optiunile unei femei/mame singure
Raspunsuri - Pagina 3
andacos spune:
Perefct de acord cu ina,nu mai repet ca n-are rost si pe mine m-a iritat partea cu gatitul si alte treburi casnice!
Crisseis,eu sunt exemplu perfect ca se poate,chiar si o femeie divortzata cu un copil(spun asta pentru ca exista asa un mit cum ca femeile divortzate cu copii ar trebui s ase multzumeasca cu destul d eputzin,doar pentru privilegiul????de a nu mai fi singure
)isi poate intilni jumatatea aia care nu-i cere sa gateasca ,sa spele,s atrebaluiasca iar el sa stea la tv!
Viatza de cuplu poate fi foarte frumoasa si minunata,trebuie doar sa gasesti persoana potrivita!Care-repet
,va aparea atunci cind va fi timpul,nu cind ne dorim noi!
Dana
danielatt spune:
Eu am ales sa fiu mama singura iar in acel moment mi-am plait viata pana la momentul in care puiul meu va zbura si eu voi ramane singura.
Si nu m-am speriat si nu-mi este fric nici acum.
Probabil ca este o putere interioara,vine din constructia mentala, la fel cum poate fi o dorinta launtrica nascuta di experientele de viata nefericite.
Un lucru mi-se pare clar: nu orice femeie poate trai singura si impacata cu acest gand. Si atunci cand iti dai seama de cum vrei sa fie viata ta, trebuie sa actionezi.
Nu trebuie sa cauti modele care tu crezi ca te-ar ferici pe tine..nax..nu merge asa treaba.
Suntem diferite, construite diferit, cu experiente diferite..etc.
Gaseste in tine raspunsul si calea !!
Eu, ca si mamaGiuliei..am atea planuri pentru momentul cand voi ramane singura...ohhh..atatea am de recuperat! Braiele sa ma tine ! Sanatoasa sa fiu !
szivarvany spune:
Eu nu am timp. Nu mai zic de chef de socializari cu tot ce implica asta, nu m ar mai tine nervii cred.
Dupa 9-10 ore de servici, abia stept sa ajung acasa. Nu pot rupe din timpul fetelor mele si nici din timpul meu de somn si odihna pentru iesiri si socializari extracurriculare :D
Adevarul e ca nu prea zacem pe acasa, vesnic se iveste o iesire cu prietenele si copiii sau vreo activitate pentru copii si efectiv mi-e dor de casa si de stat in casa :-)
Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.
_
Au nevoie de noi: Iulia
Copiii Monicai
Alex
Luca
pitzinuca spune:
parerea mea e ca tu ar trebui sa profiti de aceasta perioada de "libertate" si sa te regasesti pe tine. adica vezi cine esti, ce iti place sa faci, cu ce ti-ar place sa te ocupi si cum ai putea sa te dezvolti.
adica: de ce te duci la teatru, dans? iti place cu adevarat?
daca da, atunci cauta sa evoluezi, daca intr-adevar sunt pasiunile tale.
daca nu, atunci nu te mai duce, cauta sa faci ceva care iti place cu adevarat, sa poti pune pasiune in ceea ce faci, acel ceva sa te defineasca.
atunci eu cred ca vei fi cu adevarat multumimta de tine, nu te vei mai simti neimplinita fara o alta persoana, pe de alta parte (sau aceeasi), te vei fi putut rupe mult mai devreme din casnicia zbuciumata, daca ai fi avut mai multa incredere in tine si fortele tale, persoana ta, este acelasi lucru care te face sa te simti acum neimplinita.
nu stiu daca m-am facut inteleasa. in mare: cauta sa te iubesti si sa fii multumimta de tine asa cum esti, sau cauta sa te construiesti astfel incat sa fii multumimta. restul vine de la sine.
(altfel, daca tu simti neaparat ca iti trebe un partener, pai pune mana si cauta-l, cum ar veni. nu zice ca tu nu te duci la saloane auto. pai te duci daca trebuie.
mai sunt si alte posibilitati: cursuri de bricolaj ,mesterit, cursuri de instalator, etc. astea sunt cu dublu rezultat: cunosti barbati si inveti sa te descurci si singura.
sau poti cauta grupuri de terapie pentru divortati)
Diana1373 spune:
Aici intelege fiecare ce vrea!!!!WAU, bird70, glumesc desigur :))) am vrut doar sa spun ca eu, personal, ma simt implinita si nu-mi doresc altceva si nici nu intentionez ca vreodata copilul meu sa fie pe locul 2. cat despre alti "tati" de imprumut, ma indoiesc ca exista. noi am trecut prin multe si cand am realizat ca mi-e frica sa-l las singur cu propriul lui tata, am spus stop si am ales sa-l cresc singura dar sa-l stiu in siguranta. nu stiu daca sunt sau voi reusi sa fiu o mama buna, daca voi reusi sa-l educ bine, daca..... tot ce pot spune e ca voi incerca sa o fac cat mai bine. poate am uitat sa spun dar al meu copil are 1 an si 10 luni, deci am tot dreptul din lume sa-l alint "iubirea mea" si el are tot dreptul sa fie dependent de mine si sa imi raspunda si el "ami meu" (mami meu). deci comentariile vis-a-vis de "relatii nesanatoase" nu cred ca isi au locul aici. Si da, formam o echipa: o relatie bazata pe respect, incredere, sinceritate si prietenie pana la un anumit punct.
da-mi Doamne puterea de a accepta ceea ce nu pot schimba, de a avea curajul sa schimb ceea ce pot si de a face diferenta intre cele doua
andacos spune:
Diana,da' ce te face pe tine sa crezi ca eu de exemplu,care m-am recasatorit si am o casnicie mai mult decit reusita,prin casatorie mi-am pus copilul pe locul 2?
