Intrebarile cele mai grele

Toti cei care avem copii speciali avem cu siguranta si o serie de intrebari care uneori nu ne lasa sa dormim noaptea.
La intrebarea daca o sa fie fata mea un adult normal nu prea ma mai gandesc, pt ca "normal" e un termen f relativ in ziua de azi. Sunt in jurul nostru tot felul de oameni aparent normali care fac tot felul de ciudatenii si sunt unii aparent mai ciudati care sunt cat se poate de normali. Si-apoi limitele normalului sunt asa de largi ca rare ori cineva mai poate atrage atentia printr-un anume comportament.
Dar intrebarea care ma framanta, si nu stiu de ce nu pot sa o pun nici macar doctorului (desi imi propun asta la fiecare vizita), este: daca fata mea v-a putea avea copii sau risca sa aiba copii cu autism sau alte afectiuni din spectrul asta. Asta e motivul pt care nu am avut curaj sa mai fac inca un copil.
Si mai e intrebarea, cum v-a fi oare la adolescenta? Daca Doamne Fereste se apuca de consum de droguri? Cum v-a fi cand nu voi mai putea sa o controlez la tot pasul?
Pe voi ce intrebari nu va lasa sa dormiti noaptea?
Mi-as fi dorit sa cunosc persoane cu copii mari care au trecut deja prin ce trecem noi si ne pot impartasii din experienta lor, dar parca zici ca adhd-ul si Asperger-ul s-au inventat la copiii nostrii cei de pana in 10 ani.

anuscha2009 spune:

Oana de ce ai astfel de ganduri negative.
Eu sunt sigura ca fata mea va avea o viata normala, desi uneori si eu ma gandesc cum o sa fie in adolecenta, dar asta depimde mult si de educatie.

oanaib spune:

Nu sunt pesimista chiar deloc. Dar totusi astea pt mine sunt intrebari care ma framinta de mult.

szivarvany spune:

Eu cred ca toate ajungem la un moment dat, in sinea noastra, la astfel de intrebari.
Garantii nu exista in nicio situatie. Doar putem spera intr o lume mai buna.


Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati,
empatici, inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi
ca restul copiilor de pe Terra obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati,
nascuti natural sau prin operatie de cezariana, botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_

Au nevoie de noi:
Iulia Copiii Monicai Alex Luca Lorena


U R G E N T: I n i m i o a r a l u i ALEX

ralcat spune:

Sa stii ca intrebari despre cum va fi la adolescenta ma bantuie si pe mine, mama de copil. Si nu zic normal, pentru ca pentru mine toti copiii sunt speciali, pentru fiecare parinte cupilu e special in sensul de unic, deosebit, e steaua si soarele ... si daca straluceste cu alta lumina ... asta nu-l face cu nimic mai prejos (mai ce de metafore ma prinsera ... o fi de la munca).
Cum va fi la adolescenta? Cum va fi cand anturajul il va indemna sa faca ceva ce intra in conflict cu educatia lui sau cu felul lui de a fi? Va fi dorinta de a face pe plac prietenilor mai mare decat ce am incercat noi sa sadim in el? Cum va fi cand il va lua flama dragostei prima oara? Cat de extrema va fi flacara?
Si mai ales ... cum vom face noi fata la toate astea?
Dar pana sa ne bucuram de raspunsurile la intrebarile astea , propun sa ne bucuram de timpul cu copiii nostri, ca vin ele peste noi fie ca ne pregatim fie ca nu.

viperisme

marius spune:

