Motricitatea fina.

ela_04 spune:

Szivarvany, exact asta am avut si eu. un bebelus f serios.

Multumesc mult Roxana pt sfaturi.

Acum vine partea cea mai dureroasa... impulsivitatea.
trebuie sa marturisesc ca dupa ce am stat de vb cu psihologul, am analizat si citit, am descoperit ca efectiv copilul seamana cu mine.
Daca el are adhd atunci si eu am. Stiu ca suna aiurea dar asta e adevarul.
Intodeauna am crezut ca e de vina zodia, apoi faptul ca am glanda am dat vina pe maica-mea si pe divort dar adevarul e ca sunt multe chesti de care ma lovesc si acum.
De asta probabil ca subiectul deschis de Oanab mi-a adus aminte de anumite chesti si am hotarat sa i-au masuri din timp pt a remedia aceste probleme la copilul meu pe viitor.
Daca il pup des? hohoho... pana fuge de mine
Mereu ii spun ...ce daca nu ma pupi tu. eu te iubesc mult si am de gand acum sa te pup rau...

rrox3 spune:

Ela Sigur ca e si impulsivitatea asta mostenita de la unul dintre parinti. E o trasatura de personalitate, nu o boala. E educabila. Cu efort consistent si sustinut inveti s-o controlezi acceptabil. Suntem diferiti, nu-i nevoie sa devenim toti la fel, doar sa ne putem integra si sa vietuim placut

Adriana mica spune:

Ela, imi aduc aminte de and era copilul mic, cateva jocuri pe care cred ca le puteti incerca.

Pt. comunicare cel mai mult ne-au ajutat jocurile de rol: cu 2 prosopele-manusa in forma de figurine initiam un dialog prin care il incurajam sa povesteasca despre gradi, despre cum se simte intr-o anumita situatie.

Desenat / colorat nu a fost niciodata pt noi una din activitatile preferate, l-am incurajat insa nu am insistat prea mult, de teama ca asta ii va provoca o reactie de respingere. Insa atunci cand incerca sa deseneze ceva, am cautat intotdeauna o modalitate de a-i recompensa efortul. Am facut o expozitie de lucrari pe usa camerei lui, l-am motivat cu ideea de a face desene pe care sa le daruiasca apoi bunicilor sau prietenilor. Practic recompensa a fost satisfactia propriei reusite, resp bucuria pe care o provoca celor care primeau darul lui. In paralel, am folosit alte jocuri pt dezvoltarea motricitatii fine, cum ar fi plastilina, si mai apoi lego cu piese mici.

ela_04 spune:

Multumesc Adriana!
Abia acum am vazut mesajul tau. Am mai incercat cu plastilina si nu vrea. Zice ca se murdareste pe maini. Desi nu ramane nimic.
Am inceput sa ii mai atragem atentia la diverse fetze. Uite mami ce fericita e fetitza...ce suparat e baiatul, plange... merge greu. E ceva de genul...da, bine.
Azi l-am pierdut in supermarket
eram si cu sotul si cu cea mica....a inceput sa fuga, sotul dupa el...o fractiune de secunda... cand am iesit din magazin si mi-am vazut sotul fara copil langa el am paralizat.
Era la un bancomat apasa butoanele. Nu a iesit din magazin dar au fost niste momente ingrozitoare.
Am hotarat cu sotul ca va merge la d-na psiholog dupa ce pleaca soacra-mea si terminam cu balamucul. Ca or sa fie cateva zile destul de agitate si cu botezul fetei si cu ziua lui...asta e.
Am fost si la gradinita si l-am inscris la "Sf. Agnes". Am primit recomandari bune de acolo. Educatoarele sunt toate maicute. Sper sa fie bine.

ela_04 spune:

