaieri, cu bunicul meu. Are 83 de ani Mi-a spus ca acum, privind in urma, i se pare ca a avut o viata frumosa (dar care a trecut asa repede, ca parca ieri facea armata) si ca e multumit ca avem o familie "cum trebuie". "Am muncit si am avut ce ne-a trebuit"



Suna a incheiere, dar cred ca bunicul meu e unul dintre cei mai "vii" oameni pe care ii cunosc. Acum 2-3 ani inca mergea calare prin sat iar anul trecut l-a gasit bunica-mea pe acoperis, aseza tiglele mai bine

Buflea