Copil agresiv. Mama recalcitranta. Ce e de facut ?
Raspunsuri - Pagina 8
olympia spune:
Allinta, cand un copil din asta nazdravan e invitat la ziua unui coleg, parintele gazda stie la ce se asteapta si supravegheaza indeaproape evenimentele, intervenind la cel mai mic semn de deviere nu asteptand ca situatia sa escaladeze. Daca pustiul incepe sa devina dominant sau agresiv cu ceilalti, il iei din cerc, ii atragi atentia calm, il intrebi daca vrea sa se joace frumos cu ceilalti in continuare sau a obosit si vrea acasa... functioneaza, sa stii, ca e pe teritoriul altuia, copilul ca orice copil vrea in colectiv la joaca si accepta mai usor reguli daca i se reamintesc calm, ferm si cu prietenie. Daca-s nesupravegheati sau adultii doar contorizeaza de pe margine faulturile incarcandu-se cu resentimente impotriva lui sau a familiei, nu are cum sa se schimbe.
Eu vad ca voi tot ziceti ca sigur are el o problema, chiar daca psihologul n-a detectat-o. Poate mediul de acasa e de fapt problema si el e doar victima si fara sa va dati seama il victimizati si voi izolandu-l. In mod normal un grup mai mare de adulti si copii are mai mare influenta pozitiva , daca isi propune asta, fata de una-doua persoane (invatator, director) atunci cand familia e pe pozitii opuse. Ideea e sa nu-l priviti doar ca pe un pericol public... De pilda, intr-o vreme fiica-mea era necajita sistematic de un coleg , care bumbacea mai multi nu doar pe ea, pe ea a si scuipat-o la un moment dat, ei bine, cand leaganul de la scoala era sa o loveasca rau, ca era din ala roata de camion legata cu lanturi, din tot grupul de copii de acolo el l-a prins si si a tras-o la o parte! Ea s-a speriat si mi-a si zis apoi , "ia uite mami, ca nu-i numa' rau" Cum sa fie numa rau, e un copil 
blackgirl0 spune:
Olympia, 
kariguld spune:
cateodata ma crucesc.... asa, ca nu pot pricepe de ce e greu de inteles ca exista parinti care nu stiu ce sa faca ptr proprii lor copii. si ptr ca nu stiu, sunt agresivi si recalcitranti cu toata lumea din jur.
da, exista astfel de parinti, din pacate. am intalnit si eu astfel de parinti, care sunt depasiti si asteapta cumva sa se rezolve de la sine, sau sa se intample o minune odata cu crestrea copilului.
insa minuni nu se intampla. mai ales atunci cand nu se face nimik, se da doar din umeri. si mergand din gresala in gresala (sa spunem asa) parintele isi distruge copilul cu propria mana. copii sunt oglinda parintilor, fara alte explicatii, este o realitate. comportamentul lor reflecta clar ce se intampla de fapt acasa in intimitate.
exista nenumarate moduri de a abuza un copil. nu neaparat sa fie batut cu cureaua si injurat zilnic. si sunteti de acord cu mine ca abuzul deformeaza caracterul si mutileaza sufletul.
cunosc un barbat, are vre-o 40 de ani. si povestea despre tatal lui ca ii spunea des in copilarie o vorba "nu esti bun de nimik". ani la rand ia spus asta, pana cand a mers la facultate si a picat . a venit acasa si tatal s-a suparat ca fiul nu a intrat la facultate. atunci tanarul ia spus "tot mereu mi-ai spus ca nu sunt bun de nimik, uite ca nu sunt bun de nimik" . apoi si-a luat talpasita din casa parinteasca. si i-au trebuit ani de zile sa se scuture de povara vorbelor spuse de tatal lui.
multi parinti nici nu realizeaza ce impact au vorbele asupra copiilor. ele sapa adanc in constiinta si le raman acolo zidite. asa isi formeaza obiceiurile proaste si devin adulti cu probleme de adaptare.
cand unui parinte i se spune din sapte parti ca ceva e gresit la el, iar el nu face nimik, parintele este vinovat. ptr ca el este adultul, el creste copilul, el il formeaza ptr viata, el ii este cel mai elocvent exemplu.
buli spune:
da, total de acord!
trebuie discutat cu parintii.
dar nu parintii cu parintii, ci directiunea, consilierul psihologic si invatatoarea.
directorul, de aia e director, nu ca sa aiba secretara, ci ca sa-si asume rezolvarea unei probleme. si ceilalti din scoala la fel.
