probleme cu mindra de 15 ani
Raspunsuri - Pagina 33
buli spune:
rufus, tu ai citit recent citatul pe care il ai la semnatura?
buli spune:
aha, acu e pretios
BlackCat4evR spune:
Hey, ca sa nu tac, mai ales ca e un subiect spinos, ma bag si eu in vorba...
In primul rand, probabil ca eu am fost cosmarul oricarui parinte. De fapt stiu sigur ca asa am fost. Din 12 ani de scoala, a cate trei trimestre, am avut de numai 3 (trei) ori 10 la purtare. In rest, notele mele erau de premiu... Asa ca eu consider ca flaviuta s-a apropiat cel mai mult de cauza reala a rebeliunilor mele... Imi doream cu indarjire acceptarea, evident, a gastii, si pentru ca eram foarte buna la carte, trebuia sa recuperez in alta parte. Am ales disciplina...
Cand aveam vreo 14 ani imi placea sa vorbesc despre sex cu toti adultii care se uitau in dintii mei si le povesteam eu cu teribilism cum tre' satisfacuti barbatii, sa mentionez ca de fapt abia ma sarutasem cu un baiat? De sex "pe bune" ca sa mai vorbim? La 17 ani! Dar daca ma ascultai pe atunci, probabil iti imaginai tot ce se poate mai rau.
Si pentru ca Tora a intrebat, am stat mult si m-am gandit DE CE? Ei bine... Imi doream acolo, in gasca... Dar nu in gasca aia plictisitoare de tocilari care stau toata ziua in banca si care mai invata in ultima secunda inca ceva inainte sa inceapa ora... Imi doream in gasca aia stralucitoare, ale carei hohote de ras rasunau prin usa inchisa a WC-ului, unde fumul de tigara era gros si laptos, si unde se spuneau glume fara perdea, unde nu ramaneai fara subiect de discutie niciodata, unde se canta la chitara si evantual se mai dosea si cate o sticla de vodka. Una peste alta, m-am apucat si de fumat si de baut (pe la 16 ani).
Ce au facut parintii mei? Nu prea stiu, probabil ca orice ar fi facut ar fi fost gresit in mintea mea, dar stiu sigur ca atunci cand m-am apucat de fumat le-am zis amandurora asta. Si nu numai de fumat, indiferent de varsta si indiferent de traznaie, le-am zis mereu adevarul.
Ai mei sunt despartiti, iar tatal meu e recasatorit, dar de fiecare data cand a fost de luat o decizie de familie (gen ce liceu, ce facultate, atentie la droguri, chestii de-astea) tata venea la noi si faceam cenaclu in familie. Au fost acolo pot sa spun. Desigur ca nu lipseau replicile cu "Ai sa ajungi o maturatoare!" s.a.m.d. dar au fost acolo.
Cand i-am zis maica-mei ca m-am luat de fumat, mi-a zis sa nu fumez pe strada si sa nu cersesc tigari. A zis ca prefera sa-mi dea ea bani de tigari, dar sa nu cersesc niciodata tigari. Acum o sa va oripilati si o sa ziceti ca ce mama ingrozitoare, dar stati un pic, stiti ce s-a intamplat cu banii aceea? Aveam o prietena in liceu care avea un frate mai mare, si unul bebelus care a ajuns la vreo doi ani vandut in Italia. Mai avea si o sora mai mica, din lotul celor care luasera SIDA in spital, pentru ca fusesera hraniti la cresa cu biscuiti stricati. Ei bine, mama lor le lasa mancare pentru doua zile si pleca de-acasa cate doua sptamani. Ce-mi dadea mama ajungea pentru doua kile de cartofi si asta luam, zilnic, apoi mergeam la colega mea acasa si faceam cartofii aia in tot felul, cand prajiti, cand copti, cand pireu, ma rog, intelegeti ideea! Mama nu stia. Dar am apreciat-o. Asta a durat vreo doi ani jumate, iar in clasa a douaspea, cand comitetul de bloc i-a anuntat ca sunt nush cate milioane datoari la intretinere s-a spart gasca, o matusa l-a luat pe fratele cel mare, o bunica pe sora mai mica, iar colega mea a ramas de caruta. I-am zis mamei iar replica ei a fost: "Eu nu las un copil pe drumuri!" iar colega mea s-a mutat la noi. Nu va ganditi ca o duceam cine stie cum cu banii, ne era greu, dar am apreciat efortul maica-mei care ne-a imbracat pe amandoua, ne-a hranit pe amandoua, ma rog, pricepeti voi... Dar daca ma intrebati atunci, mama era cah! Si ne certam de cel putin doua ori pe saptamana!