Consumul de droguri este un risc real si nu scrie pe fruntea nimanui ca va face sau nu parte din viata lui/ei. La fel si fumatul. Riscurile sunt aceleasi si nu tin de o persoana anume sau de statutul ei.
Desigur in calitate de parinti reactionam diferit, unii se gandesc asa in treacat, altii se gandesc mai serios, altii nu se gandesc deloc iar altii ajung sa aiba obsesii. Pentru nici una din situatii nu cred ca exista o reteta. Desigur pot sa existe preventii, discutii insa garantii nu cred.
Uneori mi-am pus si eu intrebarea aceasta, uneori m-am surprins si pe mine cu gandul dus legat de copiii mei acum in special de Ioana care are 17 ani in curand. Am discutat cu ea in cateva randuri de la unu la unu si pe tema drogurilor si pe tema alcoolului, si pe tema sexului si pe tema fumatului, a avut intrebari, i-am raspuns, am avut si eu intrebari, mi-a raspuns deci exista dialog intre noi, totul pare Ok dar... garantii nu cred ca exista. Oamenii sunt imprevizibili de foarte multe ori.
Insa pentru tine poti sa faci un lucru. Sa vezi unde e cel mai bine sa te pozitionezi pe linia ce leaga cele doua puncte:

Parinte cu angoase,obsesii, stresat de intrebari de scenarii

si

parinte pe care nu il intereseaza deloc.

columbiana spune:

Oana, lasa timpul sa treaca, si mai ales asigura 'fundatia' cit poti tu de bine; garantii nu exista; cineva, foarte apropiat de mine din Romania are doi copii, sanatosi ambii; cel mare e modelul de copil perfect (acum are si el doi copii, familie, e la 30+); cu cel mic au trecut prin infernul drogurilor, dupa ce copil fusese printre campionii romaniei la tenis; a fost sus, a cazut pina la a vinde tot din casa si mama-sa l-a reclamat politiei...si-a revenit, au fost vreo patru-cinci ani de chinuiala acolo; acuma termina un master in economie, si se indreapta spre doctorat. are aproape 30 de ani si e ok; stiu bine situatia lor, si am fost martora la momente cind mama sa era in spital, a avut un cancer, iar fiu'so urla la telefon ca are nevoie de bani, multi bani....

De adolescenta ma tem foarte tare, furtunile hormonale, starile psihice tranzitorii au inceput tiptil, dar incerc sa-l tin aproape, sa nu-i stirbesc increderea in noi si in ce inseamna el pentru noi; mai e mediul, modelele, liderii de grup din jur, de extrema importanta.

In legatura cu mostenirea autismului, nu e nimic clar; uite ca copiii nostri s-au nascut din parinti sanatosi, noi nu avem pe nimeni in familie cu probleme de gen. si totusi...(eu cel putin recunosc c-am stresat psihologul cu autodiagnostice fel si fel in incercarea de a intelege si mereu le-a negat, doar ipohondria a acceptat-o in extrema ). E o mutatie genetica spontana intre generatii, si nu ereditara; ma astept sa aiba copii sanatosi ;

cineva din anturajul meu de aici, localnic, posesor de doc. si autor de studii in domeniul lui, e diagnosticat (oficial) cu ADHD; citeodata "nestimparul", spontaneitatea, o oarecare zapaceala si usoara neatentie sunt palpabile, si totusi omul are o cariera, e fun si extrem de inteligent, are o viata ok, copii sanatosi.

P.S. ai intrat pe linkul de la semnatura mea? sunt toti diagnosticati, dar uite ce viata au! (si sunt doar 'genii' atestate, nu povestesc de blaga si einstein, folclorul contemporan in domeniu )

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

nelia spune:

Sigur ca toti avem intrebari grele in legatura cu copiii nostri, insa atit timp cit nu ai descoperit un diagnostic clar si mai ales care poate fi transmis din generatie in generatie, intrebarile ramina la nivel de ingrijorare pentru viitor.

De aceea, inteleg ca intrebarile tale sint mai grele decit ale mele, mult mai grele, pentru ca tu lupti deja sa cauti niste raspunsuri si e si normal sa iti doresti ca acest copil pentru care lupti acum sa nu mai aiba o lupta de dus, in plus ce ea a lui.

