O noua Veronica (Bereanda)

Nu redeschid subiectul pentru a ajunge la ZZ si pentru continuarea discutiilor in contradictoriu, dar am vazut mesajul de mai jos si am simtit nevoia sa-i explic Tiliei si altora de au asemenea nedumeriri si frustrari de ce sunt total gresite.

Citat din mesajul Tiliei:
"Nu, eu sunt numai o fraiera care crede ca ar trebui sa exista corectitudine in lumea asta.

Ce vrei sa-i zic fetei cand vine acasa si plange ca ea a luat un 7, dupa atatea eforturi, iar baiatul care nu stie nici cat fac 2+2 a luat 9? ,,lasa-l, mama, ca-i handicapat?"

Ana Stoe vorbea de frustrare - ce facem, merge intr-o singura directie? Un copil special nu poate fi frustrat, dar e ok sa frustrezi 25 de copii normali?"

Cei 25 de copii din clasa nu sunt frustrati din cauza prezentei unui copil cu probleme, sunt frustrati din cauza unui profesor incapabil si stupid. Problema clasei nu e copilul de ia 9, e profesorul care probabil nu a inteles nici pentru el, daramite sa mai explice si altora ca fiecare elev este o individualitate care se noteaza in functie de propriile performante si progrese. Un copil cu dislexie care reuseste dupa 3 ani de scoala sa citeasca binisor un text poate lua 10, pe cand un copil cu capacitati neafectate de probleme care citeste prost doar pentru ca nimeni nu-l pune sa citeasca acasa poate lua 4. Nu e nimic incorect, fiecare trebuie sa priceapa ca progreseaza, evolueaza in raport cu sine, nu cu colegul genial sau cu cel cu sindrom down. Oricum la marile concursuri sau olimpiade internationale nu ajung decat varfurile, cei care muncesc enorm pe cont propriu, nu cei care se cred nedreptatiti de profesorul care a dat o nota mare unui copil cu probleme.
Am printre elevi un copil cu autism care nu poate sa-si scrie nici numele cu creionul, in schimb citeste mai bine decat toti colegii lui din clasa (a 2a). Ce-ar fi sa se revolte cineva de nota 10 pe care o va lua la sfarsitul semestrului, doar pentru ca alt copil e capabil sa scrie o pagina si el nu e? Din fericire copiii din clasa au inteles ca lumea in care traim e variata si nu semanam deloc unul cu altul. Si e frumos ca e asa.
Fetitei tale frustrate ca a luat 7 si pe cand colegul a luat 9, i-as explica de ce nu e de vina colegul bolnav pentru nota ei. Poate munci mai mult pentru o nota mai mare, daca e nedreptatita si e de 10 pot fi facute reclamatii, dar a casuna pe copilul bolnav cand e limpede ca de vina sunt niste adulti din jur (profesorul, parintii copilului, parintii celorlalti elevi care prefera sa arunce vina pe cineva fara aparare decat sa gandeasca sau sa se implice sa schimbe sistemul) este total absurd.
Am scris si la celalt subiect, nu sunt pentru bagarea fara noima a tuturor problemelor in aceeasi oala. Profesorii nu au pregatire, unii parintii refuza sa accepte problemele, dar majoritatea copiilor pot fi integrati in invatamantul normal daca exista bunavointa, educatie si know-how-ul necesar. Singurii care nu ar trebui sa fie in clase obisnuite sunt cei foarte agresivi, care nu pot interactiona cu cei din jur, dar acestia sunt putini si daca sunt in scoli sunt din vina parintilor si a profesorilor corupti.
In rest, cand rampele de acces sunt facute la misto, un copil cu autism sau sindrom down e considerat un pericol pentru "normalii" din jur, cand unui copil cu dislexie i se spune ca e retardat doar pentru ca nu a invatat sa citeasca in ritmul clasei, aunci discutam discutii. Lipsa de empatie la noi este uriasa, normal e doar ce vede fiecare in oglinda, restul ar trebui sa stea inchisi undeva ca sa nu ne tulbure linistea .

Chuny spune:

Multumesc, subiectul merita dezbatut, cu rugamintea ca moderatorii, dupa Craciun, sa fie cu ochii pe acest subiect sanctionând toate mesajele discriminatorii si defaimatoare la adresa copiiilor cu handicap.

Se poate discuta civilizat despre excludere, integrare si incluziune, despre avantajele si dezavantajele acestora, despre programele personalizate pentru fiecare copil, despre suflet si lipsa lui, cu conditia ca acest lucru sa se faca cu argumente solide si fara generalizare sau idei naziste.

