Desfierea??(2)

Raspunsuri - Pagina 11

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns Katya spune:

Draga Lina, de cind a aparut baietelul la subiect, nici nu mai pot citi aici, asa mi se rupe inima de el. Nu-l poti da direct spre adoptie unei familii straine , dar normala si iubitoare? Il cunosti pe 'unchiulet'? O sa se poarte bine cu baiatul? Si daca vine tatal lui cind ti-e lumea mai draga si-l duce cine stie unde? Sau Ioana? Ce se va alege de bietul copil?

Iti doresc sanatate si Dumnezeu sa te ajute sa faci tot posibilul pentru copil.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns linasobolina spune:

doar Doamne Doamne stie ce va mai fi!
Deocamdata e ok, a inceput sa faca crize de personaltate, gen bb stie, bb face, "nu pot", "ba da, pot", plange, se enerveaza = isterizeaza cate o data, dar e in normalitate, incapatanat ca Ioana

Unchiul e ok, sa zic, sub nici o forma nu vor adoptie, cred ca din orgoli mai mult..

Eu am mai recuperat din paguba, mai e cate ceva de luat din amanet, mai sunt si care s-au pierdut, asta e

Mai prost e ca mi-am rupt un picior, adica sunt in ghips cu glezna luxata si cu niste osicioare fisurate, adicatelea nu chiar rupt de tot
Blestemele Ioanei???

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns CorinaDani spune:

lina, cine iti garanteaza ca unchiul se va tine de cuvant, sau ca va reusi sa termine casa intr-un an de zile ? se poate intampla orice in astea 12 luni...ramane fara bani, se imbolnaveste, pleaca si el in strainatate sa lucreze, samd...

unchiul copilului e casatorit ? sotia lui e de acord sa-l creasca pe nepotel ? de unde stii ca baietelul va creste in conditii decente si ca nu va fi marginalizat ? nu i-ar fi mai bine copilasului intr-o familie de parinti adoptivi, care il vor iubi si creste ca pe propriul copil ?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns linasobolina spune:

pai, nu stim de azi pe maine..
Da, e casatorit, are 2 copii, baieti, da sotia stie si vrea

Nu stiu cum va fi tratat egal sau nu,
insa ce sa zic,
daca ei nu dau cu subsemnatu pentru adoptie, eu ce pot face?

Si chiar sper ca e mai bine in neam, in familie de sange si pentru copil, va avea acelasi nume, origini

Mie imi este destul de greu cu micutul pentru ca este foarte solicitant, plangaciosenia lui continua si tavalitul pe jos,
ma scot din minti,
cateodata plec din camera ca sa nu fac vreo nefacuta!

Pana una alta EL imi face mie program: "Tee (adica eu) papi, Tee nani, Tee nu baie cap! Tee,nu brum-brum pa, dupa parerea lui eu trebuie sa fac ce vrea el, altfel TIPA!!!
Ma alearga sa ii pun pampersul, pune mana pe toate, ca ajunge , e galigan -lungan, deschide sertare, nici nu stiu pe unde sa le mut, e fortos si nu are treaba cu obstacole, ii spui ca o sa cada si nu ma crede, e pasionant

Cateodata ma gandesc ce usor am crescut si educat multe generatii de catei...
De ce nu e la fel de usor si cu un copil?
Sezi, culcat, nu-i voie,aici, nani, botul jos...
si ai scapat, viata e sigura si linistita

Noi am crscut si fetita menajerei de la 3 luni si acum are 3 ani si e tot cu noi si cu Alex, insa ea este un copil cuminte, intelegator, docil, alt model, probabil e fetita si asa o fi cu fetele, insa el este un capos contrist si tipaciuos-urlator

Acum cred ca va puteti imagina cum e cu doi care vor acelasi lucru in acelasi moment si isi mai si trag cate una insa ea e mai mare si il mai lasa , mai cedeaza dar la noi e un maxim balamuc!


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns MadalinaM spune:

Lina, istoria voastra cu Ioana nu e cea mai fericita, dar Alex, baietelul ei, nu e Ioana! E un alt inceput, e o alta promisiune, nu trebuie comparat/judecat in functie de ce a facut mama lui.
Incerc sa scriu si nu pot fi decat directa: tu nu il iubesti pe Alex! (si eu nu inteleg cum! E langa tine de atata timp, e micut si are nevoie de dragoste, alinare si caldura sufleteasca). Esti atit de obosita de povestea asta incat tot ce mai poti face e sa incerci sa nu ai constiinta incarcata ca nu l-ai abandonat 100%?
Daca, fizic, nu te mai simti in stare sa lupti pentru Alex, te-as putea intelege intr-un fel! Dar daca in toata povestea asta, schimbam o singura variabila: Ioana ar fi fost nascuta de tine! pastrandu-l pe tatal lui Alex si toate celelalte, tot asa ai fi procedat? Alex ar fi fost nepotul tau “de sange”, l-ai fi lasat unui unchi din partea tatalui? Ioana nu e copilul tau biologic dar e copilul tau, devenit prin adoptie! Daca nu ai “desfiat-o”(e posibil asa ceva????) ea e mostenitoarea voastra:D:D:D, nu ar fi mai bine sa fie, totusi, Alex? Legal, acum, tu esti cea mai apropiata de el nu unchiul sau altcineva din familiile extinse ale parintilor lui biologici.
Daca sanatatea ta ti-ar fi permis banuiesc ca nu ai mai fi avut atatea framantari si nu ar fi fost nici o indoiala ca l-ai fi crescut, iubit, ingrijit tu pe Alex!!(am intalnit bunic in parc care isi crestea nepotul fiindca mama lui(fiica bunicului) avea o depresie post-natala si nu si-a mai revenit, si nepotul avea déjà 2 anisori, il mai vad in parc)

Acum vorbesc dpdv al relatiei tale cu Alex(inteleg ca Ioana nu mai e prin preajma si nu mai are indatoriri materne).Tot ce face el acum, fac toti copiii la varsta asta: cauta in sertare, se tavalesc pe jos(daca au prins un pic de rasfat si stiu ca asa, pt a incheia conflictul, adultul cedeaza) si, unii, plang cand ii speli pe cap.
Da, EL iti face tie pogramul! Incredibil! In functie de dorintele/necesitatile lui trebuie sa iti ajustezi necesitatile tale! Si, cand nu mai poti, sa iti iei un ajutor: o bona, de ex!
Da, trebuie sa fii la pranz acasa sa il culci, da, trebuie sa te joci cu el, da, trebuie sa il supravegezi sa nu isi faca vre-un rau, da, trebuie sa suporti crizele lui si sa incerci sa le combati cu binisorul, sau sa ii spui, calm, ca daca plange nu rezolva nimic, si, cand plange la spalatul pe cap, sa cumperi ochelari de inotatori, sau sa schimbi sapunul, poate il ustura, sau sa gasesti o alta metoda prin care sa treceti si peste obstacolul asta iar pentru usi/sertare exista niste protectii din plastic ff utile pt siguranta lui si linistea voastra. Nu se compara cu fetita menajerei pentru ca, poate, fetita nu era responsabilitatea voastra 100%, mai statea si cu parintii ei iar voi va vedeati de viata voastra!

Legat de adoptia lui Alex intr-o alta familie, si eu cred ca ar fi cea mai buna solutie numai daca tu nu mai ai disponibilitatea sufleteasca sa il mai ai langa tine! Ar fi mai bine decat intoarcerea intr-o familie care nu se stie ce posibilitati are pt a creste 3 copii. Daca el se va duce acolo, ce statut juridic va avea? Va fi ca o frunza in vant!(sigur acei oameni nu se vor preocupa de asta) poate tatal lui se va intoarce din Germania, isi va lua o concubine, unchiul ii va da copilul…….brrr e horror!

Pasii spre adoptia asta nu ii stiu exact, dar poti anunta DGASPC-ul ca mama nu il mai ingrijeste si vrei sa il inregistreze cumva pe Alex intr-un program de asistare, voi sa il luati in plasament(se poate, se numeste “plasament in familia extinsa”, in nici un caz sa nu il cedati sistemului, ar fi o trauma pt el)apoi Ioana poate fi decazuta din drepturile parintesti, daca se dovedeste ca nu isi ingrijeste copilul iar tatal, citat la cateva procese, daca nu se prezinta, e si el decazut din drepturi. Din acest moment se poate deschide procedura de adoptie. Si, se mai poate face si adoptie in familie(daca tu ai o ruda pana in gr IV, ce isi doreste sa adopte, il poate adopta pe Alex cu prioritate in fata oricarei alte familii).

