Motive de fugit din RO cu 10 picioare(2)
Raspunsuri - Pagina 17
Simonna spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui cristoiu
Imi cer scuze, mai sunt si oameni civilizati in Romania, dar se pierd in multime. Insa tot ar trebui sa plece toti pina la ultimul, altfel ar fi discriminare  Si sincer, cred ca toti avem ceva de invatat de pe unde mergem. Eu m-am schimbat si civilizat mult de cind am plecat, desi credeam ca sunt civilizata suficient inainte. De la canadinei am invatat cum sa zimbesc eu prima si sa spun hello pe strada chiar si necunoscutilor, de la nemti am invatat cum sa respect regulile de circulatie in detaliu. Acum in Germania ma enervez ca spun hello si nu imi raspunde nimeni (asta cu zimbitul primul nu functioneaza la nemti ca isi imagineaza ca vii cu ginduri ascunse), iar in Canada ma apuca nervii cind vad camioane pe banda a treia. |
Nu mai au voie... :)
On topic:
Motivul numarul unu pentru care-as mai pleca o data din Romania e faptul ca lucrurile sint, in mare, la fel ca acum 15 ani cind mi-am dat seama ca ar trebui sa plec. Vorbesc cu prieteni, citesc forumul, ziarele... deja vu: aceleasi probleme, aceiasi lipsa de solutii...
Am doua regrete: unul ca mi-a luat 3 ani sa ma hotarasc si sa-mi depun actele, celalalt ca n-am plecat in Australia... Bird
Dar de un lucru sint sigura: am facut bine ca am plecat. (In incercarea de a evita polemici, subliniez ca e parerea MEA, MIE mi-a facut bine ca am plecat, familiei MELE).
Aqai, o sa vina si recunoasterea experientei, dupa 1-2 joburi de entry/mid level. As vrea sa te incurajez mai mult, am trecut si eu prin aceasta "cadere", si n-am cazut de asa sus ca tine, dar se aseaza lucrurile. Esential e sa incepi sa lucrezi, nu stiu daca poti voluntaria in ce faci tu, sau sa incepi ceva pe cont propriu in respectivul domeniu, ceva care sa iti aduca contracte, nu 9-5, poate sa cauti un head-hunter si el sa iti avanseze cv-ul...
In fine, nu incerc sa iti rezolv problema, n-as avea cum, doar spun ca exista solutii. Am citit ce-ai scris de scoala, mie asta mi-a lipsit din CV, clar, dac-as putea sa dau timpul inapoi direct la scoala m-as duce :) Bine, la scoala de "altceva", eu cind am venit aici am inchis usa spre domeniul din Ro.
Ladies, noapte buna, buna dimineata, dupa caz.
Simonna
andre_ea spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui cristoiu Tiusca, eu vreau sa se schimbe lucrurile in Romania, imi doresc mult sa pot spune cu voce tare oricui ca vin din Romania la origine. |
Si ce te impiedica sa spui asta?
Eu nu am nici o problema sa spun asta. Strainii trebuie sa stie ca din Romania mai vin si oameni ca noi, nu numai cei cu fuste colorate (scuzati discriminarea).
Andreea, mami de Tudor- 10.08.2005 si Ilinca- 09.01.2009
Nu vreau la doctor, nu stiu cum se spune "a" in franceza.
giulia81 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui buflea Emigratia este mai usoara sau mai grea in functie de conditiile fiecaruia. Un singur pret ne leaga insa pe toti - singuratatea. Nivelul social si confortul acela al familiei extinse nu se va regasi niciodata in afara tarii. Si cand parintii raman in tara este si mai greu, degeaba le trimiti bani, la un moment dat banii le sunt inutili. Pretul emotional al emigrarii este foarte mare. Eu personal ii invidiez pe cei care il pot ignora.  |
Caught between the devil and the deep blue sea...
XIO spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui mihaela_s
Da, ti se recunoaste, dar dupa ce ai stat o vreme sa dovedesti ce stii, ce cunostinte ai, ai mai facut niste scoala locala eventual...exact ce multi nu vor/pot/au rabdare/inteleg ca e nevoie. Adica nu ajungi direct in pozitia pe care ai avut-o in tara ta si degeaba iti expui verbal/in CV experienta pe care o ai, ca nimeni nu ia in considerare asta, pana nu se lamuresc ce si cum, pana nu ai experienta locala, iar asta cere timp. Exact ce descrie si Aqai. pur si simplu... Hobby calator de profesie |
In medicina nu-i asa, nu stiu cum e in altele.
In Germania si alte tari din Eu fac referire.
JuliaSM spune:
Din cate stiu, sotul Mihaelei e medic, deci probabil stie ea ce spune-acolo.
Victoria_mami spune:
| Citat: | ||||
citat din mesajul lui XIO
In medicina nu-i asa, nu stiu cum e in altele. In Germania si alte tari din Eu fac referire.**Fur is for petting*** http://www.facebook.com/adoptiicaini?ref=ts http://www.facebook.com/adoptiicaini?ref=ts#!/profile.php?id=100001793812916 |
Xio, din pacate e asa in Canada. Sunt oameni cu profesii cautate (chiar si dr.) care conduc taxiuri, ca au emigrat la o varsta si nu au bani si timp sa isi echivaleze toate diplomele aici... asa ca fac si ei ce pot sa-si sustina (financiar) familia...
