Pierderea identitatii

Simt nevoia sa vorbesc cu niste persoane straine care ar putea privi obiectiv situatia mea...sau poate nu mai vreau sa ma plang atat la singura mea prietena, singura din cauza lui... As dori sa aud niste pareri sincere...viata mea de ceva vreme pare k este intr-o continua coborare si parca nu am puterea sa o opresc.

Este o poveste lunga cu un inceput frumos...insa cu continuare trista.
L-am cunoscut acum 5 ani de zile. Eram o persoana extrem de buna, sincera, cu visuri, sperante si principii...nu pot sa-mi dau seama cand anume am devenit ce sunt astazi dar el a fost catalizatorul pierderii mele.
Era extrem de sarmant, amuzant, destept...parea baiatul ideal, parca stia exact ce vreau sa aud.Atunci eram pentru el cea mai desteapta, cea mai extraordinara, cea mai frumoasa. Vorbea la inceput de fosta lui care era o nenorocita, care i-a facut numai rau si ca, ce norocos este ca a intalnit pe cineva k mine, eram iubirea vietii lui. In naivitatea mea, am crezut tot ce zicea si am crezut k este un suflet ranit si ca o sa ii dovedesc k ink exista oameni buni pe aceasta lume...L-am ajutat enorm si nu vroiam sa ii vad scaparile sau le puneam pe baza faptului ca a fost ranit. Au urmat telefoane permanente, unde sunt , ce fac, trebuia sa imi stie fiecare miscare...ore intregi de explicatii despre lucruri absurde precum de ce nu ai raspuns mai repede la telefon, de ce ai facut 20 minute pana la mine in loc de 15...nu vedeam exact cine este...am zis k o sa ii treaca , cand va vedea k sunt ok...dar totul se inrautatea sub ochii mei care pareau sa fie orbi...mintea extrem de mult, am descoperit niste minciuni banale, gratuite, de exemplu ca are doua facultai dar de fapt nu avea niciuna si multe alte minciuni facute sa impresioneze la inceput.

Insa dupa cum am zis totul se inrautatea...incepuse sa-mi fie frica sa nu cumva sa nu raspund imediat la telefon, sa nu intarzii vreun minut la intalnire...mi-era frica si ca taxiul statea prea mult la semafor. Incetul cu incetul, ieseam mai rar cu prietenii, ii abandonam treptat mai pe toti...imi cerea explicatii pentru orice lucru banal, ma simtem ca intr-o cusca...insa totul se petrecea subtil, deoarece majoritate timpului se purta extraordinar, ma facea sa ma simt cea mai importanta persoana, cea mai frumoasa, cea mai desteapta.

Comortamentul lui devenea tot mai agresiv, au inceput jigniri, injuraturi din orice motiv stupid, si in timp au devenit extrem de groaznice, ataca tot ce era important pentru mine, pe oricine de langa mine...eram proasta, curva, retarda, gunoi, mizerie, mui*ta iar peste 5 minute eram iar cea mai frumoasa si imi zicea ca ma iubeste...a mintit in multe situatii, eu m-am prins, insa nu a recunoscut niciodata decat poate peste mult timp si asta doar ca sa ma atace poate... am devenit o umbra...ma simteam ultimul om dupa pamant, plangeam mereu, il imploram sa termine k eu il iubeam, ii explicam k o sa ma inraiasca si plangeam degeaba, el zicand ca joc teatru...

In timp ma jignea si injura in orice secunda, din orice motiv, se purta uneori extrem de frumos...si atunci cred k vroia sex sau ca vroia el sa petrecem o seara linistita. Am devenit nula, total dependenta de el, ma simteam o proasta, o urata si el imi ataca , constant punctele slabe...jignirile, umilintele erau la orice pas...uneori p strada sau chiar in fata blocului meu. Ma simteam un nimik, dc nu era el cu mine, si ca nimeni nu ar putea iubi o persoana proasta k mine, cum imi zicea el mereu k toata lumea va vedea ce fel de om sunt si ca nimeni nu ma va iubi...

