Sa-l anunt pe sotul amantei...sau nu?

buflea spune:

Aham, inteleg ... cred ca l-ai primi pentru ca si tu ti-ai gasit un partener. Normal ca atunci cand esti in echilibru si ai din nou, de la altcineva, ceea ce ai pierdut cu primul, il poti vedea pe primul sot ca pe un amic ... unde se vede ca reactia noastra la stimulii din exteriori depinde foarte mult de cum ne simtim pe interior.

Fata asta, acum, simte ca este abandonata, inselata, singura cu responsabilitatea unui copil, a piredut toate resursele in care a investit pana acum, chiar dac ainvestitia nu era foarte castigatoare.
Ca nu e singura, ca nu e chiar asa de rau ce i se intampla ...asta o sa descopere mai incolo, sau se poate foarte bine sa invete sa traiasca numai ea cu copilul si sa isi schimbe complet setul de valori pe care sotul ei i le-a sfaramat acum in picioare.

Singurul lucru de care sunt sigura este ca in timp, ii va fi mai bine ca acum si intr-o directe sau in alta, isi va gasi un echilibru ... sunt atatea exemple pe forum care demonstreaza asta.

buflea spune:

Si totusi n este o regula ... sunt nunate de gri, versus alb sau negru, in orice situatie ... eu cunosc cazuri in care parintii au stat impreuna pentru copii si odata acestia plecati pe drumul lor, s-au despartit. Nu au fost scandaluri in casa, probabil ca au ramas impreuna ca buni prieteni si norocul a fost ca nici unul nu si-a gasit pe altcineva ...sau si-o fi gasit dar a fost bine camumflat ???

Ce mi se pare interesant este ca prietena mea, desi are acum peste 35 de ani, nu poate intelege si accepta despartirea parintilor. I se pare imposibil tocmai pentru ca atmosfera din casa a fost mereu buna si toate eforturile canalizate pe ea, copilul lor ... cea care a dorit despartirea a fost mama ei si de atunci relatia fetei cu mama s-a deteriorat fantastic ... extrem de nedrept dupa mine, pana la urma de ce nu are si mama ei dreptul la alt fel de echilibru decat cel pe care poate l-a mimat atatia ani ?

La intrebarile mele, de ce isi acuza mama atat de rau, amica mea a spus ca nu e posibil sa stai cu un om o viata si sa-l lasi balta la batranete ...de ce, nu a reusit sa ma convinga dar parerea ei este ca mama ei, daca nu era fericita, trebuia sa se desparta atunci cand era ea mica ... desi, tot ea spune ca a avut o copilarie si o adolescenta "normala" adica ca in familiile care nu s-au destramat la batranete.

de altfel, chiar am citit o statistica care spunea ca rata divorturilor este acum foarte crescuta la cuplurile care sunt de peste 15 ani impreuna, fara a avea motivele clasice si evidente de divort (batai, betii, abuz) si in general sunt initiate de femei ... ca si cum ar face parte dintr-un plan de viata - imi pun copiii pe drumul lor si apoi imi vad si eu de viata mea, ceea ce nu inseamna neaparat o noua dragoste, un nou partener, o noua casatorie ... inseamna pur si simplu, iesirea din obligatiile unei relatii "normale" in care ai stat numai pentru binele copiilor.

A_Iulia spune:

Ai perfecta dreptate, buflea, (desi eu am fost foarte mult timp "single mother" si am simtit exact la fel fata de ex).

In timp echilibrul ti-l regasesti, cu atat mai mult cu cat un copil are nevoie de ambii parinti echilibrati, singuri sau impreuna.

Eu inteleg exact prin ce trece crisiacob si stiu ca e doar temporar. Candva o sa priveasca cu totul altfel lucrurile. Este o mare sansa pe care o obtine de la viata, fara voia ei, prin care poate sa fie si ea fericita.

Poate ca acum ii pare ca sufera o infrangere prin divort, si chiar e. Dar nu e un capat de tara.

A_Iulia spune:

Buflea, totusi tie ti se par pozitive exemplele pe care le-ai dat mai sus?
E pozitiv egoismul prietenei tale care si-ar obliga mama (ce s-a sacrificat oricum destul) sa-si traiasca batranetile asa cum nu-si doreste, doar ca sa satisfaca un "copil" de 35 ani? Totusi cum iti explici lipsa ei de respect fata de decizia mamei ei?

buflea spune:

Nu mi-o explic, absolut deloc ... nu inteleg de ce reactioneaza asa, mai ales ca o cunosc pe mama. Pur si simplu, pentru ca a crescut intr-o familie care a parut "normala", nu poate accepta acum, ca de fapt, familia ei a fost un compromis in folosul ei, folos care a ajutat-o sa devina adultul care este.

