Abuzuri - nasterea in Romania

elara spune:

Si eu sunt la fel. Mi-a placut sa stiu cand voi naste, fara sa ma stresez asteptand. Din fericire fi-mea se pregatea oricum sa vina, dadea semne...aveam contractii usoare de ceva vreme si coborase foarte jos asa ca 2 saptamani am stat la pat. Dr mea m-a asteptat si am nascut la 39 de saptamani fix. Chiar in dimineatza cu programarea, la dus, mi-a cazut dopul gelatinos.
La fi-meu a fost si mai si... Probabil conceput dupa o ovulatie timpurie, fi-meu iesea la calendar mai mic cu 2 saptamani decat la toate ecografiile. Si dr m-a tinut pana in saptamana 39 pe calendar si (la 41 de sapt eco) avea 4.100 g si semne de imbatranire a pielii ca a stat prea mult in lichid (cerculete rosii, pilea ridata si crapata in jurul gleznelor si incheieturilor manutelor...asa mi-a zis dr neonatolog).


Aici sunt total de acord. Insa afland de la obstetricieni, la cursurile de First Bebe si la Scoala parintilor de la Sp. Universitar (Municipalul), ca de taiat se taie si daca e bebelusul prea mare si daca e prea mic (ca sa nu intre in suferinta daca nasterea e prea lunga)...am zis ca mai bine taiat sus decat taiata jos.



Si nu te-ai gandit niciodata ca e foarte probabil ca celor doua 2 nopti in care copiii tai nu au stat langa tine (primele ore si zile din viata lor) constituie cauza pentru care lactatia ta a avut de suferit?

Eu, din a doua noapte in spital am dormit cu copiii langa mine. I-am tinut in pat si i-am mutat pe brat de la un san la altul...alaptandu-i cate putin, la 10-30 de minte mereu..de cate ori scanceau. Si m-am odihnit printre picaturi. Mi-a fost mai greu, e drept, decat daca as fi fost singura, fara ei, si as fi dormit, dar stiu sigur ca mie mi-ar fi lipsit ... eu mi i-am dorit foarte mult langa mine... Separarea de ei mi se pare contra naturii. Mie mi se potriveste ce se zice ina rticol... Eu abia asteptam sa ii vad, sa ii tin langa mine, sa ii alint..sa ii sarut. Emotional sunt absolut convinsa ca mi-ar fi fost mult mai greu daca statea separati atata vreme. Asa ca faptul ca am dormit printre picaturi nu m-a afectat deloc...fiindca eram fericita, FERICITA....
Consider ca a fost infinit mai bine pentru stimularea lactatiei. Singurul in masura sa o declanseze eficient este suptul des al copilului. Ce daca nu are forta? O capata treptat. Asa e normal sa fie.

Nici eu nu am fost traumatizata de nasterile mele. Sunt dintre cele fericite. Conteaza foarte mult si fondul psihic al mamei, starea sa emotionala, capacitatea ei de ase confrunta cu situatiile stresante is de a le depasi, dar asta nu scade importanta comportamentelor abuzive ale personalului medical.
Ele reprezinta o realitate care trebuie schimbata!

In marea lor majoritate (doar cauzele patologice reprezinta exceptia) mamele sunt perfect capabile sa alapteze. E ceva foarte natural..asa cum este si sarcina. Practicile gresite, stresul la nastere si, in principal aceasta separare, sunt cauzele problemelor aparute in declansarea si mentinerea lactatiei. Personalul mediacal ins ainduce aceasta gresita mentalitate ca lactatia e ceva greu de obtinut si o aia doar daca ai noroc.



Nici eu nu spun ca totul este doar rau la noi.
Si nici ca la altii e doar bine. De altfel chiar Aschiutzadescrie cum a avut doua experiente diferite (una negativa si alta pozitiva) ambele in Germania.

In Romania exista si spitale unde e mai bine dar insa sunt multe lucruri de imbunatatit peste tot insa sunt prea multe spitale (in special in orasele mici) unde nasterea e insotita de multe din abuzurile descrise in articol.

