Parinteala nepavloviana(5)

Aqai spune:

Olympia, astea-s faze care tin la cel mare (el s-a prins ca functionam foarte bine cata vreme exprima calm si civilizat care-i baiul si ca nu-s rigida in idei); experienta ne-a aratat ca la micul impricinat nu merg. Nu e el numit prof chaos degeaba . Si sincer cand l-am dus la usa imi rodeam unghiile in gand sa vad daca-mi tine bluff-ul; ma programasem sa fiu calma si foarte serioasa, ceva de genul pruncutu' mamii, daca asta vrei, asta ai.

apropo de chestii invatate: stii ce face daca incerc sa-l prind de maini la ma uit la el cand vorbesc? tipa ca din gura de sarpe: you're hurting me, let me go! (sa vezi ce de maxim efect in mijlocul strazii, ca tot asa cand a invatat lectia ne era frica de reactia lui cand eram afara din casa) daca nu pui mana pe el, se intoarce si pleaca, vorbesti singur...

ei, am invatat sa reactionez si la asta...dar de cele mai multe ori ma fac luntre si punte sa nu delansez un scandal public.

olympia spune:

Aqai, atunci trebuie luat cu binisorul cand e bine dispus si calm si intrebat usurel cam ce-l necajeste si explicat si ce nu-i in regula in felul in care procedeaza. Treptat cladita o legatura separata clara, cu el. Sunt chestii mai vechi care probabil v-au scapat pe moment, sau le-ati crezut si tratat ca ca minore/trecatoare, v-au prins nepregatiti si deja pustiul si-a facut un mecanism din ele. Intr-un fel e cam ca la Teda, pare a-si fi propus cu tot dinadinsul cel mic sa va demonstreze ca ce merge cu fratele lui nu tine cu el.
Eu am o nepotica, de 4ani care cand vine la bunici ii da complet peste cap. Nimic din ce accepta verisoara ei mai mare nu era bun pentru ea si facea urat la chestii la care cea mare nu s-a opus niciodata. N-au reusit s-o introduca in rutina casei nicicum decat dupa ce au acceptat ca ea e altfel si au schimbat regulile pur si simplu. De fapt e logic, ca-i alt copil si alta fire si nu i se potrivesc manusa reguli descoperite si setate pentru alt copil. De pilda acum cand cea mare face teme, cea mica, care n-a putut fi convinsa sa deseneze sau sa se joace linistita in timpul asta, merge in parc doar cu bunica si bunicul ramane acasa. Partea de program comun s-a restrans un pic si are si cea mica zona dedicata doar ei. Culmea e ca si cea mare se simtea cumva in competitie, numa ca nu le zicea pe fata ca deh, ea era cea mare, care trebuia sa inteleaga, sa ajute.

rrox3 spune:

Aqai eu zic ca ai prins foarte bine ideea. Nu cred ca ai facut nimic gresit. Ti-ai confruntat copilul cand se impunea sa o faci. E nevoie doar sa fii constanta si o sa vezi ca va renunta la provocari si intimidari pentru cate o perioada. E posibil sa mai revina tentativele din cand in cand.

E important sa iti pastrezi pozitia de adult si parinte, nu e ok sa te faci pres. La urma urmei si tu meriti respect, nu doar copiii. Copiii tai vor castiga din asta.
Si tot important e ca aceste confruntari ale tale sa nu umileasca, sa nu raneasca, sa respecte persoana copilului. Ceea ce mi se pare ca ai si povestit ca faci.

Si eu am ambele versiuni de copii acasa. Si ani de zile am trait cu iluzia ca e suficient sa explic, sa fiu acolo pentru ele, sa explic din nou , sa fiu empatica. Uneori nu e suficient. Nu toti copiii sunt cooperanti fiindca inteleg. Unii nu vor sa coopereze, vor sa conduca Ceea ce e OK, numai ca au nevoie ca acasa parintele sa reziste, sa ramana la conducere si sa fie un leader intelept.

Apropo de AP si cat de prost e inteles in general in Romania si aici pe DC, fix ce am scris mai sus e foarte AP. Aceasta rezistenta si capacitate si dorinta de confruntare face parte din operationalizarea unei parentari AP - adica parentari care promoveaza si sustine un atasament securizant al copilului.

nelia spune:

Aqai, mie mi se pare ca ai procedat asa cum as fi procedat si eu. Si, de fapt, cum am si procedat cu Agata, cind era de vreo 7 sau 8 ani. Mi-a spus ca ea s-a saturat de casa asta si ca pleaca. Nu mi-a spus ca pleaca la alta familie, ci ca pleaca pur si simplu. Si si-a facut bagajul la modul cel mai serios, am ajutat-o, s-a imbracat, am intrebat-o daca nu ma pupa de ramas bun... era si ea mirata, eu asteptam sa vedem pina unde merge... i-am deschis usa si a iesit, cea din spate, din curte. S-a asezat pe scari, era iarna si frig... si dupa vreo jumatate de ora de bombanit acolo, pe scari, a intrat in casa si a spus ca e prea mica, nu poate pleca, dar va pleca atunci cind va creste mare. Si i-am spus bine, asa sa faci, e chiar indicat sa pleci cind vei fi mare, ca doar nu vrei sa stai cu mama.

