Cand viata trece pe langa tine...

Mickyyy spune:

Problema e clar ca nu provine de la bani, banii sunt doar cireasa de pe tort.
Insa chiar daca aparent veniturile sunt mai mari, cand ai peste 1000 eur pe luna obligatoriu de platit (rate plus bona, fara cheltuieli curente gen intretinere, curent, mancare, etc), nu mai e la fel de roza situatia. Ca tragi linie si nu mai ramai cu nimic dupa. Si cand te uiti in urma la ce s-a adunat cand unul din noi n-a avut job, chiar ca iti vine sa te dai cu capul de toti peretii.

ela_04 spune:

Incearca sa rezolvi miezul problemei. O data rezolvat acesta lucrurile ti se vor parea mult mai simple.
Stiu ca e usor de zis, greu de facut. Dar daca era usor nu incercai sa ingropi undeva intr-un colt problema asta.
I-ati inima in dinti, foia si pixul sau ce crezi tu ca e cazul si pune cartile pe masa pt ca se vede ca te roade rau. Altfel risti sa coaca buboiul. Si poti lua decizi pe care apoi sa le regreti.
E numai parerea mea si bineinteles ca pot fi total pe langa subiect cu ea.

O palma nu inseamna educatie!
O palma inseamna abuz si violenta!

tinatache spune:

daca ati luat apart acum 7ani inseamna ca aprape jumatate din peioada a trecut, si asta a fost cu mari greutati din cauza pierderii temporare a jobului. Nici eu n-as vinde, o sa treaca si anii astia si scapi. Chiria se duce pe apa sambetei, nu te alegi cu nimic, practic v-ati chinuit degeaba.
Si apoi, ai recunoscut si tu ca e doar cireasa de pe tort. Miezul problemei e altundeva. Stiai ca unele dintre cele mai fericite tari din lume sunt si cele mai sarace ?
Luati-va timp pt voi doi, relatia cu sotzul tau te va ajuta sa-ti amintesti ca esti in primul rand femeie, si apoi mama, sotie, angajata etc. Cantati si dansati seara acasa, e cea mai buna terapie in familie. La inceput tb sa-ti dai un sut in poponeatza, dar faceti-va un obicei din asta si pun pariu pe ce vrei tu ca va ajuta.
numai bine!
PS:ti-am vazut pozele, esti o femeie frumoasa, ai idee cam cat cheltuie altele ca ajunga macar jumate de atat?

dianama spune:

O sa iti scriu in graba ca e piticul pe langa mine.....
Am inchiriat un apartament,in 2004,primul nostru apartament,nu aveam copii,nimic.
Am crezut ca inebunesc ,nu tu stabilitate,nu tu casa ta,i se punea pata propietarului ,ca nu stiu ce ,.a fc imprumut, in banca a girat cu apart,unde stateam noi.intr-o zi ma suna sotul la servici,si imi spune ca nu putem intra in casa ca e sigiliu pe usa.
Am stat acolo vreo sase ani.Soc,nu-ti spun cum am trecut,mobila era a noastra nici azi nu am recuperat-o.....
Darrrrr.....noi adunam bani,bani pt casa,si am tot pus deoparte.
Acum avem casa noastra cu un mic imprumut bancar,plus bani nostrii,acum avem si baietelul,ma rog......nu as sta intr.o chirie sa stiu ca mananc ceapa cu paine!
Doamne sa nu ma intelegi gresit,sunt asa de inversunata,pt ca am trecut niste episoade crunte cu chiria.
Mai indura un pic.....peste 4 ani ,nu se schimba multe,sunteti tot tineri,copii nu sunt asa de mari sa nu va bucurati inca de ei,sincer nu mi se pare mult.
Doamne cand imi amintesc de vremurile alea,ma inverzesc,si nu aveam copii......tu ai 3.....
Nu chiria vad eu solutia,,,,si nu pt ca lasi la batranate ceva fetelor,nu nu ,nu e pt asta ci pt siguranta voastra de acum!

anca_nicolae spune:

Micky, buna.

Am citit acum subiectul deschis de tine, doar primele 2 pag, si uite ce doresc eu sa iti scriu, 2 chestii (poate s-au mai scris, nu am citit tot capitolul...) Si SPER sa primesti gandurile mele ca pe dorinta mea de a te ajuta, nu de a te critica, te rog .