Cand o alta colega de-a mea s-a imbatat crita si nu se putea tine pe picioare, a venit la noi sa doarma. Mama a gasit-o zacand in dormitor,m-a intrebat ce are, si i-am zis ca e beata. Mi-a raspuns ca a crezut ca a facut chiuretaj, si ca-i e rau, ca sa-i spun, ca doar asa o poate ajuta. I-am zis ca nu, ca e doar beata. Iar, mi-a placut ca parea stapana pe situatie si stiu ca ar fi facut pe asistenta, daca ar fi fost cazul.
Cred ca cheia e ca nu a dramatizat lucrurile cu adevarat importante. Adica le lua ca date de intrare si incerca sa vada de-acolo ce se poate face, nu incerca sa faca pe lupul moralist, cu intrebari goale, gen "De ce?" "Cine e de vina?" "Cand te vei responsabiliza?" si toate porcariile, pe car ele scotea, totusi de la naftalina atunci cand era vorba, de exemplu de orinea din camera mea, sau de pe biroul meu
As pute sa mai zic ca in facultate m-am domolit pentru ca am schimbat grupa, in grupa mea eram cea mai buna si nu aveam subiecte de discutii cu ceilalti, asa ca am mers intr-o grupa unde din 25 de oameni doar 3 nu luau bursa. Acolo m-am simtit ok, oamenii ma mobilizau sa vreau mai mult si sa scot din mine tot ce puteam. Si ne si distram impreuna, la munte, la o bere, la un chef in camin, dar mereu si mereu eram in competitie la carte. Subliniez asta, poate ca mediul la liceul unde merge nu e pe potriva capacitatilor ei, si atunci ar putea fi utila o schimbare. Pentru ca din dorinta de integrare se poate, intr-adevar, cobori pana la nivelul gastii, daca aceasta (gasca) este mai jos decat ea. In schimb daca gasca e "sus", o poate mobiliza.
Inca o data mai zic, ai mei au facut bine ce-au facut, nu prea stiu ce, au fost acolo... dar atunci nu apreciam nimic din ce faceau.
Ca sugestie pentru voi: sportul (sau o activitate fizica antrenanta). Nu radeti. Am constatat ce de multe ori discutia se leaga foarte bine daca esti obosit si cu endorfinele pompand in sange. Faceti o iesire foarte activa undeva, orice va place voua, si dupa ce jucati o partida de ceva, poate fi si un simplu fugarit epuizant prin iarba verde la un gratar, chiar nu stiu, dar ceva sa va epuizeze, si sa va trantiti transpirati unul langa altul, si, razand din toata inima, sa deschideti subiectul, poate ca in atare situatie sa nu va loviti de reticenta inerenta daca ii scoateti castile de pe urechi, sau o inghiontiti in spate cand chat-uie cu prietenii. Voi aveti o familie mare, merge sa faceti un campionat, cu un premiu motivant, nu neaparat acelasi pentru toti, poate fiecare-si alege ce vrea in limita asta de bani... Sau fetele (Tora si "iadele") pot face tot un fel de concurs la bucatarie, eventual Rufus alege castigatorul. Nu stiu exact ce s-ar potrivi la voi, dar trebuie ca discutiile sa se petreaca intr-o atmosfera relaxanta, sa nu se simta nimeni "pus la zid". Voi ce gen de activitati faceti in familie?
Eu as incerca, de asemenea, sa vanez, sau sa provoc momente asemanatoare aceluia in care Rufus i-a spus Ioanei despre adoptie. Moment intim, in care copilul este partener de discutie cu drepturi egale, in care nu vorbim despre reguli, despre greseli, ci despre suflete. Si despre incredere.
Eu nu cred in ideea copiilor pusi sub clopot de sticla pe de alta parte inteleg reactia voastra, situatia fiind serioasa, poate chiar dincolo de serioasa. Dar ma gandesc in ce fel ar merge responsabilizata, nu pedepsita... In orice caz, cu nenea, cred ca s-au linistit apele, pare ca nu mai iese la interval.
Cat despre Rufus, nu stiu daca e chiar bine sa te retragi. Ma tem sa nu vada asta ca pe un alt abandon! Pentru ca faptele spun mai multe decat vorbele, mie mi se pare important sa continui cu stoicism sa bati apa in piua despre cat de importanta este familia ta pentru tine, despre ce inseamna ele pentru tine, despre felul in care tu iti sustii familia si despre cum familia ta te sustine pe tine. Nu neaparat despre Teda, ci despre familia ta, ca fiind un tot. Un sistem din care ea e o rotita importanta. Indiferent cat de des o sa-ti spuna s-o lasi in pace.
Iar tu, Tora, ai spus intr-un mesaj ca unul a furat mama uneia iar cealata tatal, hei, nu asa! V-ati oferit unul altuia ce va lipsea, nu?