A mai plecat ea de vreo citeva ori, acum daca vine vorba, imi spune ca va pleca la 30 de ani.

Mie mi se pare ca procedezi corect, trebuie sa-l ajuti si sa-i oferi cit mai multe ustensile si trucuri ca sa invete sa-si gestioneze furiile. Insa e musai sa inteleaga ca nu asa merge, tip sau fac o criza si gata, obtin ce vreau. In timp se va echilibra situatia, va mai avea furii, va mai avea izbucniri, care vor fi necesare pentru trecerea la alta etapa a vietii lui. Important este fiti impreuna in ele, sa va respectati, tu mai mult, el va invata de la tine... si sa iesiti cu bine, cu solutii din ele. Nu-ti fie teama de a-ti impune si a-i arata care sint limitele tale. Au nevoie de ele mai mult decit ne putem noi imagina, insa nu le punem si ne retragem, ci raminem acolo, linga ei... pina cind vor fi destul de maturi ca sa le vada singuri si sa-si rezolve singuri problemele.

T_Ioana spune:

Buna ziua doamnelor si bun gasit,
Sunt cu cititul la pagina 14 dar vreau sa-i fac o recomandare Ilennei vis-a-vis de gasirea unui guru spiritual : eu ti-l recomand cu toata caldura pe Adrian Raulea adept al tehnicii ho'oponopono, desi traiesc cu impresia ca l-ai cunoscut deja . Mai multe detalii, ca sa nu se considere reclama, pe PM.
Voiam sa vin si eu cu o postare kilometrica dar efectiv nu stiu de unde sa incep si sunt ferm convinsa ca am nevoie de o "Calatorie" abia apoi pot sa sintetizez
.....

carolinah spune:

Aqai, interesanta abordarea ta... Mie mi-ar fi fost teama ca la adolescenta chiar isi iau talpasita daca le zic asa direct. Eu mereu le-am zis ca asta e casa lor pt cat vor dori, dar ca avem reguli pe care le respectam cu totii!

Am si eu copii de 2 feluri acasa. F interesant insa este ca de cateva ori chiar am avut senzatia ca fata cea mare are nevoie de "bici", nu ca as fi lovit-o, evident, ci ca reafirmarea ferma a pozitiei mele de parinte (sunt aici, te inteleg, te sprijin, dar nu-ti permit tot pt ca nu e bine si sanatos pt tine) a calmat-o, nu a intaratat-o! Plange, bombane, apoi e toata numai un zambet si o raza de soare, ma imbratiseaza, ma pupa, se alinta, ne jucam si ne simtim bine, chiar daca de multe ori eu sunt cu moartea in suflet ca ce mama oribila sunt!

Mi-am facut de multe ori probleme ca sunt prea "normativa" (ma rog, maica-mea zice ca fetele sunt crescute muuult prea liber si prea au multe drepturi, dar asta este alt subiect deja), dar sotul meu imi tot spune ca fara o mama ca mine, fata noastra cea mare ar fi fost f dezorientata si nu s-ar fi simtit atat de safe... De multe ori sunt si eu convinsa ca e asa, alteori doar sper.

inbox spune:

Am patit-o si cu plecatul de acasa, si la fel i-am spus ca poate sa plece daca asta vrea, apoi am discutat pe tema plecatului si a ajuns la concluzia ca atunci cand va fi mare isi va face casa ei si va pleca....iar casa ei va fi mult mai frumoasa decat a nostra. Cu ocazia asta am aflat ca va avea 4 copii cu nume din desene animate :), pe care ii va plimba si ii va distra.

