cand parintii dezamagesc

Se spune ca parintii sunt cei,sau asa ar trebui,care te iubeasc cel mai mult pe lumea asta si te inteleag,te iarta si considera ca copilul lor este cel mai bun si mai frumos..
Exista o varsta pana cand cred parintii acest lucru?adica e posibil cat esti mic sa te iubeasca mai mult decat atunci cand esti mare?
Am stat de multe ori si m-am gandit la chestia asta..
De ce unii copii sunt mai putin iubiti de parinti decat altii?desi ii ingrijesc ,ii cresc asa cum pot,le ofera ce pot ..adica le pasa de ei ca daca nu le pasa ii abandona nu?..insa nu simt acea dragoste de mama/tata..
Sau :de ce unii parinti isi iubesc un copil mai mult decat un altul?
Oare cresterea si educatia copiilor nostri depinde de cum am fost noi crescuti si educati?
Eu cred si sper sincer sa nu fie asa,in general se spune ca incerci sa nu repeti greseala parintilor tai si faci tot posibilul sa-ti cresti copiii altfel decat ai fost tu crescut atunci cand te simti dezamagit de parinti.....
Si totusi e posibil ca ei,parintii,sa aiba dreptate?Adica e posibil ca copilul sa fie cel care a gresit sau care greseste?de ex ca nu a ascultat ,ca facut ce a vrut ,ca nu i-a pasat prea mult de parinti cat a fost acasa ..sau parintii sunt vinovati si undeva au gresit?
Cine ar trebui sa ierte mai intai?cine ar trebui sa fie mai intelegator?
Chiar e posibil sa nu-ti fie dor ca parinte de copilul tau?sa nu te intereseze ce face?sa consideri ca el este cel vinovat de faptul ca nu va vedeti si nu vorbiti?
Cine ar trebui sa faca primul pas?
Eu ca si copil :consider ca oricat am gresit fiind copilul lor ar trebui sa ma ierte,sa nu ma dusmaneasca sau sa-mi poarte ranchiuna iar, ca parinte: nu vreau sa ma gandesc macar sa nu sa-mi vad copilul sau ca voi inceta vreodata sa-l iubesc,cred ca orice ar face e copilul meu pentru ca eu sunt mama ar trebui sa fiu mai intelegatoare ,nu as putea sa rezist sa nu-i vad si asta pentru ca ii iubesc atat de mult..

[si imi amintesc de un film in care fiica ii spuse tatalui " te iubesc foarte mult"iar tatal i-a raspuns " eu te iubesc mai mult" si atunci l-a intrebat fata " de ce tot timpul cand iti spun ca te iubesc imi raspunzi ca tu ma iubesti si mai mult"? iar tatal i-a raspuns" cand vei avea copii vei intelege!"]

asta am inteles si eu de cand am devenit mama si de cand am inteles acest lucru sunt si mai dezamagita de parintii care uita ca: mama si tata trebuie sa fii pentru copilul tau pana la sfarsitul vietii



Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).

natalia_nica spune:

Pe mine cu subiectul asta m-ai atins tare... Eu sunt copilul care si-a dezamagit mama (nu am ajuns asa cum ar fi vrut ea, plina de bani si sub papucul ei - nu are cu ce se lauda in privinta mea) si care a fost si este mai putin iubita decat sora (tot de catre mama). Despre tatal meu eu zic ca ar fi un om bun, dar i-a fost comod sa o lase pe mama sa ia fraiele, el s-a dus cu valul... Eu acum am multa amaraciune fata de relatia cu mama mea, o consider vinovata de multe. Ma infior chiar si numai sa ma gandesc ca as putea simti asa fata de copilul meu... El e inca mic, dar nu ma va dezamgi cu nimic, vreau sa-l pot lasa sa fie asa cum simte el ca e bine, nu cum as crede eu ca e bine. Sper sa pot reusi lucrul asta, nu-mi va fi usor, avand bagajul relatiei mele cu mama...

