cand parintii dezamagesc(2)

inbox spune:

Asa, in rest urmaresc subiectul dar eu inaintez greu cu ganditul :D, adica eu sunt tot pe la iertare. Nu-mi iese din cap de ce nu mi-am propus niciodata sa iert... si m-am gandit ca auzeam o vorba in copilarie :"numai Dumnezeu iarta" ( eu acuma nu ma mai gandesc la Dumnezeu in sensul propriu vazut de religie...nu stiu cum sa zic). Plus ca iertarea pentru mine a fost ceva suprem, imi aduc aminte ca mi s-a cerut iertare si am dat, o singura data cand bunicul era pe patul de moarte si pot sa spun ca a sters totul. In rest, iertarea asta ma duce cu gandul cand se saruta mana mortului in biserica si ii ceri iertare sau il ierti....nu stiu exact.

Selenei as fi vrut sa-i spun sa nu mai minimizeze experientele, daca pe ea o doare sufletul cand se gandeste la anumite aspecte sau cand are anumite discutii, inseamna ca este ceva, asta nu o putem spune noi din exterior cat o doare ( desi la cat a scris pe forum, e clar ca nici linistita nu este...ba din contra). Sunt de acord cu Olympia, ca la ea este ceva greu de identificat de aici si deruta...

emanouela spune:

OK, merci....vazusem aceea, am crezut ca omisesem ceva postat de tine.
Ei, prima nu e Selene, prima sunt eu...de fapt, am fost prima.
Ce vreau eu sa se inteleaga, daca e o problema, se constientizeaza, nu se traieste bine cu acea problema, e cava ce face rau la individ, daca nu e putere, inspiratie sa o rezolvi singuri...apelezi la ajutor. Daca o lasi asa ea nu se va sterge de la sine, nu se va diminua, oricata ignoranta i-ai da...dimpotriva, ea se acutizeaza si mai bine nu-ti va fi, ci mai rau.

olympia spune:

Selene tu poti privi oricum mai usor la greselile rudelor, fiindca cele ale parintilor sunt si mai greu de descalcit. Mama ta statea de multe ori sotul alcoolic in loc sa se ocupe de voi, nu a avut puterea unei decizii categorice in fara lui, desi comportamentul tatalui ducea la situatii periculoase pentru copii(condus cu ei baut, faza cu sprayul, cu motanul) Eu nu ma alatur rudelor care-i pun ei toate-n carca, zic doar ca prioritatea ei ar fi trebuit sa fiti voi, ca ea atunci n-a putut altfel, asta e. Dar constientizarea unor nevoi ale tale, neimplinite atunci, de mama, de tata, te va ajuta sa vezi ce ti-a lipsit si dupa ce suferi de fapt. Nu rudele trebuiau sa te inteleaga/sprijine/ajute in primul rand ci parintii tai. Cumva tu transferi asteptarile tale asupra rudelor, explicabil de altfel ca ai fost in grija lor foarte mult timp.
Sunt insa sigura ca daca prin absurd si ipotetic vorbind, D ti-ar lua-o pe Daria baut s-o duca undeva, cu masina sau pe jos i-ai sari in gat si nu i-ai da-o nicicum. Cam despre asta e vorba.

en_kvinna spune:

Treaba asta cu abuzul nu e ceva usor de descurcat si inteles. Intai de toate depinde cine este abuzatorul, si fel de abuz este. Abuzul psihologic este cel mai greu de identificat, mai ales atunci cand incepe la o varsta frageda. Ajungi un adult complet dependent de abuzator. Problemele cu adevart mari apar abia atunci cand adultul se desprinde de abuzator voit ori nu. Abia atunci ies la iveala ''monstri'' . Abia atunci realizezi ca ai probleme de comunicare, de relationare, de abordare a vietii de zi cu zi dintr-o alta perspectiva, independenta de abuzator. Primul sentiment este cel de panica. Emotional, psihologic esti complet dependent si ai senzatia nu poti supravietui singur. Si nu, inca nu iti dai seama ca ai fost manipulat si abuzat.

Trec ani, zeci de ani, te despart sute si apoi mii de km de abuzator, si totusi, un singur telefon o data la o luna, o singura fraza, venita dinspre abuzator are puterea sa iti strice ziua, sa iti dea sistemul emotional peste cap si increderea in tine. Asta este dependenta emotionala, dependenta de aprecierile/ dezaprecierile venite dinspre abuzator. Sunt exemple clare chiar la acest subiect.

In contextul in care orice abuz implica automat si o forma de abuz psihologic devine foarte greu de identificat problema. Te comporti intr-un anume fel, esti tot timpul frustrat, neimplinit, nu-ti gasesti zona de confort psihologic si habar nu ai de ce te simti asa. Stii doar ca ceva nu e in regula, dar nu stii ce. Asa ca, identificarea problemei este o adevarata aventura.

Din pacate nu exista o solutie univerasala. Cel mai important este ca atunci cand cauti solutia sa o cauti si sa o accepti pe cea care iti creeaza confort emotional, indiferent de ce spun cei din jur. Daca poti ierta, iarta, daca nu, vezi-ti de drum. Atentie mare la ''efectele de tragaci'' (trigger effects); invata sa (le) te controlezi, invata sa iti controlezi intreg sistemul emotional. Invata sa te cunosti asa cum esti, ca si cum ti-ai dezbraca personalitatea in pielea goala. Debaraseaza-te de tot ce crezi ca este ''surplus'' si a venit pe calea abuzului. Accepta-te asa cu esti, cu un bagaj emotional mai mare si mai greu decat al altora. Invata-i pe altii, cei foarte apropiati sa te accepte asa cum esti fara sa incerce sa te schimbe. Stiu ca au tendinta asta, de a-ti arata unde gresesti si cum ''se face'', dar din pacate nu stiu cum sa te faca sa te simti confortabil.