Dana
Morgano spune:
Problema e simpla: vrei sa ai o noua relatie, sau nu.
Simti nevoia unei prezente masculine iubite, langa tine si copil/copii sau nu mai doresti asta.
Doar pt sex, barbatii dornici de o relatie fara complicatii stau pe garduri, la propriu.
Insa un barbat care sa iti iubeasca copilul, e mai greu de gasit, stim cu toatele. Iar ca mama iti doresti nu doar sa fii tu iubita, copilul tau e parte din tine.
Asa ca alegi: cuplu stabil, just fun, sau tu si copilul.
Odata luata decizia in tine insati, nu mai cauti motive sa o schimbi
Eu cred ca dincolo de a fi mame, suntem si femei.
andacos spune:
Sunt in mare graba,insa...Morgano,e gresit sa pleci de la ideea ca partenerul tau trebuie sa.-tzi iubeasca copilul!In primul rind!
In al doiela rind,in momentul in care partenerul tzi-ar sugera ca el trebuie sa fie pe primul plan...deja devine fostul partener,e clar ca nu are ce cauta in viatza ta!
Partenerul tau(pe care trebuie ales cu mare grija,aici sunt perfect de acord,nu numaui dupa dorintzele tale ci sunt alte criterii de selectzie,pentru ca tu nu intri singura in relatzie,vii la pachet cu un suflet ce depinde de tine 100% si doar d etine)trebuie sa devina in timp prietenul copilului,persoana de incredere ,confident as merge asa de departe!
Eu temerile astea le pot intzelege,insa nu pot gindi niciun moment ca al meu copil intra pe locul 2 cind tu intri intr-o relatzie stabila!
Dana
crisseis spune:
Am si spus, de altfel, ca intre timp caut sa fac lucrurile care-mi plac, in special cele care tin de dezvoltare personala. Nu cred ca se pune problema de a fi "incompleta" fara un partener. Stiu ce trebuie si ce pot imbunatati la mine, ca persoana. Ideea era ca-mi doresc sa am sansa sa traiesc o poveste frumoasa, cu tot efortul pe care-l presupune asta.
Sigur ca trebuie sa fiu pregatita si pentru deziluzie. E foarte posibil sa nu intalnesc o persoana potrivita, timpul sa treaca si... sa imbatranesc sau sa ajung la o varsta la care-mi voi pierde disponibilitatea. Pana atunci, insa, fiecare zi vreau s-o folosesc (in afara de copii si serviciu) pentru a face pace cu mine, pentru a ma accepta pe deplin si pentru a-mi procura motive sa fiu multumita cu viata mea.
Cred ca aici e greutatea din spatele titlului subiectului meu:sa accepti ca e posibil sa nu intalnesti niciodata persoana potrivita si, cu toate astea, sa inveti sa fii multumita cu viata ta singura si sa faci tot posibilul s-o imbunatatesti. Evolutia fiecaruia e in firea lucrurilor, celalalt aspect tine de...noroc, soarta sau cum s-o numi asta.
crisseis spune:
Cred ca trebuie adus in discutie si alt aspect.
Ma intreb(retoric) de ce, din perspectiva unui barbat, o mama singura ar trebui privita ca avand mai putine motive sa fie apreciata, admirata si chiar iubita?
Nu vreau sa ofensez pe nimeni, insa consider ca multe femei care au trait experienta casniciei si si-au asumat sarcina cresterii copilului/copiilor, ulterior divortului, pot fi privite cu un plus de garantie pentru reusita unei casnicii ulterioare, pentru ca au experienta de partea lor.
Cred ca sunt si barbati care-si doresc relatii serioase, o stabilitate si o siguranta afectiva, un camin cald si armonios, alaturi de o femeie care-si doreste acelasi lucru. Este adevarat ca, de cele mai multe ori, un barbat divortat nu are si copiii incredintati spre crestere si educare, de regula ramanand la fosta sotie. Insa cred ca daca-si iubeste proprii copii si in acelasi timp apreciaza , respecta si iubeste o alta femeie , isi doreste relatia cu aceasta si vrea sa investeasca energie pentru ca lucrurile sa mearga, va crea o legatura si cu copiii ei. Iar sarcina aceasta ar veni firesc. Cred ca important e ca si el sa-si doreasca sa construiasca, alaturi de ea.
Nu-mi spuneti ca asa ceva nu exista, ca exista!