1. Titlul subiectului este aproape bun, dar nu total corect. Mai potrivit era: Cum trec eu pe langa viata

Si am sa explic la chestia 2 de ce :).

2.. Prima ta postare, cu care ai deschis acest subiect, este scrisa foarte realist si destul de rotund, adica privita problema din mai multe unghiuri. Ti-am inteles bine apasarile, nemultumirile, si eu am tot 3 copii, si tot ceea ce ai descris tu legat de presiunea copiilor pe tine coroborata cu "cearta aproape non-stop dintre ei", de ora necesara iesirii pe usa, cu greutatea sau chiar imposibilitatea impartirii dreptatii intre copii, etc, se regaseste integral si la mine acasa [si probabil la multe case cu mai multi copii si numar de parinti mai mic decat numar de copii :))]. Aici este ceea ce se aseamana.

Diferenta insa apare in "antrenarea/pregatirea" noastra de a constata si a trece PRIN aceste aspecte nemultumitoare.

Este adevarat ca foarte putine dintre noi, mamele, in momentul in care ne dorim copii, si chiar ii nastem/infiem, suntem DEJA pregatite psihic pentru nemultumirile ce vor urma. Majoritatea nu suntem. Oricat spunem, din teorie, ca vom ramane zen daca intram pe usa, obosite de la serv si din hol gasim milioane de jucarii pe jos si copiii certandu-se si cerand impartirea "dreptatii", in viata reala, nu vom putea ramane zen.

De aceea, multe dintre noi ajungem la stari ca cea prin care treci tu, de ai deschis acest subiect.

DAR.

Exista o speranta.
Speranta consta in 2 etape:

A.

Trebuie sa incepi sa te inveti tu pe tine inseti sa ACCEPTI aspectele nemultumitoare venite dinspre copii. Aceasta acceptanta inseamna sa poti privi mai detasat catre niste aspecte nedorite/negative, si despre care, in timp, speri ca se vor modifica, sau vor fi inlocuite cu altele... Copiii sunt in schimbare, si atunci, aceasta perioada mai grea trebuie sa o privesti ca o perioada obligatorie, nu o poti skipa, dar e o perioada temporara. [ca o gluma, e ca la mine in dr taberii, suportam 3 ani noroi si santier, dar o sa avem metrou :)] Copilul meu cel mare e in liceu acum si pot spune ca unele lucruri din caracter le-a pastrat din copilarie, dar altele i s-au modificat mult, unele in bine, altele in mai putin bine. Si pe mine m-au MACINAT mult chestiile descrise de tine pe prima pag, la fel am fost si eu ca tine, profund nemultumita de viata mea, pana cand s-a intamplat ceva:

Am inceput sa ma uit la filme [teoretic tampite] de pe disnay chanel sau cum naibii se cheama, IMPREUNA cu copiii.

Ei bine, asa idioate cum spunem noi adultii ca sunt filmele cu hana montana, cu fratii gemeni in hotel, etc, totusi, ele M-AU AJUTAT sa initiez si sa avansez in aceasta prima etapa, A.

Pentru ca am vazut ca NU DOAR copiii mei fac si gandesc chestii asa egoiste si uratzele, nu doar eu sunt parinte depasit si neputincios in unele faze, si am inteles ca eu sunt un parinte NORMAL si ca acesti copii ai mei sunt si ei normali, dar un normal strict relationat cu varsta lor, nu cu a noastra de adult.

De asemenea, am mai vazut cum parintii din aceste filme "idioate" reactioneaza la fazele egoiste/nashpa ale copiilor: oarecum in bascalie. Exemplu simulat: mamaaaaa, frati-miu mi-a luat si azi telecomanda si se uita la ce vrea azi, si azi era ziua mea de tv.../mama raspunde: ooo daaaa, vezi de ce am facut 2 copii si nu doar unul singur? ca sa-mi aduca aminte ca cineva foloseste prea mult telecomanda si eu imi pierd emisiunea preferata / si pac, mama ia telecomanda si isi alege ea, COT LA COT, emisiunea, lasandu-i cu ochii in soare pe cei 2 copii...