Sigur termennul de "normal" are o multe conotatii. Acum ca parintii ii sunt despartiti, daca ma uit in urma, parca mama facea cam multe si tatal mai nimic, parca tatal era mereu la el in camera asculta muzica simfonica si mama mereu prezenta peste tot (gospodarie, serviciu, lectii) ... dar in cate familii care se considera "normale" si raman impreuna nu se intampla chestia asta ???

Dupa mine, mama ei nu merita condamnata ... nu s-a despartit pentru ca si-a gasit pe altul, pur si simplu a vrut sa-si vada de viata ei, fara sa ma faca niste compromisuri pe care le-a facut ani de zile, nu din dragoste ci din datorie fata de copil. Imi pare extrem de rau ca copilul o judeca acum, stiu sigur ca e sfasiata de durere din cauza asta ...chiar ma gandeam ca ce chestie, faci atatea compromisuri pentru copiii si risti la batranete sa ii pierzi de langa tine, numai pentru ca nu mai ai pentru ce le face.

Poate este vorba de acelasi sentiment de "inshelat" ? ...amica mea se simte inshelata de ambii parinti si pentru ca mama a ales sa produca ruptura, se razbuna pe mama ?

Nu inteleg si ca sa fiu sincera nici ea nu e in stare sa explice ...tot ce poate spune este ca tatal ei a fost parasit la batranete si a ramas singur si pentru asta mama e vinovata ... desi si mama ei e singura, tot la batranete, dar vad ca nu i se rupe deloc inima pentru ea. Pentru ca probabil mama este in sfarsit fericita si tatal nu, si ea ca copil nu a vazut nefericirea mamei, dar o vede acum ca adult pe a tatalui si de aceea rezoneaza cu cel ce pare mai slab.

XIO spune:

Ca suflete zdrobite mascate sub zambete false te pomenesti ca nu sunt intr-o relatie in care cei doi doar 'convietuiesc' si in care nu se mai iubesc, dar stau pt copil?


Anda, o familie ramane o familie atata timp cat adultii raman adulti si se comporta ca atare.


Tatal meu nu a fost tata de duminica, ne vedeam zilnic si am cu el o relatie extrem de stransa.
Bineinteles ca daca ii interzici fostului sot sa mai vina in casa nu are cand sa isi viziteze copilul, dar asta e alta poveste.

Pe fosta amanta si actuala sotie am invitat-o la masa dupa multi ani, cand s-a ivit ocazia. Si am stat la masa eu, bunicii, mama, fara sa ne dam tigai in cap. Si sotia tatalui meu este in relatii la fel de bune cu fostul ei sot, care acume casatorit si are o fetita. El a venit si a luat-o de la noi pt a o duce in alt oras.
Ce ciudatenie, nu?
cand exista maturitate si iti stii scopul faci compromisuri.
Crisia, ai spus ca intr-o casnicie trebuie sa faci compromisuri si ca nu e corect ce se intampla.
Bun, s-a intamplat. fa compromisuri pt ca fiul vostru sa creasca intr-o familie echilibrata.
Nu te agata de cineva din obisnuinta, agata-te din dragoste daca vrei.


Anda, eu spun ce as face intr-o situatie ipotetica bazandu-ma pe experientele de pana acum. Am crezut si eu ca fara prietenul meu voi deceda si ca nu mai exista viata daca nu suntem impreuna, si uite ca dupa despartire mi-am dat seama ca nu e asa. Dupa putin timp ne-am impacat, dar atunci am invatat una dintre cele mai valoroase lectii. prin urmare, imi permit sa imi dau cu parerea.

eumada spune:

Eu as fi mai putin expansiva cand vine vorba de prietenie cu fostele/fostii.Si sotul meu nu ar invita-o la masa pe fosta sotie,nici eu pe fostul sot.Desi fiecare are un copil,au viata lor....ei iaca nu.

Desi la mine au trecut 6 ani si la el 10...pur si simplu nu vad de ce sa raman in relatii amicale ,mai ales cu fostele/fostii.Nu vad rostul,utilitatea si nu e semn de maturitate chestia asta.Maturitate inseamna sa accepti situatia,nu persoanele .

A_Iulia spune:

Pai aveti copii impreuna? Adica tu cu exul tau, sotul tau cu exa lui? E foarte important acest amanunt

eumada spune:

Nu.Exul meu are copil cu actuala,exa sotului il are...nu stiu cu cine,nu cu sotul meu,sigur.

A_Iulia spune:

Pai vezi.

tu crezi ca noi intretinem relatiile cu fostii ca asa, ne sunt ei tare dragi? Neh, nicidecum. Suntem nevoite s-o facem pentru ca avem de crescut un copil impreuna si o buna relatie este in interesul copilului.

Altfel, daca nu am fi avut copii, nici macar numarul de telefon al celuilalt poate ca n-ar fi fost necesar sa-l mai retinem, fiecare pleaca pe drumul lui, sa fie sanatos si fericit.