A distrus tot ce eram...park nu ma mai ducea capul nici la cele mai simple lucruri, desi inainte fusesem o persoana destul de desteapta, ma vedeam urata, proasta, incapabila si inutila...

M-am bagat in datorii k sa il ajut si el nu a facut decat sa ma santajeze cu banii pe care are sa mi i dea si sa ma umileasca "unei curve i se ia banii", chesti oribile de genul...

Mi-a spalat creierul atat de mult incat ma sufocam ca nu imi acorda atentie, aveam atacuri de panica , cand ne certam si nu raspundea...
Nu aveam voie sa fac nimik fara sa ii zic, dorea sa nu mai fiu prietena nici cu singura persoana care mai imi era prietena ca era o influenta negativa...asta pt k ma plangeam la ea si uneori mai imi deschidea ochii...ma vroia total sub controlul lui...

Insa desi ma simteam proasta, retarda, inutila, furia fata de el se acumula, frustrarile erau tot mai accentuate si o parte din mine se lupta pt deminitatea mea calcata in picioare...am devenit extrem de furioasa, am inceput si eu sa il jignesc, sa il injur...

Anul trecut a trebuit sa plec in afara pt o perioada scurta in afara...a zis ca nu o sa mai fim impreuna dc plec, asta dupa ce imi facusem actele si fusese de acord...eu i-am zis ca o sa mearga daca el nu se va mai purta urat, insa daca asta vrea ii accept decizia...desi nu puteam sta fara el, era k un drog pt mine, pana am plecat am tot vb cu el, poate intelege...insa...inutil.

Am plecat pentru prima oara in strainatate, singura, furioasa, trista...el cik isi revenea k vroia sa fim impreuna si k ma va astepta...insa imi facea viata groazik si acolo chiar daca nu era langa mine, cand imi era mai greu, ma jignea, injura, ma lasa apoi prada disperari si nu mai vorbea cu mine...ranchiuna, ura deja imi intuneca privirea, vroiam sa sufere, sa planga cum am plans si eu...devenisem oarba de furie, singura si fara sprijin...

Am fost cu altcineva acolo si i-am zis...am crezut ca o sa ma umileasca si apoi o sa dispara din viata mea, insa din contra, zicea k vrea sa fim impreuna, ca ma iubeste, ca sa ma intorc la el, k a inteles cat a gresit si k se va schimba...

Am picat iar in plasa, l-am acceptat din nou...l-am ajutat cu bani, l-am ajutat cu tot...am venit in tara si tot circul a reinceput...acum jignindu-ma si umilindu-ma cu scuza ca am fost cu altcineva...si totusi mi e atat de greu sa ma despart de el, sunt atat de furioasa k m-am intors la el, k m-am intors in tara...dar ma simt atat de vinovata, simt k mereu a fost vina mea pt tot ce mi-a facut el...desi o parte din mine stie ca nu meritam...

Este un rezumat, povestea este mult mai urata...
Sper ca nu v-am plictisit si sper sa gasesc un ajutor exterior.
Va multumesc anticipat.

mihaela_s spune:

Concret, ce ajutor astepti de pe un forum? Esti intr-o relatie abuziva, ti-ai dat singura seama. Ce altceva poti face decat sa iesi cat mai repede din ea? Pleaca, lasa-l si uita-l. TU nu ai nicio vina.

Selene_Bunny spune:

Asta merita reclamat si inchis. Organizat flagrant, reclamat si inchis.

szivarvany spune:

Fugi cat te tin picioarele.
Esti intr-o relatie abuziva si lucrurile nu se vor imbunatati, ba din contra, pot lua o intorsatura tragica.
Vina ? Pentru ce ?
Libertatea ti-o ofera legea, ne nastem liberi, nu trebuie sa o primesti cu portia de la o alta persoana.


