Cat de mult ne supraveghem copiii?

Micaelca spune:

Asta e! Adica asta mi se pare cel mai bun semn al unei supravegheri corecte si al dorintei de control tinuta sub control.

Iarta-ma, filofteia, nu vreau sa am vreun ton ex cathedra si sa-ti pun note, pur si simplu mi-a placut! Si o sa tin minte si modalitatile de supraveghere pentru mai tarziu. Aia cu FB o sa-mi cam dea de furca, pentru ca nu-mi placeeeeeeee, dar asta e

kariguld spune:

interesant subiectul. numai ca formularea de inceput nu-i cea mai fericit aleasa.

cred ca un parinte care citeste pe ascuns jurnalul propriului copil, nu a reusit sa ajunga inca la inima copilului. sunt parinti care nu stiu, nu pot, nu au gasit modalitatile sa comunice eficient si realist cu copilul si atunci recurg la tertipuri.
in fond de ce se citeste pe ascuns jurnalul? ca sa afli ce face, ce gandeste copilul? si apoi? sa-i dai in cap cu ce-ai aflat? arme de razboi sau cum? sau vrei intradevar sa sti si sa afli cum poti sa-l ajuti, cum poti comunica eficient cu el? (a se intelege clar ca nu ma refer la nimeni anume)

din constatarile mele pana cuma, increderea si comunicarea fata in fata sunt aspectele care zidesc temeinic increderea in copil si reciproca. nu cred in controlul la orice pas, la orice sughit.
ca sa pretinzi ceva unui copil/adolescent trebuie sa-i oferi tu mai intai. altfel nu functioneaza. comunici deschis cu el, iti raspunde la fel. ii oferi incredere, ti-o va oferi si el.

Rufus spune:

Mai, stati putin...jurnalul copilului nu se citeste ca un bestseller...
O faci si tu la ananghie...cand ai ceva semne ca-ti scapa ceva...sau asa, din cand in cand de control...
Si ai destula minte sa nu te prinda

Rufus, Tora si iadele

mamica11 spune:

"Limitele acestei supravegheri " la mine sunt diferite de la copil la copil si de la subiect la subiect.
Adica, eu fac asa: micsorez procentul in timp. Daca nu reusesc intr-o perioada data scaderea , inseamna ca ceva nu am facut bine sau ceva nu a mers bine in dezvoltarea copilului (motrica, psiho-sociala, etc) si incep sa imi pun intrebari .
De la 100 % in primele zile , saptamani de la nastere supravegherea incerc sa o duc spre 0% (ideal) odata cu inaintarea in varsta .
Nu cu toti copiii poti da drumul la "fraie" la aceeasi varsta si nici la aceleasi "obiective" .
De exemplu, mai clar: i-am urcat pe bicicleta in jur de doi ani si am fost continuu langa ei, incet incet firesc au invatat cu roti ajutatoare singuri si i-am lasat doar in curte, apoi au invatat fara roti ajutatoare tot in curte apoi dupa un timp au iesit pe drum in locurile permise, acum (unii) merg cu bicicleta la cumparaturi .In functie de copil inainteaza procesul incet sau greu dar trebuie sa inainteze totusi. Am copil la care nu a mers cu coboratul scarilor si am scos foarte tarziu garduletuil de protectie, am inteles ca are o intarziere motrica si am lucrat putin mai mult pe ea.Nu as fi putut avea "incredere " cu un risc atat de mare.
Cu internetul cand ii las la inceput la jocuri (aduc de la scoala scrise site-uri de la colegi) ii las cu K9 pe protectie maxima , apoi incep sa le scot din bifari:) Acum, primii doi copii( 16 si 11 ani) stiu deja parola si singuri pot hotari ce lasa si ce nu sa intre. Tot in functie de copil insa si aici pentru ca al treilea de exemplu (e baiat) are 9 ani si desi teoretic as putea sa las putin fraiele si aici mi-e teama inca si e totul inchis la el. Este insa o problema pe care sper sa o lucram si intr-un an doi sa aiba destula maturitate cat sa invinga curiozitatea. Pana atunci insa, procentul e mai mare inca decat cel pe care il avea a doua fata de exemplu la aceeasi varsta.
Cam asa vad eu treaba, sper cat mai repede sa imi "plece" cat mai mult de pe umeri...

sanziana27 spune:

Ai mei sunt mici.....inca adun pareri, dar....

Am o eleva in clasa a XII a, este insarcinata cu un baiat din clasa a XI a (parintii baiatului nu sunt de acord cu relatia lor)....parintii baiatului nu stiu inca de sarcina....Ei nu locuiesc impreuna. Ea sta cu parintii ei, el cu ai lui. Cei 2 fac planuri, ca in vara, cand baiatul va face 18 ani, sa plece de acasa si sa se mute impreuna si sa-si cresca copilul

Cum ramane cu supravegherea? E o intrebare retorica si tot caut raspuns...

JuliaSM spune:

Uneori notele in sine sau pedepsele disciplinare de la scoala sunt suficient ca acel copil sa invete ceva. Si daca nu, sa fii sigura ca, daca il 'prinzi' si il mustri sau il pedepsesti, tot nu se apropie prapastia dintre voi, aceea care era deja, din moment ce ti-a ascuns ceva anume. Ce a generat-o? Probabil teama de pedeapsa, de alte consecinte.

Eu tin foarte mult la comunicare, nu neaparat cu copiii mei, ca inca suntem la nivel de povesti si intamplari, reale si fictive, ci in general. Ideal e sa ai cu cine comunica pozitiv, fara concluzii si consecinte negative : 'Aha, vezi ca e vina ta? asa-ti trebuie, altadata sa nu mai vorbesti cu X, sa nu mai faci asta etc' sau folosirea ulterioara a informatiilor captate in momentele de intimitate (pentru ca, la urma urmei, asta e inima comunicarii, intimitatea. Iar daca nu rezonezi la un anume nivel cu cei din jurul tau, pentru a comunica intim, te-apuci sa scrii jurnale), pentru a fi ranit sau pus la punct.