Are dreptate Aqai... nu stiu de ce nu am mai scris aici... as putea sa fac un jurnal mic ca la fata. Adevarul e ca subiectul ala de la Alaptare ma ajuta enorm. In felul asta tin minte si eu cate kg a avut, ce a zis dr, ce e ok si ce nu... ca daca la baiat am tot notat la fata nu am mai avut nici pe ce...nici de capul meu nu am mai stiut.
Am fost cu baiatul si la budimex la dr psiholog de acolo. Aceasta a infirmat ADHD-ul si ne-a spus ca e din vina noastra. Nu asa direct dar aproape. Ca in momentul in care ii cerem sa faca ceva tonul voci noastre este f autoritar si de aici dorinta copilului continua de razvratire...
Nu stiu ce sa zic...se poate si asta. Eu si sotul nu prea ne dam seama de asta pt ca amandoi suntem cam la fel. Multa lume spune ca ne-am cautat mult pana ne-am gasit poate el e un sufletel sensibil si noi mai cu bocanci asa... nu stiu...ma gandesc la toate variantele.
Am ajuns sa ne facem semne unul la altul sa lasam tonul voci mai jos cand ni se pare ca celalat ridica tonul sau exagereaza cu ceva...
Acum ...de ceva timp...de dupa botez cred (02 mart) a inceput in loc de da-mi apa sau mancare casca gura si face semn cu degetul...il intreb, mami ce vrei, ce e asta? - imi e foame! pai de ce nu zici asa... nu raspunde. Si a inceput sa-si roada pielitele...nu unghile ci pielea din jurul unghiei. de si-a facut rani la un deget.
Ca fapt divers si eu imi rod pielitele cand sunt stresata f rau. Am fost cu baiatul la budimex ca a racit rau si cat am asteptat rezultatele de la hemolograma aia mi-am facut o rana mai mare decat el la degetul mare
De colorat tot nu coloreaza in contur dar peretii exteriori ai casei au niste picturi grozave.
Legat de motricitate tipa asta la pus sa se joace la o masuta cu niste pestisori micuti, sa-i pescuiasca cu o undita cu magnet. I-a pescuit instant chiar i-a placut jucaria iar dr i-a facuto cadou. Acasa eu m-am chinuit ceva pana am pescuit cativa pesti
A zis ca nu are probleme cu motricitatea, nu e mai dezvoltata dar nici in urma nu e.
Acum nu stiu ce sa fac...am vb cu sotul sa mai asteptam pana incepe gradinita si sa vedem acolo cum se comporta.
De cand noi am inceput sa ne sosotim si sa ne controlam parca s-a mai linistit... desi imi solicita toata atentia si in permanenta...
pana si cand ii dau fetei sa suga e calare pe mine...
e obositor sa te controlezi asa tot timpul...ma termina psihic...

Aqai spune:

citeam pe undeva ca prezenta unui bebelus aduce o regresie cumva la copilul mai mic... in sensul ca nu mai vrea sa faca diverse pe care le stia ca sa atraga mai multa atentie asupra lui.

si eu sunt autoritara si am tendinta de a da ordine si imi mai scapa, da' m-am prins ca pot sa o dreg cu o gluma. adicatelea ma surpind dand un ordin scurt asa si ca sa dreg busuiocul mai adaug un s-a-nteles? ca va mananc cu fulgi cu tot! si ma mai stramb la ei sau ii iau la alergat si ii apuca rasul si ne relaxam si toti devenim mai cooperanti.

si cu solicitatul atentiei te inteleg prea bine, ca pe cel mic il alaptam si celuilalt ii citeam poveste; unul pe-un picior, altul pe celalalt. si pana in ziua de azi are nevoie de atentie, ghidare, idei, companie... l-am pus pe cel mic la lectii si invatat cu toate ca e inca la gradi ca mi-am dat seama ca la nivelul de atentie pe care mi-o solicita cel mare nu voi face fata cu el si cu cel mic in cl 1. asa ca incet incet il invat pe cel mic sa scrie si sa citeasca mai din timp si mai usurel, fiindca altfel nu e timp pt amandoi intr-o zi.

