cand parintii dezamagesc
Raspunsuri - Pagina 16
ela_04 spune:
Intodeauna o victima a abuzului familial este dependenta emotional de abuzator. E f trist si f greu de tratat...chiar si dupa ani buni de terapie
+29
dana vio spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui Tilia
Of, ar fi bine sa fie numai maruntisuri, problema e ca ele vin deja peste o relatie conflictuala, chestie pe care maica-mea o stie foarte bine. Vorbim, totusi, despre o femeie de la care am luat bataie toata copilaria, adolescenta si tineretea pentru ca venea enervata de la serviciu si-si varsa nervii pe mine. O mama careia ii facea (face?) placere sa ma lovesca, careia ii straluceau ochiii si se lingea pe buze la modul propriu cand ma lovea (si nu conta cat de buna eram la scoala sau cat de curat era in casa, stiam daca urmam sa fiu batuta de inainte sa deschida usa, de cand ii auzeam pasii pe culoar, daca erau apasati, era clar ca o s-o iau). Aceeasi mama care, atunci cand i-am spus ca sunt deprimata si ca am nevoie de ajutor si-am rugat-o sa-mi dea bani sa merg la doctor, mi-a zis ca n-are ea bani de dat pe prostii si ca n-am decat sa ma omor daca sunt att de slaba. M-am intalnit cu profa de matematica cu care faceam pregatire si mi-a povestit o scena pe care am uitat-o complet, se pare ca la o sedinta am facut o criza pentru ca n-am stiut sa rezolv o problema, am inceput sa plang isteric si am cazut in genunchi si am implorat-o sa nu ma spuna acasa ca n-am stiu sa fac problema respectiva. Am facut doua facultati, un masterat si un doctorat, aveam un job foarte misto in Romania si cu toate astea ,,ce mari realizari ai tu, nu esti nici macar o zecime din femeia care sunt eu". Iar partea cea mai trista e ca inca vreau sa o multumesc, ca, daca o sa port parul plete, nu coc, nu o sa ma simt in largul meu pentru ca o sa o dezamagesc. Din nou. Complicat, nu? |
In Biblie scrie sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti, nu mai presus de tine. Multumeste-te pe tine.
Alexandra Maria
14.12.2007
Tilia spune:
Asa e, incerc sa ma conving pe mine ca totusi am facut niste progrese, constientizand situatia in mod corect (toata copilaria am crezut ca asa e bine si NORMAL sa cresti) si straduindu-ma sa nu proiectez tipul asta de educatia asupra viitorilor copii. (Perspectiva asta ma ingrozeste, ca as putea fi ca ea, mai ales ca la nervi izbucnesc multe reactii invatate d ela ea si mult urate de mine la momentul respectiv.)
@dana, pai in cazul asta aproapele e intr-o situatie destul de 
, deoarece nu prea ma iubesc pe mine.
daniela_b spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Daniela, nu cred ca ai dreptate ... Oamenii nu se schimba, cu atat mai putin oamenii batrani ... Relatiile cu parintii se mentin cu intelepciunea maturitatii care trebuie sa manipuleze rigiditatea batranetii. De ce trebuie ? Pentru ca oricat de mult au gresit, exista un procent din formarea noastra ca adulti, mai mare sau mai mic, care le apartine. Exista o parte din viata lor, mai mare sau mai mica, pe care ne-au dedicat-o ... Trebuie pentru ca sunt pensionari si batrani si rolul lor pe lumea asta este cam la sfarsit ... si undeva spre sfarsitul asta isi fac si ei un bilant si multi au regrete ... iar noi trebuie sa le facem sfarsitul asta de drum cat mai lin. Dragostei lor de parinti ii suntem datori ... mai mult sau mai putini. |
Eu insist. Nu pentru a te contrazice.
Iti aprecize cuvintele.
Mesajul asta e pentru cei care, ca si mine, au pierdut multi ani din viata ca sa-si inteleaga si sa-si ierte parintii, asa neconditionat.
