despre supraprotectie
Raspunsuri - Pagina 30
rrox3 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui ela_04 Eu nu pot sa inteleg cum adica nu ii poti spune copilului tau ca e destept...sau frumos, sau ca il iubesti...  nu inteleg. e mai presus de puterea mea de intelegere. si cand avea baiatul 1 an jumate si spunea doar 3 cuvinte mama, apa, pa, si atunci ii spuneam asta... baiatul meu destept, iubitul meu pui frumos sti tu cat de mult te iubeste mami?! acum spune: da! mult... dar atunci nu imi spunea nimic si tot eram fericita... si nu ca e ceva motivational... e ceva ce simti... Asa cum nu inteleg nici faptul ca trebuie sa doarma singur de la 6 luni sau 1 an! Si asta e peste puterile mele de intelegere... el doarme in patutul lui care e lipit de patul nostru si fara una din partile laterale...in general ii place sa doarma singur la el in patut, insa uneori noaptea vine si se cuibareste in bratele mele. Imi ridica mana si se baga efectiv in bratele mele... uneori ma sare pe mine si se duce si doarme cateva ore la taica-su in cap... la propriu. Se pune pe perna lui exact deasupra capului. Apoi se intoarce in patutul lui... noi spunem ca si-a facut omul rondul sau ne-a verificat daca suntem toti prezenti dar in 80% din timp doarme la el in patut... de ce sa-l privez de bratele mele... chiar daca am mai mult de o camera... uneori nu pot sa dorm (ca acum ) si ma uit la el ...cat de mare s-a facut, cat de frumusel e, ce fericit e ...si ma bucur... ma bucur ca sunt mama lui.Probabil ca adoarme si singur... e tare independent. Dar de ce sa ma privez eu de acele cateva minute in care il tin in brate, il dragalesc, ii spun ca-l iubesc ... ce altceva mai bun pot eu face...ce altceva mi-ar aduce aceasi fericire sufleteasca si mie si lui...doar asa ca asa trebuie?! pai cine stie mai bine decat mine si el ce trebuie sufletului nostru... nimeni. Nici o statistica, nici un doctor psiholog eminent, nici baba de la 3. E tare ciudat pt mine sa nu ii poti spune copilului ca e destept... parca face parte dintr-o generatie veche cand se spunea ca, copilul nu se pupa decat in somn... ete na! Il pup de cate ori vreau eu! uite asa! ca asa simt eu nevoia! sau simt ca al meu copil are nevoie de o imbratisare si un pupic. Si sa se stie iubit, fara nici un motiv... Sincer si prost de-ar fi, sau alte probleme de-ar avea, tot cel mai destept, si mai frumos si mai iubit copil din lumea asta ar fi... Ca doar e al meu!    +27 |
Ela defapt tu ai scris aici o declaratie de iubire
Or sa-i declari si arati iubirea copilului tau e minunat. Dar de ce sa amestecam lucrurile? De ce sa-i spunem ca-i destept fiindca il iubim? Tocmai, ca il iubim (pe el, copilul - scuze ca tot amestec persoanele) indiferent cat de destept este. Or amestecandu-le s-ar putea sa priceapa ca il iubim fiindca este destept. Asta i-ar aduce mult stres si multe neplaceri.
Mai bine doar sa-l iubim. Sa-i spunem ca-l iubim, nu ca e destept.
Ma mai gandesc la ceva. Cred ca noi, romanii, nu prea avem obiceiul sa ne declaram iubirea in mod direct. E ceva care ne retine sa spunem direct copilului ca-l iubim. Si atunci ne trezim ca-i spunem ba cat de frumos e, ba ca-i destept, ba ca-i talentat... in fine, tot felul de etichete, care ne compenseaza neputinta de exprimare a iubirii.
inbox spune:
exact rrox, eu cand ii atrageam atentia asupra unui lucru, copilul imediat concluziona ca "nu o mai iubesc"...am lucrat la asta, marele noroc a fost ca fata mea spunea ce simtea, ce crede, asa mi-a fost mai usor sa identific unde gresesc..
Ela04 si eu am perceput mesajul tau tot ca pe o declaratie de iubire facuta copilului tau 
!
ela_04 spune:
Da, probabil...
| Citat: |
| Or amestecandu-le s-ar putea sa priceapa ca il iubim fiindca este destept. |
la asta nu m-am gandit inca... dar e si maine o zi...
o spun pt ca asa simt eu... nu e ceva la care ma gandesc inainte de a vorbi
si nici el mititelul nu a dat semne ca ar fi un mic geniu
dar asta nu inseamna ca eu nu simt ca este un copil destept. O stiu! ... de unde... numai D-zeu stie...
subiectivismul unei mame probabil...
