Sa-l anunt pe sotul amantei...sau nu?

andacos spune:

Sigur,in acest subiect (am mai spus de citeva ori)nu e cazul...insa in general nu trebuie exclusa varianta reintoarcerii,iertarii,nu stiu exact cum e mai corect spus.

Dana

crisiacob spune:

Dragii mei, in primul rand va multumesc pentru opiniile voastre si pentru faptul ca mi-ati dedicat atata timp. Eu sunt in spital cu cel mic...perfuzii, varsaturi, plansete...de-abia acum a adormit, e noapte si eu am apucat sa va citesc postarile.
Cred ca este de datoria mea sa clarific un pic povestea pentru ca am fost destul de zgarcita in detalii la prima postare.
Eu si sotul meu suntem impreuna de 11 ani. Nu ne-am inteles niciodata grozav, fiind doua firi aproape perfect incompatibile. Ceea ce ne-a facut sa fim impreuna atata timp a fost copilul care a aparut pe neasteptate. Certurile au fost nenumarate, majoritatea incepute de mine, cu amenintari ca daca nu face si el ceva in relatia asta divortam. Din pacate, desi eu incercam din rasputeri sa ii ofer ceea ce el spunea ca isi doreste, el nu misca un deget. Si uite asa au trecut 8 ani si ceva dd cand noi aveam copilul si traiam o relatie nefericita in care eu dadeam tot si el nimic. Il imploram cu lacrimi in ochi sa mergem la psiholog macar pt a-i oferi copilasului nostru o familie insa zadarnic. Din octombrie anul trecut am simtit ca ceva nu este in regula. Incepuse sa vina foarte tarziu acasa (pe la 10 seara) dar credeam ca este din cauza schimbarilor de la serviciu. Nu se mai uita in ochiii mei, vand plangeam si il intreba, ce se intampla imi spunea ca sunt patetica...si tot asa. Acum trei saptamani am decis eu ca este cazul sa merg la un psiholog pt ca sigur eu sunt vinovata, eu am probleme la cap si trebuie sa mi le rezolv. Ajunsa la psiholog, chiar din prima sedinta, m-a intrebat in timp ce ii povesteam "Doamna, sigur nu are pe cineva?". Eu nu si nu...A doua zi, ajunsa fiind la birou, fac un lucru pe care puteam sa il fac de un milion de ori pana atunci: intru pe mail-ul lui (se logase in trecut de pe laptopul meu). Si am gasit dovada: amanta careia ii spunea celemai dulci vorbe din lume, cuvinte pe care eu nu le auzisem niciodata din gura lui. Credeti ca veti putea vreodata sa va imaginati durerea pe care am simtit-o atunci? Nu se poate exprima in cuvinte. Am crezut ca imi crapa inima. Chiar in aceeasi zi i-am dat telefon si i-am spus ca stiu tot, dupa-amiaza ne-am intalnit. El nu a negat, a spus ca mai devreme sau mai tarziu oricum imi spunea, a zis ca ii lasa tot copilului si ca o sa ne ajute cu orice. Dupa care a plecat...Nu am mancat si nu am dormit 4 zile, parintii mei imi spuneau ca aveam privirea tulbure si ca nu reactionam la stimuli. Sincer,,,nu imi mai aduc aminte zilele acelea. Acum sunt in tratament psihiatric, mi-am revenit dar am tot timpul caderi, mai ales cand vine la copil sau candcopilul plange dupa tata. Imi este ingrozitor de greu, am fost la preot, m-am spovedit si tot nu reusesc sa uit. Au trecut trei saptamani si acum sunt in faza de furie in care as vrea sa le fac rau, mai ales ei. Ei i-am trimis un mail chiar in primele zile in care ii explicam cum isi cladeste fericirea pe nefericrea altor si cum un copil plange cand ea se tavaleste cu sotul meu....i-am zis ca roata se intoarce...nici o reactie din partea ei.
Acum sunt in spital cu cel mic, el a stat cu noi cateva ore si apoi a plecat. Stau si plang in intuneric gandindu-ma ce inima poate sa aiba sa-si lase familia si sa stea singur intr-o garsoniera, iubindu-se din cand in cand cu femeia aia...
Scuze pt eventualele greseli de ortografie dar conditiiile mu imi permit sa scriu bine. Oare imi voi mai reveni vreodata? Mi-e dor de familia mea si de sentimentul de siguranta pe care il aveam atunci..

coracora spune:

Pai din ce scrii, Crisiacob, nu ai avut o relatie care sa "merite a fi salvata".
In momentul asta e important sa treci peste socul descoperirii relatiei lui. Mai apoi te vei intrema sufleteste.

Si, apropo, daca e copilul bolnav, implica-l si pe tata, chiar daca asta ii rapeste din timpul de "tavaleala". Daca si-a pus coada pe spinare si-a plecat, nu inseamna ca responsabilitatile sale de parinte s-au volatilizat.

Seawave spune:

Crisiacob, ai grija de tine si de copilul tau. Voi doi sunteti cei mai importanti oameni din lume acum. Si gandeste-te intotdeauna, ca nu ai pierdut nimic important. Pana la urma era o falsa siguranta. Ti-e dor de o relatie in care erai nefericita? Cel mai important lucru din lume este copilasul tau. Restul... vin si pleaca. El/ea va ramane mereu al/a tau/ta. Nu te chinui singura in incercari de razbunare. Iti pierzi timpul si nu merita. Traieste si fi fericita cu copilul tau. esti norocoasa sa ai parte de cel mai pretios dar din lume: fiul/fiica ta. Bucura-te de copilul tau si fiti fericiti doar voi doi. Se va intoarce roata si pentru voi.