_

Copiii crescuti in familii monoparentale sunt la fel de iubiti, ingrijiti si educati, empatici,
inteligenti, isteti, destepti, stralucitori, fantastici si bine-nteles superbi ca restul copiilor de pe Terra
obtinuti natural sau prin FIV sau adoptati, nascuti natural sau prin operatie de cezariana,
botezati sau nu, hraniti cu LM sau LP.

Marina spune:

Fuuuuugi si nu te uita in urma. Nimeni in lumea asta nu merita asa ceva!

ladyJ spune:

Din orice experienta de viata inveti cate ceva. Tu ai invatat care iti sunt punctele slabe care te-au facut sa cazi in capcana abuzului.

Nu te lega acum neputincioasa de ceea ce a fost . Mingea e la tine, arunca-o inainte, pentru ca de aici in colo chiar poti schimba ceva. Din trecut pastreaza invatamintele. Nu regretele, pentru ca vei ajunge la batranete realizand ca ti-ai petrecut viata regretand. Si cred ca asta e mai trist decat o relatie abuziva pe care poti alege sa o arunci la gunoi.

Retine ca nu ai de demonstrat nimanui nimic.

ann1907 spune:

Ai nevoie de foarte multa tarie si chiar ajutor ca sa iesi din situatia asta..

Citeste cartea asta (s-a mai recomandat si la alte subiecte aici, multumim celor care au pus linkul!):
http://grapefruits.files.wordpress.com/2011/05/femeia-care-iubeste-prea-mult-robin-norwood.pdf

Te va ajuta sa intelegi ce se intampla cu tine si cu relatia asta.

Mult succes!
Anca

eumada spune:

FUGIIIIIIIIIIIIIIIIIIIII.....nimic u o sa te lecuiasca,scapa cat mai poti.....e pacat,lasa-l in.....si fugi.

miriama spune:

Individul e bolnav la cap!

paulinio spune:

Sigur, ti-ai dat seama ca esti intr-o relatie abuziva.
Nu te mai invinovati pentru nimic... fiecare trebuie sa aiba grija de propia fericire. In tinerete gresim foarte mult cand punem fericirea in mainile altora... dar tu trebuie sa te aduni si sa te mai desprinzi o data fara sa te mai uiti in urma: nu conteaza cati ani ai investit in relatia asta, nu conteaza cati bani nu-ti vei mai recupera... conteaza tu si ce faci tu din acest moment pentru tine.
Spune STOP... si uita-te la solutii... pleaca iar in strainatate, schimba telefonul sa nu-l mai stie, trebuie sa-ti vezi de tine, sa te regasesti tu.
Citeste si povestile altor persoane trecute prin asta... e un cliseu, e dureros ca esti in el dar... trebuie sa iesi.
http://forum.desprecopii.com/forum/topic.asp?TOPIC_ID=162858&whichpage=1

Exista viata si DUPA!

danielatt spune:

De relatia asta abuziva vei scapa doar atunci cand tu singura vei hotara ca indeajuns este indeajuns.
Pana atunci, trebuie sa traiesti toate aceste momente pe pielea ta, atat cat este nevoi pentru tine, astfel incat sa ajungi la saturatie.
Asta ti-o spun din experienta atat a mea cat a si multor altor cupluri din jurul meu, cu relatii abuzive mai mult sau mai putin.
Nu doar femeile sunt abuzate, eu cunosc un numar mai mare de barbati, care stau si indura..ma intreb de ce ?
Bine..ma intreb acum cand sunt la o anumita varsta, pentru ca pe la 25 de ani,am acceptat si eu o relatie de 5 ani, intr-un fel abuziva,oricum, o relatie care m-a marcat.
Ideea este ca oricine orice ti-ar spune...tu vei fi singura in stare sa-ti gasesti resursele si determinarea.
Asta se va intampla doar in cazulin care ai un psihic puternic, altfel...vei sfarsi cel mai probabil urat, ceea ce nu doresc nimanui.

Asadar: multa putere ! Viata are un singur sens adica doar inainte !