Pentru cei care nu inteleg de ce, desi fac toate eforturile sa treaca peste dureri grele sau, la polul opus, mici "sicane", desi iarta mereu, desi merg la terapie si lasa mereu de la ei, parintii lor tot nu sint multumiti si nu arata apreciere sau nu fac macar un pas si ei ( unul mic acolo) sa "ierte".
Acelora vreau sa le spun: NU E VINA VOASTRA!
Poate a fost slabiciunea lor, a parintilor, poate a fost neputinta, nestiinta, grija zilei de miine, abuzuri ascunse sau negate din trecut, boala, anxietatea, poate ca toate la un loc.
Dar acestea nu scuza ci doar motiveaza. Ne dau indicii ca sa putem intelege mai bine ce a fost.
Dar nu scuza si nici nu dau motive de "iertare".
Nu o sa puteti repara ce a fost facut dar puteti construi altceva nou, mai bun, asta DA.
daniela_b spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Tilia Asa e, incerc sa ma conving pe mine ca totusi am facut niste progrese, constientizand situatia in mod corect (toata copilaria am crezut ca asa e bine si NORMAL sa cresti) si straduindu-ma sa nu proiectez tipul asta de educatia asupra viitorilor copii. (Perspectiva asta ma ingrozeste, ca as putea fi ca ea, mai ales ca la nervi izbucnesc multe reactii invatate d ela ea si mult urate de mine la momentul respectiv.) @dana, pai in cazul asta aproapele e intr-o situatie destul de , deoarece nu prea ma iubesc pe mine. |
Tilia, imi pare rau ca nu am destul timp ( sint pe fuga) sa dezvoltam subiectul asta.
Dar vreau sa iti spun ca te inteleg foarte, foarte bine si ai tot dreptul sa simti ce simti.
Te imbratisez!
oanap85 spune:
bird ,"judeci" f bine
citind mesajele lui Marachi parca o "vedeam" pe maicamea si cred ca ma si regasesc in fiica ei(marachi te rog sa nu te superi
si pentru ca cineva spunea ca nu poate sa judece nestiind ce greseli am facut ..,
eu nu consider ca am facut vreo greseala ,ma refer la greaseala care sa o faca pe maicamea sa se comporte astfel..
exact asa este si ea,face diferenta intre noi,eu fiind mereu oaia neagra a familiei..de ce? nu stiu ..
maicamea a plecat din tara cand eu aveam 20 ani ,la scurt timp l-am cunoscut pe sotul meu iar la 21 am ramas insarcinata,am sunat-o si i-am spus ca ma voi casatori ,ea la inceput a crezut ca e o gluma(poate pentru ca mereu acasa imi spunea" la cat esti de afurisita nu te va lua nimeni niciodata")dar uite ca mi-a dat D-zeu si mie pe cineva :)a zis ca nu poate veni la nunta mea ca isi pierde locul de munca de acolo,mi-a parut rau dar nu am amanat nunta(ca poate ea asta vroia) pentru ca eram insarcinata deja in 4 luni si vroiam ca copilul se se nasca dupa ce eram casatoriti religios
..apoi a urmat botezul si iar nu a putut veni..la ceuilalti copii deja nu mai vorbeam asa ca nu am invitat-o,poate pentru ca nu a interesat-o niciodata cum o ducem,cum ma simt eu fiind insarcinata sau daca ma descurc , cu sanatatea , financiar,la nastere nu a sunat nici o data sa intrebe NIMIC
apoi am aflat ca a venit in tara de 2 ori ,mi-a trimis un mesaj ,dupa 3 zile de cand ajunsese," eu am ajuns,daca vrei sa vii la bloc"..nu am venit dar nici nu a mai sunat in decursul celor 2,3 saptamani cat a stat
m-a durut enorm ca nu a venit sa-mi vada copiii,apoi de cate ori am stat internata ii spuneam matusii caci stiam ca-i spune tot dar nici un telefon:(
ne-a ajutat de 3 ori cand era David mic(primul copil)si asta pt ca i-am cerut eu ,nu a refuzat insa nu mi-a trimis niciodata cat i-am cerut ,imi zicea mereu ca nu poate ,niciodata nu a vrut din propria initiativa sa ne trimita ceva..da eram suparata pe ea stiind ca pe ceilalti frati ii ajuta ,si inca mult(sora mea tocmai ce-si terminase casa iar eu ii ceream numai cand aveam neaparat nevoie ,) ultima data aveam nevoie de niste bani numaidecat,o suma f mica insa nu-i aveam atunci ,sotul si-a luat inima in dinti si a sunat-o iar raspunsul ei a fost" va ajut dar sa nu mai apelati niciodata la mine"
cu ce-am gresit eu niciodata nu am inteles,poate ca nu-i dadeam bani in casa cind lucram in timpul liceului?stiu ca era revoltata din cauza asta si nici nu-mi cerea dar eu credeam ca e multumita ca nu-i cer ei ..