Insa nu stiu ce ai putea face, decit sa mergi mai departe, sa ajuti copilul tau sa ajunga un adult care sa-si puna corect la rindul lui aceste intrebari si sa caute raspunsuri. Adica sa faci tot ce se poate pentru el ca sa devina autonom, sa fie un individ ca multi altii, cu dificultati in anumite privinte, sa se casatoreasca daca vrea, sa aduca copiii pe lume daca vrea... Riscuri exista oricum, caci uite, el a venit pe lume dupa tine, insa exista si posibilitatea ca cel care vine dupa el, sa nu aiba problema lui, sa aiba alta sau sa nu aiba nici una. Nimeni nu e sigur nici pentru un copil adus pe lume sanatos, din parinti sanatosi, fara probleme care pindesc cu coltii lor generatii intregi, ca in viata lor vor ramine la fel de sanatosi sau vor aparea probleme de sanatate. Nici in privinta noastra nu putem fi siguri...

Iar cu consumul, de droguri sau de altceva, dependentele sint multe, complexe si diverse, cu cauze si mai diverse, este o intrebare grea o oricarui parinte, nu numai a celor cu nevoi speciale.

nelia spune:

Ana, am scris in acelasi timp.

bird70 spune:

Depinde. La sotul meu in familie sunt multi autisti, cu diverse grade de afectare, de la asperger's pana la autism foarte sever. Sotul meu, maica-sa si sora-sa sunt clar pe spectru autist dar evident nediagnosticati. Sora sotului meu are un copil pe spectru. Primul nostru copil este cat se poate de 'normal'. Cea mica insa are aspergers. Nu stiu daca gripa foarte severa pe care am avut-o in sapt 25 a avut vreo influenta, dar clar exista determinare genetica in cazul nostru.

In cazul nostru eu sunt sigura ca amandoi copiii mei au risc sa aibe copii autisti. Unul din motivele pentru care nu am facut al 3-lea copil, desi l-am dorit mult, a fost ca mi-a fost frica.


Deocamdata nu stiu, fiica-mea are aproape 11 ani. Consumul de droguri este o mare problema. Cei de aici spun ca majoritatea celor care consuma droguri au diagnostic dublu de mental health si addictie. Diagnosticul il avem, deci si riscul de adictie e mai mare decat la o persoana obisnuita. Copiii pe spectru au risc mare de depresie pe care incearca sa o trateze cu alcool si droguri. Ca parinti este important sa crestem copii cu self-esteem puternic, mandri de ei, care sa se simta valorosi, sa observam indeaproape penttru semne de depresie si sa intervenim din timp. Cel mai important este sa construim acasa locul ala in care se simt in siguranta, unde pot fi ei insusi, unde pot gasi sprijin si ajutor, unde nu sunt criticati si judecati.

msl1 spune:

[quote]citat din mesajul lui oanaib

Toti cei care avem copii speciali avem cu siguranta si o serie de intrebari care uneori nu ne lasa sa dormim noaptea.
La intrebarea daca o sa fie fata mea un adult normal nu prea ma mai gandesc, pt ca "normal" e un termen f relativ in ziua de azi. Sunt in jurul nostru tot felul de oameni aparent normali care fac tot felul de ciudatenii si sunt unii aparent mai ciudati care sunt cat se poate de normali. Si-apoi limitele normalului sunt asa de largi ca rare ori cineva mai poate atrage atentia printr-un anume comportament.
Dar intrebarea care ma framanta, si nu stiu de ce nu pot sa o pun nici macar doctorului (desi imi propun asta la fiecare vizita), este: daca fata mea v-a putea avea copii sau risca sa aiba copii cu autism sau alte afectiuni din spectrul asta. Asta e motivul pt care nu am avut curaj sa mai fac inca un copil.
Si mai e intrebarea, cum v-a fi oare la adolescenta? Daca Doamne Fereste se apuca de consum de droguri? Cum v-a fi cand nu voi mai putea sa o controlez la tot pasul?
Pe voi ce intrebari nu va lasa sa dormiti noaptea?
Mi-as fi dorit sa cunosc persoane cu copii mari care au trecut deja prin ce trecem noi si ne pot impartasii din experienta lor, dar parca zici ca adhd-ul si Asperger-ul s-au inventat la copiii nostrii cei de pana in 10 ani.
[/quote
Am foarte multe intrebari si ginduri care nu ma lasa sa dorm noaptea...eu cred ca genetica are influenta totusi si alti factori favorizanti in declansarea autismului;
asa ca nu esti singura care nu doarme noaptea de ginduri!