Ati completat un tablou, bine? Nimeni nu a furat nimanui nimic, din contra, a oferit tuturor celorlalti cate ceva! Parerea mea...
Vreau sa mai zic si ca mie si acum, la 32 de ani, imi face o placere deosebita sa merg cu tata si familia lui in concedii! E chiar haios!
Offf, imi cer scuze de mesajul meu lung, dar am vrut sa acopar tot subiectul! Daca am uitat ceva, mai scriu, ca acum am terminat de citit.
freedelia spune:
Sunt absolut de acord cu Black Cat. Si eu am fost cosmarul oricarui parinte, si din aceleasi motive, voiam sa fiu acceptata, sa nu fiu considerata tocilara, desi notele mele erau mereu mari. In clasa a 6-a am foat selectata intr-o clasa speciala de matematica, plina de olimpici, multi dintre ei insa nu excelau lacelelalte materii. Eu, da. Asa ca, pentru a fi acceptata, am inceput sa chiulesc cu colegii cool, sa fumez, de baut nu stiu cum, dar nimeni de la din gashca nu bea... Asta a fost motivul principal, nevoia de apartenenta la acea gasca.
Tot din aceleasi motive eram extrem de obaznica si cu profesorii. Dar extrem, nesimtita de-a dreptul.
In liceu, la inceput am zis hai, un nou capitol, nu imi stie nimeni reputatia, sa fiu cuminte. Dar nu m-a tinut mult, si vreau sa zic ca acum, privind inapoi, cred ca toate crizele mele erau legate de viata sentimentala. Am avut un prieten on and off de la 13 la 18 ani, eram extrem de obsedata de el iar el era din floare in floare. De fiecare data cand aveam probleme, ma manifestam antisocial (nu gasesc un cuvant mai bun) adica faceam scandal la scoala, eram obraznica rau cu profesorii, ma imbracam extrem de provocator, ma certam groaznic cu ai mei. Cred ca certurile cu ai mei erau un mod de refulare, stiam ca orice as face ei vor fi mereu acolo pt mine, si ii raneam ingrozitor, cu cat sufeream eu mai mult, cu atat ii raneam si pe ei mai tare.
Nu stiu ce ar fi putut face in timpul crizelor ca sa le stopeze sau macar sa le tempereze, cred ca nimic, dar cred ca ar fi ajutat consilierea psihologica. Imi e clar acum ca aveam niste dezechilibre serioase, de aia ma indragosteam atat de obsesiv si cand relatia se termina mi se parea ca se sfarseste lumea si recurgeam la gesturi extreme.
Acest pattern a continuat si in facultate, cand m-am indragostit la 19 ani de un nenorocit de aproape 40 care era un mitoman si un afemeiat cum rar am mai vazut, genul de se duce sa duca gunoiul si se intoarce dupa 2 ore si dupa o partida de sex cu o femeie pe care nu a mai vazut-o in viata lui. Relatia cu acest nenorocit m-a terminat psihic, m-a adus in pragul sinuciderii, eram ca o moarta vie, mergeam pe strada cu castile pe urechi, fara sa vad sau sa aud nimic, nu mai puteam zambi, purtam aceleasi haine zile in sir, ai mei credeau ca ma pierd... Si atunci m-au dus cu forta la o psiholoaga. La prima sedinta am stat pe scaun invers, cu spatarul in fatza, mi- a spus ea mai tarziu ca a vazut in asta un semn clar ca nu creau sa fiu acolo. Insa in cateva sedinte, m-am relaxat, cred ca a reusit sa imi castige increderea, am mers destul de mult timp la ea, apoi m-a recomandat unui psihiatru, un profesor faimos, caruia cred ca ii datprez iata mea de acum, consilierea lui m-a adus la un echilibru in care am reusit sa am incredere in oameni si, cel mai important, in Dumnezeu, in care nu mai credeam, si asta lasase un gol imens in mine.
Deci, spun si eu ce s-a mai spus, consiliere psihologica -- chiar daca nu vrea sa mearga, daca voi considerati ca are manifestari care ii pot pune in pericol viata, santatea, etc, eu cred ca si mersul cu forta va fi mai bun decat deloc...
Mult succes, privind in urma, ma rog sa nu am vreun copil care sa imi semene in adolescenta... Mult au mai indurat parintii mei...
andacos spune:
Eu nu pot decit sa ma intreb ca si ocebine...ce licee atzi terminat voi!
Nu o luatzi personal,insa eratzi rebele si geniale in acelasi timp doar la scoala,in timpul programului scolar din dorintza de a fi cool?
Ca pentru mine rebeliunea si genialitatea scolara nu prea se impaca!