am fost dezamagita de multe ori,a lipsit din viata mea inca de mica ,si macar de aveam o bunica acatarea dar era o scorpie ..
o asteptam cu lunile sa vina iar cand venea statea cate 10 minute si pleca,in mintea mea de copil atunci ma ruigam la soare si la luna sa-L roage pe D-zeu sa mi-o aduca pe mama..(aveam 10 ani)
apoi am revenit acasa,am terminat clasa 8 -a si trebuia sa ma inscriu la liceu ,am umblat singura sa ma inscriu ca ai mei se certau ,apoi a mers maicamea cu mine si m-a inscris la cooperatie (am ales eu asa ptr ca nu am intrat la ce liceau mi-am dorit)dar acolo la scoala aia trebuia sa dai o suma pe luna,an ..nu mai stiu exact ,a fost bine si m-a trimis la tara iar cand am revenit mi-a zis scurt" te-am retras de acolo ca nu am bani si te-am inscris la profesionala la liceul de constructii ca doar acolo mai aveau locuri"profilul=dulgheri,parchetari..am plans dar am mers ,de atunci nu a mai interesat-o cum ma descurc ,dar m-am descurcat ,mi-am facut un prieten care ma mai ajuta iar dupa 2 ani m-am angajat ca ospatarita ,am dat atestatul si am luat cu 10 eram asa de fericita ,pacat ca nu aveam cui spune,am dat diferenta la liceu si am luat ,maicamea nici nu a stiut ca luasem atestatul ca am dat diferenta ,nu m a intrebat niciodata,cand am dat ptr bac era plecata si nu m-a sunat nicodata sa ma intrebe macar daca ma descurc ,am luat bacul ,am fost iar extrem de fericita dar ea iar nu a stiut,nici acum nu stiu daca stie ..
m-am inscris la facultatea care am vrut si am intrat dar stiam ca singura nu ma descurs si nici nu puteam la lucrez in primul an ,nici nu stiam daca-mi gasesc ,era si totul nou ptr mine fiind un oras nou..
am sunat-o si i-am spus ca m-am inscris la facultate iar ea mi-a spus " nu am bani sa te tin in facultate"
m-am retras sperand sa lucrez sa-mi strang bani si sa dau anul urmator dar uite asa l-am cunoscut pe sot am ramas insarcinata etc etc
cand a vorbit sotul meu cu ea prima data tot ceea ce a putut sa-i spuna e ca " Delia(sora mea) e o fata de aur ,ca eu sunt dificila .."sotul meu a rams uimit si pana nu a cunoscut-o nu a crezut ca poate sa existe o astfel de mama,mai ales ca ptr el mama lui a fost totul
cu ce am gresit eu?de ce nu ma suporta?nu stiu
imi pare rau ca imi dau seama abia acum ca nu are rost sa ma chinui cu intrebari,asa este ea si nu o pot schimba,poate ca am aparut in viata ei intr-un moment cand nu trebuia sau poate ca astept prea multye de la ea,poate ca viata care a avut-o si are problemele ei care eu nu le stiu ..