Selene_Bunny spune:

Am citit articolul, sunt asemanari/identificari cu nasterea prin care am trecut eu, dar nu mi-am pus problema ca ar fi trebuit sa fie altfel. Am avut dubla cusatura, fisura de uretra si epiziotomie.

elara spune:

Eu, dupa ce am nascut, mi-am descoperit singura un dicton pe care l-am adoptat si respectat cu sfintenie (in special cat au fost mici, pana intr-un an):

"Eu ma adaptez nevoilor copilului, nu copilul nevoilor mele!"

Off topic:


Atunci cand imi urmez propriile nevoi si dorinte, o fac fiind constienta ca, pastrandu-mi o buna sanatate mentala si emotionala voi putea mai usor fi o mama buna pentru copiii mei.
Dedicandu-ne copiiilor in intregime nu le facem niciun bine ci le facem un deserviciu, fiindca suntem obosite, frustrate si iritate.

Copiii e bine sa ii mai pasam cate o ora sau doua, o zi sau cateodata chiar si un wk, la bunici, sau ce rude avem, daca avem, insa nu trebuie ca vreunul dintre acestia sa ne inlocuiasca in importanta! Noi, mamele, parintii, trebuie sa ramanem principalii ingrijitori si reperele cele mai importante in viata copiilor nostri. Legat de educatia si respectul cuvenit copiilor sunt in asentimentul tau.
Citesc mereu carti de acest gen. Acum citesc "Copiii nostri frumosi si sanatosi" a Alethei Solter. O recomannd cu caldura daca nu ati citit-o deja.

elara spune:

Nici nu se afirma nicaieri in articol asa ceva.
E firesc ca acest articol sa fie asa cum este, negativ, infricosator, trist...pentru ca este structurat si tintit sa analizeze toate practicile negative care necesita inlaturate.
Nu inseamna ca toate au loc in acelasi spital, ca li se intampla tuturor mamelor sau ca o mama a avut parte de toate practicile abuzive de acest tip. Daca e o fericita poate ca nu a intampinat nici una din aceste probleme. dar ea e exceptia.

O analiza obiectiva era normal sa treaca in revita toate problemele indiferent cat de des sunt ele intalnite. Din nefericire se intalnesc mult prea des.

Alegerea cezarienei nu fereste mamele de toate abuzurile.
Eu vad ca scopul acestui articol e sa trezeasa in viitoarele mame constiinta ca ceea ce se intampla (cand si unde se intampla) NU E NORMAL, ba chiar daunator pentru ele si copiii lor, si sa refuze procedurile si abordarile cu care nu sunt de acord. Doar asa va interveni schimbarea si personalul medical isi va schimba atitudinea.

Dupa cum ati vazut si din raspunsurile unora dintre voi se inregisteaza progrese odata cu trecerea timpului, uneori chiar in acelasi spital... Deci..suntem pe drumul cel bun.

patryss_88 spune:

Sunt intru totul de acord cu acest articol. am trecut printr-o experienta urata la nastere, si ca urmare am facut si o depresie , pe care o pun pe seama asistentelor si a medicilor.

A trebuit SA DAU BIP asistentei sa imi fac calmante in prima noapte de la cezariana ( medicul a refuzat sa nasc normal cu el ) .
Mi s-a administrat INDOMETACIN supozitor care este interzis lauzelor ( scrie pe prospect) - drept urmare am facut o reactie ff urata si era sa mor.
Aveam homeglobina 7,2 si doar cand am lesinat incercand sa ma tarasc pe hol catre alaptat mi-au bagat 1 unitate de sange.
Am pierdut laptele pt ca o asistenta mi-a facut scandal ca nu VREAU sa alaptez in conditiile in care dupa toate cele petrecute am stat cu copilul in prima noapte 4 ore la san . Aveam ragade si imi tasnea sangele, dimimeata a intrat doamna, mi-a tinut teoria, dupa care am plans o zi intreaga, iar dupa ce am ajuns acasa la cca 2 saptamani mi s-au golit sanii . Medicii au spus ca am pierdut laptele pe fond de stres.
Deci, nu am cuvinte prea bune, si nu mai recomand nimanui sa nasca la stat ( stiu, nu e corect sa generalizez , insa asa a fost in orasul meu ) in conditiile in care am dat cam aceeasi bani ca si la privat.
Sunt si medici competenti, si personal dedicat in spitale, insa eu nu mai as avea curajul sa nasc intr_un spital de stat. Si cea mai tulburatoare chestie e ca mi-am vazut copilul dupa 3 zile...

