cand parintii dezamagesc(2)

Selene_Bunny spune:

Ilinca, eu nu te cred. Nu te cred ca iti pasa cu adevarat de altcineva in afara de tine si de cei prin care iti intaresti pasarea de tine si imaginea buna despre tine. Pui o anumita incarcatura energetica in mesajele tale. De-aia de repelent.

Spui ca ai plans pana ti s-a facut rau? Uite ca mintea mea refuza sa te transpuna intr-o astfel de ipostaza.

Scrii destule mesaje ironice, voalate sau nu. Efectiv iti place sa manipulezi energia aia, sa te joci cu ea, e ca un drog pentru tine, iti da senzatia de putere, de dominatoare. Iti place sa-ti bati joc, sa razi de una singura, sa te bucuri de una singura, "wow, ce i-am mai spus-o si mimozei aleia, wow, ce bine mi-am ales cuvintele pentru a i-o tranti in fatza".

Ocazional, pentru a echilibra balantza, mai scrii si tu ceva mesaj mai calm, mai cald, asa, de pus un val pe ochi si de prostit fraierii, de-i facut sa spuna ca nu-i dracul asa de negru, are si "Ilinca" o inima.

Iar persoanelor ca tine li se permite - dracu' stie de ce - sa-si creeze o imagine buna in societate, sa fie admirate, sa aiba "discipoli".

Mi-e peste poate sa cred ca in realitate ai fi altfel decat cum esti pe forum.

Selene_Bunny spune:

Poate ca si tu, Ilinca, ai momente in care nu-ti doresti decat sa te refugiezi in bratzele cuiva si sa te descarci, sa te golesti, fara sa ti se puna vreo intrebare, fara sa dai vreo explicatie. Numai ca, in cazul persoanelor cu o atitudine demoniaca, aceasta golire nu este perceputa ca si ceva benefic pe termen lung. Pe ei ii apasa "golul" ala, ii framanta, tre' sa-l umple la loc, asa ca o iau de la capat.

Nici tu nu te-ai putut opri sa nu ma pomenesti. Ai scris asa:

Deci ai vazut negru inaintea ochilor pentru ca eu am scris la acest subiect si pentru ca tu ai considerat ca sunt o ipocrita. Ai considerat ca iar vin eu cu presupusele mele "traume" si iar ma plang eu, saracutza de mine, de cate am suferit eu. Ca iar am tupeul nesimtit sa nu vad ce inseamna adevaratul Iad.

Ei, dar vezi tu, eu nu m-am "falit" si nu m-am "ipocrizit" cu nimic. Din contra, recunosc ca, intre ce am trait eu si ce au trait fetele astea sunt ani lumina distanta. Insa tu ai nevoie sa ma vezi pe mine ca speculanta a oricarei ocazii de a ma plange, de a-mi plange de mila. Este proiectia ta asupra mea, felul in care interiorul tau are nevoie sa ma vada pentru a putea scrie mesaje ca si cel de mai sus, ca si altele, de mai demult, si chiar ca acesta:



Pentru ca, daca nu ma vezi asa, nu poti manipula acea energie de care spuneam mai sus, nu iti poti satisface nevoia. Daca te intreb de ce nu te opresti, de ce nu alegi, pur si simplu, sa nu scrii nimic, o sa spui ca nu poti, pentru ca eu sunt de vina, ca iti dau motive sa scrii si este de datoria ta sa ma "pui la coltz". De fapt, te "rama" ceva din interiorul tau, e agitatie in tine, acolo, vizavi de o nevoie neimplinita.

Esti a doua persoana de genul asta pe care o "cunosc".

Mai au o trasatura, oamenii astia: sunt convinsi ca prin felul in care iti vorbesc si se comporta cu tine te ajuta sa te dezvolti ca persoana, sa te descoperi pe tine insuti. Ei nu sunt cu adevarat de vina pentru felul lor de a interactiona cu si de a actiona asupra celorlalti, ceilalti sunt de vina pentru ca aleg sa reactioneze intr-un anumit mod. Merg pe principiul "eu tai in carne vie, dar este alegerea ta daca sa sangerezi sau nu. Si daca sangerezi, este problema ta".

maru spune:

Selene, am sa ma intorc sa citesc ce ai postat pentru Ilinca, dar inainte de asta vreau doar inca o data sa te provoc, de data asta mai direct: care e de fapt trauma ta? cum te-au dezamagit parintii, ca doar de asta e vorba in topicul asta?un esec la facultate? pus la suflet barfa rudelor care oricum barfesc, chit ca te mariti cu printu casei regale?

acu ma duc sa citesc speech-ul catre Ilinca, poate inteleg mai multe!

sanziana27 spune:

Am scris pe la inceputul topicului ca sunt o multime de tipuri de parinti. Uneori si pe ai mei i-am regasit in multitudinea de ipostaze:grijulii, indiferenti, autoritari, delasatori, prieteni....am avut momente in viata cand m-au dezamagit. In ce sens:am crezut ca adultii nu fac tampenii, nu iau decizii care sa ruineze visele copiilor.

