Suna cunoscut?

Continua discutia pe forumul nou. Apasa aici

Suna cunoscut? | Autor: marius

"Scriu de pe buda. Aici m-am refugiat ca sa am o clipa de liniste. Fiu-miu al mare vaneaza dragoni prin casa iar pe aia mica am culcat-o, dar tot o mai aud prin perete. Ii ies dintii. Trebuia sa ma ascund. Am mintit ca-mi vine pisu si m-am încuiat frumusel în baie. Da, domnilor, de cand sunt mama mint. Mint de sting, de dimineata pana seara. Asta am ajuns. Mint de îngheata apele. Mint cu nerusinare. Mint fara sa clipesc.
« Ce carne-i asta ? », întreaba stramband din nas vajnicul vanator de dragoni (pana mai ieri si vulpi, dar a vazut unele dragute pe Animal Planet si nu-l mai lasa inima sa le ucida).
N-am petrecut decat vreo ora jumate în aburi si miros de ceapa ca sa-i gatesc sanatos, si prin urmare nu-s tampita sa-i spun ca-s ficatei.
« De vitel, iubire », ma aud gangurind tandru. Expresia de pe chipul odorului, desi înca sceptica, se mai relaxeaza putin. Ia doua guri, fara sa le scuipe. Ma simt victorioasa la modul suprem. Sunt zile în care îmi vine sa-i îndes spanacul si pe urechi, cand vad cu cata scarba rameaza prin el, lopatandu-l cu lingura dintr-o parte într-alta a farfuriei si desenand în el fortificatii imaginare.
Mint ca am mult de lucru la o traducere urgenta doar ca sa pot citi presa, sa raman si eu la curent cu ce se mai întampla prin lume. Mint ca îmi place sa merg la cumparaturi, si fac aprovizionarea de trei ori pe saptamana, numai pentru sansa de a iesi din casa. Libera.
Si apoi nu doar ca mint. Am ajuns sa ma ascund, ca drogatii, cum nici de maica-mea nu ma ascundeam, ca sa pot lua si eu o gura de ciocolata. Cum aude fiu-miu fojgait de celofane, cum apare si ma interogheaza : « Ce ai acolo ? » Îl vad cum îi sclipesc ochii, cum simte în nari mirosul de dulce (în caz ca nu v-ati prins înca, toti copiii de cinci ani sunt sugar junkies absoluti, capabili de violente extreme pentru orice soi de jeg zaharat gelatinos sau crocant, cu cat mai sinistru colorat cu atat mai bine.)
Acum m-am ascuns în WC ca sa va pot scrie voua. Am dat drumul la ventilator, în felul asta nu mai aud decibelii chitcaiciosi ai fiica-mii, din dormitor. Si ce daca stau pe buda în aburi insalubri? Si asa îmi petrec jumatate din viata cu mana în rahatul altora. Or fi ei pruncii mei, dar tot urat pute. Stau cu izmenele în vine si laptopul în poala si uit de mine. Ah, cat e de bine! Ma fura visarea… Aud valurile clipocind si spargandu-se de nisipul alb al unei plaje însorite si pustii, ma vad pe mine din nou bronzata si supla, calare pe barbata-miu…. pret de o secunda. Usa se zguduie de bufnituri violente si bietul meu sot, îngenunchiat si la capatul nervilor, ma implora sa ies, ca îl doare pe fiu-miu burta si vrea neaparat lipsa mare. Nenorocita de mine, cad în capcana. Ies. Inocenta, micuta faptura masculina se aseaza pe tron, se balabane vreo doua zecimi de secunda dupa care decreteaza ca nu, de fapt nu-i vine caca, a avut doar o picatura de pisi. Ei as, crezi ca nu te cunosc, miselule? Ai vrut sa stii ce fac acolo înauntru. Mi-ai mirosit ascunzatoarea, pradator mic de stepa si ti-ai zis, cum, sa stea mama 5 minute linistita fara sa o pot tortura? Fara sa-i procur dulcele infarct de toate zilele? Asa ceva nu se poate, ia sa remediem noi situatia.
Bine, bine, lasa. Data viitoare nu mai pun eu botul la vrajeala, sa stii.
Vedeti, lumea nu întelege ce secta persecutata sunt parintii.
