cand parintii dezamagesc
Raspunsuri - Pagina 20
Tilia spune:
| Citat: |
Si ce ma enerveaza teribil este minimalizarea impactului acestor chestii asupra mea. Sunt mai marunte ca ale altora, cu siguranta, dar daca structura mea interioara de asa natura este, incat sa se sensibilizeze pana la tristete si plans pentru "nimicuri" de genul asta, eu ce sa fac, sa mi-o smulg din mine cu clestele [/size=1] O, da, asta e unul dintre lucrurile care ma scoate dn minti, minimalizarea sau chiar negarea suferintelor ,,nu-i adevarat, n-am facut eu asa ceva, inventezi", ,,minti, nu ti-a facut maica-ta nimic" (in conditiile in care nu cred ca am schimbat mai mult de o ora de conversatii cu tata in toata viata mea, el fiind barbatul tipic roman care se duce la munca si lasa educatia copilului pe mana mamei), ,,mai sunt si alti copii batuti, nu stiu de ce te porti asa". Si, bineinteles, invinovatirea copilului ,,nu stiu de ce nu ai incredere in tine, eu ti-am spus ca esti proasta toata viata ca sa te ambitionez sa-mi dovedesti ca nu esti" - misto logica, nu, spune-i unui copil ca nu e bun de nimic de cand se naste ca sa-l ,,ambitionezi". Bineinteles, relatia dintre noi e rece pentru ca ,,toata viata ai fost salbatica si nu ai povestit despre ce se intampla cu tine" (pentru ca daca povesteam aveam parte numai de critici si/sau bataie, eu nereusind sa fac nimic cum trebuie, bineinteles). |
Selene_Bunny spune:
Tilia, eu ma refer si la minimizarea de catre altii, din afara, la sigurantza aroganta afisata vizavi de unele chestii. Uite, eu merg la psiholog cu fetita mea pentru ca avem nevoie sa intelegem niste aspecte. Doua forumiste DC mi-au spus verde in fatza ca sigur n-o sa am curajul sa spun exact cum ma comport cu copilul, ca doar sunt fata desteapta si stiu sa le intorc in favoarea mea.
Dar am auzit si ce ai spus tu. "Ce-i asa mare scofala, sigur, tu faci mereu din tantar armasar".
Cu exceptia perioadei de alcoolism a tatalui meu, mie parintii nu mi-au gresit. Nici in copilarie, nici in adolescenta. La mine necorespunderea cu modelul a inceput prin neintratul "din prima" la facultate si prin indragostitul de un baiat care nu corespundea de nicio culoare cu standardele lor. Si nu atat mama (care mi-a parut prea supusa tatei, atunci), cat tata + alte rude. Si a durat ani. INCA dureaza, dar asa, mai finutz, mai putzine intzepaturi, mai voalate. Desi tata nu mai e de mult.
mackaroo spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui maru
da, i-am zis tatei ca biletele lor au intoarcere flexibila si ca daca doar ii mai trece prin cap sa se dea la Andrei, la aeroport e ultima data cand il mai vad. Dar am curajul asta cand e vorba de Andrei, nu de mine! (reactia lui a fost: ce stii tu... habar n-ai cum se cresc copii) Emma Aida e inger  Doamne'ajuta! http://maru-incotro.blogspot.com/ |
Exact asa si la noi,cand a urlat de fata cu copilul l-am anuntat printre dinti ca nu-l mai vede ever.Aia a fost prima data cand l-am infruntat pe tata la modul ala,nu mi-a fost frica ci dimpotriva,eram un uragan de furie gata sa-l dobor.Reactia? Similara cu a tatalui tau..s-a aparat cu diverse atacuri verbale dar m-am retras,cateva zile nu ne-am vazut.Am si stat in tara o gramada
3 saptamani,si nu ne vazusem de 5 ani!!
maru spune:
Selene, daca ai avut o copilarie ok si nu ai ce sa reprosezi parintilor tai, de ce esti atat de sensibila? de la ce vine sensibilitatea asta?
Madanic spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui mackaroo
Scuzele autentice,venite din suflet pot sterge cu buretele o viata intreaga de suferinta.Mie daca mi-ar fi zis mama vreodata ca ii pare rau pt rezultatul actiunilor ei,cred ca i-as fi ridicat statuie.Pe bune.Nu mi-am dorit nimic altceva de la ei(apropo si de faza cu banii),decat intelegere si afectiune. Iar faza cu 'trebuie sa te impaci'..ce faci cand tu vrei,dar ei nu? ii fortezi,sau cum? |
Prin "trebuie sa te impaci cu trecutul" ma refeream la linistea ta sufleteasca, nu ca trebuie sa fortezi o impacare cu ei. Stii cum este vorba aia "Dragoste cu dea sila nu se poate". Rezolvarea in cazul asta nu este ura sau furia. Continuand sa te intrebi "Cu ce am gresit? De ce eu?" "Ce ce nu ma iubeste?" nu faci decat sa te auto-victimizezi si sa-ti provoci depresie. Pune problema in alt mod "Sunt o persoana ok, nici mai buna nici mai rea decat ceilalti. S-a nimerit ca parintele meu sa fie o persoana care nu stie/ nu poate sa-si exteriorizeze sentimentele. NU ESTE VINA MEA. Am atatea persoane in viata mea care ma iubesc si imi ofera sprijin si afectiune, pacat ca parintii mei nu vad cat de mult se pierde in conflictul nostru".
Uneori stricaciunile din relatii sunt reparabile, alteori nu. Echilibrul tau sufletesc e mai important decat sa le dovedesti parintilor tai ca ti-au gresit ca sa fortezi scuzele.