Adica, parintii se coboara la mintea copiilor, si, in loc sa imparta dreptatea cu tipete si mii de argumente, INTRA si ei in rolul unui frate/sora egoist, si atunci, copilul "egoist" devine, SI EL, nedreptatit, iar copilul initial victima, cel care s-a vaietat mamei, observand ca frati-su nu mai e asa cu motz, si ca a fost "detronat", atunci nici el nu se mai simte asa victima...

Si, de multe ori, eu aplic chestia asta (bine, nu reusesc mereu, doar cand am starea mai armonioasa cu mine insami si cand nu sunt prea full in cap cu alte griji etc), si se ajunge foarte iute la rasete, joaca, etc.

Ei bine, aceasta decizie de a gandi si a raspunde in bascalie te ajuta si sa "imparti dreptatea", si, te ajuta la etapa B.

B.

Sa iti explici tie inseti ca NU ESTI O VICTIMA. Din tonul postarilor tale, am simtit un fel de REVOLTA ca viata te apasa asa greu, si ca mai si trece pe langa tine. E, nu e chiar asa:

- pe de o parte, nu esti deloc o victima, pentru ca sunteti toti sanatosi, aveti serv si acoperis,
iar,
- pe de alta parte, viata e o notiune "vaga", nepersonalizata, similar cu propozitia "Afara ploua", fara subiect concret, deci daca nu e subiect, "nu poate trece". In realitate, NOI SUNTEM VIATA.

Deci de noi depinde cum interpretam aspectele vietii.
De noi depinde cum ne gestionam timpul.
De noi depinde sa ne USURAM viata, pentru ca da, viata de adult/parinte nu e usoara, nu ne putem amagi, dar ne-o putem usura.

Uite, de ex, ai spus ca fata cea mare nu prea mai vrea sa iasa pe afara. Identic si vero a mea, vreo 2 ani, clasa 7-8, eu ma strofocam, explicam avantaje sa iasa afara, sa se oxigeneze, sa se miste, la joaca, cu familia sau cu prietenii, nimic... Am decis sa o LAS MAI MOALE. Si acum, de cand a inceput liceul, iese ea, cu colegii, nu mai trebuie sa o imping eu... Ba chiar merge si la sala cu mine. Deci, asa si tu, ii propui fetei mari sa iasa cu voi, daca vrea bine, dar daca nu vrea, asta e, o lasi in casa, 1 ora, cat va plimbati voi restul, care vreti.

Nu trebuie sa renunti tu la plimbare ca nu vrea ea. Cateodata se poate cu totii, alteori doar pe parti.

In general, nu trebuie chestii impuse prea fixist [si nu ma refer la chestii basic, sa fie atenti cand traverseaza strada e un MUST], ma refer la diverse faze/momente din viata de zi cu zi, pe care le-am vrea intr-un anume fel, dar putem sa acceptam sa fie si altfel.

Chiar faza cu saniusul: pana anul trecut, am fost iarna de iarna cu sania in parc cu copiii. Era f frumos. Anul asta vero nu a mai vrut. Am inteles ca TIMPUL TRECE, si asta este, unii copii crescand, mai pierd din placerea jocului sportiv de afara. Am avut un regret in suflet, dar am lasat-o la tv si am plecat doar ca baietii la sanius. A fost f ok pt ei, si, daca m-as fi cramponat sa-i scot din casa pe toti 3, vero ma bombanea tot timpul, iar daca nu mai ieseam deloc, m-ar fi bombanit ceilalti 2, si si eu, ca am ratat ninsoarea.

So, in rezumat:

- trebuie sa TE MULEZI pe moment, si sa renunti la unele "formate/reguli"
- trebuie sa privesti copiii mai natural, cu un grad mai mare de acceptanta a aspectelor nedorite
- trebuie sa renunti la ideea ca esti o victima
- trebuie sa iti propui cate ceva si pentru tine, oricat ai crede ca nu ai timp si/sau bani, daca vrei, se poate [eu azi am lasat maldarul de rufe necalcate si m-am intalnit cu o prietena de suflet, am stat un pic de vorba, m-am intors acasa mult mai OM, nu doar mama...] Spui ca nu ai timp? ba da, postezi de 2 ori mai putin si in timpul ramas iesi la o cafea cu o prietena, simti ca te rasfeti cateva clipe, te vor ajuta :)
- trebuie sa renunti la regretul si rastalmacirea perioadei de 2 ani cu sotul tau fara serv: vrei sa tragi linie si sa privesti viata de acum incolo? atunci gata cu apasarea ca s-au strans datorii in acei 2 ani.. Toti facem datorii, toti mai avem si chestii pe care nu ni le planificam, corect, sau nu ni le estimam corect si ajung sa ne depaseasca, trebuie sa acceptam si esecul sau apasarea, asta este.