Am invatat ca asta a fost istoria lor, destinul lor....

De acum in colo sunt foarte atenta ca macar greselile pe care ei le-au facut sa nu le repet si eu.

Ilinca_M. spune:

Scrii foarte frumos, Selene, n-am ce zice, doar ti-am mai zis ca daca ai scrie un roman ti l-as cumpara. Din pacate descrierea pe care mi-ai facut-o o pura fictiune, n-are a face nimic cu portretul meu real, te pricepi sa insirui cuvinte DAR (vorba ta preferata:))) nu esti deloc un bun psiholog, n-ai nicio inclinatie spre a cunoaste oamenii, pur si simplu nu ai abilitatea asta de a intelege firea umana caci daca ai fi avut-o nu ai fi scris zeci de topice lipsite total de empatie despre fiica ta (si nu reiau, ca deja sunt ca o moara hodorogita, dar topicele alea m-au marcat rau, pur si simplu le-am citit si recitit in speranta ca gasesc o "cheie" pentru tine, dar nu, nu pot, ma lasa masca de fiecare data cand le recitesc, pur si simplu esti opaca, nu intelegi sufletul altcuiva decat al tau, asa ca lasa caracterizarile altora, ca n-ai vocatie).
Daca ai cunoaste oamenii asa cum faci acum pe isteata ca mi-ai simtit "energiile negative" si stii tu, din fata monitorului, ca "nu sunt capabila sa plang" (am plans si la "Tarzan" desene animate cand a ucis leopardu' puiutzul maimutzei, ce zici de asta? Simti tu de-acolo de la tine ca mint, asa-i?) ti-ai cunoaste mai bine si propriile rude, n-ai insista pe un topic intreg ca socrul tau face pe el si sta asa cu zilele doar ca sa va enerveze si altele, dar nu incep iar sa deschid firul in patru. Daca ai avea un pic de empatie si eventual de simt al ridicolului n-ai fi inceput iar cu "problemele" tale de la 19 ani (erai adulta, femeie!! Esecul tau la facultate era strict problema ta, tu i-ai lasat pe ceilalti sa-si bage nasul unde nu le fierbea oala!) pe acest topic pe care daca-l citesti te cutremuri si ti se invart viscerele-n tine. TU esti cea care se vede doar pe sine si problemele ei, TIE nu-ti pasa decat de propria persoana si ce e mai trist, in detrimentul propriului copil...
Si cu asta imi cer scuze pentru acest imens off-topic, probabil discutia dintre noi va ajunge la ZZ, unde-i este locul.

Selene_Bunny spune:

Ilinca, felul tau de a raspunde eu l-am mai intalnit. Daca eu sunt unica pentru tine, tu nu esti pentru mine. Normal ca ti se pare ca nu inteleg firea umana.

maru, orice ar fi, nu se compara cu ce au povestit aici Tilia si daniela_b. Nu cred ca ar mai avea rost sa spun ceva, nu fiindca e Ilinca pe aici, ci fiindca sunt la un alt nivel fatza de fetele astea. Spun doar ca nu e vorba de barfa, ci de chestii mai urate, de provocat suferinta (unor oameni care nu meritau - nu vorbesc de mine acum) si de ras ca hienele, de se bucurat in grup de aceasta putere de care dispun. E din categoria "vorba doare mai rau decat fapta". Dupa care hai sa ne pupam duios, ca "tot a noastra esti si sangele apa nu se face".

ileanna spune:

Hei girls!!!!
Iar incepurati?? Dusmanul nu e aici . Doar vi se pare, c'moooon.

Uitati care e treaba: eu am vazut un mesaj al lui Selene la un moment dat, un mesaj care m-a facut sa-mi fie rusine ca am judecat-o, ca m-a enervat ca se incurca mereu in prostii si nu pare ca priceapa. Un mesaj care m-a facut sa-mi dau 1 palma in fruntea intelijenta si sa imi aduc aminte ca IAR am uitat ca nimeni nu se scoala de dimineata si isi spune: azi am chef sa fiu rau, neintelegator, mofturos si etc. Ca de fiecare data, in spatele acestor "atitudini" se ascunde o istorie personala, experiente si emotii care strang persoana in chingi, experiente care de multe ori au si parasit sfera constientului. Si ca atitudinea aia este doar zbaterea inconstienta a persoanei in respectivele chingi si nicidecum decizia "hai sa o enervam pe ileanna sau pe Ilinca_M". Scuze Selene si Ilinca ca vb de voi la persoana a 3-a .