Agnes asta nu e defect sau nu... e o chestie de infranare a unor sentimente de frica sa nu-l sufoci, sa nu i se urce la cap (parca asa se zice), sau mai stiu eu ce...
probabil ca tu esti o persoana mai rationala decat mine. mai ponderata, care gandeste inainte sa vorbeasca
(se vede si in scris... uita-te numai la stilul meu dezordonat in care scriu si ma exprim si cel ordonat si la obiect al tau). +27
AgnesLuca spune:
Ela, stai linistita, glumeam doar.
tangerine spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui pisigri
E foarte frumos ce spui tu. Dar in acesti primi ani, cind se dezvolta acest atasament, care trebuie sa fie scopul principal, care sa ghideze actiunile mamei? Ca vrind nevrind, nu putem sa ne iubim copiii si atit; in timp ce-i iubim ii mai si invatam, le aratam, ii ghidam, ii integram in societate - sau nu! IULIA va invinge CANCERUL http://pisigri.blogspot.com/ Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+ |
despre cum se face asta se discuta pe topicul asta
nu exista retete prestabilite, pentru ca fiecare e diferit:)
scopurile mele de exemplu sunt: sa respect copilul, sa il tratez ca pe o persoana separata, sa am incredere in capacitatea lui de a isi exprima nevoile si sentimentele, sa stiu cand sa il ghidez si cand sa il urmez, sa il ascult, sa il incurajez, sa ii asigur cel mai bun mediu de dezvoltare de care sunt in stare; sa il cresc ca pe o persoana competenta; sa se simta iubit si acceptat: asta ca o consecinta a ceea ce se intampla zi de zi intre noi
carolinah spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui bird70
Eu cred ca rolul meu este ca la sfarsitul celor 18 ani cat copilul este in grija mea, sa dau drumul in lume la un adult echilibrat si responsabil. Parte din rolul meu este sa pun limite acolo unde este necesar, sa incurajez/imping de la spate unde cred ca e nevoie, sa invat copilul sa tolereze frustrare, sa aibe incredere in fortele proprii. Multa lume neglijeaza acest aspect dar este foarte important in viziunea mea. Cateodata, pe parcursul celor 18 ani va trebui sa iau decizii care vor provoca frustrare copilului, care poate nu-l vor face sa se simta comfortabil sau fericit pe moment. Daca aceste decizii vor fi spre binele copilului, sper sa am intotdeauna puterea sa le iau. Health is a state of physical, mental and social wellbeing and not merely the absence of disease or infirmity . World Health Organisation I'm not insane, my mother had me tested! Dr.Sheldon Cooper |
Exact, dar exact, asa gandesc si eu!
tangerine spune:
mie mi se pare ca pericolul consta chiar in definirea acestui "bine al copilului"
si asta poate face o mare diferenta
daca copilul nu e invitat sa aprecieze si nu e luat in calcul la stabilirea binelui lui, oricat de justificat ar fi acest bine din perspectiva parintelui, rezultatele s-ar putea sa nu fie asa de frumoase; eu cred ca copilul ar tb sa fie, de la un moment dat [chiar f devreme in opinia mea] cel care stabileste sau macar sugereaza care e binele lui
binele copilului e sa manace carne; daca el nu mananca, eu pana unde merg ca sa ii impun acest bine?
evident, nu ma refer la chestii care ii pun in pericol viata, ci la optiuni si viziuni foarte diferite intre parinte si copil
pisigri spune:
Tengerine, perfect de acord; care este binele si cum poate fi orientat copilul catre acest bine?
Nu exista nici un dubiu ca binele copilului e strins legat de ne-bagatul degetelor in priza si ne-saritul pe geam.
Dar: o atitudine general-pasiva a parintelui, in probleme legate de dezvoltarea copilului, este sau nu ok? Adica, e ok sa stimulezi, inciti, explici, sau e ok sa astepti ca, copilul sa manifeste curiozitate fata de un aspect anunme, si abia cind isi manifesta interesul, sa intervii?
IULIA va invinge CANCERUL
http://pisigri.blogspot.com/
Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+
Aqai spune:
Pisigri, eu cred ca e o combinatie. Daca ma uit la copiii mei, sunt pasionati de stiinte, constructii, natura si explorari. Cel mic e pasionat si de citit si scris si vine la mine sa invatam din proprie initiativa. Cel mare nu mai stie cum sa fuga si sa negocieze ora de citit/ scris. Din pacate, nimic din ce vrea el sa faca nu se poate fara scoala, asa incat e de datoria mea ca parinte sa incerc toate metodele de motivare. In plus, clasa a doua e dupa colt si cititul e o cerinta.
In cl 1 nu l-am batut la cap cu scoala, ca am avut adaptarea, limba noua, lume noua si mi s-a parut mai important sa ne ocupam de acestea. Insa acum sunt ok din punctele astea de vedere, e nevoie sa avansam si pe alte planuri. Marturisesc de pe acum ca nu pot sa stau linistita si sa ma mangai cu gandul ca pana la 18 ani o invata cumva sa scrie si sa citeasca si o sa-si gaseasca un rost in viata.
tangerine spune:
ca sa fiu foarte enervanta:) o sa zic ca ambele sunt ok
cateodata e bine sa astepti ca copilul sa isi manifeste interesul in ceva
cateodata e bine sa stimulezi, sa arati, sa impingi
reactia copilului o sa iti spuna daca faci sau nu bine
copilul invata din mediul din jur si din comportamentul parintilor si fara sa faca ei neaparat ceva in sensul super-preocuparii despre dezvoltarea copilului
de exemplu, sa zicem ca tu vrei f tare ca copilul sa mearga singur pe bicicleta; are 5 ani si ceva si e tot cu roti ajutatoare; ii arati, te agiti ii explici ce fain ar fi fara; copilul nu arata niciun interes pt asta si nu pare sa auda explicatiile tale; poate e cazul sa te opresti; s-ar putea ca dupa ceva vreme sa ai surpriza sa iti ceara el singur sa mearga fara roti ajutatoare; sunt convinsa ca si daca nu te agiti sa ii prezinti avantajele rotilor ajutatoare, va obs la ceilalti copii ca unii din ei merg doar pe 2 roti si intr-un final va ajunge singur la concluzia ca ar vrea sa mearga asa