Nu ma va putea convinge nimeni ca parintii nu sunt vinovati de relatia lor cu copilul...

emanouela spune:

Oana...de cand sunt si eu mama si de cand sunt si cu tatal copilului meu in divort si vad cum e el fata de copil, am inteles ca, nu toata lumea stie sa iubeasca, ca nu toata lumea e matura sau stabila emotional astfel incat sa poata sa dea si altora iubire, sunt si persoane egoiste emotional, se iubesc mai mult pe ele decat pe copilul lor (intr-un mod egoist), nu toata lumea se accepta asa cum e si nu accepta ca poate gresi, nu-si accepta greselile...si multe altele. Nu cred ca un parinte isi uraste copilul sau ii poarta pica...cred ca mai degraba se urasc pe ei si prezenta copilului le-ar trezi niste trairi si ar reinvia niste greseli facute de ei, de aceea prefera sa fuga, sa se indeparteze, sa nege.
Nu trebuie sa ne judecam parintii, sa asteptam sa fim iertati, etc...trebuie in primul rand sa ne iertam noi pe noi si sa incercam sa nu provocam aceleasi traume copiilor nostri....sa ii iertam noi pe ei, pe parintii nostri daca consideram ca au gresit cu ceva, chiar daca din partea lor nu avem confirmarea iertarii....pt ca eu cred, oricat gresim, parintii iarta, de fapt nu stiu daca e vb de iertare din partea lor....cred ca mai mult de acceptare ca, copilul lor e diferit de ei, ca are personalitate proprie, ca ceea ce face e rezultatul propriei gandiri, constiinte, etc.
E complicat Oana, ei, parintii nostri sunt din alta generatie, alte conceptii, aveau alte asteptari, alte tipare...noi, alta generatie, alte aspiratii, iesiti din tipare...cum noua ne e greu sa ne transpunem in generatia lor si sa intelegem, lor le e si mai greu.

emanouela spune:

Si-am sa povestesc ceva...pe la 16 ani, in urma unui conflict cu tata, mi-a zis ca ma "iubeste ca sarea-n ochi", a fost ca o caramida pt mine, si o varsta destul de dificila...nu l-am urat, l-am ignorat multi aniiiiii (antecedente conflictuale si vb aruncate mai erau), traiam in aceeasi casa dar parca eram straini unul de altul...pana m-am maturizat eu si am zis, atata poti, atata dai....eu pot mai mult si mi l-am apropiat, atat cat putea el sa dea...fara sa-i reprosez nimic sau sa-i cer. Anii au trecut...are 2 luni de cand a murit intr-un accident stupid, provocat de cineva, el fiind pieton...sunt impacata cu mine, am sufletul usor pt ca am facut asta...pt ca mi-am depasit cumva limitele pe care el credea ca le am, pt ca am reusit sa-i fiu fiica nu doar in acte in ultimii ani. Sunt lectii pe care viata ni le da si noi tre sa invatam din ele daca vrem sa evoluam

ruxij spune:

Eu cred ca e posibil ca unii parinti sa isi iubeasca copiii mai mult cand sunt mici si nu au vointa proprie deci practic trebuie sa faca ce spun parintii, dar cand devin adulti si incep sa aiba opinii, planuri si actiuni diferite apar conflicte si se indeparteaza.

bird70 spune:

Sunt parinti care aleg sa isi verse frustrarile si nemultumirile pe copii din cauza ca e safe. Daca iti versi nervii si frustrarile pe sefi, pe vecini, pe orice adult, risti repercursiuni. Copiii insa sunt o varianta safe pentru ca sunt vulnerabili si atat de dornici sa fie acceptati si iubiti de parinti. In plus, e mai usor sa dai vina pe cineva de nemultumirile tale decat sa accepti ca ti le-ai facut cu mana ta.

Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation
I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper

marius spune:

Eu insa cred ca fiecare om pe acest pamant are in el in mod sigur cel putin un punct de iubire altul decat pentru el.
Ca uneori acest punct este mai vizibil de catre ceilalti sau nu, tine si de abilitatea celorlalti de a dori sa vada sau sa gaseasca acel punct de iubire.

Uneori insa, fiecaruia dintre noi, ni se pare si uneori ajungem sa fim convinsi ca doar punctul nostru de iubire exista si doar cei din jurul nostru au obligatia de a-l gasi si de a-l aprecia la o justa valoare.

Am obervat de asemenea, ca omul pe masura ce ajunge sa imbatraneasca, reuseste sa regaseasca din ce in ce mai multe puncte de iubire, care defapt au existat dintotdeauna in jurul lui.
De aceea, eu cel putin, sper sa ajung sa mor batran, multumit si fericit si sa am multumirea ca am redescoperit ceva ce defapt a existat dintotdeauna. Iubirea aflata in cei din jurul meu, oricare ar fi acestia.

www.romleas.ro/Rosia%20Montana/" target="_blank">Ce nu stiu romanii despre aurul lor!

