Parintele prefera unul dintre copii - e normal?

dia_filipas spune:

E un sambure de adevar in asta cu sa nu-ti placa propriul copil, dar cred ca se refera la faptul ca nu rezonezi cu el, adica aveti firi diferite, principii si credinte diferite, si de aici pot aparea conflicte si discutii in contradictoriu, mai ales daca parintele nu incearca sa accepte copilul cu ideile/temperamentul pe care il are, si incearca sa-l aduca in "tiparele" parintelui. Zic asta pt. ca asa e la noi. Tata si fratele meu sunt total opusi la fire, asa cum si eu cu mama suntem total diferite, deci la noi, undeva, in strafundul sufletului suntem "fata lui tata" (cu care ma aseaman muult la fire) si "baiatul lui mama" (pt. ca ei se potrivesc mai bine). Dar de iubit ne iubesc la fel de mult, si tot ceea ce am primit (material sau afectiv) s-a incercat sa fie cat mai echitabil.
In cazul meu, nu exista favoritisme fata de copii, decat ca la cea mare ii cumpar deocamdata mai multe jucarii , ca ea le cere si are nevoie, pe cand cea mica se multumeste deocamdata cu ce gaseste prin casa sa molfaie...
Dar, pot sa spun ca cea mare imi seamana mult la temperament fire si apucaturi (face unele chestii pe care le faceam si eu cand eram mica, fara sa ma fi vazut sau sa-i fi spus eu), deci poate, zic doar poate, ca pe ea o voi intelege mai bine, voi sti cum s-o iau, si cum sa vorbesc cu ea, recunoscandu-i trairile pe care le am/le-am avut si eu. E prea devreme oricum sa ma pronunt, ca nu stiu cum va fi cea mica, desi deja se intrevede o fire mai independenta, care stie sa se apere... De iubit le iubesc pe amandoua enorm, dar parca diferit.

grati.ela spune:

intre copiii mei este diferenta de aproape 9 ani. Fata a fost centrul universului nostru, al bunicilor, pentru mult timp si in ciuda faptului ca si/a dorit un fratior, a incercat o mare teama ca ea va fi iubita mai putin. Cand l-am adus pe Dudu din maternitate i-am explicat ca in sufletul meu a mai crescut o inimioara si pentru fratele ei, dar sa fie fara grija ca inimioara ei este tot acolo si creste in fiecare zi. Aceeasi poveste i/am spus-o si lui Dudu cand a mai crescut.
Morala:
Dudu a stabilit ca barbatii au tzatze care cresc inspre inima pentru ca au destul loc, pe cand femeile au tzatzele pe afara pentru ca nu mai incap de cate inimi au.

anamm spune:

Eu cred ca asa cum un copil isi iubeste si mama si tatal, dar se simte mai apropiat de unul dintre ei, parintele isi iubeste copiii, dar are o preferinta pentru unul dintre ei. Important e ca parintele sa incerce sa nu faca diferente (sau sa nu faca diferente prea mari...)

Marcia03 spune:

Eu nu am simtit vreo diferenta intre mine si fratele meu mai mic. Parintii ne-au tratat in mod egal, mamei nu ii placea cand bunicile ii ziceau : el e mai mic, asa ca tb sa beneficieze de un tratament mai special. Mama le spunea ft clar : amandoi sunt la fel, chiar daca el e mai mic, deci nu voi face vreo diferenta. Si asa a fost. Fiind insa frate si sora aveam alte interese, eu eram cea care avea grija de el, care il mai "altoia" cand facea prostii. Noi ziceam insa mereu ca eu sunt fata lu' tata si fratele meu e baiatu lu' mama; dar era doar o vorba (cu toate ca eu cand eram copil l-am preferat pe tata, pt ca ma lasa sa fac ce vreau, mama era mai dura; cand tb sa merg la vreo petrecere mergeam la el si il rugam sa trateze cu mama; fratele meu insa imi spunea mie si eu tratam cu ai mei pt el). Tata are insa o poveste trista, pt el familia a insemnat si inseamna totul. Mama lui a murit cand avea 8 luni, iar tatal lui nu l-a vrut (l-a vazut doar o data in viata pe tatal lui, dupa ce s-a casatorit, s-a dus impreuna cu mama sa-l vada). L-a crescut o bunica, apoi o matusa, ca pana la urma sa fie infiat de prietena matusii lui (ele stateau impreuna si asa au ramas toata viata; fratele meu a stat la ele pana a intrat la scoala, el era baiatul cu doua bunici...una il certa, alta il pupa). Mama adoptiva l-a iubit, dar el a simtit mereu lipsa familiei. Imi povestea ca atunci cand era mic (inainte de a fi adoptat), iar verisorii lui erau luati in brate si pupati de catre parinti, el fugea in porumb si plangea. Plang de fiecare data cand imi amintesc lucrul asta.