cu copiii de varsta lui - baieti mai ales - interactioneaza greu, e cand agresor, cand victima, cand leader, cand urmeaza nu are un simt al valorii proprii si siguranta de sine ca cel mic. in schimb, cand e doar cu adulti, impresioneaza pe toata lumea cat e de matur, atent, ce spirit de observatie are. vine cu mine la cumparaturi si termina toate vanzatoarele cum cere, cumpara, organizeaza in cos, in pungi... eu doar platesc :D

dar asta a venit tot asa cu varsta, de vreo 2 ani am observat cat e de matur si sigur pe el cand interactioneaza cu adulti.

ela_04 spune:

De vreo 2 sapt tot incerc sa-l invat sa numere, adica in fiecare zi repet cel putin o data... zau ca ma simt cea mai tampita mama din lume... am incercat pe degete, chibrite, laptop cu you tube, iar azi topaiam si faceam ca toate visele...nimic...
Macar si pt asta l-as duce sa se ocupe cineva de el... poate nu pot eu. Nu stiu cum sa o fac... am aceasi frustrare ca atunci cand era bebelus si nu reuseam neam sa-l linistesc de plangeam si eu cu el in brate.
Ieri l-am lasat la locul de joaca cat timp mi-am facut eu cumparaturile cu fata. Cand m-am intors era la toboganul cu bile iar pe jos langa el era un barbat intins acolo, pe jos...toti ceilalti copii erau in partea cu masinute...i-am facut fetei aleia un scandal monstruos...m-am dus si la barbatul ala si am tipat la el... ce draq cauta langa baiatul meu. de ce erau singuri acolo... cica era un tatic dar copilul lui se juca cu masinutele.
M-am facut de kk in cel mai frumos mod.. numai dau pe acolo in veci chiar daca a fost totul in capul meu. Dar mi s=a parut izolat intentionat din cercul de copii... si cu barbatul ala strain intins pe jos langa baiatul meu...
Azi am fost in parc...sper sa vina vremea frumoasa o data ca o i-au razna de tot.

parpalak spune:

Mama draga, eu zic sa nu te mai stresezi pe motiv ... ca esti stresata. Vine cu jobul de a fi mama. Te-ai facut de cacao, nu-i nimic, primele 50 de ori sint mai grele, ingroasa si tu un pic obrazul, ai facut o greseala, nu esti Wonder Woman, cum credeai, nu e nici prima greseala (in caz contrar iti recomand lecitina pentru memorie ), poti sa fii sigura ca nu-i nici ultima, si nici pe departe cea mai grava, copilu' pare sa fie cam ca parintii, si daca reusesti sa citesti cu voce tare toata fraza, n-ai probleme cu capacitatea pulmonara!

Deci, cum ar veni, atentie la perfectionism, si al vostru si la copil (copii mai incolo). Las-o balta cu numerele, da' poti sa-l intrebi daca vrea o capsuna sau doua - sau ce-i place lui.. Ai putea sa incerci sa-i iei planse d-alea imense (de se folosesc la prezentari) puse pe un stativ, sa fie cit de cit verticale, daca vezi ca e mai inspirat la desenat asa. Casa n-ai decit s-o zugravesti dac-o vinzi.

ADHD e deseori diagnosticul preferat pentru forme foarte-foarte usoare de Aspergers care acu e incadrat la autism (in America de nord), pentru care nu-ti trebuie manual, in special tie ca parinte care ai trasaturi comune cu copilul. Ce-am observat eu la copiii diagnosticati cu ADHD la care-am predat (clasele 7-12) (mate) e ca le "trecea" ADHD-ul cind ziceam lucruri interesante (pentru ei). Sint copii care nu stiu ce sa faca atunci cind se plictisesc (si se plictisesc repede, pentru ca au mintea brici). Sint perfectionisti, ca atare se frustreaza enorm cind nu le iese cum vor ei, asa ca mai bine abandoneaza, pentru ca nu stiu ce sa faca atunci cind sint frustrati - mai incolo pot sa apara melt-downs - intra in greva generala, nu mai fac chiar nimic, iar asta e precursorul depresiei, asa ca mare atentie la critici si mult spor la incurajari, de orice fel, pentru orice, pentru ca cel mai important pentru ei e sa aiba echilibru emotional, sa stie ca orice problema ar fi e mama acolo sa-l ajute. Pentru ca au tendinta sa rezolve singuri problemele, nu le vine in cap sa ceara ajutor (vezi perfectionism). Si uneori (de multe ori) solutiile lor pot fi imbunatatite, ca sa zic asa...
Daca nu-i intereseaza ceva poti sa stai si-n cap, pina nu vor ei sa faca nu fac si cu asta gata discutia. Cei din jur (socializarea) ii intereseaza foarte putin - spre zero.