Inca ceva, legat de cazurile extreme, cu adolescenti teribili. Faptul ca se apuca de baut en gross sau ca se drogheaza ori au tendinte sinucigase e doar consecinta a...ceva. Iar daca un parinte descopera asta la copilul sau, greu, greu reuseste sa il reabiliteze in punctul ala. Daca nu-l castigi cumva de partea ta sau daca nu te lasi castigat de el, tot va continua cu ce si-a pus in minte.Din revolta, din durere, depinde. Vorbesc din perspectiva unui adult fost adolescent oarecum teribil, sa vedem cum o fi cand cresc ai mei...

sanziana27 spune:

Adolescenta e o varsta pe cat de frumoasa, pe atat de dificila.Nu toti trec cu seninatate peste acest tavalug de sentimente si schimbari cu seninatate. Si daca si parinti nu stiu cum sa faca fata schimbarilor care pun stapanire pe copil, va fi un esec.

Multi parinti iau revolta aceea adolescentina ca pe un razboi personal. Si in loc sa-i fie un aliat in descoperirea universului, de fapt devin inamici. Si de aici apar secretele, planurile de razbunare.

filofteia spune:

Eu, ca mama de baiat, as considera asta cea mai mica dintre problemele care ar aparea. Ii voi lua pe toti trei si-i voi creste in continuare, cu sau fara ajutorul celorlalti parinti. Asta se poate intampla si copiilor care invata foarte bine si care sunt destul de supravegheati... eu mizez pe faptul ca fiimiu imi va spune inainte sa ia o decizie fara intoarcere.

In ce priveste calculatorul... internetul... este foarte greu pentru noi sa ne adaptam la el... tindem ori sa minimizam pericolele ori sa le maximizam... calea de mijloc este cea mai buna. Este complicat sa interzici copilului un cont de FB sau orice altceva cand toti ceilalti copii din anturaj au. Din experienta de care vorbeam si-l va face pe ascuns si tot il va face... va intra pe el cand merge la scoala la informatica sau de la prieteni si tot va avea si el. Cand nu poti lupta cu dusmanii ti-i faci prieteni... cam asa eu cu internetul si FB.

eumada spune:

Ce am bolduit reprezinta,in opinia mea,cea mai curata dragoste.Si nu intamplator,este exact ce as face si eu.

viviana spune:

Eu si fiica mea avem o relatie excelenta. In relatia asta ne-a ajutat faptul ca suntem amandoua persoane deschise dispuse sa discutam orice si faptul ca am incurajat o astfel de relatie, inchizand de multe ori ochii la micile ei obraznacii atunci cand mama era confundata cu prietena.

Am supravegheat-o de cand era mica. Uneori mai mult alteori mai putin dupa cum se impunea in momentele respective. Am stiut intodeauna unde era, cu cine, ce facea, cand facea.
Sentimentul? Reconfortant.

Si a sosit momentul libertatii. Sincer mi-as fi dorit sa-l aman cat mai mult. Nu se poate asta. Doar vrem sa crestem copii frumosi si siguri pe ei, invingatori.
Sentimentul? Neliniste profunda. Emotiile? De nedescris.
Sentimentul asta nu o sa ma paraseasca nici cand va iesi prima oara cu masina, nici cand va merge cu prietenul la munte, nici peste o luna cand va pleca in excursie la Paris - fara mine, cu avionul.

Acum mai mult timp, am scris la PSI despre jurmal. Eram complet impotriva citirii jurnalului. Mama l-a citit pe al soru-mii. Am fost dezamagita si l-am dus pe al meu la ghena. (o sa va povestesc o data ce s-a intamplat cu el)
Mi-am spus ca eu nu-l voi citi niciodata pe al copilului meu.
Oare? Asa sa fie?

Sau voi prefera sa ma dispretuiasca in schimbul sigurantei ei?


Daca o voi face un singur gand ma va reconforta: va avea si ea copii intr-o zi si poate, poate va intelege.
Daca nu, voi vedea.

Vineri, in ultima zi de scoala, inainte de vacanta de iarna, a plecat spre scoala. Am stiu ca nu e adevarat. Nici naiba nu face scoala vinerea, in prag de Craciun. Nu am zis nimic.
Dupa vreo jumatate de ora am sunat-o sa-I intind o mana: “stii, daca vrei sa petreci ziua asta in alta parte decat la scoala, cu prietenii tai si eu si tatal tau te lasam. Doar sa spui unde esti”
Pana la ora 19 cand a ajuns acasa, am primit diferite infromatii eronate, de altfel.
A asteptat sa adoarma ta-su m-a luat deoparte mi-a povestit cum si-a petrecut ziua, si mi-a aratat pozele facute, mi-a povestit cum s-a intors acasa cu taxiul, etc.
Mi-a spus ca atunci cand am sunat ar fi vrut sa spuna adevarul dar s-a gandit, what the heck, ia sa vad si eu cum e cand minti.
Si s-a simtit bine si puternica.
Apoi s-a fasait.
Nu a fost nici cearta nici nimic. Morala trebuie sa o traga singura.

Imi pare rau ca nu pot sa va descriu ce am simtit cand nu stiam unde e. Ca nu e acolo unde ar fi trebuit sa mi-o inchipui. Las la latitudinea fiecaruia sa-si imagineze.
De aici inainte, zboara si trebuie sa ma obisnuiesc.