M-am hotarat.............adoptie(83)

carmencat spune:

valentina30, nu are importanta de unde este familia adoptatoare si cati copii adoptabili sunt in sectorul, orasul, judetul, de resedinta al familiei adoptatoare. Potrivirea teoretica se face la Oficiul Roman pentru Adoptii la nivel national. Deci toti avem fix aceleasi sanse, cu conditia sa fim compatibili si sa corespunda cerintele noastre cu profilul copiilor ce sunt adoptabili.

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

valentina30 spune:

Carmen, ai dreptate!Mi-ati mai spus cum e treaba cu ORA si cu listele. ma gandeam doar ca ziceati k primii 3 st din judet, sau sector, apoi din jud vecine, apoi din tara...
Cei de la noi din jud mi-au zis k la noi in jud st 2 sau 3 fam la al doilea atestat pt k au solicitat sub 2 ani plus alte pretentii ...Nu am indraznit sa intru in detalii, k as fi intrebat dc li s-a prezentat vreun copil. Probabil li s-o fi prezentat si nu le-a convenit.
Probabil acum st in cap de lista la noi in jud,nu?Si cum era aproape gata un dosar pt un bebe sub 1 an...
O colega a adoptat anul trecut un bebe sub 2 ani(roman), in cateva luni de la atestat.
Iar pe acest forum st fete la al doilea atestat carora nu li s-a prezentat niciun copil. Acum intreb eu:cum e cu lista de la ORA?
Nu stiu eu cum e cu cerintele, dar dc nu ai pretentii la etnie, la sex,pui varsta ca si altii, sa zicem max 4 ani..de ce ii suna pe unii cu atestat de cateva luni, iar pe altii cu vechime nu ii suna?

carmencat spune:

As vrea sa am un raspuns la intrebarile tale. As vrea sa am un raspuns pentru ca si eu mi le pun. Din cate am trait eu, din cate cunosc din experienta altora, nu pot decat sa spun ca nu am nici un raspuns rational. Fiecare ajunge la copilul ei atunci cand trebuie, atunci cand e cu adevarat pregatita, nu atunci cand crede ca e pregatita. Uneori drumul e mai lung, alteori e mai scurt. Poate unele din noi mai avem de trecut niste praguri, mai avem de trecut niste examene ale vietii, poate mai avem de invatat ceva, nu stiu. Rational nu am nici un raspuns.
Eu am adoptat la 40 de ani, desi mi-am dorit din totdeauna sa am copii, desi m-am straduit mult, desi am mai cochetat cu ideea adoptiei cu multi ani in urma. Acum daca ma uit inapoi si ma uit la fiica mea nu pot decat sa spun ca ea este fiica mea. Ma gandesc cat am asteptat-o, cate s-au invartit in lumea asta, cate s-au intamplat, bune si rele, cate suferinte au fost ca sa ajungem sa ne intalnim. Eu la 40 de ani, trecuta prin atatea, aproape la capatul sperantei si ea, a mea fara sa fie a mea, fara sa fie nascuta de mine, dar totusi atat de a mea. Acum privind in urma sunt impacata. Nu regret nimic, nu ma mai doare nimic, nu mai am resentimente, pentru ca la capatul a tot este ea.
Asa ca eu cred ca fiecare isi intalneste copilul atunci cand trebuie. Poate la unele din noi dureaza mai mult pentru ca inca nu s-a nascut copilul nostru. Nu stiu. Dar stiu ca daca avem rabdare ajungem acolo unde ne dorim. Si mai pot sa spun ca merita. Merita fiecare secunda asteptata. Si mai pot sa spun ca, la fel ca in cazul nasterilor naturale, in momentul in care iti tii copilul in brate uiti tot, uiti toata durerea, toata asteptarea, uiti tot chinul.
Deci, rabdare. Rabdare si nu va pierdeti speranta. Daca voi renuntati ce se intampla cu copilul vostru? Copilul harazit voua.