Sa vedeti ce ingeniozitate am dezvoltat pentru a putea face dragoste. Copiii misuna peste tot. Dormitorul a devenit camera ei. Camera copiilor a devenit camera lui. Noua ne mai ramane numai sufrageria, care are geam la usa si e plina ochi de jucarii. Deci, daca nu ne scrantim picioarele pana acolo, din cand în cand mai ajungem si la pat. Sau mai bine zis, cadem pe el. Lati. De oboseala. Uneori, în serile noastre magice, în starile noastre de gratie si extaz, reusim chiar sa articulam si cateva cuvinte de amor : « Ai pus biberonul la vaporizat ? » « Îhîîî » « Da telecomanda ». Ulterior, se aud sforaituri. A mai existat la un moment dat si varianta bucatarie (baia e prea mica ca sa faci orice acolo în afara de ceea ce fac eu acum), dar ne-am dat seama ca momentan fundul meu e prea lat ca sa mai încapa între vaporizator, chiuveta, încalzitorul de sticle, plita si cosul de fructe. Plus ca oriunde te asezi te lipesti de ceva care seamana dubios de mult a mancare regurgitata. Si asta numai de la unul dintre tanci, întaiul meu nascut. Cea mica nu are înca un an si e hranita cu lingurita în alta parte, într-un scaunel special care îi da aerul unui monarh absolut si incorporeaza mai multa tehnologie decat tot Star Trek la un loc.
Ca veni vorba si de hranitul ei, ce experienta înaltatoare! Îmi înalta de fiecare data tensiunea. Îmi creste inima. Muschiul cardiac mi se dilata la propriu. Cu palpitatii. Ah, cum as putea sa-l descriu? Hranitul ei e ca si cum ai încerca sa hranesti un ventilator cu cap mobil care vizioneaza un meci de tenis, împroscand pretutindeni cu piureul. Peretele din lateral a cunoscut deja sfichiuitura virulenta a perelor cu cereale, iar cel din spatele televizorului îmbratisarea fina si pufoasa a grisului cu lapte. Arata superb cu bulinute, e tocmai ce-mi doream. Cum ziceam, n-are un an înca, dar nu va iluzionati, copiii de astazi sunt inteligenti. A mea a dezvoltat multiple strategii de refuz al mancarii, preferata mea absoluta fiind de departe strategia de tip “harciog”. Accepta lingurita, îsi umple gura cu mancare, se face ca înghite, dar, în realitate, stocheaza totul în obraji. Iar cand ti-e lumea mai draga te trezesti dintre buze cu o cascada de mancare molfaita de mai mare frumusetea. Evident, exact în acest moment în care totul ameninta sa se prelinga pe scaun si sa umple toata tapiteria, apare si fiu-miu cu o falca în cer si una în pamant, racnind ca un apucat de streche, de parca toti dracii iadului ar fi pe urma lui.
Eu: « Ce e, mami, ce-i? Ce s-a-ntamplat?”
El: « Nu pot sa deschid astaaaaaaa….. !!!” (plansete sufocate).
Respir adanc si ma rog sa nu pocneasca nici de data asta vena care-mi palpita furibund în creier. Iata, ma gandesc, înca o zi în care mi-am pus nervii la pilit. Bine ar fi fost de erau din titan. Faptul ca lumea supravietuieste ca sa se mai bucure si de nepoti, este pentru mine un miracol inexplicabil…
Si uite înca ceva care sfideaza logica. Continui sa fiu amorezata de copiii mei. Pain is so close to pleasure, as they say... Sa nu ma tii mai mult de trei ore departe de balamucul asta, ca ma podideste dorul, plansul sau panica. Apas pe acceleratie, fug cu papornitele în sus pe deal, fluturandu-mi în spate fularul ce sta sa cada, sau platesc 15 euro pe taxiu numai ca sa ajung mai repede acasa la chinuitoarele mele iubiri. (Desi intrand pe usa am deja vagi regrete ca nu m-am mutat în Noua Zeelanda sa ma apuc de pescuit solitar…)
Se mai îndoieste cineva de masochismul femeii?"

www.facebook.com/marius.pernes.3" target="_blank">Destinul meu este de a fi "noi" pentru totdeauna