dia_filipas spune:

Eu am avut parte de nasteri frumoase. La spitalul judetean, unde maternitatea e cu room-in si pro alaptare. Personalul medical a fost foarte amabil, am fost ajutata, incurajata, sfatuita, si nu am dat nici un ban, inafara de dr., care nu a fost cel ce mi-a urmarit nasterea, ci dr. de garda, ca am nascut noaptea, de ambele dati, usor si repede si nu am considerat necesar sa-l chem. Eu m-am informat mult in timpul sarcinii, eram zilnic calare pe forum, si am discutat din timp cu medicul toate aspectele ce ma preocupau, am fost si la scoala gravidelor, si stiam cam ce urmeaza sa se intample, deci nu m-a traumatizat nimic.
Copiii i-am primit a doua zi cu mine in camera, cum am zis, am nascut noaptea, dar le-am vazut/pupat, si dupa cam o ora le-am primit la primul alaptat si am stat muuult cu ele la san, sa ne studiem/cunoastem. Abia apoi le-au luat si le-am primit de tot dimineata la prima ora.
Cu alaptatul, cum am zis, maternitatea e pro-alaptare, nu ne-au lasat cu biberoane, suzete, mameloane de silicon, lapte praf nici atat. In cazul in care chiar nu se satura copilul, primeai supliment, vreo 50 ml, pe care il dadeam cu seringa. Asistentele veneau des la noi si ne aratau cum sa-l tinem pt. alaptat, cum sa ne mulgem.
Intr-adevar nu lasau sotii la nastere, dar pt. mine asta a fost ok, ca nici mie nu mi-ar fi placut sa se perinde un barbat strain in timp ce eu nasteam sau aveam contractii... L-au lasat pe sot in salonul de lauze, dar nu mult timp.
Acuma, tre' sa spun si ca tratamentul primit de la asistente era un pic diferentiat. Ele ne imparteau cumva in "doamne" si "tiganci/femei de la tara". Ne si cazau in functie de "statut", si pe cele din a doua categorie le cam repezeau, dar tot le ajutau, doar limbajul era "mai de sus" ca sa zic asa... Totusi, au fost de treaba cand una din fete fiind foarte saraca, nu avea nimic pt. bebe, asa ca l-au imbracat cu hainele lor si au facut cheta printre mamici pt. cate un pampers. Doctorul in scimb a vorbit cu toata lumea la fel de calm si politicos (pana am nascut, si putin dupa aceea am asistat la mai multe nasteri, printre care si fete tinere, tiganci).


Dia,cu Miruna povestitoarea (15.07.2008) si Sofia exploratoarea (21.11.2011)

OanaRusu spune:

offtopic - Dia zau ca-s curioasa cu cine ai nascut
Nu pot spune ca nu am aceeasi parere cu tine (am nascut tot acolo ) problema e ca la baietel fiind cezariana nu l-am primit decat la program in primele 2 zile si jumatate si asta m-a terminat psihic.
Cu cea mica, fiind nascuta natural si dimineata, am ajuns in salonul mama si copilul in mai putin de 8 ore si am alaptat-o... insa pe baiat mi l-au adus deja hranit cu lapte praf - pt ca sunt prea putin asistente sa poata umbla cu fiecare bebel la mamica (cezariana zic) din terapie intensiva - inteleg de ce, dar tot nu inlocuieste alatpatul de care a fost privat pt ca nu l-am avut cu mine primele 24 de ore.

Marcia03 spune:

Sa va spun si eu povestea nasterii fetitei mele, Marcia. Am nascut la Municipal in Bucuresti pe 1 martie 2003. A fost o nastere usoara, fara probleme.