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

valentina30 spune:

Carmen,daca ai sti cat ma linistesc cuvintele tale...
Imi doresc din tot sufletul sa traiesc si eu astfel de bucurii.Si sper sa vina si la mine atunci cand trebuie, atunci cand e vremea lor si a mea...
Daca ma uit si eu in trecut, pot spune m+am gandit adesea sa infiey, sau macar sa cresc un copil care s+a nascut intr-o familie sa zicem nepotrivita pt el.
Cativa ani am fost invatatoare intr-un sat si aveam copii ce veneau cu incaltari rupte,uzi la picioare si inghetati.Le cumparam haine si incaltari de la second hand.Le luam rechizite si dulciuri...
Faceam rost de sponsorizari si ii duceam in excursie.
Nu sti cum m-am simtit cand pe o scrisoare a unui copil catre Mos Craciun scria k vrea sa-i aduca ghete noi si manusi, k sa nu-i mai inghete mainile.Iti dai seama k a venit Mosul a doua zi...nu puteai rezista.
Am plecat pt k m-a terminat naveta si pierdusem 2 sarcini.
Nu-mi pare rau de nimic,desi cand eram acolo ma sunau parintii sa le iau si paine sau medicamente, iar de cand am plecat nu au mai stiut nr meu de tel...
Pana la urma, dc ajuti pe cineva, copil sau adult, trebuie sa-l ajuti pt k asa simti tu, sa fii tu multumit si implinit.
Iar dc infiez un copil, il voi infia in primul rand pentru k imi doresc sa am eu un copil care sa-mi spuna mama. Il voi educa, il voi ingriji si il voi iubi neconditionat.Iar daca el va dori sa ma viziteze cand va fi mare, voi fi bucuroasa, iar daca nu, oricum voi fi implinita pentru k am avut un rost pe lume.
Sunt familii care au multi copii, iar acum st plecati la casele lor si nu au vreme sa-i viziteze. Sunt copii care isi bat parintii, sau ...lucruri mai grave.Dupa cum iti e norocul, soarta...
Unii spun k nici cu copil nu e usor, k tu nu mai ai timp de tine, k renunti la multe pt copii, iar cand st mari te lasa singur.Cu siguranta e greu cu copii si oricat de multi bani ai avea, tot nu st suficienti cand e vorba de ceea ce-i oferi copilului tau...
Imi doresc mult de tot un copilas.Din pacate nu vad rostul vietii fara un copil.Macar unul...
Nu cred k as putea sa educ copiii altora si sa nu am si eu unul al meu, chiar dc nu e facut de mine..sa fie al meu.
Si sunt atatia dascali care nu pot avea copiii lor, ce ciudat!
Mai scriu si maine! Noapte buna!

carmencat spune:

Draga mea draga, o sa vina si copilul tau, o sa vezi.
Si eu m-am gandit la tot ce spui tu acolo. Da, si mie mi-au spus multi acelasi lucru, inclusiv celebra zicere "cine are sa-i traiasca, cine nu, sa nu doreasca", zicere care pe mine ma calca pe nervi grav.
Da, e greu sa cresti un copil, dar e greu sa te duci si la servici, e greu sa muncesti la camp, e greu sa ridici o casa, orice e greu. Aici intervine motivatia fiecaruia, cat de mult iti doresti chestia respectiva.
Cred ca pentru unele familii care se trezesc pur si simplu cu un copil, este putin diferit. Nu au apucat sa isi doreasca atat de mult acel copil astfel incat greutatile care vin la pachet cu el sa nu mai conteze, sa fie pe un plan secund. Cred ca sunt perceptii si perceptii. Pentru unii viata e contabilitate, dau un leu, pretind sa imi primesc leul inapoi plus dobanda si sa mi se mai si ridice statuie si toti sa fie cazuti pe spate de emotie ca eu am putut da un leu. Altii dau 10 lei si in fractiunea de secunda urmatoare au si uitat ca i-au dat si nu au nici o pretentie sa ii mai primeasca inapoi, cu dobanda au ba, se simt chiar jenati sa ii fi vazut cineva ca au dat acei 10 lei, pentru ca i-au dat exclusiv pentru a ajuta, nu pentru a avea un avantaj imediat sau mai indepartat.
Eu cred ca asta e si cu copiii. Mie imi plac copiii. Intotdeauna mi-au placut, intotdeauna am vrut sa am macar 2 fete. De ce fete? Nu stiu, asa rezonez eu mai bine cu fetele, poate e o simpla prejudecata a mea, daca as fi avut un baiat, indiferent pe ce cale ar fi ajuns la mine, l-as fi iubit la fel de mult. De ce macar 2? Pentru ca eu m-am inteles extraordinar de bine cu sora mea in copilarie si niciodata nu m-am simtit singura stiind ca exista ea. Chiar daca uneori viata ne-a dus la mari departari una de alta, simplul fapt ca o stiam acolo, undeva pe planeta asta, ma facea sa ma simt bine.
Nu am pretentii de la copilul meu, nu o cresc cu ideea si scopul de a-mi recupera investitia cand va creste, sa ma ingrijeasca si ea pe mine cand voi fi batrana sau altceva.
Pe mine ma bucura, ma implineste, ma intregeste, ma completeaza existenta ei. O iubesc. O iubesc acum fara sa ma gandesc la viitor. O iubesc fara sa imi conditionez iubirea de posibila sau imposibila ei iubire. Imi place sa o invat ce stiu. Uite, de Craciunul asta o sa fac imposibilul sa imi iau niste zile libere sa facem amandoua tot ce se face de Craciun. O sa facem cozonaci, chiar daca o sa arate bucataria dupa aia ca dupa un bombardament. Pentruu ca amintirile astea o sa ii ramana. Cand va fi si ea mare isi va aminti poate de mirosul cozonacilor de Craciun. De mirosul de brad si de portocale. Isi va aminti rasetele si ploaia de faina. Isi va aminti primul ei cozonacel. Isi va aminti si va zambi poate cum credea in Mos Craciun. Si sper, sper din tot sufletul sa dea si ea asta mai departe copiilor ei.
Eu asta vreau sa dau mai departe, iubirea. Si nu o vreau inapoi.

Nu te ingrijora de ceea ce gandesc oamenii, nu li se intampla prea des.

athosica spune:

[b]Carmem asa frumos vorbesti, mi-au dat lacrimile.... abea astept si eu sa ii daruiesc micutului nostru copilas toata dragostea mea, a noastra, sa petrecem Sarbatorile impliniti alaturi de el! Sa ne ajute Dumnezeu sa ne implinim visele, mi-am dorit f tare ca anul acesta de sarbatori sa fim 3, anul trecut de Revelion si de Craciun mi-am pus o dorinta... sper sa mi se implineasca!Doamne ajuta

valentina30 spune:

Buna, fetelor!
Perioada aceasta este mentru mine un calvar, pentru ca cam pe acum trebuia sa vina bebele. Ar fi trebuit sa fie cele mai frumoase sarbatori de iarna, dar vor fi cele mai triste. Inca nu-mi vine sa cred k mi s-au intamplat toate astea tocmai mie.As pleca undeva unde nu se sarbatoreste Craciunul, doar k sa nu stiu nimic...
Si eu mi-aum pus dorinta de Craciun si de Anul Nou,iar vestea k vine bebe am primit-o tot in zi de sarbatoare.Si m-am rugat si am multumit si...toate s-au dus...
Nu stiu ce sa mai astept!Cel mai mult ma doare k mi-a dat un copil in pantece, m-a lasat sa-l simt cum misca si mi l-a luat.Dc nu se intamplau toate astea, poate suferinta era mai mica.Stiam ca nu pot face copii si gata...
Sper ca Dzeu sa imi crute candva suferinta si sa ma rasplateasca si pe mine candva.

Iridessa spune:

Draga Valentina, suferinta ta in perioada aceasta este mare, greu de suportat! Trebuie sa fii tare! Si pentru ca vin Sarbatorile, ce poti face este sa gasesti pacea si linistea necesare pentru a incepe noul an cu dreptul in asteptarea copilasului dorit.
Am trecut si noi prin multe Sarbatori cu sperante si dorinte si lacrimi si dezamagiri si tristete nesfarsita, asteptand minunea sa vina... Citeam pe Forum intamplarile prin care treceau si alti "parinti in asteptare" si "deja parinti fericiti" si gaseam puterea sa continuam sa asteptam.
Iar anul acesta vom petrece primul Craciun impreuna cu fetita noastra, ne vom bucura de bucuria ei! Sotul meu a jucat rolul lui Mos Craciun de multe ori, pentru copiii prietenilor, pentru nepotelele noastre, sperand in adancul inimii sa vina si momentul cand va fi Mosul pentru copilasul nostru. In sfarsit acest moment se apropie, desi am trecut prin clipe cand aproape nu mai credeam ca se va intampla.
Cu siguranta fiecare isi va intalni puiul si tot raul va ramane in urma. Acolo, Sus, Cineva le aranjeaza cumva pe toate.

