Vreau sa-mi fie mila!

nelia spune:

Subiectul o ia in alta directie si desi nu-i al meu, nu-l las sa o ia intr-acolo. Nu e vorba de pus la colt cei care spune ca simt mila in loc de simt compasiune sau empatie. Sentimentul in sine, indiferent cum e numit, nu e un sentiment pentru care cineva sa fie pus la colt.

Nu cred ca Viviana a deschis acest subiect din aceasta cauza si nici nu cred ca asta disctuam, nu cred nici ca Ana asteapta acest lucru.

Nu e vorba nici despre ce spune Aqai, despre faptul ca au aparut in ordine mila, compasiune si empatie.

Si legat de asta... la nivel de dictionar e asa cum spui tu. Insa eu nu cred ca taranul roman nu avea expresii diferite pentru mila, compasiune si empatie. Nu era poate un singur cuvint ca acum, insa expresii erau sigur: sint alaturi de el cu tot sufletul meu, ma doare carnea pe mine cind ma gindesc ce sufera matusa Floarea... si altele, sint multe.

E vorba despre altceva, hai sa vedem cine e primul care incearca sa defineasca exact despre ce e vorba in acest subiect.

Laura B spune:

Multumesc pentru raspunsurile la exemplul fictiv - intr-un mod asemanator as fi raspuns si eu.

Azi e ziua curiozitatilor (la mine) iar subiectul asta e cel care mi le-a inspirat, asa ca voi intreba aici...
E cineva care i-a spus unui alt adult aflat intr-o situatie dificila, fata in fata: "mi-e mila de tine", ori altceva asemanator si in care sa apara cuvantul "mila"? In ce context, cui, cum a fost receptionat mesajul?

oanaib spune:

Eu cred ca mila/compasiunea/emapatia sunt cele mai umane sentimente. Ele arata ca ne pasa sau ne doare cand vedem pe cineva care se confrunta cu anumita problema, chiar daca uneori nu facem nimic ca sa ajutam persoana respectiva. Mie mi-a fost mila de mi s-a rupt sufletul de fetita mea de cate ori a trebuit sa o tin sa i se faca perfuzii si injenctii, imi este mila de suferinta, lupta si nedreptatile prin care trebuie sa treaca o persoana cu dizabilitati, mi-a fost mila de suferinta mamei mele in batalia cu cancerul, etc. In toate aceste situatii nu am putut face mare lucru sa ajut.
Mult mai rau ar fi daca nu am avea acest sentiment. Chiar si in situatiile in care nu putem sau nu facem nimic (pt ca uneori e chiar imposibil sa ajuti pe toata lumea din jurul tau) sa ajutam, mila/compasiunea e un sentiment bun, pentru ca ne face sa vedem si sa apreciem mai mult lucrurile pe care le avem si ne face sa realizam ca lucrurile bune pe care le avem in viata noastra pot fi fragile daca nu avem grija de ele si nu le apreciem.
Cu siguranta mama mea nu s-a simtit jignita de mila mea si nici eu nu m-am simtit jignita de mila si ajutorul prietenilor mei atunci cand am avut nevoie de suportul lor.
Pe mine lipsa de mila si compasiune ma sperie. Toate conotatiile negative ale acestor cuvinte sunt date de oameni care nu simt aceste lucruri si care folosesc aceste cuvinte ca pe o jignire. Si mai sunt si oameni care au suferit in urma jignirilor atribuite prin intermediul acestor cuvinte.
Concluzie: eu sper sa nu pierd niciodata capacitatea de a simti mila/compasiune si sper ca tot mai multi oameni sa aiba aceasta capacitate, pt ca daca ne uitam in jurul nostru o sa observam ca sunt unii incapabili de aceste sentimente si asta chiar e trist.

oanaib spune:

Eu am fost persoana careia prietena mea i-a adresat aceste vorbe si m-am simtit chiar bine, pt am stiut ca-i pasa de mine si ca ma intelege si ca ma sustine.
Depinde cine iti adreseaza aceste cuvinte si cum o face si daca sunt sincere.

carmencat spune:

In genere nu imi declar sentimentele. Daca pot sa ajut, ajut si gata.
Cel mult as spune imi pare rau ca te gasesti intr-o situatie atat de grea, daca pot sa te ajut cu ceva te rog sa imi spui. Sau as vrea sa te ajut cu urmatorul lucru daca imi permiti.
Si ajutorul asta trebuie oferit si acceptat. Uneori poate noi avem o ideea personala despre cum am putea ajuta pe cineva, dar in realitate sa nu prea fie ajutor si mai mult sa incurcam.
Eu cred ca ajutorul nu e o chestie care se vara pe gatul cuiva.
Sunt situatii si situatii. Situatii cand ajutor inseamna o paine, situatii cand ajutor inseamna pur si simplu sa stai la o cafea cu o prietena care trece printr-o perioada mai proasta si sa se descarce putin, situatii cand ajutor inseamna sa nu faci nimic.
Toate astea indiferent cat de mila iti este de persoana in cauza.

caress spune:

Pentru mine ,,mila'' este strans legata de ,,neputinta de a ajuta''.Simt mila profunda, sfasietoare si dureroasa in situatiile in care stiu sau simt ca nu pot sa fac nimic.Mi-e mila de copiii abandonati si chinuiti, de animalele care mor de frig si de foame, de bolnavii incurabili, de femeile abuzate pe care le vad la stiri sau despre care citesc undeva.O mila cumplita ,paralizanta tocmai datorita imposibilitatii de a face ceva concret .In astfel de cazuri nu simt nici empatie si nici compasiune .Si daca ar fi posibil as prefera sa nu stiu,sa nu vad,sa nu aflu niciodata ca astfel de suferinta exista.