Pe 28 feb. (era vineri) eram programata la control (nasterea era prevazuta pe 8 martie), mi s-a facut ecografia si cand am ajuns la medic la control mi-a spus ca "s-a rupt apa" (observasem ceva ciudat acasa in timp ce ma imbracam, dar nu am dat importanta). A zis sa merg acasa, sa-mi fac bagajelul si sa ma internez, iar daca se va intampla minunea sa il sun pe mobil, ca vine de acasa urgent. Am ajuns seara pe la 6 la spital, m-am internat, am primit o camera cu 1 pat (si toaleta), mama "s-a internat" si ea cu mine. Peste noapte nu s-a intamplat nimic, dimineata insa au inceput contractiile (dar nu ft mari), dar nu ma dilitam. Asistenta (o doamna ft draguta, care a fost tot timpul langa mine si mi-a explicat multe) l-a sunat pe medic si l-a intrebat ce sa facem. Am primit ceva pt dilatare, am fost mutata intr-o camera cu un pat, care avea si o masa pt nasteri, s-a inceput monitorizarea copilului, a venit si medicul anestezist, care mi-a facut epidurala (a fost o idee ft buna, pt ca auzeam de prin saloanele vecine femei urland de durere). Cand i-am spus cand mi se rupsese apa si eu inca nu ma dilatam (trecusera deja 24 de ore), a zis ca daca nu ma dilatez in max 30 de min, ma baga la cezariana. Si atunci s-a intamplat minunea, a venit asistenta inca o data sa controleze si dilatatia era de 10, deci puteam naste. L-am sunat repede pe doctor (era sambata), a venit rapid, m-am urcat pe masa, am impins o data si a iesit copila. Avea insa cordonul ombilical in jurul gatului, asa ca incepuse sa faca precum magarusul in loc sa planga. Mi-au dat-o in brate, dupa care au luat-o sa o puna putin la oxigen. Mama a stat tot timpul cu mine, chiar si pe timpul nasterii. Eu am pierdut ft mult sange la nastere (mama s-a cam speriat de lucrul asta) si eram cam fara putere. M-au dus la salonul unde era duse toate mamicile dupa ce nasteau si mi-au adus si copila. A incercat sa suga, s-a cam chinuit, dar a reusit. Dupa imi amintesc ca a adormit, iar apoi a fost dusa la salonul unde erau copiii. Mama a stat in noaptea aia cu mine. Imi amintesc ca ma puteam da jos din pat din lipsa puterii. Am primit dupa ce am nascut o sticla cu apa inghetata, invelita intr-un prosop, cu care mi-am masat burta (dimineata nici nu se vedea ca am nascut; burta disparuse cu totul; dar oricum nu am luat decat 9 kg in sarcina, iar copila a avut 3.1 kg). Dar a doua zi a fost totul ok, mi-am revenit, ne-au mutat la salon de 2 paturi cu toaleta, iar bebeii stateau cu noi. Am nimerit cu o tipa care facuse cezariana si nu avea voie sa ia bebe-ul in brate, asa ca o ajutam eu. A fost greu cu alaptatul, dar pana la urma am reusit. Dupa 3 zile ne-au dat drumul acasa, imi amintesc scena iesirii din spital, plina de emotii si cu mogaldeata aia mica in brate .

La cateva zile au venit doctorita si cu asistenta acasa la noi pt un prim control si mi-au recomandat sa alaptez, nicidecum sa ii dau lapte praf. Am batut eu un apropo si s-au uitat ciudat la mine. Am dat peste o asistenta cu experienta, care ne-a pus sa facem o agenda, iar cand venea la control, nota totul in agenda, inclusiv ce sa-i dam de mancare si cum, mai tarziu ne scria si retete de preparare a branzicii, supicii etc.

Si eu am vrut sa nasc prin cezariana, dar doctorul mi-a spus clar ca el face cezariana doar daca e cazul, ca orice operatie implica un risc si el nu-mi recomanda lucrul asta daca totul e ok. Acum imi pare bine ca am ales epidurala. A fost cam neplacut in momentul in care au iesit firele de la cusatura, dar am trecut peste asta cu bine (l-am sunat pe medic si el mi-a explicat ce sa fac). Deci pot spune ca eu am fost un caz fericit, nu am ce sa le reprosez doctorilor si asistentelor, toti au fost draguti si cu bun simt Ma gandesc insa ca am nascut in weekend si poate asta o fi fost un motiv, pt ca nu au fost ft multe nasteri atunci. Sau unde o fi fost 1 martie. Dar nu cred, pt ca dupa mine au nascut ft multe prietene de-ale mele, cu acelasi medic si nici una nu s-a plans in vreun fel.