_
Mami Nadia si Daddy lupta impotriva leucemiei, impreuna cu Printesa Victoria Isabella
22.05.2008 VICTORIA
mihaela_s spune:
Xio, gresesti. Am mai povestit eu cum a venit sotul meu, medic specialist, aici in Suedia. Diploma si specialitate recunoscute teoretic, dar practic a stat o perioada de proba ca sa dovedeasca ce stie. Nu a lucrat direct ca specialist, ci undeva intre rezident si specialist, sub supravegherea altora, pana a primit "mana libera". Asa e in Suedia, eu nu stiu de alte tari...dar tu ai generalizat. :)
Despre alte profesii stiu indirect, de la prietene de ale mele economiste si profesoare. Foarte greu de intrat in sistem fara "voluntariat"...Eu nu m-am chinuit cu meseria mea, am scris mai sus de ce. Am luat-o de la zero, pentru ca am vazut o portita mai viabila. Eu am inceput insa invers, cu practica (voluntariat) si apoi cu scoala. :)
Asa e cum spune Victoria mami, acestea au fost motivele pentru care sotul meu nu a mai dorit Canada, desi dosarul era pregatit...nu se vedea la 40 de ani sa faca din nou facultatea de medicina, iar eu nu eram in stare sa intretin familia...
glimmer spune:
Imi place mult cum a evoluat subiectul asta, renuntasem sa citesc postarile, multumesc userilor care au reusit sa dea o alta intorsatura discutiei. Pentru ca imi face bine sa citesc astfel de experiente, cand se discuta omeneste despre orice, am o stare de bine.
Eu vorbesc si cantaresc lucrurile prin prisma unei persoane care se afla cam in aceeasi situatie cu a celei care a deschis initial topicul, adica sotul meu lucreaza intr-o alta tara, si la un moment dat ne-am pus problema sa plecam acolo cu totii. Desi topicul se refera la motive pentru care ai dori sa pleci, eu o sa ma refer la motivele pentru care nu am mai plecat, chiar daca pot parea unora puerile. Decizia s-a clatinat pana a cazut de tot, iar asta a venit in principal nu de la mine, ci de la el care a trait si muncit acolo, intr-o tara aflata in statistici printre primele locuri in lume la nivel de trai, dar unde el a ajuns la concluzia ca nu-i plac oamenii de acolo si nu i-ar placea sa traiasca printre ei. La astea se adauga chestiuni care nici mie nu-mi plac si suspectez ca m-ar deprima multa vreme, pana cand, eventual, m-as obisnui: clima (ploi si frig), schimbarea intr-o oarecare masura, de nevoie, a alimentatiei. Se mai adauga, desigur, prietenii si familia, acolo, asa cum bine zicea si Buflea undeva, am fi singuri sau aproape. Mai e faptul ca aici, acasa, am un echilibru si partea mea de fericire.
Asa incat, parerea mea este ca e incorect sa reduci problema la a fi sau nu fi luptator, curajos, capabil de reusita intr-o anumita societate. Lucrurile sunt mult mai complexe de atat si implica mai multe, de la structura sufleteasca, personalitate, pana la sansa.
Mi-a dat o stare de bine mesajul, pe care eu l-am interpretat optimist, al Vivianei.
Aqai spune:
Pe fuga, va multumesc tutror pentru incurajari, o sa incerc sa mai scriu cate ceva pentru ca asa um a spus glimmer cred ca e nevoie sa arata si mai "altfel" topicele astea despre plecat in lume.
Simonna, am facut si asta colaboram de zor . Ieri am avut doar un moment de varsat nervi, fiindca altfel ma descurc destul de bine. Si cand sunt clara la minte, multumesc si conjuncturii care e asa cum e acum, de pot sa stau acasa sa ma bucur de varsta si experientele copiiilor mei si de faptul ca le traim impreuna.
Cuvintele sunt harta mintii.
mihaela_s spune:
Eu recunosc ca pentru noi faptul ca traim in Ro sau aici din punctul de vedere al familiei, e cam tot acolo...suntem o familie mica, mereu am fost asa...inainte sa plecam din Ro, parintii nostri s-au injumatatit (tata si soacra nu mai erau), sora mea si fratele sotului erau plecati de multi ani in SUA si Canada. Intre timp a ramas numai mama, care se plimba intre Suedia, Romania si SUA, deocamdata e sanatoasa si in putere. Verisorii ce ii avem, foarte putini si cu care nu prea tineam legatura nici in Ro, sunt si dintre ei plecati...cu prietenii ne vedeam o data pe an, ca si acum :). In schimb ne-am facut prieteni aici, nu ma simt defel mai singura decat eram in Ro. Iar cand sunt la munca sau la scoala, cine mai are timp de iesit pe undeva? Concediile le-am facut mereu singuri, eventual cu sora mea sau cu mama, nu s-a schimbat nimic din punctul asta de vedere. Nu suntem religiosi, nu ducem dorul bisericii ortodoxe (inexistente pe insula unde locuim), a sarbatorilor traditionale, le-am adaptat si combinat cu sarbatorile locale...calatorim mai mult decat o faceam cand eram in Ro, ceea ce pentru noi e idealul.
Oare sa fim chiar asa unici? 
Nu e societatea perfecta, nu stiu daca exista asta, dar noi ne potrivim mai bine intre oamenii acestia mai retrasi, mai "reci" pentru cei cu sange fierbinte :) si faptul ca am fost primiti mereu cu zambetul pe buze (nu, nu numai de catre vanzatoarele de la magazine :)) a contat mult in adaptarea noastra.
Lupta noastra aici e mult mai apriga decat in Ro, o spun cu mana pe inima. Dar aici stiu ca daca lupt, lupt pe propriile-mi forte, reusesc prtin propriile-mi forte, am un scop pe care il voi atinge. Nu am simtit asta in schimb in Ro. Si nu pot spune ca nu am incercat. 