Invitatie la recunostinta

N-am fost de mult pe aici, va veti ierta daca nu postez unde trebuie. Mutati subiectul unde se cere, numa' sa ma anuntati si pe mine .
Carevasazica as vrea tare mult sa ne intaltam sufletele contribuind aicea fiecare cu o calitate atat de rara in ziua de azi ca ma mir si eu ca m-am gandit la ea: aceea de a ne exprima recunostinta fata de un gest, o intamplare, dar mai ales fata de un om. Bine-ar fi daca am putea s-o facem fata in fata si in real, nu in scris in virtual.

Donia spune:

Ce subiect frumos, imi pare rau ca nu l-am vazut pana acum.
Deocamdata nu stiu ce sa spun, insa m-ai pus foarte serios pe ganduri...

Editez ca m-am gandit... si am o lista ca la Oscaruri :)

Dar cred ca as vrea sa scriu aici doua vorbe despre omul care mi-a fost sef pentru 10 ani si caruia ii datorez cred o mare parte din ceea ce sunt si ceea ce traiesc acum.
Este omul care practic a adus ingrijirea paliativa in Romania si care in felul asta a schimbat felul in care ingrijim bolnavii de cancer in faza terminala. Este un om extrem de tenace, aparent extrem de simplu si nesofisticat, care s-a luptat cu birocratia romaneasca, cu indiferenta, cu mentalitati incremenite in timp, si-a sacrificat mult din viata de familie... sau mai bine zis si-a implicat si familia in lupta asta.
Nu l-am inteles de la inceput, de fapt mi-au trebuit ani de zile pana am ajuns sa il inteleg si sa imi dau seama cat de mult m-a influentat.
Pe mine m-a luminat atat profesional cat si personal si cand mi-am dat demisia la plecarea in Canada i-am trimis o scrisoare in care i-am multumit pentru tot ceea ce a facut pentru mine - indirect, caci scopul lui n-a fost devenirea mea, insa totusi a atins atat de multi oameni.

Chiar zilele trecute ii povesteam fetitei mele despre el, suna ca un caracter dintr-o poveste, si totusi e atat de real... un simplu om care a mutat muntii din loc.

scarmanus spune:

Ce fain, Donia,, iar gestul tau de multumire a fost exemplar. Nu-i asa ca e greu exercitiul asta? Citeam undeva sa nu ne facem iluzii, ca in spatele a ceea ce suntem si a ce am realizat in viata exista intotdeauna cineva care ne-a ajutat, direct sau indirect, cu alte cuvinte succesele noastre nu sunt meritul nostru si nu e cazul sa ne umflam in pene ci mai degraba sa cautam sa aflam cine ce-a ajutat. M-a pus serios pe ganduri...
S-ar fi cazut sa incep eu cu recunostinta, faptul ca sunt un om curios din fire, explorator, dornic de cunoastere si de nou (si neinfricata ) se datoreaza libertatii pe care mi-au dat-o atat parintii cat si bunicii cand am fost mica, mi-am zdrobit genuchii invatand sa ma dau cu bicicleta aia mare (de barbati) a bunicului, dar nimeni nu m-a consolat si nu mi-a plans de mila, m-au lasat in legea mea sa invat din greselile mele. Asta e un mare lux in ziua de azi...

Am editat ca sa adaug ca urmeaza sa scriu o scrisoare de multumire oficiului postal la care ma duc destul de des, unde lucreaza niste oameni fantastici, saritori si amabili cum nu mai exista intr-un serviciu public. M-au invatat dupa numele de pe coletele primite, imi spuneau uneori cand ma duceam pe acolo sa astept ca parca au vazut ceva pe numele meu, deschid cu 10 minute mai repede, in fine, oameni deosebiti. Merita din plin un cuvant de multumire.

giulia81 spune:

ce subiect frumos

in primul rand ii multumesc mamei mele, cea mai buna mama din lume, pentru tot
ii multumesc fiului meu ca dintre toate mamicile din lume, m-a ales pe mine sa fiu mama lui
si ii multumesc sotului meu ca mi-a fost alaturi atunci cand am cazut jos de tot, m-a sprijinit si m-a ajutat sa ma ridic
si nu in ultimul rand matusii mele, un om extraordinar, fara ajutorul careia nu am fi reusit operatia la ochisorul fiului meu - a fost, cred, cel mai mare ajutor primit in viata, daruit din toata inima si fara a cere nimic in schimb - am sa ii fiu vesnic recunoscatoare.

scarmanus spune:

Vizualizari multe, insa si multa timiditate in a raspunde.
Incumetati-va!

izabela88 spune:

am toata recunostinta din lume pentru:
-mama mea,ii multumesc pentru toata iubirea,pentru educatia data, si pentru lupta pe care a dus-o cu greutatile vietii ca sa ne fie bine
-profesoara mea de romana din clasa a 5-a pana la terminarea liceului,a fost un adevarat mentor pentru mine(o puturoasa,de altfel),toate rezultatele la olimpiada(local/judet)veneau fara sa ma zbat prea mult si mereu imi spunea ca pot sa ajung departe...
avea dreptate,singurele castiguri avute,pana acum,la diverse concursuri,nu au venit in urma norocului,ci in urma unor "franturi din imaginatia mea",trimise la respectivele competitii,deci,nu am sperante sa castig prea curand la loto
-o doamna inginer cu o pasiune arzatoare pentru matematica
in clasa a 8-a si a 12-a,daca nu faceam meditatii cu dansa(platite modest,muuult sub pretul pietei),nu as fi reusit sa trec examenele la matematica si asta,multumita sistemului educational,care m-a "pierdut" din clasa a 5-a,odata cu schimbarea educatorului cu o profesoara mediocra,corectata frecvent de colegii de clasa mai inteligenti.
ajunsesem ca,din afon in matematica,sa astept cu nerabdare ora si chiar sa-mi placa,dar cum repetitia e mama invataturii si eu m-am lasat dupa ce am trecut examenele...am ajuns din nou la stadiul de afon
lista ramane deschisa,poate am omis pe cineva sau maine voi cunoaste alta persoana ce va merita toata recunostinta mea