sfaturi si indrumari pt casnicie

ela-mari spune:

buna draga mea eu te-as intreba altceva,mai diferit.ai spus ca l-ai iertat de dragul copilului,dar tu ai uitat aventura lui?ptr.ca este o vorba-cand ierti trebuie sa uiti.nu poti sa spui ca l-ai iertat daca tu inca te mai gandesti la ceea ce a facut el si de regula din punctul meu de vedere eu n-as putea ierta asa ceva sotului doar de dragul copilului e ca si cum mi-ar da o palma si-l iert de dragul copilului,dupa aceea vine a doua palma si-l iert iar tot de dragul celui mic-pana cand?

mariuta spune:

dar e posibila si faza de catar = faza de tranzitie a prieteniei in relatie, cu aspiratii mai mult sau mai putin platonice.

catalutza81 spune:

Cred ca o sa imi primesc o suta de pietre...
Povetea mea e similara cu a dnei care a pornit topicul. Doar ca eu sunt cea care a inselat.

Pe scurt, suntem (sau am fost...dupa cum se va vedea in continuare) impreuna de 4 ani, cu o fetita de 2,8 ani. De vreun an si ceva, simt ca nu mai e ok nimic cu noi, apoi din nou ma simt ok cu el. Sentimentul e ala ca ma strang peretii. Am stat cu fetita acasa 2 ani, desi eu o carierista convinsa. Sa nu ma intelegeti gresit, imi iubesc copilul si cred ca nu ii puteam oferiun start mai bun decat asa.

Dar de vreo 6 luni am inceput munca, la un nou job. Am avuto relatie pasagera cu un individ (si da, sunt de acord ca nu exista relatie platonica la varsta noastra, desi dupa evenimentele recente nu stiu daca mai sunt in masura sa zic ca le stiu eu pe toate) de vreo cateva intalniri pe parcursul a unei luni si ceva.

Da, relatia extra s-a terminat inainte sa afle sotul. Dar a aflat si i-am spus de fapt cum ma simt: goala, nu stiu daca il mai iubesc, desi nu cred ca pana acum un an exista ceva mai adorat decat el, ca uneori ma simt singura cu el in casa, ca nu stiu ce imi doresc.

Am hotarat de comun acord sa ne oferim spatiu, s-a mutat si sa ne decidem ce vrem: el daca poate vreodata sa treaca peste aventura mea si eu sa imi dau seama daca il mai iubesc.

Acum aruncati cu pietre...si eu as fi facut la fel acum ceva luni. Nu concepeam ca cineva sa insele, am zis mereu ca mai bine te desparti si apoi incepi ceva daca tot vrei. Dar uite ca viata bate filmul.

Ma simt oribil, vinovata, si nu neaparat pt aventura, ci pentru ca nu am fost capabila sa ii arat cat de rau imi este asa inca de acum un an. Iar acum, pare destul de tarziu. Dar am fost egoista, mi-a fost frica sa ii zic ca nu il mai iubesc (asa ca la inceput) ca ar putea sa plece. A fost mereu obisnuit sa il iubesc, asa cum a zis si el: eu am fost motorasul la toata viata noastra de pana acum si cand eu m-am stricat nu a mai tras nimeni.
Recunosc ca l-am iubit atat de tare la inceput ca am crezut ca e suficient ca il iubesc eu si pt el. Stiam inca de atunci ca nu are aceleasi sentimente fata de mine ca cele pe care le simteam eu pentru el. Dar am sperat ca vor veni si la el pe parcurs. Si au venit, ma iubeste si nu isi poate imagina viata fara mine. Dar eu intre timp nu il mai iubesc asa nebuneste ca la inceput, ci a ramas doar o afectiune ca fata de un prieten.... Da, exista atasament si afectiune si da, nu ne-am certat niciodata, este un om extraordinar.

imi doresc din tot sufletul sa pot sa ma simt din nou langa el implinita si sa ma grabesc sa ajung acasa. In schimb, in cele mai multe din zile pe mine ma sufoca ajunsul acasa.

Va rog daca ati mai trecut prin asa ceva, va rog...un sfat si mai putine pietre....

Rufus spune:

Se prea poate sa ai o perioada de ratacire. Legata de orice. Nastere, 2 ani de stat acasa, orice. In perioada asta, cel care a "luat-o" e cel care o ia de obicei: partenerul de langa noi. Nu intotdeauna exista si beneficiari, in cazul tau exista si asa ceva. Asta nu-i bine, nu pentru ca primesti pietre moraliste, ci pentru ca iti ingreuneaza situatia.
Concret, una e sa ai o dilema referitoare la sentimentele pentru sotul tau, alta e sa ai o aventura in timp ce ai si dilema. O problema in plus pe creier.
Mai cred ca separarea este un lucru bun. Sunt de parere ca multe casnicii ar fi salvate daca ar exista aceasta pauza.


Rufus, Tora si iadele

Carra spune:

Iubire si respect. Ambele reciproce. Respect si iubire. Ambele reciproce. In orice ordine ai lua-o, tot bine este. Simpla mea parere.

Deceneus spune:

Nu-i prea-i clar daca te irita prezenta sotului, sau daca suferi din cauza monotoniei caminului, pentru ca odata cu casnicia s-au redus evenimentele diversificate din viata ta.
Probabil ai fost obisnuita sa bantui prin cluburi si de acolo ai trecut la o viata fara palpitatii, o viata monotona de camin.
Mergi la servici si de la servici acasa. La servici poate exista mai multa animatie, dar acasa totul este banal.

Daca nu ai nimic sa-i reprosezi sotului, si probelma este monotonia din casa, atunci trebuie sa rezolvi problema asta, pentru ca indiferent cu cine ai face casnicie ai ajunge la aceeasi stare de monotonie.

Daca iti dispretuiesti sotul si consideri ca nu te merita, atunci pune capat casniciei.