Eniuei, mesajul este acesta de mai jos si daca voua nu vi se pare o viata de copil abuzat ... mie mi s-a incretit carnea:

Trimis la: - 21/08/2012 : 11:43:37
--------------------------------------------------------------------------------

oana, eu zic sa incerci, totusi, sa discuti cu mama ta pana mai este in viata.

Eu n-am avut curajul si cred ca-mi era si lehamite sa vorbesc cu tatal meu cat a fost in viata. Si as fi avut ce sa-i spun, as fi vrut sa-i spun, de exemplu, cat de mult m-a afectat perioada lui de alcoolism, cum ma ascundeam serile sub patura, prefacandu-ma ca dorm, cum imi era rusine sa ma duc la scoala, pentru ca lumea stia, il vedea beat pe strada, cum m-am simtit cand am fugit de acasa din cauza lui, aveam vreo 11 ani si ceva, cum ne-a speriat de moarte cand a insistat ca un nebun sa conduca beat cu noi in masina, sa ne duca musai atunci la padure, la iarba verde, cum nimeni nu l-a putut face sa se razgandeasca de la a-l duce pe fratele meu la piscina, copilul avand 4 ani si el "pilit" fiind...

Cum as fi vrut sa nu se bage DELOC in relatia mea anterioara...

Asa ca, oana, vorbeste acum, ca, in fatza unui mormant, o sa-ti fie mai greu sa vorbesti...

cristinuk@ spune:

normal ca l ai mai intalnit Selene doar de atatia ani primesti aceleasi raspunsuri mai pe fatza mai voalat

vezi tu ...un pumn la un copil de 5 ani inocent pentru care parintii sunt universul lui care se lasa cu dintii sparti, cap spart si spitalizare nu se comara cu o vorba aruncata unul ADULT care are puterea sa gandeasca sa constientizeze altfel sa filtreze prin creierasul lui de ADULT
tu mereu cauti vinovatii in alta parte pt nerealizarile tale

eu sunt total de acord cu Ilinca

filofteia spune:

M-am gandit mult daca are sens sa va scriu si experienta mea.
Am senzatia ca am reusit sa trec la un alt nivel, ca am reusit sa trec mai departe.
Sunt 4 ani de cand mama nu mai este, dar nu am reusit inca sa o iert. Sentimentele insa parca nu mai sunt asa de intense ca inainte.

O inteleg oarecum... eu spun ca am inteles-o tot timpul, a fost un copil abuzat la randul ei, atat fizic cat si psihic, peste care s-au adaugat greutatile vietii (a ramas orfana de tata la 11 ani, la 16 ani a murit sora ei care a lasat in urma 4 copii, pentru care a devenit responsabila oarecum, a trebuit sa se angajeze, ca bunica sa poata intretine cei 4 copii, in loc sa urmeze scoala mai departe, a fost o femeie desteapta, a trebuit sa renunte la prea multe dintre visurile ei). O inteleg, ii gasesc circumstante atenuante, dar asta nu ma face sa o iubesc. O respect si atat.

Am incercat sa am o discutie cu ea si nu uit nici acum uimirea de pe fata ei cand i-am reprosat ca ma batea. Nu a inteles ... Cand a incetat sa ma bata (spunea ca eram prea mare, in jur de 14 ani) a contituat sa ma agreseze psihic... proasta, c...va si altele si altele.

Cand a murit m-a durut sentimentul de indiferenta pe care l-am avut. Nu am simtit ca mi se sfasie sufletul... nimic. Si doare acest nimic.
De uitat nu uiti, oricat ai vrea... poate sa ierti, eu inca nu am reusit, dar parca sunt mai aproape, nu ma mai gandesc la ea cu ura...

Relatia mea cu copilul este la polul opus... deseori ma gandesc ca sunt mult prea indulgenta, tocmai pentru a nu repeta experienta mea cu mama. Cert este ca fiecare traire dintre mine si copilul meu este influentata de ce am trait eu cu mama, incerc sa fiu altfel, la fiecare pas mi-e teama ca voi proceda ca ea ...

olympia spune:

Sunt parinti care-si cresc copiii de parca viata acestora le-ar apartine, ii manipuleaza si-i conduc dupa bunul plac si ar fi in stare sa continue asta si la varsta adulta. Relatia este una abuziva si daunatoare pentru copil fiindca-l impiedica sa devina un adult autentic. Daca manipularea are succes fara sa fie nevoie de abuz fizic, sau in orice caz nu de unul grav, ea este si mai greu detectabila de catre copil si acesta n-o va percepe ca pe ceva de care trebuie sa se fereasca. Parintii vor fi mandri ca "educatia" lor da rezultatele dorite iar copilul se va lupta din rasputeri sa-si multumeasca parintii. Cel mai probabil conflictele vor izbucni deschis tarziu de tot, abia la alegerea profesiei sau a unui partener.
Adultul crescut astfel se va dumiri greu ce se intampla cu el si va avea mari probleme in a se defini, a-si planui viata si a impune limite celor din jur.