BellaDonna spune:

crisiacob,
din mesajul tau e atat de multa durere, ai grija de tine copilul tau are nevoie de tine, nu esti singura ai langa tine un suflet care are mare nevoie de tine, sotul tau nu a fost cu adevar acolo langa tine deci nu ai pierdut nimic in schimb ai castigat un copil, gnadestete nu esti singura, nu te mai gandi la ce face sotul tau si cu cine este iti faci rau, fiecare are fericire lui si tu poti fi fericita, nu trebuie sa depinzi de cineva sa fi fericita, fericire vine din interior,

A_Iulia spune:

Trebuie sa te gandesti la evenimentele acestea ca la ceva trecator si poate chiar necesar. Undeva in viitor vei fi bine, alaturi de cineva potrivit, si ceea ce ti se intampla acum este doar unul din pasii pe care-i faci ca sa ajungi acolo.

Stiu ca acum durerea e prea mare, doare mult mai tare sa fii tradata si mintita decat sa ti se explice in fata civilizat: nu ne intelegem, hai sa divortam. El nu a procedat corect, dar din pacate asta nu se mai poate repara nicicum. Dar durerea ta o sa treaca cu timpul.

De ce ti-ai dori ca el sa se intoarca inapoi? Chiar in eventualitatea ca amanta dispare, cum crezi ca ar putea fi relatia intre tine si sotul tau?

Sanatate multa copilasului, sper ca se simte mai bine!

emanouela spune:

Da-ti timp si nu-ti cere imposibilul....de uitat nu ai sa uiti niciodata, insa trebuie sa lucrezi cu tine si sa accepti ce ti s-a intamplat, sa accepti ca ti s-a intamplat tie, sa accepti ca el are alte dorinte care difera total de ale tale, alte idealuri, alte nevoi, sa ierti si sa mergi mai departe. 3 saptamani sunt prea putine....da-ti timp si schimba-ti psihologul sau ce draq o fi, un psoholog/psihiatru care-si cunoaste meseria n-o sa te intrebe in veci asa ceva, te va lasa pe tine singura sa te intrebi.
Tu si copilul suferiti la vizetele lui pt ca nu ti-ai "marcat" teritorul, pt ca venirile lui in acea casa sunt asteptate si de ramaneri, de catre copil si de catre tine, chiar daca nu-ti recunosti asta....pt ca asa a fost pana acum, tata venea de unde venea, ramanea, dormea si iar pleca. Situatia s-a schimbat acum, e alta...tata are alta casa, casa unde stai tu e a ta si a copilului, iar intalnirile, eu zic, ar trebui sa fie pe teren neutru sau la el acasa. Stiu ca esti furioasa, dezamagita, te intrebi oare ce-ai facut sa meriti asta...nu intotdeauna primim ce meritam, ci ce cerem...drept dovada amenintarile tale catre el...insa trebuie sa nu te lasi condusa de astea, nu sunt constructive... el ca tata, are si drepturi, nu numai obligatii....mai ales ca zici ca se ocupa si e interesat de copil si nu e normal ca tu, condusa de furii sa strici o relatie frumoasa dezvoltata intre tata si copil.
Trebuie sa te "zburlesti " putin si pe tine, ai gresit si tu...nu mai conteaza unde , cum si cand....conteaza sa inveti din astea si sa incerci sa nu mai repeti. Reprosurile astea permanente aduse unui om nu fac bine...nu ai de unde sti ca el nu a dat, poate asta doar ti s-a parut tie....poate ceea ce dadeai tu, nu era ceea ce vroia el, la fel cum ceea ce dadea el, nu era ceea ce vroiai tu. Intotdeauna in astfel de situatii sunt 2 vinovati, o greseala minora de-o parte duce la alta de cealalta parte si tot asa.
Cu timpul si cu ajutor din partea ta spre tine in primul rand, vei trece si peste....si-ti doresc sa ajungi sa vorbesti cu detasare despre asta, sa nu regreti nimic si sa nu-ti fie rusine de absolut nimic din ce-ai facut si ce s-a intamplat.
Multa sanatate copilului....si vb cu el, explica-i atat cat poate el sa inteleaga, coboara-te la nivelul lui de inaltime si vorbeste cu copilul tau, tacerea ta poate il face sa se simta vinovat de despartirea voastra.

Cristina_C spune:

Mada, la felul in care au zburat hainele lui din dulapul tau, nu este greu de imaginat cum a zburat el din casa ta, mare lucru daca nu s-a lasat cu vatamare corporala. Glumesc, nu te superi pe mine, da?

crisiacob spune:

Intr-adevar, am observat si eu dupa trei saptamani ca disperarea care ma cuprinde se datoreaza faptului ca ma sperie ingrozitor singuratatea. Am ajuns sa ma incui cu copilul in dormitor noaptea de frica hotilor, sa ma gandesc unde sa ma adapostes. in caz de cutremur si multe altele...Dar daca e sa judec la rece, nu am ce sa regret de la el personal. Regret ideea de familie. Tot ceea ce mi-am dorit in viata a fost o familie. Am senzatia acum ca soarta mi-a fost pecetluita si ca voi ajunge singura la batranete, inconjurata de o sumenie de caini si pisici. Mi-e tare tare greu mai ales si din cauza faptului ca o nenorocire nu vine niciodata singura, copilul e pe perfuzii, eu ma simt rau, la serviciu ama simt ca un animal ranit intr-o haita de lupi, pregatiti sa ma sfasie...mai am si un caine bolnav si batran acasa care trage sa moara...parintii au fost foarte zguduiti dupa acest eveniment si au si ei probleme de sanatate...iar eu trebuie sa fiu tare pentru toti!

Cristina_C spune:

Multa sanatate si ai mare grija de tine si de ai tai !