Dezbatere: cenusa sau huma

mianna spune:

eu am vazut la o singura inmormantare (cred) bocete - ceva la modul "hi hi hi - ha ha ha", dupa care "da' tu Marie, nu ne mai cantam si noi oleaca?" (ma rog, in original "o tzara", ca eram in Ardeal, da' n-am diacritice si mi-e ca nu toata lumea-l pricepe). "ba da, tu Ana". "no hai" si incepeau bocetele insotite de lacrimi de crocodil.

din momentul ala bunica a zis (si ne-a repetat-o de nu stiu cate ori dupa aceea) "ma, la moartea mea sa nu cumva sa lasati sa se cante careva!"

sanziana27 spune:

Am tras si eu niste concluzii personale vazand ceea ce s-a intamplat zilele astea:
1. O persoana anonima e mult mai libera de la nastere si pana la moartea sa, adica numarul de persoane care-i duc grija sunt mai putine
2. Cu toate ca suntem in 2013, cu toate ca ne-am mai destupat si noi la minte, o parte tot nu poote intelege: cum unii pot face/alege/recurge la altceva ce ei nu pot face pt ei....e vorba de acceptare.
3. Eu merg spre inhumare (vreau sa las cu limba de moarte sa ma imbrace frumos, cu cele mai bune haine, sa am pantofi comozi sa fac o impresie buna dincolo )Vreau o inmormantare discreta, fara fastul care aduce circ.Oricum mai am mult de trait (cel putin 80 de ani vreau sa ating) asa ca ma voi mai inspira si trage invataminte si din ce voi vedea pana atunci

nelia spune:

Mianna, stiu ca in ziua de astazi a ramas doar asa o idee, de multe ori gresit inteleasa de ceea ce a fost... cei care o faceau traditional si din suflet s-au facut de multa vreme oale si ulcele. Insa, cind eram eu foarte mica, in Bucovina, se bocea la fiecare inmormintare. Si aveau si fluier, nu fluier, altfel ii zice, ceva pur romanesc. Insa atunci tot satul cunostea tot satul, traiau impreuna, munceau impreuna, se distrau la nunti impreuna, la botezuri, deci si boceau impreuna. Si era un cor de bocitoare, de obicei femei in virsta care stiau versurile si aveau si voci frumoase, care dadeau tonul, restul plingeau cum puteau pe linga. Nu am spus ca as vrea asa ceva, insa daca tot e sa mi se cinte ceva, cintece de jale mai frumoase ca alea, mai pe sufletul meu nu pot exista.

ladyJ spune:

Nelia, inteleg, traditie traditie, dar mi se rupe sufletul cand se pun intrebarile alea fara rost, de genul ´´unde te-ai dus, x-ulescu, de ce ne-ai lasat, hai ridica-te...´´
.....si familia incepe sa urle de neputinta. :(

Ce rost au intrearile astea? Oare plansul ala isteric, pana la lesin, descarca toata tensiunea din omul indurerat? Dupa repriza asta de chin, se simte omul ramas singur mai bine, oare? Nu cred. Durerea asta trebuie traita si plansa in timp, ca doar timpul poate cicatriza.

mai sunt si preoti care pun gaz pe foc...prin cuvinte nepotrivite. Cuvintele , in momentele de durere, au un impact naucitor. Cred ca ar fi mai cu folos cuvintele bine alese, de imbarbatare, de alinare,empatice cu adevarat, ca o mini-terapie,ca alta comparatie nu gasesc acum.

Sau macar fara intrebari care nu au raspunsuri omenesti.

columbiana spune:

De partea cu bocitul ma feresc. Cu tata a avut soarta grija sa am biletul de avion in ziua mormintarii, asa ca am plecat dimineata de acasa, inainte de mormintare. am fost cu el ultimele lui doua saptamini, aproape fiecare clipa, dupa ce s-a stins am considerat ca oricum spiritul lui a plecat din trup si nu mai conta ce urmeaza.

am scapat exact de partea cu bocitoare si tot satul gura-casca (adica nu stiu daca au fost bocitoare, dar tzipete si comentarii sigur n-au lipsit, asa ca am scapat).

Inainte de asta am revazut textul ala pe care-l scrie familia, de-l citeste preotul; la ramas-bun de la mine erau niste texte gen 'saraca, traieste printre straini' ce m-au zburlit, le-am sters, am refacut toata poezia si l-am sunat pe preot. L-am rugat personal sa nu povesteasca aberatii despre mine si doar sa citeasca ce i-am scris.

Chiar urasc mormintarile...nu stiu cind si cum si ce va fi la mama, sper sa fie mult pina atunci, si tot asa, sa scap cumva de prezenta.

http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=137759

Victoria_mami spune:

Ai perfecta dreptate; cand a murit soacra mea, soacra care mi-a fost o a doua mama, in 9 ani ea mi-a fost mama (mami s-a dus acum 12 ani), care cum a intrat in camera la priveghe mi-a spus cat de mult m-a iubit soacra. Si stiu ca m-a iubit, la fel cum am iubit-o si eu pe ea. Ultimele ei cuvinte (adresate mie) au fost ca ea se bucura mult ca fiul ei ma are pe mine, ca stie ca nu e singur si stie ca eu sunt potrivita ptr. el. Si cand intra cate o prietena sau o cumnata de-a ei si imi spunea: "Jean te-a iubit si te-a respectat tare mult." imi crestea inima. Desi nu-mi spuneau nimic nou.

AnnaBaby spune:

Eu una nu inteleg de ce ar trebui sa ma intereseze asa de mult ce se intampla cu mine dupa moarte, ca sunt inmormantata in cimitir, in gradina, in padure, sau arsa si aruncata in mare, sincer nu vad unde e diferenta si de ce ma mai priveste pe mine. Ma indoiesc ca ma face sa ma simt altfel acolo in alta lume.
In alta ordine de idei, eu de mult am spus ca mi se pare mult mai civilizata varianta incinerarii, mai igienica, mai curata. Nu se mai ocupa pamantul degeaba cu cadavre in cimitire.

michelle-usa spune:

intre cele doua inca nu m-am decis...prefer sa ma ia direct Domnul Isus.

michelle

michelle-usa spune:

mie inmormantarile din Romania mi se par spooky si e prea multa tristeze.
personal, nu imi plac ritualurile cu pupatul mortului...jelitul si toate astea...

eu cred ca pt un credincios nu ar trebui sa fie asa de trist si sa se spuna la inmormintare atitea vorbe fara noima...
daca a fost credincios,moartea e doar o trecere. s-a dus la Domnul sa traiasca o vesnicie...si avem sperantza ca ne vom intilni.



michelle

andacos spune:

Hai ca m-ai facut s azimbesc.

Sufletul,spiritul...ok,dar ce faci cu lesul/corpul?Il lasi la ciini?

Dana