Parintele prefera unul dintre copii - e normal?

nadaflorilor spune:

pe tine de asta nu te plac parinti?

monicabo spune:

Aici ai perfecta dreptate, pot aparea situatii din astea, fara ca parintii sa aibe nici ce amai vaga intentie. Tocmai pentru ca exista copil mai exuberant, vorbaret, zambaret, hilizit, lipicios, pupacios si care obtine mult mai usor ceea ce-si dorecte, si copil mai interiorizat, timid, retinut, genul "mai linistit, potolit", care are tendinta de a sta de-o parte. Iar celalalt ii "ia fatza" la diverse. Parintii i=au tratat la fel, au crescut in acelasi mediu, au vazut aceleasi lucruri, dar pur si simplu firile, temperamentele copiilor (frati fiind) pot fi diferite.

Si daca parintii reusesc sa nu pica in capcana asta (de a acorda atentie primei categorii de copil), ceilalti membri ai familiei (care ii vad mai rar pe copii) sau alti cunoscuti, il simpatizeaza mai mult pe copilul zambaret-vorbaret-lipicios-pupacios, care devine centrul atentiei. Celalalt, nu pare asa de interesant si e mai "lasat in pace".

Oricum, si in cazuri de astea, tot la parinti e cheia problemei..

Tilia spune:

Nu, nu ma plac ca dau foc la bebelusi. Mai ai intrebari tampite sau ai terminat arsenalul?

MariaG spune:

te incurci in cuvinte. atata tot.

Cat despre ce vrea Oana sa spuna nu cred ca e in dreptul meu sa explic

MariaG spune:

De vreme ce esti constienta ca nu poti iubi doi copii la fel nu vad cum te poate soca faptul ca eu am spus exact asta.

larasarit spune:

Ar fi culmea sa ii putem proteja pe copii de absolut tot, ba chiar si de sentimetele noastre.
Eu imi iubesc mai mult unul dintre copii desi amandoi sunt foarte mici.

anya spune:

Eu am doi copii si ii iubesc la fel, dar cum fiecare dintre ei are alt stil, alta varsta, modul de manifestare al iubirii poate fi diferit. Aici nu ma refer la prajitura taiata milimetric in doua, la iepurasul care aduce fiecaruia cate o trotineta...ci la senzatia ca ai petrecut o secunda in plus cu celalalt.
Un exemplu banal. Au racit amandoi. Unul n-a facut freba de loc si l-am tinut o singura zi acasa, celalalt a facut 39.3 si a stat 2 zile acasa. Pot fi acuzata ca il iubesc si protejez mai mult pe unul, nu?

Marcia03 spune:

Eu sunt o persoana ft sociabila, pe cand fratele meu este rusinos si greu iti spune ce are pe suflet. Cand eram mici, daca mama vroia sa afle ceva de la el, nu reusea, dar eu il "descoseam" si pana la urma imi spunea. Ne acopeream unul pe altul cand se putea Ne mai si bateam (am spart vreo 2 geamuri in casa, ne-am luat-o atunci amandoi de la mama). La scoala eu eram un exemplu, pe cand fratele meu a facut multe prostii, de era sa fie exmatriculat (de invatat, invata insa ft bine). Acasa era destul de cuminte, dar la scoala il stiau toti profesorii ca pe-un cal breaz. Mama tb sa mearga destul de des la scoala din cauza lui. Parintii nostri insa nu au facut nici o diferenta intre noi, cine facea vreo prostie suporta consecintele (cea mai mare pedeapsa era sa nu ne lasa afara). Tin minte ca eu aveam rotile, dar fratele meu nu avea, pt ca nu i-a placut niciodata sa mearga pe ele; la fel cu patinele. Bicicleta aveam doar una si o imparteam. Eu eram preferata tatalui si fratele meu al mamei, dar asta nu inseamna ca nu ne-au iubit amandoi. Fratele meu are o boala ft rara, descoperita dupa varsta de 20 de ani, a stat in spitale ft mult, a fost operat de cateva ori; ai mei stateau zi si noapte cu el (tata dormea noaptea la spital si dimineata mergea la servici, iar atunci venea mama la el). Eu una i-am admirat ft mult pt ceea ce-au facut pt el. Si chiar ma mir cum de au avut atata putere sa faca tot ce au facut (situatia asta a durat cativa ani, dar acum este sanatos, are un baietel care nu seamana cu el la facut prostii..deocamdata). Parintii mei au fost pt noi parinti exemplari (chiar daca mama a fost o persoana ft dura, stiu ca ne vroia doar binele, ca vroia sa facem ceva in viata...si asa a fost), altii mai buni nu cred ca am fi gasit

Eu am doar o fetita, pe care o iubesc si o admir ft mult. Nu stiu cum ar fi daca as avea mai multi copii, dar cred ca i-as iubi la fel de mult.

Mihaela

Bedrosmart spune:

Vreau sa mai adaug ceva, la mesajul pe care l-am scris pe la inceputul topicului.

Majoritatea dintre noi scriem aici din perspectiva experientei de mame cu copii mici. Daca ne ducem insa si citim prin topicul "Copilul captiv" sau ne aducem aminte de propria experienta cu parintii nostri, o sa vedem ca, de fapt, intre parinti si copii relatiile sunt mult mai complicate decat dragostea reciproca netarmurita si neconditionata din primii ani de viata ai copilului.

Copilul creste si se transforma in "altceva", mai intai intr-un adolescent, apoi intr-un adult, are o personalitate, un temperament, care nu totdeauna se vor potrivi cu cele ale parintelui. Da, imi iubesc si imi voi iubi intotdeauna copiii, dar pot eu garanta si ca voi fi mereu in relatii bune cu ei? Nu ne alegem copiii, asa cum nu ne alegem parintii. Ne iubim reciproc, dar e foarte posibil sa nu ne si intelegem reciproc, din varii motive si perspective.

Mie de asta mi-e teama in viitor, mai ales ca si am experienta relatiei cu mama mea, cu care am fost si sunt vesnic in "contre".

Intre copii si parinti apare mai tarziu si conflictul intre generatii, vesnicul "pe vremea mea nu se proceda asa" si cred ca e oarecum firesc ca, avand mai multi copii, sa-l preferi (nu sa-l iubesti) mai mult pe cel care "face ca tine", in detrimentul celui care ti se impotriveste mereu sau care face in viata alegeri cu care nu esti de acord.

B.

Chuny spune:

Marcia, e a doua oara când imi dau lacrimile citind mesajele tale.

Eu am doi copii pe care îi iubesc enorm, dar iubirea mea se manifesta diferit in functie de personalitatea si nevoile fiecaruia.

Tilia, concluzia ta despre parintii tai e extrem de trista si pe un drum gresit. Am citit la copilul captiv si mi-e teama ca ai ajuns la un soi de resemnare si validare a ceea ce ti s-a întâmplat: nu-mi place copilul meu si îi arat asta, dar sa nu zica nimeni ca nu-l iubesc pt ca îl iubesc ... în felul meu. Nu, iubirea si abuzul nu merg de mâna sub nicio forma.

In rest andacos a explicat foarte bine ceea ce simt si eu, poti sa nu fi multumit cu alegerile copilului, poate sa te enerveze, dar nu se poate sa nu-ti mai placa de copilul tau. Pt ca daca in inima ta nu e loc de iubire pt unul din copii, probabil ca nici pt cel preferat ceea ce ai in inima nu se cheama iubire.