denisa220972 spune:

Scuze pentru intarziere dar, i-mi este cam greu sa ajung la PC, fiindca am doua persoane care i-mi face vant( una este fiimea + o alta mandra mai mare care.....)

Deci sa iau metodic:
1. Am facut dosar de plasament familial de urgenta( nu am fost AM)l-am facut la indemnul unei cunostinte , mi-a recomandat sa fac acest dosar si dupa ce i-mi este aprobat sa-mi fac si dosarul pentru atestat. La timpul respectiv am crezut ca este o pierdere de timp si de bani. Dupa am facut si dosarul ptr. adoptie care nu le-a cazut prea bine celor de la biroul de adoptie de aici a inceput cu ei lupta.
Un an de zile am stat "cumintica" in banca mea,sunam frumos, primeam acelasi expresi ca si voi" nu sunt copii" pana intr-o zi cand m-am intalnit cu o familie care a facut cu noi cursul ptr. atestat si surpriza -surpriza avea acasa un copil de 6 luni( nustiu amanunte care ii era situatia juridica).
In cerere varsta care o ceream era asa 0-3 ani, copil(nu specificat fetita - baiat) nu ma interesa etnia, religia,
A inceput sa mi se aprinda beculetele si mi-am adus aminte ca eu mai am un dosar la ei cel de plasament.
Am incercat sa-mi gasesc copil, dar nu am reusit, fiindca eu aveam de primit un alt suflet care ma astepta, dar fiecare mai avea de trecut cate-o vama, eu mai aveam de facut cateva prosti( si am facut credeti-ma ) 3 luni eram la protectie - 3 luni faceam fertilizare,
iar ea probabil mai avea scris ceva la destin ( eu cred foarte tare in destin,ne nastem cu el, cred ca acolo sus avem fiecare cate-o rubrica in care scrie DD ce avem de facut si cat sa ne straduim .

Am avut-o inainte de finalizarea adoptie 1.9 luni (sa stiiti ca am avut "pamantul" sub picioare, nu m-am aruncat asa cu capul in fata, i-mi invatasem lectia) un timp foarte pretios pentru ea, fiindca a recuperat in totalitate timpul pierdut, acum cand am terminat cu adotia are 4 ani si putin( vb ei), probabil daca ar fi fost in sistem si mi-ar fi cerut cei de la adoptie sa o vad as fi spus nuuu(la mine in casa era o batalie - sotul vroia nou nascut eu vroaim un pic mai maricel- 2-3 ani).Acum sotul o pupa in . Ideei de care sa nu tineti cont mergeti si vedeti copilul, fiindca fiecare este unic in felul sau, chiar daca sunt mai mari si voua vi se pare ca nu este destul de dezvoltat, sa stiiti ca sunt sugativa de informatii si recupereaza extraordinar de bine.
La partea cum am reusit sa o luam cred ca nustiu sa-ti raspund, fiindca toate au fost ca un tavaluc si nu eu am cautat-o , toate au mers ca pe roate( sa nu credeti ca nu am avut piedici de la cei de adoptii, sefa).
Nustiu probabil asa a fost sa fie. De cate ori am dezamagita, nici nu va inchipuiti, chiar inainte de a lua fetita trebuia sa-mi refac atestatul
Acum deja ma bate pe spate, mami mai staiiii si m-am intins ca o placinta.

gabriela_tutuianu spune:

felicitari denisa pentru povestea ta .

ami ai si un copil al tau ? daca nu , mai vrei unul ?

ma intereseaza pentru ca si eu imi doresc vreo 3 . dar natural nu cred ca voi avea ever . ma voi descurca cu 3 adoptati?