Trebuie sa te impaci cu tine insati, sa redevii prietena ta! Faci fatza, deja ai demonstrat ca ai facut fatza, si ai sa faci fatza si mai bine, daca iti sadesti tu singura, in suflet, bucuria redescoperirii de sine!

[cum mi-a spus mie acum vreo 3 zile o tipa: vad ca, desi ai 3 copii si esti parinte singur si ii cresti singura, esti "titirita" ]

So, titireste-te :)



anca
.

dianama spune:

Scuze am postat aici , aici.....trebuia sa postez la celalalt topic cu chiria.....

ramonaa spune:

Nici nu stiu cum sa incep...am o situatie asemanatoare cu a ta. Oarecum. Stiu ce inseaman lupta lunara cu datorii, facturi, dorintele noastre, dorintele copiilor (si eu am 3 ). Nici noi nu reusim prea multe...de vreo 3 ani nu am avut vreo iesire in concediu, am fost somera, acum lucrez cu un salariu pana in 1000 ron. Te inteleg perfect.
Ce pot sa-ti spun, eu am zile cand sunt revoltata ca nu vad nici o iesire, nici o solutie sa facem mai multi bani, si zile cand sunt multumita ca suntem sanatosi si copii sunt cu noi si avem de toate-strictul necesar.
Ma bucur de veselia copiilor, de rezultatele lor, ma bucur cand am zile bune la servici, ma bucur de orice imi incarca bateriile. Cand eu sunt multumita toti simt in casa, cand sunt iritata si nervoasa...se simte si asta.Iarna aceasta am mers la patinoar cu cei mai mari...ne-am simtit super. Am reusit sa mergem la sanius -cu o singura sanie- pe un deal de la marginea orasului. A fost bestial...mi-a placut. Copiii erau in extaz.
Iti spun cum ne distram noi. Anul acesta trebuia sa le fac Larisei si lui Robert ziua la un spatiu de joaca...mi s-a parut o cheltuiala mare pentru noi asa ca am tratat cu copiii si Larisei i-am chemat acasa pe cea mai buna prietena a ei, i-am cumparat un cadou pe care si l-a dorit si am lasat-o sa aleaga ce sa-si cumpere din banutiii stransi de ea (nu-i las sa cheltuie sume mari pe prostii sau o gramada de jucarii). Cu Robert am tratat si am iesit toata familia la o piscina dintr-un oras apropiat si am petrecut 3 ore frumoase. Seara ne-am distrat acasa cu pizza, suc si tort. A contribuit si el la cheltuieli. Si-a ales si el ceva si am completat si garderoba. Cam asta a fost.
Avem seri cand eu cu copiii cantam si dansam pe diferite melodii, ei le aleg si din cand in cand si eu. Zici ca-i discoteca.
Intr-o alta seara eu le-am pregatit bunatati prin bucatarie iar tati a jucat "Globe Wizz" cu Robert. Larisa tinea scorul (scria cifrele pe un tabel-unele invers )iar Iris a venit cu mine la bucatarie.
Aseara am jucat popa-prostu pe pedepse. Ne-am distrat, desi s-a lasat si cu plansete-Larisa a pierdut...dar i-am explicat scopul jocului-sa ne distram si sa fim impreuna, sa invete sa si piarda.
Sriu asa cum imi vine...dar am vrut sa -ti spun cum e la noi. Poate incercati si voi.

