hoarding

alina_s spune:

Si eu am constatat aceasta "boala" mai ales la persoanele cu o inteligenta peste medie - cel putin din cunoscutii mei care se confrunta cu aceasta manie...si zau daca-mi pot explica de ce sunt afectati mai ales acesti oameni.
Victoria-mami, la tine este o situatie aparte, dar macar tu tii jucarii, nu plicuri goale de la facturi, capace de la sticlele de suc, chitante, etc - lucruri care nu au cum sa-ti mai foloseasca vreodata.

bird70 spune:

Sorteaza jucariile impreuna cu copilul. Eu intotdeauna asa am facut. Fiica-mea a decis care jucarii le dam la copiii saraci si care le pastreaza sa se mai joace cu ele.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

Selene_Bunny spune:

Nu stiu de Alzheimer, dar la mine, a fost asa:

1. Bunicul din partea tatalui, trecut prin razboi, hoarder, rapus de Parkinson.
2. Bunica din partea tatalui, victima a razboiului, refugiata, mai putin hoarder ca bunicu', rapusa de al 3-lea AVC.
2. Socrul, cel mai rau hoarder pe care il stiu, cu degenerare neuronala.

Bunicii macar erau ordonati si faceau ceva din hoarduitul asta.

Victoria_mami spune:

Astazi i-am spus ca Santa are cutii mari (ca ghenele de gunoi) prin oras in care copiii pun jucariile cu care nu se mai joaca. Copiii care pun jucarii acolo, primesc jucarii noi. Si Santa le ia, le curata, le repara (elfii, nu el) si le da mai departe altor copii. Ca altfel, nu ma lasa, frate! Si hainele ei le sortam impreuna; ce ma lasa dau, ce nu- pastram. Ea e mai rau ca mine la jucarii... si i-am promis ca nu dau nimic fara voia ei.

Alina, si jucariile, sunt vreo 6-7 saci de jucarii. Saci in basement, nici nu mai stiu ce e in ei, am saci acolo de vreo 3 ani... plus tone de jucarii sus...

monicabo spune:

Carra, m-a impresionat povestea cu matusa ta, cum s-a transformat dintr-o femeie eleganta, rafinata, intr-o persoana neglijenta, care sa traiasca in asa conditii... Chiar, ce i-a produs transformarea asta? S-a schimbat dupa pensionare? Brusc sau treptat? Mai ales ca e vorba de trecerea dintr-o extrema in alta la ea..
Imi pare rau, greu de gasit o rezolvare.

Nu stiu ce sa zic daca mania asta cu stransul lucrurilor are directa legatura cu Alzheimer-ul, habar nu am. La noi, la bunicul, dupa cum am zis, exista tendinta asta de a aduna diverse lucruri, dar nu la modul deranjant si "mizerabil". Era ceea ce putem numi: o persoana mai strangatoare. Dar in ultimii ani tendinta asta a degenerat in adunarea de lucruri de pe strada, gunoaie etc.
Norocul nostru, daca putem spune asa, a fost, ca uita, nu tinea minte, si daca ii aruncam lucruri, nu la reclama disparitia, macar atat... oricum apareau alte si alte obiecte

Nu stiu ce sa zic, n-am gasit leac la problema, oricum Alz. nu e vinecabil, noi am legat hoardingul asta (nici nu cunosteam termenul) cu boala.
Oricum, intr-un final (cam 1-2 ani inanite de deces) a trebuit sa-l internam intr-un camin specializat, din cauza faptului ca pleca de acasa, umbla aiurea prin oras, si incepuse sa nu mai stie sa se intoarca Asa ca n-am avut de ales... In felul asta s-a terminat si problema gunoaielor...

Monica, mami de 2 : Andreea Ioana (11 iulie 2007) si Ana Maria (13 noiembrie 2008)

www.andreeaioana.ro/displayimage.php?album=31&pos=37" target="_blank">Ele doua

Povestea sarcinii si a nasterii Andreei

Povestea nasterii super rapide a Anei Maria

Siminaf spune:

Hoarding exista si la oameni tineri, care altfel sint perfect sanatosi si nu au semne de Alzheimer. E legat mai mult de depresii, ADHD, OCD.

michelle-usa spune:

urasc sa arunc lucruri bune la gunoi.
eu tzin la lucruri,pt ca tot ce am, am cumparat...nu am primit.
mai ales la cele in buna conditzie iar sotul, daca ar fi dupa el ar arunca totul chiar si lucruri bune dar care zice el ca nu-i mai folosesc.
iar cand vine timpul si are nevoie de ceva incepe sa ma intrebe de ele sau se duce, bineinteles si cumpara noi...


pt mine multe lucruri au valoare sentimentala dar in ultii ani am inceput sa apreciez si ce inseamna sa dai, sa ajuti.

