Azi se implinesc 4 ani de cand tata a trecut in nefiinta. A plecat tacut si calm si linistit si impacat asa cum il stiam dintotdeauna. Omul bland care mai bine si-ar fi taiat ceva lui decat sa sufere altul a ramas in mintea si memoria mea ca un simbol al demnitatii umane.
Undeva pe drum ma asteapta…
...lasa-l sa te astepte, Marius.
Iar pana va intalniti, vorbeste despre el tuturor, si de-l cunosc si de nu, asa frumos cum o faci de fiecare data.
Iar el zambeste cand te aude...si merge in drumul lui, cu gandul si inima la voi. E impacat, pentru ca stie ce a lasat in urma.
Nu te grabi...o sa aveti o vesnicie sa o impartiti candva...
Rufus, Tora si iadele
"Stelele care cad... nu pier
Stelele care cad se duc pe un alt cer."
Tatal vostru (pe care l-am cunoscut de la distanta si cu care ma intalneam intamplator, in tramvai) a fost calauza voastra. Se vede si se simte asta.
Rufus a spus esenta.
Eu mai adaug o poza, in memoria lui.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!