despre supraprotectie

AgnesLuca spune:

Subscriu 100% la cele de mai sus si marturisesc ca, in consecinta, nu pricep de loc dilema blugilor.

Mi se pare ca nu pot exista decit urmatoarele cazuri:

1. Mama e convinsa ca blugii in loc de pijama nu sunt ok => copilul accepta
2. Mama e convinsa ca blugii sunt ok sin noaptea => nu e nici o problema
3. Ar mai fi cazul mamei nehotarite, care ii poate da copilului 2 zile de proba, timp in care s-ar putea sa se razgindeasca ala micu sau sa se hatarasca mama.

Sau mi-a scapat mie ceva ???

Ilinca_M. spune:

Nu se spune "curcubeu", se spune "papagal":)))
Desigur ca imi place sa vad oameni imbracati cu bun-gust, eleganti, fashionisti...eu insami pun destul de mare accent pe haine, pantofi genti dar nu ma deranjeaza sa vad oameni imbracati cum vor ei, cata vreme nu-i ceva excesiv de vulgar (si daca este, ma minunez in capul meu si intorc capul). Nu mi-a trecut prin cap sa privesc cu ochi critici imbracamintea copiilor. A, ba da, mint: recunosc ca simt cum mi se ascute simtul critic si in sinea mea ii judec pe parintii care isi imbraca pruncii in sintetice/ plasticuri/ nailonuri. Intai ma gandesc ca poate e saracia e vina, dar apoi imi dau seama ca e prost gust de fapt, mai bine un nailon kitchos plin de sclipici decat ceva de bumbac, simplu, la acelasi pret. Dar in definitiv sunt copiii lor, daca ei nu fac alergii, dermatite etc de la asa ceva...

Aqai spune:

Anul trecut fii-meu cel mic se plimba relaxat pe strada intr-un croc rosu si un slap verde. Moda verii respective. Dintre toate reactiile (amuzate, intelegatoare - pe bune ca nu am intalnit nici o reactie judgemental) una mi-a placut tare de tot: un cuplu de varsta a adoua, el imi spune relativ serios: I bet you have another pair just like that at home

E un principiu care ni se poate potrivi tuturor f bine si il parafrazez mai jos (barbara coloroso, kids are worth it)

Is it life threatening? * Is it morally wrong? * Is it unhealthy? If no, let it be. pe scurt

Ilinca_M. spune:

Agnes.Luca, la noi a fost cam asa:
- m-am trezit intr-o seara ca Sophia nu vrea altceva decat jeansi dupa ce i-am schimbat scutecul. A fost ceva brusc si foarte surprinzator, normal ca nu mi s-a parut ok dar inainte sa meditez daca intr-adevar e ok sau nu, am fost mirata si incercam sa-mi raspund la intrebari:"da' de ce? ce-i asta?! care-i faza?!";
- normal ca am incercat sa urmez rutina zilnica, uite pijamalutele (pe care le-a acceptat fara vreun "mrr" doi ani jumate!), lasa blugii- nimic. Am zis ca e serioasa treaba, dar e chestie de o zi, o toana;
- am constatat ca nu era toana de moment, copilei chiar i s-a pus pata, inexplicabil. A incercat si tac'so sa o schimbe de blugii bucclucasi. No way. Si cu ton autoritar, si cu "da' Sophia scumpa, hai te rog...
- am lasat lucrurile sa decurga de la sine, meditand daca e intr-adevar ok sa las dupa ea sau nu. Cum spuneam, mi s-a parut absooolut ok, nimic nociv, nimic care sa necesite impunere.
- am asteptat rabdatori si amuzati sa vedem cat o tine. Iaca, a tinut-o 6 luni:)) Cum a apucat-o, asa a si dez-apucat-o!! De-atuci accepta sa imbrace orice dau, are mici preferinte pentru tinuta de casa mai ales, mai o pun sa aleaga dintre mai multe, dar nu mai avem aaaabsolut nicio problema.
Din punctul meu de vedere am procedat foarte corect, fara frustrare si suparare pentru ea, frustrarile noastre au fost minime si au tinut 2-3 zile (dar nu era frustrarea ca fata "nu face ce trebuie" sau "nu ne asculta" ci mirarea, ca oare ce-o avea, din ce i s-a tras??!:)))
A se tine cont ca e vorba de un copil care pana la 3 ani nu a vorbit mai deloc (la limbaj verbal ma refer, ca ala non-verbal-ohohooo) deci nu o puteam supune la un dialog prin care sa ne lamurim de ce jeansi si nu altceva

Ilinca_M. spune:

Super tare principiul, asta e si principiul meu dar nu l-am verbalizat asa de frumos!