Io zic sincer ca i-am luat cartea de colorat copilului si l-am trimis sa faca altceva, si-am colorat eu frumos in contur, ca sa-mi mai treca nervii - si da, m-am potolit dupa aia. Mai pe la 6-7 ani mi-au zis educatoarele ca e extraordinar la desenat (tot nu colora in contur, o avea copilu' o problema cu contururile..), de mi-a cazut falca.

Io zic sa bagi sa citesti despre Asperger (oricum suna mai bine decit ADHD) si vezi cum se abordeaza "simptomele" care se potrivesc. Nu trebuie musai sa te cramponezi de-o diagnoza oficiala si clara, care oricum e greu de dat cind simptomele nu sint grave si clare, oricum copilul tau e unic si pretios. Problema cu ADHD e ca poti sa dai la un moment dat de careva care o sa inceapa sa-ti recomande medicamente, subiect despre care n-o sa comentez decit ca efectele pe termen lung nu se cunosc...

Daca-ti vine greu sa te entuziasmezi pe ceva care tie ti se pare o mizgalitura cauta ceva acolo despre care poti sa zici ceva pozitiv. (imi place cum ai facut copacul asta, bulina asta rosie mi se pare foarte vesela, etc).

Deci: zero critica.
Ca sa te citez:
il intreb, mami ce vrei, ce e asta? - imi e foame! pai de ce nu zici asa... nu raspunde.
aia e critica si d-aia nu raspunde, ca-l critici.
Critica: Zero barat

Si, daca-mi permiti, iti recomand acelasi lucru si la autocritica. .
Iar te citez:
zau ca ma simt cea mai tampita mama din lume...
cind iti mai vin chestii d-astea in cap, spune-ti ca esti o mama cool, o gagica sexi, si-n plus ai marele noroc ca pe DespreCopii vin toate aiuritele sa-si dea cu parerea
(n.b. ma refer strict la mine la partea cu aiureala )

pupa mama la sufletelele sensibile si la mamicile lor, la fel de sensibile

ela_04 spune:

Multumesc Parpalak
Am sa incerc sa fac un rezumat al...bebelusiei sale... pana acum.
L-am nascut la 42 de sapt...dupa ce am pierdut apa prin urina si toate asistentele ma tineau in salon ca nu s-a rupt apa... era usor vinetiu...
Am intrebat dr de ce si a raspuns "e vina ta ca urli ca nebuna".
A fost un copil care urla tot timpul...nu am gasit niciodata solutia pt urletele astea... intr-o zi a urlat de la 8 dimineata pana la 23 seara. Nu a mancat, nu a dormit... doar a plans...cand mai tare- cu furie cand mai incet...dar nu s-a oprit o clipa. In timp ce eu il plimbam in brate prin casa. S-a oprit pe la 8 luni dar au urmat acele crize de nervi groaznice...
A mers devreme...la 6 luni s-a ridicat in picioare singur...la 8 luni mergea fara a fi tinut de mana... se mai impiedica bineinteles, cadea, dar se ridica singur si iar fugea (intodeauna a mers de parca fuge). A mers pe varfuri mult...si acum o mai face uneori dar mai rar.
A inceput sa vb pe la 2 ani... mama imi spunea si mie si sotului si apa. Pe la 2 ani jumate a inceput sa rupa incet ...timid, as putea spune. A recuperat in astea cateva luni...acum are 3 ani si o luna destul de repede...surprinzator chiar. Cand mai strica un cuvant si eu ii repet forma corecta il surprind uneori cum repeta murmurand dupa mine. Dar nu tot timpul.
Acum face si propozitii scurte...e bine la zic eu.
Sociabil...nici nu stiu exact nici eu...pare sociabil...dar se duce la un copil de exemplu si il imbratiseaza, sare pe el, desi copilul respectiv pare vizibil deranjat de asta...el nu observa. Se duce la copii...se baga in seama cu ei dar ei cam fug de el... nu stiu de ce...e prea agitat...habar nu am.
Noua acasa pana la 1 an nu ne-a zambit niciodata...prima data l-am vazut in parc la alti copii... nu ne privea in ochi...ne evita privirea. Si acum uneori trebuie sa ii cer...te rog uitate la mine cand vorbesc...
Tot timpul e in miscare ... jucaria preferata... nu a existat niciodata. Noi parintii suntem jucaria lui favorita. Acum e cu lego. Avem piese peste tot, le tot asambleaza...dar de cele mai multe ori nu are rabdare sa termine ce a inceput. Si vrea numai lego care nu sunt pt varsta lui... alea de 5-12 ani...cu piese micute in care iti rupi picioarele cel mai rau!
Ii plac si filmuletele in care altii fac lego... sunt singurele filme la care chiar se uita. Daca l-as lasa ar sta cu orele...uneori imi cere iar si iar acelas filmulet. Dupa 2-3 ori incep deja sa-i distrag atentia spre altceva... greu...
Cu desenele nu avem treaba...nu prea are rabdare sa se uite...sta ...vreo 5 min si apoi e dupa mine daca nu gaseste el eltceva de facut.
Nu are nici o regula...nici nu cunoaste notiunea de regula...ar trebui macar sa incerc sa-i explic...si la joc sunt reguli...
Nu suporta sa tipi la el...sau cand ma mai cert cu sotul meu vine din dormitor daca ne aude si incepe stop! stop! inainte incepea sa urle... nu prea ne certam in fatza lui...dar si eu sunt o fire impulsiva si uneori ma mai ia valul recunosc.
De asta am preferat gradinita de la maicute...
uneori este f logic...alteori sare de la un lucru la altul... fara nici o logica.
Ce ma sperie cel mai tare este ca atunci cand se loveste nu plange! Se juleste, ii curge sange...eu ma speri groaznic iar el nimic...imi da doar sa pup buba...
Si uneori se da cu capul de tabla de la pat... nu repetativ... se da de mai multe ori doar daca eu ii spun sa numai faca asa...mai face de 2-3 ori. Am schimbat patul si se lovea de perete. Cand era mic se lovea mereu de patut... am pus perne de jur imprejur..am incercat tot ce mi-a trecut prin cap...uneori am impresia ca ii face placere sa dea cu capul.
Culorile...parca daca o sapt nu coloram, le uita... de asta mereu ii dau culori, coloram impreuna...astfel ii mai cer...da-mi verdele, albastru etc.
De pe o zi pe alta insa si le aminteste, chiar daca le mai incurca... banuiesc ca asta e normal la varsta asta...daca facem pauza o sapt le uita.
Pana la 2 ani l-am banuit de autism. Sincer. Apoi...chiar cand am sunat sa-mi fac programare la psiholog ...a inceput sa vorbeasca. Acum cand chiar am fost la dr... e mai linistit...
Parca imi citeste gandurile uneori...

Edit. Poza din mijloc e de la 6 luni... un bebe serios. tinea telecomanda de la statie, eu dansam incercand sa-i fac o poza zambind... nu am reusit.
Cea din dreapta e de anul trecut in vara cand inca nu vorbea.
Cea din stanga e de luna trecuta. Cand ne alerga si pe mine si pe sotul pe scarile alea.
Important e ca macar acum zambeste...

larasarit spune:

Stiu ca il iubesti, chiar tu spui, ca e puiul tau si il iubesti..oare are el nevoie de mai multe gesturi care sa arate iubirea decat alti copilasi? Tatal lui cum se poarta cu el?