Alizee spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui olympia Allinta, cand un copil din asta nazdravan e invitat la ziua unui coleg, parintele gazda stie la ce se asteapta si supravegheaza indeaproape evenimentele, intervenind la cel mai mic semn de deviere nu asteptand ca situatia sa escaladeze. Daca pustiul incepe sa devina dominant sau agresiv cu ceilalti, il iei din cerc, ii atragi atentia calm, il intrebi daca vrea sa se joace frumos cu ceilalti in continuare sau a obosit si vrea acasa... functioneaza, sa stii, ca e pe teritoriul altuia, copilul ca orice copil vrea in colectiv la joaca si accepta mai usor reguli daca i se reamintesc calm, ferm si cu prietenie. Daca-s nesupravegheati sau adultii doar contorizeaza de pe margine faulturile incarcandu-se cu resentimente impotriva lui sau a familiei, nu are cum sa se schimbe. Eu vad ca voi tot ziceti ca sigur are el o problema, chiar daca psihologul n-a detectat-o. Poate mediul de acasa e de fapt problema si el e doar victima si fara sa va dati seama il victimizati si voi izolandu-l. In mod normal un grup mai mare de adulti si copii are mai mare influenta pozitiva , daca isi propune asta, fata de una-doua persoane (invatator, director) atunci cand familia e pe pozitii opuse. Ideea e sa nu-l priviti doar ca pe un pericol public... De pilda, intr-o vreme fiica-mea era necajita sistematic de un coleg , care bumbacea mai multi nu doar pe ea, pe ea a si scuipat-o la un moment dat, ei bine, cand leaganul de la scoala era sa o loveasca rau, ca era din ala roata de camion legata cu lanturi, din tot grupul de copii de acolo el l-a prins si si a tras-o la o parte! Ea s-a speriat si mi-a si zis apoi , "ia uite mami, ca nu-i numa' rau" Cum sa fie numa rau, e un copil |
Eu nu spun ca este copil rau, ci cu probleme comportamentale grave.
Oricat ar interveni alti adulti pt a-l potoli pe copil, tot datoria mamei este sa il educe si sa il duca la specialisti. Nu de alta, dar problemele lui nu se rezolva doar fiindca trece timpul, ci se agraveaza. Ce fel de adult va deveni, daca in copilarie, mama lui se cearta cu toti parintii si ii agreseaza, pretinzand ca e normal ce face el si ca de vina sunt toti ceilalti ? Presiunea societatii, din care fac parte si parintii unor scolari, isi spune cuvantul in multe situatii. Normalitatea este ceea ce nu lezeaza pe nimeni, nu ceea ce pretind unii ca ar fi.
Trebuie sa ne gandim la comportamentul acestor copii si al parintilor lor, pe termen lung.
allinta
A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.
Alizee spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui kariguld cateodata ma crucesc.... asa, ca nu pot pricepe de ce e greu de inteles ca exista parinti care nu stiu ce sa faca ptr proprii lor copii. si ptr ca nu stiu, sunt agresivi si recalcitranti cu toata lumea din jur. da, exista astfel de parinti, din pacate. am intalnit si eu astfel de parinti, care sunt depasiti si asteapta cumva sa se rezolve de la sine, sau sa se intample o minune odata cu crestrea copilului. insa minuni nu se intampla. mai ales atunci cand nu se face nimik, se da doar din umeri. si mergand din gresala in gresala (sa spunem asa) parintele isi distruge copilul cu propria mana. copii sunt oglinda parintilor, fara alte explicatii, este o realitate. comportamentul lor reflecta clar ce se intampla de fapt acasa in intimitate. exista nenumarate moduri de a abuza un copil. nu neaparat sa fie batut cu cureaua si injurat zilnic. si sunteti de acord cu mine ca abuzul deformeaza caracterul si mutileaza sufletul. cunosc un barbat, are vre-o 40 de ani. si povestea despre tatal lui ca ii spunea des in copilarie o vorba "nu esti bun de nimik". ani la rand ia spus asta, pana cand a mers la facultate si a picat . a venit acasa si tatal s-a suparat ca fiul nu a intrat la facultate. atunci tanarul ia spus "tot mereu mi-ai spus ca nu sunt bun de nimik, uite ca nu sunt bun de nimik" . apoi si-a luat talpasita din casa parinteasca. si i-au trebuit ani de zile sa se scuture de povara vorbelor spuse de tatal lui. multi parinti nici nu realizeaza ce impact au vorbele asupra copiilor. ele sapa adanc in constiinta si le raman acolo zidite. asa isi formeaza obiceiurile proaste si devin adulti cu probleme de adaptare. cand unui parinte i se spune din sapte parti ca ceva e gresit la el, iar el nu face nimik, parintele este vinovat. ptr ca el este adultul, el creste copilul, el il formeaza ptr viata, el ii este cel mai elocvent exemplu. |
Corect.
allinta
A fi fericit nu inseamna ca totul este perfect.
Inseamna ca te-ai hotarat sa privesti dincolo de imperfectiuni.
szivarvany spune:
La noi se pare ca are efect faptul ca, copiii nu l accepta in grupul lor cu asa comprotament si a inceput sa colaboreze ! Doamna este mai optimista si spera sincer ca el sa se plieze dupa ceilalti 25 din clasa.
Deci as vrea sa mai adaug ca ieri am scris repezita; daca eu as lua un copil care imi agreseaza copilul sa l pup pe frunte, cred ca de fapt ar intelege fix asta: ca e ok.
Ei bine, nu asta este mesajul care trebuie transmis. Ci faptul ca reguli sunt peste tot in societate, acasa, la scoala, care din bun simt, trebuiesc respectate. Daca nu incerci sa ti dai silinta, ramai izolat.
La gradi am avut un baietel cu adhd si elemente de asperger, diagnosticate. El NU era un copil rau, nu lovea, nu impingea, el avea tabieturile lui si niciodata, niciun parinte, nu s a plans sau nu a incercat sa l arate cu degetul.
Diferenta o face rautatea voita si agresiunea voita. Asta nu se poate accepta.
Accidente, incidente sunt peste tot si vor fi si conflicte mai mult sau mai putin pasnice. Insa au rezolvare cand este intelegere si colaborare.
Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_
Au nevoie de noi: Iulia
Copiii Monicai
Alex Luca
Impreuna pentru 60 de copii
Prietenii lui Mos Craciun