O zi frumoasa !

Mihaela

MariaG spune:

n-am citit toate raspunsurile. Doar inceputul, prima pagina si urmatoarele in diagonala.
Dar imi dau cu parerea pentru ca sunt si eu om si ca urmare sunt datoare cu o parere: DA, E NORMAL.
Ne iubim toti copiii din tot sufletul si suntem mandrii de ei pana la cer si inapoi. Si, totusi, pe fiecare il iubim in alt fel. Pentru ca fiecare e altfel.
Unul dintre ei poate avea nevoie sa fie incurajat in mod constant in timp ce celalalt are nevoie sa fie temperat in mod constant.
Unul e sensibil si timid, altul e curajos si un al treilea (acolo unde exista) este lipicios si tot timpul cu zambetul pe buze.
Cu unul dintre ei rezonam mai bine decat cu ceilalti.
Peste 20 de ani cand toti copiii vor fi plecati in treaba lor, pe unul dintre ei il veti suna primul cand aveti de impartasit o veste. Acela e "cel preferat".

Nu-l ajuta cu nimic ca e "preferat", nici nu-l impiedica cu nimic, nici pe el nici pe fratii/surorile lui.

Pe de alta parte fratii/surorile vor crede intotdeauna ca altul este cel preferat. Si se vor simti toti nedreptatiti in favoarea altcuiva.


Desigur vorbesc despre normalitate, nu despre cazurile patologice unde un copil doarme pe pat si celalalt pe jos.

oana_s spune:

Am citit tot pe aici si mi-a placut mult:

"cea mai buna mama e aia care reuseste sa-si faca fiecare copil sa creada ca e preferatul ei".

Pe undeva, e ca in exemplul Tiliei, cu al carei mesaj sunt de acord.

Eu am doi,pe fiica-mea o iubesc si o plac, ne potrivim, as fi placut-o si daca nu era a mea, o admir cumva si din afara...nu stiu cum sa explic, pe fi-miu il iubesc si il dragalesc mai mult pt ca e mic, da' inca nu stiu daca o sa ne potrivim la fire, daca o sa-l plac si pe el la fel de mult, cu siguranta o sa ma port echitabil cu ei, sau o sa incerc.

giulia71 spune:

monicabo, nu stiu si nu pot inteleg, dar asa este. Mai multa lume le-a spus de ce nu o iau si pe copila ignorata cu ei?! Nu au raspuns...

Repet, incerc sa ma detasez pentru ca nu mi-e ok sa ma gandesc la asta.

andacos spune:

Oameni buni...explicatzi-mi si mie ce inseamna "sa nu va placa proprii copii"?

Nu va place culoarea ochilor,a parului,nu va place ca nu are IQ-ul dorit...eu nu intzeleg.

In dictzionarul meu d eparinte,sunt o multzime de termeni,dragoste,iubire,suferintza,dezamagire(da...un parinte poate fi dezamagit,chiar daca in conceptzia mea e vina lui,a parintelui ca are asemenea sentimente),esec,succes...ma rog muuulte,insa "nu-mi place copilul meu"nu am intilnit.

dia,ce spui tu e la subiect,este ceea ce se discuta,afinitatea unui copil cu parintele,insa intre asta si "a nu-tzi place copilul tau"nu e absolut nicio legatura.

oana,fara sa intzelegi ca pe o morala,dar sper ca fiul tau sa nu ajunga vreodata sa citeasca ca ai avut un momnet in care te-ai intrebat"daca-tzi va place copilul tau?".De fapt ce vrei tu sa spui cu asta?

Dana

MariaG spune:

andacos sa presupunem ca esti mama unui violator, sau a unui criminal. Iti place de el?

andacos spune:

Draga mea,daca esti violator sau criminal,se datoreaza unor cumuli d efapte,insa eu cred ca si violatorii si criminalii au parintzi care ii iubesc,chiar daca nu sunt de acord cu faptele lor.

edit sa spun ca,in adolescentza mea ,parintzii aveau niste prieteni in Gaesti,unde se afla scoala de corectzie.La intoarcerea spre casa,familia ne-a rugam sa luam o bucata de drum,o doamna ce pierduse legatura de tren si ma rog...asta insemna s aramina o noapte acolo.

In drum spre casa,doamna ne-a povestit cu atita durere in suflet si in vorbe de fiul ei care se gasea la scoala d eocrectzie pentru viol,insa atita dragoste si sprijin rezulta din cuvintele ei,incit imediat mi-a venit in minte povestea asta la intrebarea ta.

Dana