Pentru cine e curios sa citeasca despre eforturile noastre pt a ne ajuta copiii, exista chiar si aici pe DC o gramada de topicuri despre asta. Daca chiar exista aceasta curiozitate, nu aveti decat sa cititi. Daca aveti intrebari, va raspundem!

Inchei prin a pune linkul la un flash mob din Timisoara pt a face cunoscuta cauza autismului.

Victoria_mami spune:

Tilia, incearca sa mai intelegi ceva: parintii nu traiesc o vesnicie; "supravietuirea" independenta a acestor copii, viitori adulti, depinde de integrarea lor in societate, depinde de acceptarea lor in societate! Asa cum tu iti doresti ce e mai bun ptr. copiii tai, tot asa si acesti parinti isi doresc un minim de independenta ptr. copiii lor, sa stie ca, ajunsi la o anumita varsta, copiii lor se pot descurca singuri in societate. Ori asta nu se poate daca o viata intreaga sunt izolati de societate si marginalizati. Asa cum tu vrei sa cresti un copil care sa se poata descurca singur, atunci cand tu nu vei mai fi, tot asa isi doresc si parintii copiilor speciali. De ce ar avea copilul tau (sau al oricui) dreptul al o sansa 'fair' in viata si un copil cu autism sau down, nu? Faptul ca au anumite afectiuni nu inseamna ca trebuie sa-i izolam. Trebuie sa invatam sa nu ne mai fie frica de ei! Poate ca daca tu ai petrece 2 ore jucandu-te cu copilul din clasa surorii tale, dar jucandu-te cu el ca si cum ar fi oricare alt copil, FARA sa-l judeci, poate ai ajunge sa intelegi ca nu ai motive sa te temi de acesti copii.

De acord cu tine ca sunt si copii neintegrabili, DAR nu poti exclude TOTI copiii cu afectiuni ptr. ca (,) cativa sunt agresivi. Trebuie ca fiecare dintre ei sa aiba MACAR o sansa. Desi, poate ajunge intr-o clasa unde educatorul e nepregatit (profesional, emotional, etc.) sa aib grija si sa educe un copil special si e 'neintegrabil'!, dar cu alt educator, acel copil e perfect integrabil. Deci, O sansa? Nu, ca si parinte de copil special, incerci si faci tot posibilul ptr. a-ti integra si ajuta copilul. Mai greu e cu adultii care au 'ochelari de cal' si nu vor sa-i dea o sansa unui astfel de copil si pornesc din start cu ideea ca acel copil nu are ce cauta in aceeasi clasa cu propriul copil... Insa, si copiii fara afectiuni, trebuiesc pregatiti ptr. viata; si in viata o sa intalneasca si adulti cu afectiuni de tot felul si trebuie sa stie ca acesti adulti nu sunt de temut, ci doar un pic 'altfel'. Si ei merita acelasi respect, aceeasi compasiune, acelasi mod de a fi tratati ca oricare altul.

Alizee spune:

Daca tot ati deschis un alt subiect pe aceeasi tema, vreau sa imi cer scuze inca odata daca am jignit pe cineva.



allinta

A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.

Simonna spune:

Disclaimer 1: Ana Stroe, pe lista mea, e cea mai grozava mama.
N-a aceptat nici o clipa ca copilul ei nu poate fi ajutat, nu s-a lasat data la o parte, nu lasa pe nimeni sa se atinga de fiul-ei nici macar cu o vorba. A luptat sa il transforme dintr-un copil cu eticheta "nici o sansa" (pusa de medici, nu de alde neica-nimeni) in adolescentul de azi cum nu stiu daca eu as fi fost vreodata capabila. Si n-a obosit niciodata!
Sa mi-l imaginez pe fiul Anei, prin comparatie cu ceea ce este el astazi, asa cum ar fi fost daca mama lui n-ar fi fost atit de puternica e un exercitiu care imi imbolnaveste sufletul.

Discalimer 2: E plin de mame ca Ana peste tot, aici pe forum, pe strada, in scoli. Trebie doar sa le respectam.

Disclaimer 3: M-a ajutat Dumnezeu si copiii mei sint asa cum m-am asteptat eu sa fie, asa cum mi-i imaginam pe vremea cind eram gravida. Sint o norocoasa.

De-aia si scriu mesajul asta.

Pentru ca vreau sa le amintesc femeilor / mamelor ca mine, norocoase, ale caror copii se integreaza singuri in societate, ca avem noroc. Ca dezbinarea genetica produsa ca sa apara un copil cu Sindrom Down, sau unul cu autism, sau cu orice alta boala genetica putea sa se produca la noi. Nu s-a produs? Noroc, sansa, mina lui Dumnezeu. Ziceti-i cum vreti. Dar nu-mi mai spuneti ca voi, daca aveati un copil cu dizabilitati ati fi avut acelasi zimbet, ati fi putut sa mergeti la culcare linistite, fara sa va intrebati ce o sa faca copilul vostru cind voi n-o sa mai puteti sa il ingrijiti, sa ii fiti pavaza si vintul de sub aripi...