Nu potzi fi rebel(dupa parerea mea si normele la care am trait si invatzat eu si multzumesc lui d-zeu chiar am absolvit scoli de prestigiu din orasul meu),nu potzi bate strazile cu gasca,nu potzi consuma alcool si ajunge la spital in coma alcoolica,sau mai nou droguri,nu potzi pierde noptzile si timpul zilei pe coclauri...si totusi sa fii foarte bun si genial la scoala!
Ma rog,repet nu vreau sa jignesc pe nimeni si sa supar pe cineva,dar o fi posibil acum,pe vremea mea sa fii bun la scoala,cu rezultate performante,sa iei treapta I,a II a si bacul,apoi admiterea la facultate...necesita ore bune de studiu!
Adica rebeliunea si genialitatea scolara,cam rar le prindeai sub aceeasi...caciula!
Dana
mihaela_s spune:
Dana, genialitatea e innascuta, nu are legatura cu scoala pe care o frecventezi. Daca nu ai vazut, uita-te la filmul Good Will Hunting si ai sa intelegi. Daca citesti despre Einstein (viata lui) sau despre alte genii ai sa vezi ca fetele au dreptate. Ele erau/sunt genii mai mici, dar la nivelul acela nu aveau nevoie sa invete cat invatau altii. De asta nu corespundeau grupului de tocilari. Dar nu erau acceptate nici in gaska cealalta, pentru ca aveau note mari. 
andacos spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mihaela_s Dana, genialitatea e innascuta, nu are legatura cu scoala pe care o frecventezi. Daca nu ai vazut, uita-te la filmul Good Will Hunting si ai sa intelegi. Daca citesti despre Einstein (viata lui) sau despre alte genii ai sa vezi ca fetele au dreptate. Ele erau/sunt genii mai mici, dar la nivelul acela nu aveau nevoie sa invete cat invatau altii. De asta nu corespundeau grupului de tocilari. Dar nu erau acceptate nici in gaska cealalta, pentru ca aveau note mari. pur si simplu... Hobby calator de profesie |
Mihaela,am vazut si am citit,insa imi pare rau dar nu cred ca exista legatura intre ce spui tu si ce spun eu!
Nu vreau sa insist pe tema asta,am spus nu am intentzia sa supar sau sa jignesc pe cineva...insa pentru mine nu se leaga!
Eu chiar am avut onoarea sa cunosc ceva genii la mine in liceu(eu am terminat un liceu renumit atit in Galatzi cit si intzara,cu numerosi olimpici internatzionali),insa nu aveau nimic cu rebeliunea!O usoara ciudatzenie da...insa in niciun caz rebeli!
editez sa spun ca nu incerc sa ridic la rang de regula cele traite,experimentate de mine,insa sa nu uitam ca exista doar un Einstein pina acum!
Dana
Rufus spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buli aha, acu e pretios |
Nu, n-ai inteles...ideea este ca degeaba mergi din greseala in greseala capatand experienta...
Teoretic, ar trebui sa existe si o finalitate, sau macar ceva pe-aproape.
Citind unele postari, parca in vine sa rog adminii sa stearga subiectul, nu mi se mai pare ca mandra noastra are probleme
(mi-am adus aminte, oare ce-o fi asa urat ca-i zicem "mandra"? Mandra, mandruta, mandrulita...nu-i destul de romaneste? In fine...).
Adica ce spune Delia, BlackCat...da, nu-i usor sa fii parinte de copil de genul asta. Ma intreb doar cate exemple de genul asta ajung sa povesteasca amuzate de adolescenta "turbulenta", din postura invingatorului si cati din postura celui care a esuat, atunci sau mai tarziu, dar in stransa legatura cu trecutul. Asta ma intreb eu. Adica suna excelent, fun, dar cati adolescenti cu astfel de comportament cunoasteti, care sunt primii la scoala si reusesc orice-si propun in viata? Eu...nu prea cunosc. Nu ca n-ar fi, dupa cum se vede.
Rufus, Tora si iadele
olympia spune:
Degeaba patruleaza parintii pe granita greselilor ca sa le impiedice pana la 18 ani daca nu au copiii aproape ca acestia sa fie pregatiti pentru ele mai tarziu. Idile devastatoare cu barbatii profitori pot pune in pericol destinul unei fete si dupa 18 ani si atunci parintele nu mai are cum s-o incuie in casa. Daca fata respectiva nu pune EA mare pret pe propria persoana nu va sti sa puna limte sanatoase altora.
Eu stiu un tip care a fost crescut de-o matusa domnisoara batrana si n-a iesit din cuvantul ei pana n-a terminat facultatea si nu si-a castigat independenta financiara. N-are niciun gand de insuratare, are 3 relatii in paralel de ani buni si declara pe fata ca are de recuperat tineretea netraita. A ajuns la 40 si ceva de ani de ani si inca n-a recuperat. Copii nu are de gand sa faca ca sunt o mare povara. Daca el asa a simtit toata coplaria lui...