Pe pozitie de nervi si forta, am avut una chiar we asta, cand a inceput sa urle ca ea nu sta cu frati-sau in masina ca nu o lasa in pace si ii ia caietul ( avea un caiet cu care se plimba prin magazine si face lista cu cadouri de Craciun). O instruisem din casa ( ea oricum stia) sa tina caietul in gentuta pana la magazin si acolo il scoate si merge cu tati sa faca lista cat stau eu cu bebe, cum s-a urcat in masina a scos caietul cu pixul- dar parca intentionat, baiatul a inceput sa se agite ca vrea pixul #351;i neputand sa-l ia, a inceput sa urle, ea a inceput instant sa tipe si sa-l impinga, in urletele alea, in care nu puteam sa mai zic nimic, ca oricum nu ma auzeam, am deshis usa la masina si i-am invitat jos, s-au oprit instantaneu, am continuat, daca nu va calmati, noi trei ramanem acasa...liniste si pace ( bine fata nu s-a putut abtine sa nu-i zica printre dinti "vezi ma bebe, numai din cauza ta, de urlator ce esti"). Dupa 2-3 minute de liniste ( fi-mea asa face) incepe, ca noi il iubim pe bebe, ca ea are sentimentele ranite, ca se simte neglijata ( da exact cu vorbele astea)...am inceput cu explicatul...ma tot gandesc, ca tot aduce discutia asta, nu des, dar o aduce ( acuma baiatul a fost bolnav si am stat mai mult cu el- probabil si de asta au revenit). Uneori ma uimeste cat de matur gandeste si cat de clar exprima ceea ce simte, ma bucur ca imi spune si ca spune in general ce o doare, dar parca ma si sperie ca are preocupari din astea, ca este atat de atenta si sesizeaza orice...

Cat de normale sunt geloziile intre frati?

rrox3 spune:

Hmmm... cred ca foarte normale, desi cred ca normale nu suporta grad de comparatie.

Aqai spune:

Carolinah, pai eu sper sa nu ajung la adolescenta sa am faze de astea, ca zau nu stiu ce sa ma fac. Cred ca mi-as da demisia si as pleca la mama acasa plangand, really. De aceea ma si gandesc sa actionez acum, sa aiba timp vreo 10 ani de zile sa invete ca intimidarea si amenintarile nu duc nicaieri.

In rest, n-am problema sa schimb o decizie daca argumenteaza rational. Cata vreme imi explica de ce considera ca ei au dreptate ascult, dialogam si schimbam daca e nevoie.

Inbox, success mult, gelozia e boala grea… ai mei sunt mai apropiati ca varsta asa ca am grija ca tot ceea ce fac sa fie egal si cuantificabil intr-un fel sau altul. Pana acum vreun an, pana si jucariile le luam identice si tot era o problema, ca sigur cealalta e a mea si asta e a lui… da’ de unde stiti, mamaliga voastra, ca-s la fel!!!

E bine ca se exprima fetita ta si iti spune, profita de asta and do what u have to do. Da-i o vreme atentie ei, impartiti-va atentia, faceti niste activitati separat, stii tu mai bine. Eu am observant ca alor mei le “gadila” orgoliul niste exclusivitate si ii face mai cooperanti.

ela_04 spune:

Poate aveti vreo idee sau vreun sfat si pt mine... cu un pitic de aproape 3 ani care tipa cam la fel ca baiatul lui Aqai.
Indiferent ce fac, daca eu sau sotul luam o decizie care nu ii place incepe si tipa...Doamne ce strident si tare o face!
Pana de curand cand am nascut am tot incercat fie sa-l ignoram, fie l-am luat in brate si distras atentia, fie explicat ca nu imi place... nu a mers.
Acum de cand cu asta mica e si mai rau... o trezeste si incepe si ea sa planga, o sperie. I-am explicat ca bb e micuta si se sperie repede, ca o sa viseze urat, ca mami si tati numai suporta urletele astea ca sunt obositi...ca oricum urla si asta mica...iar el e baiat mare acum...
Cam tot ce mi-a trecut prin minte... nimic nu merge!
Orice nu ii convine incepe si tipa... tv-ul trebuie sa se odihneasca - urlete. Bomboane mai mancam si mai tarziu ca altfel ne dor dintii - tipete. Hai sa dormim, sa intram in casa, sa mancam...din orice daca nu ii convine lui, incepe si tipa. Chiar daca ii este foame sau somn si el stie asta tot tipa...
Fenomenul nu este de dupa nastere...si inainte o facea dar parca acum frecventa tipetelor este mult mai mare. Tipa si la pisica sa se dea jos de pe casa i-am explicat ca tipand nu face decat sa o sperie si sa fuga...degeaba.
Am incercat ca si Aqai deja sa ies din camera, din casa, si sa-l las in tipetele lui. Nu merge. Vine dupa mine.
I-am spus deja sa se opreasca si sa-mi explice de ce tipa... nu vrea sau nu stie sa-mi spuna.
Orice sfat e binevenit ca intre cele 2-3 treziri peste noapte cu bb si stat dupa ei toata ziua, tipetele astea ma fac sa o i-au razna uneori

& fetita