Pierderea identitatii
Raspunsuri - Pagina 20
reiki spune:
Rabdare, unul din sfaturile foarte bune pe care le-am primit in viata a fost sa am rabdare. Nimeni nu-si revine peste noapte dupa o trauma psihica perpetuata multi ani asa cum ai tu.
Ce te poate ajuta, numai tu poti cu adevarat sa sti. Eu iti recomand un inlocuitor, pentru ca un om "normal" in primul rand iti rupe gandul de la ex, iar in al doilea rand o relatie "normala" chiar daca nu definitiva este foarte buna pentru sufletul tau. Poate fi un pansament care sa grabeasca vindecarea... dar din nou iti spun, rabdare, chiar si in gasirea unui nou partener :)
Kytana spune:
Draga Alma,
AStazi am vazut pentru prima data acest subiect deschis de tine si m-a frapat asemanarea cu iadul prin care am trecut eu. Pe scurt? M-am casatorit la 20 de ani cu un tip care m-a facut sa cred ca sunt mijlocul universului pentru el, dupa care au inceput abuzurile: nu ies cu tine pe strada daca nu ai parul indreptat cu placa, de ce nu te machiezi, pe unde umbli, nu mai ai de ce sa ai prieteni in afara de mine. O monitorizare contiua, spart conturi de email, de messenger, de facebook, crize de gelozie defondata si jigniri. Mentionez ca o perioada a trebuit sa traim separat, el nefiind roman. Dupa 3 ani de chin, ajunsesem o umbra a ceea ce am fost, sa cred ca sunt ultima fiinta de pe planeta, ca fara el nu usnt nimic. Mai rau de atat? Nici macar nu constientizam ca eram victima unui abuz. Nu aveam curaj sa spun nimanui. In ultimul an discutiile aprinse din nimicuri (de ce nu ai raspuns la sms in secunda doi, de ce ma deranjezi, nu te duce acolo, de ce sa te duci singura afara (asta la el in tara) etc) ajunsesera la un nivel in care plangeam si il rugam sa inceteze si se purta ca un sloi de gheata iar eu simteam ca mor daca il pierd. Intr-o seara de primavara, printre lacrimi, sughituri, i-am spus ca nu mai pot, ca eu vreau sa divortez (eu eram in Romania, el urma sa vina in vara) Initial a facut scandal, ca nu ma crede. Apoi m-am trezit cu el in tara, m-a urmarit, imi vorbea frumos dupa care ma injura in plina strada si ma facea c...a, ca sigur am pe altcineva si de aceea vreau sa divortez si tot felul de chestii. Imi aducea cadouri dupa care cand vedea ca nu ma induplec tipa la mine si ma ameninta, da, m-a amenintat chiar cu moartea...
Am platit avocat, l-am convins sa semneze procura, am cheltuit toti banutii pe care ii stransesem in 3 ani in ideea de a fi impreuna. Nu mi-a pasat, in sfarsit il vedeam asa cum este.
In aceeasi vara Dumnezeu mi-a adus in viata un inger, un baiat cu suflet mare, care a avut grija de mine, de psihicul meu distrus si de sufletul meu ranit. In timp, m-a facut sa imi recapat increderea in mine, sa ma pot uita in oglinda fara sa ma vad urata. Au trecut 3 ani de atunci, ne-am casatorit si urmeaza sa avem un copilas impreuna in cateva saptamani. Nu regret nimic, pentru ca altfel nu imi cunosteam sufletul pereche.
De ce am spus toate astea? Pentru a-ti da putere, binele exista, chiar daca acum iti este f greu sa il vezi. Ai incredere in tine, asa cum poti, mergi la biserica daca te ajuta, fa-ti prieteni noi, razi si spera!
Iti doresc multa forta si sa ne auzim cu bine.
Cu drag 
35+ cu 
-= Love life, live love =-
Alm@ spune:
In primul rand vreau sa va urez tuturor "La Multi Ani si un An Nou Mai Bun!"
In al doilea rand...sa va multumesc ca ati fost alaturi de mine si sa mai povestesc ce s-a mai intamplat intre timp, nu am mai scris de ceva vreme.
Ma simt putin mai linistita, insa inca mai am momente de depresie...nu am apelat la un psiholog, am incercat si incerc sa imi revin singura. Uneori ma simt vinovata de felul in care s-a purtat, alteori imi amintesc multe situatii in care nu avea cum sa fie vina mea ca nu sunt destul de desteapta, frumoasa, femeie etc. El a continuat sa insiste sa fim impreuna cand era imposibil sa nu vorbim (din anumite motive pe care nu vreau sa le specific pe forum)...ba eram cea mai frumoasa si cea mai desteapta, ba eram cea mai c--va si cea mai proasta. M-a amenintat de multe ori, a incercat sa ma denigreze in fata prietenilor, a mamei...a tuturor...pe motiv ca imi vroia binele, ca eu nu stiu ce fac si cum trebuie sa ma comport.
Mi-a luat o mare parte din demnitate, cealalta parte mi-am luat-o singura, acceptand situatia asta. Ma trezesc uneori dimineata si ma simt aceeasi persoana umilita si fara repere...nu-mi pot gasi total linistea si increderea in mine...simt ca nu sunt eu destul de buna.
Va multumesc tuturor pt ajutorul pe care mi l-ati oferit!
Alm@ spune:
Nu prea s-au schimbat multe, insa nu mai sunt cu el si ma simt mai linistita, chiar daca nu mai sunt aceeasi persoana...am de lucrat la increderea in mine, la demintatea mea. Abuzul emotional chiar iti frange spiritul...am fost prea buna la inceput si am platit.