Vad copii cu nevoi speciale tot timpul. Parintii lor se lupta pentru fiecare pas inainte pe care il face copilul lor. Si sint acolo, si incearca, bat la usi inchise, intra pe fereastra cind i-ai dat afara pe usa...
Si ii inteleg si ma dau la o parte pentru ca stiu ca fiu-meu, daca isi da cu stingul in dreptul, o face din vina lui: n-a muncit destul, nu s-a straduit, n-a stiut unde sa inceapa sau unde sa se opreasca.

Eu sint aici ca sa il indrum, jobul meu de parinte e infinit mai usor decit al parintelui de copil cu nevoi speciale, pentru ca al meu a intrat in viata gata "integrat". A plins de apgar 10, a supt ca la carte, a mincat, a dormit, a racit de citeva ori, face nu-s cite sporturi si e brici (cind vrea) la scoala, e frumusel si fermecator... Si ca el sint 29 in clasa, pe strada, la strand, la schi, in autobuz... Doar sa vrea si sint gata integrati!

Al 30-lea... Daca mama lui nu era acolo, sa mobilizeze forte, sa se impotriveasca curentului "marginalizati!", sa il ajute, sa lupte pentru el, pentru ca acel copil nu putea sa o faca singur, in toata copilaria mica si scoala generala, copilul acela, ajuns la virsta liceului, ar fi fost pierdut pentru el insusi, pentru familie, pentru societate.

De-aia parintii copiilor cu nevoi speciale par "agresivi" celor care nu vor sau nu au capacitatea sa inteleaga. Pentru ca ei, acesti parinti, stiu ca au un timp limitat in care pot sa actioneze si se duc pina in pinzele albe pentru copiii lor. Si asta le face cinste!

Si de-aia, noi, parintii de copii fara nevoi speciale ar trebui sa ne tinem gura pe topice de-astea, pentru ca nu stim cum e de cealalta parte a baricadei, acolo unde te duci la culcare seara de seara cu inima strinsa pentru copilul tau!

Un Craciun Fericit sa aveti!
Simonna

nelia spune:

Banuiesc ca subiectul celalalt este la ZZ, nici nu stiu daca sa ma duc sa-l citesc acum, in Ajun, deja parca stiu ce si cum s-a discutat.

Insa voiam sa spun ca si eu, desi fac tot ce e omeneste posibil pentru copiii mei, in fata parintilor din mesajul Simonnei ma dau la o parte. Si asta pentru ca ei fac ceea ce fac si eu, adica ceea ce e posibil, insa fac mai mult decit atit: se lupta de multe ori cu imposibilul. Nu vreau sa le ingreunez lupta, sprijin unde pot si cit pot, in rest, imi in fata lor si le doresc din suflet sa reuseasca ceea ce si-au propus si trebuie sa faca pentru binele copilului lor.

arminad spune:

ca tot se vorbeste de fairness...

http://www.youtube.com/watch?v=6G9--hUQDwY

carmencat spune:

Neata! E dimineata de Craciun! Astazi suntem toti la fel: copii in pijamale in fata bradului!



Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

Chuny spune:

Asa e, Mos Craciun e magic si ne-a adus TOT ce era pe liste si chiar mai mult ;-)

Happiness_4_us spune:

Simonna. ai reusit sa ma faci sa plang, pentru ca eu sunt o mamica de copil special si nu pot descrie in cuvinte ce este in sufletul unei astfel de mamici.

Si pentru ca nu am renuntat nici o clipa sa sper, Dumnezeu mi- a mai daruit o minune, de data asta sanatoasa, pe nume Maria, care ne incarca bateriile sa mergem mai departe, zi de zi, iar anul acesta, pentru prima data de cand sunt mamica, adica de 5 ani, am avut puterea sa merg prin magazine si sa aleg jucarii si pentru copiii mei.

Pana acum nu am reusit, de fiecare data am plecat plangand, de fiecare data ma intrebam ce rost are,cand noi nu avem nevoie decat de sanatate!

Sarbatori fericite cu sanatate si liniste sufleteasca!

nicavica spune:

Simonna,
sunt mama unui baietel de 4.6 ani cu SD(o minune de copil "special")...Am intrat sa-ti spun ca m-a "uns"pe suflet mesajul tau,si ca ma bucur ca lucrurile si conceptiile in privinta copiilor speciali se schimba(greu,dar se schimba).

Craciun Fericit si multa liniste in suflet!