Un sfarsit de saptamana placut !

Mihaela

monicabo spune:

Ce sa schimbi, ca nu ai ce schimba...
Si eu am nascut de 2 ori, tot la noi in tara..
Prima nastere a fost cu travaliu lung si dureros in partea finala (vreo 2-3 ore). Am nascut natural, fara anestezie epidurala. Am nimerit o moasa de tot k...ul. Acra din cale afara, n-a facut nimic pt mine decat sa ma "besteleasca". M-as fi plimbat, dar nu m-a lasat, cica sa stau in pat. Nu aveam voie sa scot un sunet, ca pe ea o durea capul, si deh, nu sunt prima care nasc. Nu vroia sa imi faca un antibiotic intravenos, la indicatiile medicului (tot ma aburea ca mi-l face, dar nu se stie cand). Pe urma s-a suparat, cand de fata cu medicul rezident al medicului cu care am nascut (care stia si el), am intebat-o cand imi face acel antibiotic intravenos. S-a facut verde la fata cand m-a auzind intrband lucrul asta si dr-ul a intrebat-o "dar nu i l-ati facut pana acum?" Eu am zis ca nu, nu mi l-a facut doamna, ca o intreb de nu stiu cand.... Apoi dupa nastere ci-a spus mamei ca m-am purtat urat cu ea, si nu asa se procedeaza, sa o pun intr-o situatie penibila de fata cu un medic, ca trebuia intai sa vorbesc cu ea. Pai nu am vorbit femeie, te-am intebat de 10 ori cand faci injectia aia.... Deci o acritura clasa intai. Restul personalului a fost ok.

A doua nastere a fost f rapida, am venit de acasa cu dilatatie completa, ca atare am avut un travaliu f scurt, dar na, tot cu contractii dureroase. Am jurat ca daca dau tot peste moasa aia, o iau la bastoane sa ma tina minte. Dar nu mi-a mai scos-o Dzeu in cale, am avut parte de o moasa super draguta, care m-a invata cum sa respir, ce sa fac, vorbea f bland, nici vorba sa se supere ca ma vaicaream pe ici pe colo. M-am si scuzat (invatata cu cealalta) a zis ca n-am de ce...

Deci depinde f tare de personal, care ori te terorizeaza ori reuseste sa te faca sa-ti pastrezi calmul. Altminteri, conditiile sunt ca pe la noi pe aici.... nu stiu eu ce as putea schimba, eu sau alte mamici...

Pe de alta parte, ambele nasteri nu le-am considerat traumatizante, pana la urma am ramas cu amintiri frumoase, in afara de moasa aia
Am stat in conditii ok, medicul ok, rezidentii lui, la fel ok, asistentele de la pansat , iar ok (doar ca ne trezeau la 5 dimneata, dar oricum, pe urma venea si alatarea), pe la neotnatologie iar ok (ba chiar a doua oara am mai si stat mai mult de vorba, ca ma cunosteau, ca mai fusesem cu 1 an si ceva inainte inca o data)
Singura chestie mai aiurea, cel putin unde am nascut eu, e alatarea la program, la alea 3 ore... Eu cu fetele nu aveam probleme, se cam incadrau la program, dar mai erau copilasi, care daca plangeau intre alea 3 ore, le dadeau lapte praf, si pe urma dormeau de duduiau la ora Z... Eu le-am avut mereu treze si le-am putut alapta. Oricum, am zis ca nu-i un capat de lume, ca in 2-3 zile tot plecam si acasa ne facem programul nostru, dupa cum vor ele... Dar na, alte mamici pot avea probleme cu lactatia din cauza asta...

lavi02 spune:

Marcia, foarte frumoasa povestea nasterii tale!