Aqai spune:

Si tot despre haine: ai mei amandoi au zile in care zici ca sunt scapati de la circ. hainele alese absolut inexplicabil de fistichiu si invariabil de dos si cu fata inainte.

In alte zile sunt la camasa si pantaloni in carouri, iar cand merg la scoala in general au o grija la tinuta mai rau ca fetitele.

Am ajuns la performanta asta cand am simtit ca mor de exasperare: eu ma chinuiam sa le pregatesc totul pt scoala, ei faceau dezastru si se bateau. SI am constatat ceea ce era evident: daca nu aveau nici o treaba si nici o responsabilitate, aveau timp de prostii. SI de cand am implementat regula cu imbracatul singuri, e teribil de liniste. Sunt tare ocupati sa isi potriveasca garderobele si nu mai au timp de bigudat nervii parintilor.

Trade off-ul e ca ceea ce aleg ramane. Eu nu ma bag in alegerea lor, decat poate sa sugerez ca iarna e nevoie si de maneci lungi.

pisigri spune:

In primul rind papagalii sunt frumosi. In al doilea rind, chiar nu am intentionat sa spun ca vreuna dintre voi - in speta tu, Ilinca, - va imbracati naspa copiii.

Uite ca Ilinca, chiar daca nu stia culorile la 2 ani, accepta cind ii spuneam ca roz si verde in general nu arata bine impreuna. Intelegea, nu intelegea, ii pasa sau pur si simplu povestea asta cu imbracatul nu conta si nu conteaza pt ea, habar nu am. Dar mie imi place sa o tratez "ca pe un om mare", sa ii explic chiar si atunci cind sunt chestii prea complicate, aparent, pentru virsta ei. Nu spun ca altii fac altfel, ca gresesc, ca eu fac bine - desi din punctul asta de vedere macar, zic ca fac bine PENTRU NOI - pur si simplu asa fac eu.

Imi pare rau, Ilinco, daca percepi mesajele mele ca pe o critica la modul in care o cresti tu pe Sophia, desi am incercat sa precizez ca nu la asta ma refer. Am pornit de la un exemplu - al vostru cu blugii - pentru ca mi s-a parut perfect: nu era o chestie de viata si de moarte, nu conta pentru sanatatea si binele copilului, pina la urma, dar mie mi-ar fi depasit limitele acceptabilitatii.

Nu-i bai, revenim la Pisilinca mea, ca sa schimbam focus-point-ul.
Ilinca are de vreo luna un prieten imaginar: pe motanul Nermal din desenele cu Garfield. Habar nu am de ce si l-a ales taman pe asta; Garfield nu poate sa-l supere si-l tot sicaneaza, dar pe de alta parte si Nermal este nitel cam pisalog si cu ceva tendinte mincinos-sadice. Ma rog. Am ajuns sa-l urasc pe Nermal, care trebuie mingiiat in autobuz la ore de virf, cind Ilinca zbiara sa nu se aseze nimeni pe scaunul liber de linga noi pentru ca acolo sta motanul ei, trebuie invelit noaptea, trebuie luat de la ea din brate cind coboara din masina si trebuie pus la ea in brate dupa ce se urca in scaunul ei si-si prinde centurile. Ma rog, nu-l urasc-urasc, dar uneori tare ma satur de el.
In paralel, Ilinca e catel. O apua mersul in 4 labe oricind si oriunde, latra cind ti-e lumea mai draga, gifiie cu limba scoasa, ne toaca marunt ca vrea pusa in lesa, se tufleste pe burta cu fata pe jos unde e praful mai gros, bea apa din pahar bagind limba inauntru si incercind sa limpaie pe modelul catelesc.
Ma scoate din sarite uneori. Oi fi fiind incuiata, oi fi avind momente de oboseala si exasperare, nu stiu, dar mi se pare aiurea genul asta de circoteca uneori. I-am spus ca se murdareste, ca nu lingem pe jos, ca toarna apa/suc pe ea si nu am mereu la mine haine de schimb, ma rog, argumente de-astea rationale. Cind am gasit-o cu un bat in dinti (am zis ca fac atac de cord la inima :)))) i-am spus cl;ar ca mie imi ajunge un ciine in casa, daca vrea ca ea sa fie ciine, il parasutez pe ala pe care il mai avem, ca doi sunt prea mult pt mine. O vreme a functionat sa ii amintesc decizia asta, acum se face ca nu-i pasa.