astfel am facut o cutie (de marimea unui cuptor cu microunde)in care am pus lucruri de val sentimentala de ale lui william de cand era mic. ceva hainutze,jucarie favorita,carticica, jurnalul lui, citiva dintzisori intr-o cutiutza frumoasa, care treb sa-i ia zina maselutza, o suvitza de par de la prima tunsoare
pe fiecare an ii mai adaug ceva(inca mai e loc) si separat are un plic mare pe fiecare an cu hirtiile lui de la scoala, teste, desene, diplome...
in rest am dat aproape toate jucariile si toate hainele lui.

am mai pastrat citeva de "bebei" in caz ca mai vine vreo mamica cu copii mai mici sa aiba cu ce se juca.

ma simt extraordinar de bine cand fac cite un pachet cu haine si alte maruntizuri si dau la copii saraci din mexic sau pe unde se mai iveste ocazia.

michelle

michelle-usa spune:

eu mai pastrez si acum toate scrisorile de la ai mei...de pe cind nu erau computere si telefonul era scump....

michelle

Carra spune:

Monica, si noi ne-am intrebat ce a declansat povestea asta, dar nefiind nici un psiholog printre noi (in familie, ma refer), nu am putut face decat speculatii. Poate cateva detalii legate de viata ei ar fi de folos. Asadar, are o sora mai mare cu 5 ani si ambele au fost crescute de o mama singura (divortata) in anii de dupa razboi, intr-un mic oras de provincie. Nu a fost usor deloc, dar, fiind cea mai mica, a fost mereu protejata. De pilda, cand sora mai mare a terminat liceul, dirigintele ei a venit la mama lor acasa si i-a recomandat sa o trimita la facultate, fiindca invata foarte bine. Raspunsul mamei lor: "eu nu am bani s-o tin in facultate, ca mai am una de crescut. Sa mearga la serviciu si s-o ajutam pe asta mica." Cea mare, asadar, s-a angajat, s-a casatorit cu un om minunat si cu totii au tinut-o in facultate (la Farmacie in Bucuresti) pe cea mica. A terminat facultatea, apoi a intrat in acel cerc de prieteni de care spuneam, a trait ani frumosi in Bucurestii anilor 60-70. Pe la 27-28 de ani a trait o mare poveste de iubire cu un roman de origine germana, care a emigrat. El dorea sa se casatoreasca si sa o ia cu el, insa mama ei i-a interzis sa-l urmeze. Iar ea a facut gresala de a o asculta. Aceasta - presupun eu - a fost o prima lovitura.

Anii au trecut, a avut legaturi pasagere, dar nimic serios pana pe la 45 de ani, cand a intalnit un om absolut deosebit (l-am cunoscut si eu). Intr-o seara i s-a facut rau, a fost dus la urgente si... gata. Stop cardiac. A doua imensa lovitura. De atunci nu a mai fost nimeni in viata ei, din cate stiu eu. Poate ma insel, dar la putin timp dupa aceea, a inceput sa stranga - azi un pic, maine un pic si... a ajuns in situatia dramatica din prezent.

Acum nu stiu daca amanuntele astea explica - medical, clinic, habar n-am cum sa ma exprim - ceea ce se intampla in prezent, insa aceste doua mari esecuri sentimentale ar putea constitui niste raspunsuri.

In rest, cum spuneam: e cumplit si nimeni nu ar trebuie sa aiba vreodata soarta asta.

PS: Raspunsul unui specialist ar fi extrem de util. Ce bine ar fi daca ne-ar citi vreunul...

Carra spune:

Victoria, Michelle, ce spuneti voi sunt lucuri normale, nu patologice! E firesc, zic eu, sa pastrezi unele lucrusoare cu valoare sentimentala. De pilda, mama pastreaza paturica mea de cand aveam 1 an (si acum am 42 de ani), dar asta ii ocupa un colt pe o etajera din debara! Eu, la randul meu, pastrez biletelele pe care le trimiteam sau le primeam in timpul orelor de la colegii de clasa din liceu (si, Doamne, ce ne-am distrat la revederea de 20 de ani de la absolvirea liceului, cand le-am citit cu totii), dar asta inseamna un plic pe care il tin intr-o margine de sertar. Nu la asta ma refer. Eu vorbesc de mormane de cutii, pungi, saci, haine vechi, sticle, borcane, ziare si reviste de zeci de ani, borcane cu gemuri si conserve expirate, toate claie peste gramada, de nu mai ai loc sa treci pana la balcon sau la baie decat daca esti dispus sa calci peste ele sau sa le escaladezi. Pe dulapuri sunt cutii pana in tavan, iar lustra de-abia daca se mai vede. Cuptorul nu-l foloseste (nu gateste niciodata), asa ca si acela e plin de vechituri.

Nu are rost sa mai detaliez, ca oricum cuvintele sunt neputincioase... Repet: trist, trist, trist...