Eu personal nu cred ca urmele abuzului psihologic si emotional vor disparea vreodata. Dar tot ce poti face e sa inveti sa traiesti sadisfacator si chiar fericit avand''bagajul'' cu tine.

Selene_Bunny spune:

Of, fetelor, ma faceti sa ma simt prost... In sensul ca ma simt mai valorizata decat e cazul... Sunt atatea povesti cumplite pe aici, plus capitolele de la "Copilul captiv", incat... Plus ca n-as vrea sa ajung sa dau chestiilor alora si mai mare importanta decat au deja, sa ajung chiar sa imi caut scuze, scotandu-le la inaintare...

olympia, clar ca nu i-as da-o. Iar cand a condus tata baut era si mama in masina, incerca sa il convinga fara scandal sa mergem acasa, dar el, nimic, o tinea una si buna, ca ne duce la iarba verde.

maru spune:

well, sa schimbam titlul cu : Cand Selene e dezamagita...

Tilia spune:

o, da. Intrebarea e, cum scapam de ea?

en_kvinna spune:

La intrebarea cum se face eu sugerez detasare emotionala si maxim de obiectivitate. Tu acum intelegi ce si cine iti poate face rau cu o sg. vorba. Incearca sa eviti astfel de situatii, incearca sa anticipezi raspunsurile . De exemplu, daca ai o reusita, ceva de care te simti bine si mandra si stii ca mamei tale nu i-ar place si te-ar face sa te simti prost minimalizand reusita, atunci nu-i zice. Traieste momentul la maximum cu cei care se bucura pt. tine si abia cand incarcatura emotionala a momentului/reustei s-a mai sters, a devenit ceva total banal pt. tine, atunci poti sa-i spui. Si de te face cu ou si cu otet vorbele ei nu mai pot sa-ti distruga momentul si nici pe tine. Nu mai avea asteptari mari de la mama ta. Gen acceptarea unor decizii personale pe care stii ca nu le va accepta niciodata. Cu cat esti mai realista cu atat sansele sa fii dezamagita din nou sunt drastic reduse. Daca pleci de la idea ca oricum ai face si oricum ai zice tot la rezultatul ala ajungi o sa vezi ca nici dezamagita nu vei mai fi.

Accepta ca mama ta este imperfecta si are o viziune distorsionata a conceptului de ''iubire'' . Accepta-ti calitatea de fiica pe care nu ai cum sa o schimbi. Accepta ca relatiile umane sunt intotdeauna multidirectionate si interdependente, deci ai si tu rolul tau de jucat. Tot ce poti face e sa alegi sa-l joci frumos, echilibrat cu decenta sau din contra. Incearca sa accepti ca da, esti si poti fi o persoana echilibrata, motiv pt. care tot ceea ce tu faci va fi echilibrat. TRbuie sa fie echilibrat. Cauta-ti pacea interioara si trateaza-ti mama cu echilibru emotional

Poate ea nu s-a schimbat si poate nu o va face niciodata, dar tu te-ai schimbat. Intelege ce inseana pt tine schimbarea asta.

olympia spune:

Maru, eu cred ca indiferent care poveste de copil ranit primeste mai multe raspunsuri, sunt destule lucruri in ea care pot folosi si altora. E greu sa raspunzi cuiva pentru ca te temi sa nu faci mai mult rau si e mai safe atunci sa folosesti un mod impersonal de a atinge subiectul. Cel mai mare pericol pe care-l vad e transmiterea mai departe a unor comportamente daunatoare in relatia cu proprii copii, comportamente ce pot fi diferite de cele suportate in trecut.
De pilda cineva care a suferit foarte grave abuzuri fizice si le-a depasit interior "intarindu-se", activandu-si o latura mai "luptatoare", va fi in pericol de-a lovi in cei mai sensibili neacceptandu-le vulnerabilitatile, mai ales daca percepe ca cel mai grav abuz pe care inca nu-l poate ierta parintilor e cel fizic, restul ii par floare la ureche pe langa asta. Numa ca cel fizic e categoric insotit si de cel psihologic, cel din urma, mult mai perfid, nu sare in ochi desi lasa urme adanci, ele sunt mai ascunse.
Si imi amintesc acum de un raspuns dat de Maru Selenei la problemele ei cu Daria, in care Maru ii spunea ca daca fetita nu i-ar da matura cand o cere, ar matura cu parul papusii ei pe jos ca s-o determine sa asculte. Nu mai caut acum mesajul, dar cred ca ilustreaza cam ce am vrut sa zic inainte.

Mik spune:

Raspunsul e crud, foarte crud si foarte simplu : rupi orice contact.
Nu suni, nu scrii si gata. La ce bun sa incerci sa ai o relatie cit de cit normala si sa termini e fiecare data cu sufletul facut tzandari, simtindu-te pentru a N oara copil abuzat ?

Timpul iti va pansa ranile, atit cit se poate, insa nu vei mai fi lovit in rana.

Parerea mea. O sa mi se raspunda : "ca uite as vrea pace cit mai sunt inca pe pamint", insa eu nu cred ca e realizabil, nici macar realist.