Madanic spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Selene_Bunny Madanic, ba pe mine ma incalzesc scuzele sincere. Daca sunt sincere, arata ca persoana aia constientizeaza ceva. Singura nu am reusit sa trec peste ele, din contra, de-abia acum, de maximum 1 an, mi-am dat seama cat de mult ma afecteaza. Atunci nu le-am acordat atentie, acum sunt ca un turn inaltat caramida cu caramida, una peste alta, pana cand a ajuns prea inalt ca sa nu-l mai observ in "splendoarea" lui. Si ce ma enerveaza teribil este minimalizarea impactului acestor chestii asupra mea. Sunt mai marunte ca ale altora, cu siguranta, dar daca structura mea interioara de asa natura este, incat sa se sensibilizeze pana la tristete si plans pentru "nimicuri" de genul asta, eu ce sa fac, sa mi-o smulg din mine cu clestele? Nu stiu, cateodata am impresia ca vremurile de acum sunt de asa natura incat sa-i promoveze numai pe cei puternici, pe cei care au acea fortza interioara care ii impinge inainte mereu, cultivandu-le chiar vanitatea reusitei, dispretul fatza de astia "slabii", "hipersensibilii", "labilii". Din putin se face mult - ajutor umanitar! Lucrusoare de vanzare... |
Selene, scuzele sunt de dorit, intotdeauna e bine cand cineva isi recunoaste si repara greseala, insa din pacate e in firea umana sa nu recunoastem greselile, din orgoliu sau poate pentru ca suntem orbiti de circumstante. Si atunci vindecarea ta emotionala depinde de ceilalti. Cum te simti stiind ca mergi prin viata cu un bagaj emotional si numai o terta parte te poate elibera de povara?
Nu e mai simplu sa spui ATAT, pana aici. Viata mea nu poate sa fie definita de abuzurile emotionale din copilarie. Poti sa ierti si sa te concentrezi pe partile bune din viata ta. Asta nu te injoseste in nici un fel, demostreaza ca ai reusit sa depasesti lipsa de afectiune din copilarie, si sa fii o persoana implinita in ciuda imprejurarilor.
mackaroo spune:
| Citat: | ||||||
citat din mesajul lui Madanic
Prin "trebuie sa te impaci cu trecutul" ma refeream la linistea ta sufleteasca, nu ca trebuie sa fortezi o impacare cu ei. Stii cum este vorba aia "Dragoste cu dea sila nu se poate". Rezolvarea in cazul asta nu este ura sau furia. Continuand sa te intrebi "Cu ce am gresit? De ce eu?" "Ce ce nu ma iubeste?" nu faci decat sa te auto-victimizezi si sa-ti provoci depresie. Pune problema in alt mod "Sunt o persoana ok, nici mai buna nici mai rea decat ceilalti. S-a nimerit ca parintele meu sa fie o persoana care nu stie/ nu poate sa-si exteriorizeze sentimentele. NU ESTE VINA MEA. Am atatea persoane in viata mea care ma iubesc si imi ofera sprijin si afectiune, pacat ca parintii mei nu vad cat de mult se pierde in conflictul nostru". Uneori stricaciunile din relatii sunt reparabile, alteori nu. Echilibrul tau sufletesc e mai important decat sa le dovedesti parintilor tai ca ti-au gresit ca sa fortezi scuzele. Madalina mami de  Isabella Andreea si  Eduard Andreihttp://www.picasaweb.com/bogdanmabo http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=124758 "Dumnezeu are numai 2 maini, de aceea a creat mamicile" |
Madanic,eu m-am impacat cu trecutul deja,ma refeream la ce ii spuneai Selenei si am dat un exemplu de cum as fi reactionat eu cu ceva ani in urma,ca sa fiu mai specifica.:)
Acum,suntem diferiti-unii mai sensibili,altii nu.Nu mi se pare nimic aiurea in faptul ca Selene inca mai spera la o discutie(ca nu cred ca bate nerabdatoare din picior asteptand musai niste scuze)in care sa i se spuna:'da mai,te ascult,zi ce-ai pe suflet' sau un 's-ar putea sa ai dreptate',sau pur si simplu sa ciuleasca o ureche macar la ce are de zis.Asta ar fi un pas mare,si o mare usurare pt amandoua partile.
Iar teoriile astea cu 'trebuie sa' le stie bine toata lumea,practica insa ne omoara.Mi se pare prea sec sa spui ' trebuie sa ierti,trebuie sa te impaci cu trecutul si sa mergi mai departe'.Ce bine suna si care dintre noi n-ar fi vrut sa aiba o bagheta magica prin care sa fi putut sa ierte asa,instant si sa mearga in pas de dans si fara nici o grija mai departe...E cam ca si cum ar trebui sa ajungi undeva si nu exista decat un drum,plin de maracini,si mai esti si descult
bird70 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui mackaroo ...E cam ca si cum ar trebui sa ajungi undeva si nu exista decat un drum,plin de maracini,si mai esti si descult |
Stiu ca suna dur, dar iertarea, ruperea de trecut si de abuzator, e o decizie. E decizia de-a sta pe loc sau de-a lua in piept, cu picioarele goale, drumul plin de maracini, sperand la ca capatul lui sa gasesti libertatea.
Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper
mackaroo spune:
Bird,pai asa si este,o decizie personala.
Da noi astia de pe margine ce facem,cand omul se perpeleste? Ii spunem ca n-are vointza,ca-si plange de mila,ca 'tre' sa treaca,altfel n-are incotro'..? Sau il mai si incurajam,ii mai oferim cate un trick sau o relatare din propria experienta,de cum am reusit sa trecem maracinii..?
Vorbesc strict despre Oanap85 si Selene,acum.
>>>Continuare