Mickyyy spune:

Anca, daca la voi a functionat asta, da-mi si mie o idee cum ar trebui sa fac sa ma cobor la mintea lor in situatii ca cea din dimineata asta:
Cea mare a golit borcanelul cu apa de la pictura in cada, lasand in urma o mizerie de nedescris, eu am certat-o un pic, ca ma grabeam sa le duc la scoala, si n-aveam timp de discutii, mijlocia suparata ca cea mare n-a fost pedepsita a inceput sa sa strambe la ea, cea mare s-a enervat si i-a aruncat jucaria preferata pe jos, mijlocia a sarit s-o bata si-a zgariat-o, cea mare a inceput sa-i spuna cuvinte urate (esti o partzaiosa, o baloasa, etc) si cearat a continuat in acest rit vreo 15 minute, timp in care fiecare striga ca n-o mai suporta pe cealalta, si ca de ce nu vin eu s-o pedepsesc. O harmalaie generala, inceputa efectiv de la nimic (sau de la faptul ca n-am pedepsit-o eu pe cea mare ca a facut mizerie in cada).
Continuata apoi cu faptul ca cea mare desi era racita (cu 10 minute inainte luase nurofen) a refuzat sa isi puna pulovar pe ea, vrand sa mearga doar in tricou cu maneca lunga si geaca la scoala. Efectiv vorbeam cu peretii, am rugat-o, i-am explicat, nimic, pana n-am strigat la ea, i-am dat geaca jos usor fortat si si i-am aruncat pulovarul in brate, n-a schitat nici cel mai mic gest sa se imbrace cum trebuie, ma ignora in totalitate.

Unde naiba gresesc atat de rau de nu reusesc sa am si eu o dimineata linistita cu ele?? Sunt mari, au ora fixa de ajuns la scoala, dimineata nu avem timp de explicatii si negocieri, ca daca ar fi fost seara probabil as fi gasit solutii sa le explic si sa le impac, dar asa?! Sa nu le duc la scoala? Sa le las sa intarzie? (desi nu-mi permit ca si eu trebuie sa ajunga la munca la ora fixa, si s-o mai duc si pe cea mica la gradinita in timpul asta) Sa le pedepsesc?

szivarvany spune:

Mie personal mi se rupe de apa de la pictura atata timp cat nu o bea ... pt ca din cada se clateste extrem de usor ... cu apa !
Apoi: bluza lunga + pulovar ? E frig la voi in scoala ? Sau mergeti pe jos pana acolo ?
La noi cand iese scandal de la imbracaminte pt ca mergem pe jos si dimineata e rece afara si ea nu intelege ca doar e in casa si e cald, isi alege ea bluza si eu ii dau peste vesta pe care o da jos in scoala, acolo e cald si oricum se mai misca.

Insa nici eu nu iubesc diminetile ... sunt prea agitate. Si scoala categoric ar trebui sa inceapa la 09,00 ... uof .


Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati,
empatici, inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi
ca restul copiilor de pe Terra obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati,
nascuti natural sau prin operatie de cezariana, botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_

Au nevoie de noi:
Copiii Monicai Alex Luca Lorena
U R G E N T: I n i m i o a r a l u i ALEX
Si micuta O L I V I A are nevoie de noi ... acum

Laura25 spune:

Mickyyy, eu nu as fi pedepsit pe cea mare, dar as fi rugat-o sa spele ea cada rapid cu dushul (nu e pedeapsa, e consecinta a ceea ce a facut). Pe mijlocia as fi trimis-o de la prima tentativa de cearta sa inchida gura si sa isi vada de pregatirile pt scoala, nu i-as fi permis sa escaladeze conflictul (tu ce faceai in timp ce ele se certau? ). Si chiar daca e racita, nu as fi insistat cu pus plover peste tricou pentru ca nu e ger afara si cu siguranta in mers se incalzeste, transpira si mai rau ii face, in nici nu caz nu ii trateaza /amelioreaza raceala (e f, incomod, eu urasc sa imi fie prea cald si sa transpir iarna, de multe ori prefer sa umblu cu geaca descheiata si cu gatul gol pt ca asa ma simt eu bine). Cand esti racit, corpul iti este atacat de un virus sau de o bacterie. Daca organismul are treaba sa regleze temperatura proprie (cand ii este prea cald de ex.) , pierde din energia ce ar trebui sa o foloseasca in lupta cu gangania. Asta e teoria mea si niciodata nu imi infofolesc copiii. Daca au frisoane, le e frig, ok, ajutam cu o patura, o haina in plus. Dar nu vad rostul caciulilor, ploverelor in plus cand temperatura de afara nu le justifica.