cert este ca ea ma considera vinovata ca nu ma interesez de ea si eu o consider ca nu se intereseaza de mine :) asta e ,
nu pot sa uit nici cand am plecat cu burta la gura din casa ei si ne-am mutat intr-o casa batraneasca din chirpici veche de 100 de ani,Doamne imi amintesc ca imi era o frica mai intra cate un soarece :), si asta doar pentru ca suna si tot intreba " cand va mutati"?ne-am varuit noi putin pe acilo,am aranjat si a fost ok :)
nu pot sa uit nici ca nu ma ajutat cu scoala iar fratelui meu ii trimitea lunar sute de euro ca sa faca scoala iar el a renuntat in ultimul moment,chiar cand sa dea examenul ,si uite asa bani aruncati aiurea,acum il tine cu ea
cealalta sora a treminat 8 clase si s-a casatorit la nici 17 ani,fata ei de aur
cealalta a renuntat in clasa 11 si aplecat si ea in alta tara
[eu la un moment dat chiar am crezut ca ea nu vrea sa reusesc avand in vedere ca ceilalti frati,in special fata ei de aur, au lasat scoala]
eu am vrut sa invat si inca imi doresc sa fac facultatea,o voi face nu am renuntat inca :)
numai ca acum prioritatea sunt copiii si cum e cam greu, financiar vorbind, cu 3 copii mai dureaza ...dar sunt tanara ,am timp:D
Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).
dana vio spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Tilia Asa e, incerc sa ma conving pe mine ca totusi am facut niste progrese, constientizand situatia in mod corect (toata copilaria am crezut ca asa e bine si NORMAL sa cresti) si straduindu-ma sa nu proiectez tipul asta de educatia asupra viitorilor copii. (Perspectiva asta ma ingrozeste, ca as putea fi ca ea, mai ales ca la nervi izbucnesc multe reactii invatate d ela ea si mult urate de mine la momentul respectiv.) @dana, pai in cazul asta aproapele e intr-o situatie destul de , deoarece nu prea ma iubesc pe mine. |
Ideea era ca tu esti prima. Ca aproapele nu conteaza mai mult decat tine.
Eu nu sunt foarte credincioasa, dar am in jurul meu 2exemple, ambii cred ca totul li se cuvine. Ca daca ei cer DD le da. Intr-un fel sau altul. Ptr ca merita tot ce-i mai bun.
oanap85
Idem mai sus. Alexandra Maria
14.12.2007
oanap85 spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui Tilia
Of, ar fi bine sa fie numai maruntisuri, problema e ca ele vin deja peste o relatie conflictuala, chestie pe care maica-mea o stie foarte bine. Vorbim, totusi, despre o femeie de la care am luat bataie toata copilaria, adolescenta si tineretea pentru ca venea enervata de la serviciu si-si varsa nervii pe mine. O mama careia ii facea (face?) placere sa ma lovesca, careia ii straluceau ochiii si se lingea pe buze la modul propriu cand ma lovea (si nu conta cat de buna eram la scoala sau cat de curat era in casa, stiam daca urmam sa fiu batuta de inainte sa deschida usa, de cand ii auzeam pasii pe culoar, daca erau apasati, era clar ca o s-o iau). Aceeasi mama care, atunci cand i-am spus ca sunt deprimata si ca am nevoie de ajutor si-am rugat-o sa-mi dea bani sa merg la doctor, mi-a zis ca n-are ea bani de dat pe prostii si ca n-am decat sa ma omor daca sunt att de slaba. M-am intalnit cu profa de matematica cu care faceam pregatire si mi-a povestit o scena pe care am uitat-o complet, se pare ca la o sedinta am facut o criza pentru ca n-am stiut sa rezolv o problema, am inceput sa plang isteric si am cazut in genunchi si am implorat-o sa nu ma spuna acasa ca n-am stiu sa fac problema respectiva. Am facut doua facultati, un masterat si un doctorat, aveam un job foarte misto in Romania si cu toate astea ,,ce mari realizari ai tu, nu esti nici macar o zecime din femeia care sunt eu". Iar partea cea mai trista e ca inca vreau sa o multumesc, ca, daca o sa port parul plete, nu coc, nu o sa ma simt in largul meu pentru ca o sa o dezamagesc. Din nou. Complicat, nu? |
of tilia,groaznic:(
eu ma consider un caz fericit pe langa tine :)
Mami de ingerasi :David(25.10.2006)Paul (15.05.2009)si Anastasia(25.02.2011).