Eu pur si simplu / Pagina legislativa

eumada spune:

Eu am fost crescuta pe principiul"parinte esti de cand nasti si pana inchizi ochii....si dupa,de acolo de sus."Asa s-a purtat si se poarta mama si tata cu mine si ma rog la Dumnezeu sa ma ajute sa pot face pentru Eva mea macar jumatate din ce a facut mama mea pentru mine.Orice s-ar intampla,chiar daca ne mai certam,Eva va ramane ratiunea mea de a trai,asa cum eu am fost si sunt ratiunea mamei mele...acum pentru ea primeaza Eva....iareu sunt fericita..mama mea a intinerit...pur si simplu la 62 de ani arata de 50 si se poarat ca la 20.....
Imi iubesc mama si regret doar ca sunt rea cateodata...imi iubesc si-mi voi iubi copilul pe veci,de-ar ajunge si capul cosanostra..sau orice.Sunt mama si voi trai numai pentru ea.

Si in lumina a ce s-a intamplat cu Monica....am ajuns sa-mi doresc sa imbatranesc vazand-o pe Eva....imi doresc doar atat sa ajung o batrana senila ,batrana,batrana si sa stau intr-un colt privindu-mi copilul....orice sa-mi zica,sa ma si bata,doar sa o pot privi..asa de mult o iubesc.

oanap85 spune:

gandind asa se vede cu adevarat dragostea de parinte dar nu mai zi asa mada ca "poate sa ma si bata"
daca copilului ii oferi iubire la randul lui te va iubi si te va pretui
,
(pentru ca atat de mult conteaza sa simti ca esti iubit, mai mult decat orice ,decat orice lucru material) creste si ajunge un om bun,cu principii )
si cu educatia care a primit-o de la tine va sti ce inseamna mama:)


un copil care a avut o copilarie frumoasa si a simtit dragostea parinteasca sunt mai fericiti si parca le merge mai bine ,si asta doar pentru ca pur si simplu au fost iubiti si au un psihic sanatos as putea spune, si chiar daca se gandesc ca ceea ce aleg poate fi gresit ,stiu ca au un sprijin-parintii-,
simti ca ai nevoie de inbratisarea parintilor chiar si atunci cand esti adult nu?

dar copiii care nu au auzit niciodata din gura parintilor un :te iubesc?sau macar sa simta acest lucru,pentru ca un copil ar trebui sa simta asta nu? are nevoie,e indinspensabil
acesti copii pot ajunge frustrati, si cand va trebui sa aleaga in viata e posibil sa aiba retineri ..
se poate sa gandesc asa...doar pentru vreau sa dau vina pe cineva? in cazul asta pe parinti?sa-i consider vinovati de faptul nereusitei mele?
si atunci daca gandesc asa ..asta nu inseamna ca am dreptate intr-un fel?
in fond e o diferenta enorma intre un copil care a simtit iubirea parintilor si a unui copil care nu a simtit aceasta iubire,nu?



Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).

eumada spune:

Nu stiu....sunt atat de daramata de povestea Monicai,incat am ajuns sa-mi doresc sa raman langa Eva..pana oi ajunge o baba...atat vreau...doar sa ma lase Dumnezeu sa ma bucur de ea.....si sunt dispusa sa rabd orice numai sa pot imbatrani,ofilita si cu par alb ,sa pot imbatrani privind-o si iubind-o.

Acum,mIai mult ca oricand o inteleg pe mama mea....buna si blanda mea mama.......

andacos spune:

Eu cred ca da,desi stiu ca foarte multe persone vor dezaproba!

E mult mai usor sa gasesti altzi "vinovatzi"decit sa te impaci cu propriile decizii!

Daca tu consideri ca deciziile tale au fost corecte...de ce le numesti nereusite?

Atita timp cit esti multzumit de viatza ta,si mai ales la o anumita virsta,cind parintzii sunt mai mult parte din trecut,nu intzeleg de ce exista aceste "de ce"-uri?

Cu ce tzi-ar fi tzie mai bine,daca parintzii ar fi fost de acord cu toate hotaririle tale?

Ma rog,nu vreau sa insist,pentru multzi asta este un subiect dureros,insa ramin la idee ca nu potzi pune toate esecurile tale pe seama parintzilor!

Dana