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Gianni spune:

Perfecta dreptate ai Madalina referitor la Alex , este un copil cu comportament normal...pt. aceasta generatie, parca Lina ar povesti de baietelul meu de un an si opt sapte luni , identic aceiasi poveste si bineinteles ne topeste energia , in special la o anumita virsta (eu am 45 de ani,deci...).
Alex are nevoie de siguranta, de dragoste neconditionata si educatie pozitiva(adica multe,multe complimente in genul-ai putut sa deschizi sertarul? Bravo, Alex este mare , dar in sertar sint lucruri periculoase pt. Alex etc...adica granitele trebuiesc date-pina aici si nu mai departe....).Aici in Nl exista o Policlinica de educatie unde poti sa pui diferite intrebari referitor la educatie si ti se da ajutor), in Ro nu?
S-apoi generatia actuala nu mai este generatia noastra, iar baietii sint altfel decit fetitele, au o altfel de personalitate si parca nu este fain sa fie prea linistit (impaiat),nu?
Te admir de mult Lina si sint convinsa ca vei lua hotarirea cea buna.
Dumnezeu nu da astfel de 'poveri' decit celor cu umeri puternici.

Catalina

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns erato spune:

Si eu citesc de ceva timp acest subiect, dar n-am scris niciodata. Dar, de cand cu cel mic, mi se face pielea de gaina cand citesc aceste randuri si nu pot decat sa ma intristez de inca un puiut care nu are nicio vina decat aceea de a se fi nascut in familia nepotrivita va avea de suferit din cauza adultilor. Si nu pot sa nu ma intreb daca ar fi fost rude de sange lucrurile ar fi stat tot la fel?!? Iar acest suflet nevinovat, plimbat de la o usa la alta, dintr-o familie in alta, ce se va alege de el?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns linasobolina spune:

Da,
sa o luam pe rand,
mai intai si mai intai
cu rudele de sange:
nu stiu daca asta este un criteriu,
imi iubesc sotul msi nu e ruda de sange
am adoptat si nu era de sange,
am crescut fetita menajerei, care mergea acasa doar pentru somn, si nu e de sange,
am adunat catei de pe strada si i-am crescut si nu erau de sange!!

Ce am insirat aici pot pune un mare EGAL intre dragoste si toti ceilalti
SOT, IOANA, ALEX, CATEII MEI, MIHAELA ca doar de ce oare m-am inbolnavit? Ca doar nu era ruda de sange...

Am ajutat cum am putut copii strazii si copii cu parinti nevoiasi, care nu erau de sange

NU,
problema MEA nu e acolo!

Problema mea, este in alta parte:
Nu vreau sa mai am de a face cu Ioana!!!! E toxica, tot ce atinge sufera si moare, nu vreau sa am cuiul lui Pepelea in casa, gata


Daca Alex nu ar avea legatura cu ea, poate ar fi ok,
poate as incerca sa o iau de la capat cu un alt bb,
mi se rupe sufletul cand ma gandesc la ce va fi,
dar mai bine sa sufere unchiul cand vor veni dupa el tatal sau mama, decat eu,
da ei bine sunt egoista si am dreptul asta!
Pentru ca sunt si eu Om si nu sunt perfecta


Nu ma simt in stare sa fac fata inca unui abandon,
sa vina iarasi niste "naturali" si sa isi bata joc de copil
si de mine, nu mai pot si nu mai duc

Insa,
incerc sa inping cat mai incolo momentul in care Alex va pleca de la mine, nu presez pe nimeni, mi-am schimbat viata, programul, rutina, cat o tine si cat voi rezista fizic
Ajutor am, insa bb nu ma vrea decat pe mine, asa ca ajutoarele sunt pe alte planuri


Si sigur familia tatalui va face orice sa inpiedice adoptia, solutie pe care o gasisem si eu destul de buna, insa cu rezervele de rigoare pentru momentul cand afla, ca traume vor fi oricum

Pentru bb, mami nu mai e, nu mai intreaba de ea,
eu sunt universul lui

Si eu nu stiu de azi pe maine ce mi se intampla,
eu nu am decat viitor apropiat,
eu nu pot face planuri pe termen lung,
din pacate asta e,
si chiar mi-as dori sa o mai duc si eu putin,
sa fiu pe pamant si sa vad ce se mai intampla
si pentru asta mai trebuie sa am grija si de mine

Sinistru, nu?

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Mik spune:


Fetele care o judecati asa de aspru pe LIna : poate ca n-ati citit tot, poate nu stiti ca Lina e bolnava si ca ar trebui sa se concentreze pe ea insasi sa se poata vindeca !
Cum bine a spus : e si ea OM !
Lina, . Stiu ca numai oamenii foarte buni la suflet ar fi facut ceea ce faci tu.


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns LiliGuran spune:

Draga Lina, citesc demult ,,povestea" ta si ma tot gandesc cum mai poti sa induri atat ,dar sunt sigura ca D-zeu ti-a pavazat tot drumul vietii tale de acum inainte cu bucurii drept rasplata pentru toate actele de caritate pe care le-ai facut si le mai faci!Multa sanatate si respect!

Mergi la inceput