,,Empatia''vine intotdeauna alaturi de ,,sunt suficient de aproape ca sa pot sa fac ceva''.Si fac intotdeauna, cu drag si din inima,firesc,neconditionat, fara sa astept nimic in schimb si fara sa ma simt vreo secunda superioara , speciala sau demna de admiratie.

mihaela_s spune:

"Mi-e mila de tine, dar de mine mi se rupe sufletul" Stie cineva expresia asta?

Mila e sentimentul ce il simt pentru cei neajutorati: animale min primul rand dar mai sunt acei oameni care sufera de diverse boli care ii face sa fie inconstienti, sa nu stie de ce e in jurul lor, sa fie "legume". Asta imi inspira mila, neajutorarea. Mi se rupe sufletul de fapt.

Pentru cei care pot sa lupte, au atata capacitate, nu simt altceva decat admiratie. Dar o admiratie din aceea de iar mi se rupe sufletul si imi vine sa plang.

Pentru (de ex.) mamele care au pierdut copii simt compasiune, empatie poate pentru ca ma pun in situatia lor si iar mi se rupe sufletul.

Am o prietena care atunci cand a emigrat m-a luat de confident si mi se plangea toata ziua cat ii ei de greu, de dor, cat de straina se simte...dar nu facea nimic sa se integreze, desi sfaturi i-am dat. Nu imi era mila, nu simteam compasiune, nici macar empatie, pentru ca nu voia sa lupte. (e un simplu exemplu, se poate transpune in orice situatie)

Eu am trecut si inca mai trec printr-o situatie in care mi s-a spus "saraca de tine, cat ai de tras, eu in locul tau nu as fi putut face asta" dar si "iti admir lupta, esti un exemplu pozitiv" sau "te inteleg, cred ca iti e foarte greu". Sincer, prima fraza m-a lasat rece daca nu m-a dezamagit, imi venea sa imi plang de mila si sa las totul balta. Ultimele doua m-au incurajat, am primit infinit mai multe fraze de al doilea fel care m-au sustinut. Si asta conteaza enorm.

Ca sa concluzionez, mila e un sentiment care apare cand vezi pe cineva in neputinta, cand nu ai cum sa il ajuti si el nu se poate ajuta singur. E o situatie in care nu ma pot pune, nu am fost niciodata si nu imi doresc sa fiu.
Compasiunea si empatia sunt cumva similare pentru mine, nu ca si cuvinte si ca si sentimente. Ma pot pune imaginar in situatii pentru care devin empatica sau simt compasiune. Uneori am trecut eu inainte prin aceeasi situatie si e clar ca rezonez empatic la aceeasi situatie a unei alte persoane.

edit: eu cand am citit titlul mi s-a facut asa putin rece pe sira spinari...

Chuny spune:

Observ totusi ca mila ta o împarti cu toti nefericitii sortii, insa admiratia si respectul merg doar catre cei care devin exceptionali, iar cum nu orice nefericit poate atinge acest punct de exceptie, asta e, isi pierde posibilitatea de a fi admirat de milostivii care impun niste standarde.

Si mie mi-e mila de o gramada de situatii, dar sentimentul asta nu-l împart cu absolut nimeni si, în niciun caz, cu tinta milei mele. Pt mine chiar nu conteaza ca-i spuneti mila sau compasiune, nu ma cramponez de aceste cuvinte. Insa ma intereseaza decenta cu care omul din fata stie sa-si gestioneze propria mila fata de ceea ce-l înconjoara, felul in care se raporteaza la obiectul milei si sprijinul pe care il ofera atunci când poate.

Am impresia ca s-a vorbit pe la începutul topicului de mila crestina? ce e mila crestina? chiar nu stiu pt ca nu am deschis niciodata vreo carte religioasa si nici pe la biserica nu am trecut decât prin copilarie. De fapt as vrea sa stiu daca mila crestina are ca scop mântuirea milosului sau mântuirea celui care primeste mila.

mihaela_s spune:

chuny nu stiu pentru buflea cum e, dar pentru mine faptul ca o persoana lupta, il face dion start demn de admiratie si respect. E ca intr-o cursa, conteaza participarea. Eu asa o vad.

Chuny spune:

Si daca nu are resursele necesare pt a lupta? ( din diferite motive, daca pur si simplu nu le are si daca nu devine o fiinta exceptionala in ciuda dizabilitatilor sau problemelor pe care le are?) Atunci mila nu mai e insotita de admiratie si respect? Asta as vrea sa înteleg.