Obiceiuri, amintiri...

AMINTIRI DE PRIN 1500…

Data viitoare cand te speli pe maini si nu-ti place temperatura apei, gandeste-te la urmatoarele lucruri, petrecute in Anglia, in anii 1500:
- majoritatea oamenilor se casatoreau în iunie deoarece isi faceau baia anuala in mai si inca mai miroseau cat de cat bine in iunie. Totusi, miresele aveau cu ele un buchet de flori pentru a acoperi eventualul miros.

De aici vine obiceiul de a avea un buchet la nunta.

- baia consta într-o singura cada mare plina cu apa fierbinte. Barbatul casei avea privilegiul de a se spala în apa curata, apoi fiii si restul barbatilor din casa, urmati de femei si in final copiii – ultimii fiind bebelusii. Intre timp, apa devenea atat de murdara incat era posibil sa pierzi pe cineva în ea.

De unde si zicala: “Don’t throw the baby out with the bath water” (“Nu arunca si copilul odata cu apa de baie”).

- casele aveau acoperisuri inalte si pufoase de stuf (paie groase), fara lemn dedesubt. Era singurul loc unde animalele se puteau incalzi, asa ca toti cainii, pisicile si alte fiinte mici (sobolani, ganganii) stateau acolo. Cand ploua devenea murdar si alunecos si uneori animalele alunecau si cadeau de pe acoperis.

De unde zicala: “It’s raining cats and dogs” (“Ploua cu caini si pisici”).

- nimic nu impiedica ceva sa cada in casa. Asta era o mare problema în dormitor, unde gandaci si alte lucruri puteau muradri patul. Deci, un pat cu stalpi si un cearsaf pus deasupra oferea ceva protectie. Asa au aparut paturile cu baldachin.


- cei bogati aveau podele de ardezie care deveneau alunecoase cand se udau pe timpul iernii, asa ca imprastiau paie (“thresh” – resturi de la treierat) pe jos ca sa poata merge. Cu timpul, pana în primavara, paiele se tot adunau pana când alunecau afara cand se deschidea usa.
Astfel s-a proptit o bucata de lemn la intrare. Asa a aparut pragul (in engleza se numeste “threshold”, care vine de la “thresh” si hold” – a tine, a opri).

- pe atunci se gatea într-un ceaun mare care atarna intotdeauna in bucatarie deasupra focului. In fiecare zi se aprindea focul si se adaugau ingrediente in ceaun. Oamenii mancau în general legume si foarte putin, sau deloc, carne. Consumau din amestec (tocana, mancare inabuaita) la cina si lasau restul în oala sa se raceasca peste noapte, adaugand altceva peste ele a doua zi. Uneori mancarea avea în ea resturi destul de vechi.
De unde rima: “Peas porridge hot, peas porridge cold, peas porridge in the pot nine days old” (“Terci de mazare fierbinte, terci de mazare rece, terci de mazare în oala vechi de noua zile”).

- uneori faceau rost de carne de porc, ceea ce ii facea sa se simta destul de speciali. Când aveau musafiri, atarnau sunca de tavan ca sa se dea mari.
Era semn de bogatie ca un barbat “could bring home the bacon” (“era in stare sa aduca sunca acasa”).
Taiau putina ca sa imparta oaspetilor si apoi stateau toti în jurul mesei si “chewed the fat” (“mestecau grasimea”).

- painea era impartita conform statutului social.

Muncitorii luau partea arsa de pe fundul painii, familia lua mijlocul si musafirii partea de sus (“upper crust”).

- cani de plumb erau folosite pentru a bea bere si whisky.
Combinatia asta de obicei dobora un om pentru cateva zile.
Cineva care trecea pe drum ii putea lua drept morti si îi pregatea de inmormantare.
Erau întinsi pe masa din bucatarie vreo doua zile, sa vada daca se trezesc.
Asa a aparut obiceiul de “priveghi”, care in engleza se traduce “wake” (“to wake up” – “a se trezi”).

- Anglia este o tara veche si mica, asa ca oamenii incepusera sa ramana fara locuri de ingropat.
Asadar dezgropau cosciuge si duceau oasele la o “cass-de-oase” (“bone-house”) si refoloseau mormintele.

- Deschizand acele sicrie, au observat ca unul din 25 aveau urme de zgarieturi pe dinauntru si au realizat ca unii din acei oameni fusesera ingropati de vii.
Asa ca s-au gandit ca de atunci incolo sa prinda o sfoara de incheietura mainii mortului care sa treaca prin acoperisul sicriului si prin pamant pana la suprafata si sa lege de ea un clopotel.

Cineva a stat de atunci noaptea in cimitir (asa a fost inventata “graveyard shift” – “tura de noapte”) sa asculte clopoteii.
Astfel, oamenii vii erau “salvati de clopotel” (“saved by the bell”), acesta mai fiind numit si “soneria mortului” (“dead ringer”)

Victoria_mami spune:

Multumesc. Mi-ai explicat multe expresii pe care le-am auzit de-a lungul anilor aici.

Alizee spune:

Rufus, nu stiu de unde ai gasit obiceiurile astea vechi, dar am tras o portie zdravana de ras.

giulia81 spune:

eu ii multumesc lui dzeu ca nu amtrait in aceea perioada

alinuk spune:

in ciuda tuturor revoltelor mele punctuale, a crizei globale si a nemultumirilor pe care le am uneori mai ales vis a vis de zona politicului,

pana la urma consider ca traiesc in acest spatiu, in cea mai buna perioada pe care a traversat-o Romania vreodata...

ma contraziceti?



Alinuk
si ostrogotzii din dotare: Andu mik (4 ani) si Teo voinik (6 ani)

Secret Bunny!!
...................................................
Nimic nu-i intamplator!
............................................................................

larasarit spune:

N-am puterea sa te contrazic
"Obiceiuri, amintiri.." ale cui amintiri?
Cel mai mult mi-a placut cea cu ridicatul betivanului din strada si pus pe masa 2 zile sa se convinga daca e mort sau nu

aschiutza spune:

Fain subiectul!

Rufus, vrem si cu expresii romanesti! (ca adesea ma intreb de unde provin ).