Tilia spune:
Imi cer scuze daca am intrat in subiect asa, ca din senin, am observat ca-mi face bine sa vorbesc despre asta - pana mai curand ma simteam rusinata, de parca era vina mea, acum parca vreau sa le spun tuturor, e si modul meu de a o pedepsi (avand in vedere cat de mult tine ea la aparente).
inbox spune:
Buflea, multumesc pentru apreciere, inseamna mult pentru mine, mai ales ca vine de la un om pe care il apreciez in secret :) ( acu nu mai este chiar secret ).
Ca varsta, am 34 de ani, daca in privinta bunurilor materiale am gandit mereu ca acum, in privinta relatiilor parinti-copii si invers, am suferit multe transformari. Daca pana sa nasc am considerat multe lucruri normale, am considerat fara sa analizez prea bine ca "asa este normal si bine", cand am devenit mama, m-am trezit ca duc in spate un bagaj prea greu pentru mine, si ca acest bagaj imi ingreuneaza parinteala si ca trebuie sa scap cumva de el. A fost greu, m-am invinovatit ca nu sunt puternica sa il duc, mi-am plans de mila ( la propriu), m-am agitat nopti la rand, mi-am pus intrebari "de ce mie", "de ce eu", m-am simtit in fel si chip...ma durea orice cuvant aparent minor... si mi-am dat seama ca lucrurile nu trec pur si simplu, ci cu timpul devin din ce in ce mai greu de dus...si am inceput analiza, am acuzat, m-am revoltat, am cautat vinovati ( in sinea mea bineinteles), apoi am inceput sa discut cu persoanele in cauza. Culmea a fost, ca desi eu incepeam discutiile ca fiind vorba despre mine, discutiile erau la inceput mereu despre ceilalti, se ajungea mereu la scuze, acuze si explicatii, mi se spunea "cat de greu le-a fost, cate sacrificii au facut etc", mi-am dat seama ca erau probleme pe care ei nu le discutasera cu nimeni si nici nuprea le constientizasera...treptat s-a ajuns si la ce vroiam eu. Nu, nu au recunoscut ca au gresit, nu si-au cerut scuze, insa am simtit in fiecare o urma de regret, o neputinta, ceva mic ca o scanteie...urmate apoi de schimbare usoara de atitudine, ceea ce pentru un om la o anumita varsta mi se pare o schimbare majora totusi. Practic au aceleasi idei, aceleasi porniri, insa parca nu mai sunt atat de vehemente...nu stiu cum sa spun! Ceva acolo s-a schimbat. Revenind la metafra, m-am luptat cu bagajul asta sa urc, si m-am chinuit acolo, tars grapis, fiind din ce in ce mai greu si cand sa ajung in varf, sa fac efortul ala final, simteam ca uite acum ma prabusesc...ei aici a venit un ajutor ( deci nu am reusit singura), a fost mana cuiva care mi-a fost intinsa total altruist si care m-a ajutat sa fac pasul final ( cineva de aici de pe forum, care si-a rupt din timp si m-a citit si m-a ajutat, ii multumesc din suflet), si cand am ajuns in varf, cu bagaj cu tot, am reusit sa vad situatia de ansamblu, panoramic ca sa zic asa, si mi-am zis ca se merita tot efortul, bagajul este cu mine, dar este usor si fara el nu as fi facut acest drum.
Ideea este, ca drumul este greu, dureros, cu caderi si ridicari, insa merita si slava domnului acum exista oameni care ne pot ajuta, iar acest ajutor est foarte bun...nimeni nu va duce bagajul in locul nostru insa ti se poate arata drumul...
Eu sper, ca la final sa ajung o batranica simpatica si inteleapta :), adica sa evoluez permanent, mai am mult, mai am de umblat la toleranta , ma mai impaunez deh ma simt uneori grozava...adica acum sunt intr-o etapa in care ma cam minunez de mine...eu care am avut o stima de sine foarte proasta... pana la echilibru mai este ceva...aaa in schimb am devenit foarte toleranta cu mine :)...cred ca sunt niste etape firesti...
Insa, ma doare sincer cand citesc subiecte de genul asta, cand o citesc pe oana, tilia...fiindca stiu cat este de greu... Fetelor !