Nu ma deranjeaza asa tare incit sa iau masuri drastice, desi uneori cind nu se uita la mine imi pun - la propriu - miinile-n cap. O iau ca pe o joaca - cred ca asta este - desi ma cam enerveaza cind se spala pe dinti in paharul meu de limonada. Se mai uita unii crucis la noi cind ne vad, iar maica-mea "face cu capul" cind asista la unele faze. Dar joaca asta, desi uneori imi intinde nervii, nu-mi depaseste limitele, inca, se pare. Daca as sti cum sa depasim momentul, nu m-as supara deloc, dar cum nu stiu, inca tac si-nghit.



IULIA va invinge CANCERUL

http://pisigri.blogspot.com/

Mami de Ilinca (5.03.2009) si 18+

Selene_Bunny spune:

Io am dormit cu niste pantofi sport in picioare pana mi-au ramas mici. :D Ma strangeau de-mi nenoroceau degetele, da' sa renunt io la ei, nici vorba. Si nici ai mei nu m-au stresat cu asta.

Intr-o vreme, dormeam cu un mar. Da' musai mare, rosu, lucios si sanatos.

Ilinca_M. spune:

N-am luat-o ca pe o critica la adresa mea, si chiar de m-ar critica cineva chiar nu m-ar afecta nici cat negru sub unghie, cata vreme eu stiu, sunt convinsa ca am procedat bine si sunt convinsa ca asa e si in cazul tau. Eu doar detaliam de dragul conversatiei E clar ca Sophia si Pisilinca nu prea au multe in comun (in afara dragalaseniei) si asta se datoreaza poate si temperamentului, si stilului de mamiceala/taticeala/buniceala etc.Eu sunt convinsa ca daca Pisilinca facea ca-n Exorcistul cand vroiai sa-i schimbi jeansii nici tu n-ai fi rezistat:)). Eu stiind cat e Sophiphi de cooperanta si intelegatoare si relaxanta in general, chestii de-astea mi se par ciudatenii care tin de personalitatea ei mirobolanta, cum spuneam, si le iau ca atare
Si Sophia a avut o scurta perioada in parc, acum mai bine de 1 an, cand venea cu betze-n gura, era super funny, pacat ca nu mi-a dat prin cap sa-i fac vreo poza:)))
Poate are legatura si modul cum a fost crescut fiecare, mie ai mei mi-au facut toate toanele dar drept e ca nu aveam pretentii exagerate (si nu era vorba de chestii materialiste de genul cumparat nu stiu ce scumpeturi ci de batut cuie in tocul usii sa-mi monteze leagan acolo pe la 5 ani, pus ce postere vreau eu prin camera, lasata si chiar incurajata sa port unghii lungi si lacuite de la 13 ani, vopsit pe par la 17, chestii de-astea care parintilor din generatia alor mei li se pareau de neconceput:))).

Aqai spune:

Pisigri, imi pare rau ca rad in sinea mea de joaca de-a cainele, inteleg ca pt tine e serios, ca si eu am chestii pe care pur si simplu nu pot sa le procesez. Am invatat insa in timp sa-mi aleg bine bataliile, si cred ca si tie ti-ar fi utila tehnica, mai ales cu al doilea pe drum.

si sa intelegi de ce radeam: ai mei mai sunt dragoni, dinozauri, tigri si se comporta ca atare... ataca copii in haita, spre disperarea mea.

acuma legat strict de supraprotectie, eu tind sa o am pentru unii copii cu care ai mei interactioneaza. Sunt obsedata de faptul ca agresivitatea/competitivitatea de care dau dovada ii va ostraciza si vor ramane pe dinafara la multe. I-am vazut in situatii de astea si stiu ca sufera. Asa ca, indirect, protejandu-i pe cei din jur incerc sa-i protejez pe ai mei de dezamagirea de a nu fi acceptati ca prieteni din cauza modului lor de a interactiona. Nu stiu cat e obsesia mea, cat e reala, dar piticul e puternic pe creierul meu. Ma scoate din pepeni ideea ca ar putea fi evaluati, socotiti indezirabili si indepartati, fiindca stiu cat sufera cand nu sunt acceptati in joaca celorlalti.