Prieteni dragi
Raspunsuri - Pagina 6
Aqai spune:
Ei, acum ca am cetit si toate raspunsurile vad ca nelia, in felul ei mai finut asa, ti-a spus exact acelasi lucru.
De ce sa iti fie frica sa-ti sustii viata asa cum ai ales-o? Ai facut o alegere. stand by it.
Sa alegi îndoiala ca filozofie a vietii e ca si cum ai alege nemiscarea ca mijloc de transport. (YM)
AgnesLuca spune:
N-am citit decit mesajul initial, dar:
- toalele chiar nu conteaza, eu am fost in blugi la intilnirea de 20 ani la scoala si m-am simtit minunat; la scoala am hotarit cu totii sa ne imbracam lejer pt restaurant, cred ca toalele conteaza doar la 10 ani cind vrei sa arati cu orice pret ca ai reusit, la urmatoarele conteaza doar sa te simti bine si sa simti fiorii anilor aia faini de liceu
- daca nu vrei sa mergi la restaurant, iesi cu fetele la o terasa si fiecare isi plateste consumatia
PS: la restaurant nu am mai fost in blugi ca era prea cald, am imbracat o rochita cu care merg de obicei la piata 
(am renuntat la cea pregatita ca mi s-a parut prea pretentioasa si fiind in vacanta la ai mei, alta alternativa nu aveam). Au fost si fete in tinute de gala, si fete in pantaloni sport + majoritatea baietilor in blugi, am tras o distractie pe cinste.
Plus ce am mai observat: nimeni nu s-a laudat cu jobul, toti au pus accentul pe realizarile in familie.
coracora spune:
Eu nu pot da nici un sfat pentru ca, oricat de mult as incerca sa ma pun in pielea lui Fomalhauti, nu pot. Eu nu pot intelege cum unii oameni investesc pana la ultimul banut + imprumuturi pt un lucru anume... hobby-uri, vacante, haine, masini, samd.
Dar daca in loc de banchet de fitze se iveste, Doamne fereste, vreo boala, vreun somaj, vreo situatie urgenta (rezolvabila financiar) cu parintii.... ce te faci?
Mie mi se pare ca vremurile sunt din ce in ce mai imprevizibile si eu una, de exemplu, nu-mi permit sa fiu prinsa "descoperita", asadar sunt foarte precauta cu balanta venituri / cheltuieli. Iar cu imprumuturile nu sunt de acord sub nici o forma.
Fomalhauti, daca te hotarasti sa mergi, sa stii ca poti purta si o pereche de pantaloni cu o bluza (rochiile sunt de obicei scumpe). Iar pantofi gasesti si la preturi modeste, e drept, nu de calitate, insa "ochiosi".
nelia spune:
Hai, ca ma freaca subiectul tau... n-am stare, ma tot gindesc.
Mi-a mai venit o idee... Nu ai bani sa le inviti acasa si eu cred ca tu inca tii la imaginea ta de fosta femeie cu bani si te doare sa ti se spuna ca da, iti traiesti visul tau (copii, sot, ciini, acasa cu copiii, excursii), dar uite cit de greu iti este... dar daca ai gasi o alta idee de a le vedea pe toate, sa depanati amintiri si sa va simtiti bine (stii, intr-un fel nu pot sa accept usor ideea ca iti sint prietene atit de bune, ca nu le-am vazut de multa vreme, ca nu locuiesc in tara si sa plece fara sa le vezi... na, ca am spus-o
) fara sa vina la tine, fara sa fii nevoita sa nu faci masa cum esti obisnuita? Daca e vreme frumoasa in ziua respectiva, ce ar fi daca le-ai invita intr-un parc sau in padure, la un picnic? Tu duci ce ati fi mincat acasa, caci banuiesc ca flaminzi nu stati in nici intr-un caz si ele aduc ce vor... si mincati impreuna, copiii se joaca (cei care vor dori sa vina, caci banuiesc ca pe adolescenti nu-i poti tiri in padure
)... si voi stati de vorba.
Si la restaurant nu te duci si gata... le explici la pic-nic de ce, fara nici o jena, direct, ca la niste prietene bune... povestesti ca pe un fapt, asta e... daca atitudinea ta e clara si arata ceea ce spui, atunci vor intelege si ele si vor fi linistite...
Si eu am prieteni fff buni si dragi, pe viata... care nu insista daca simt ca asta este si e in regula asa cum este pentru mine, indiferent ce spune gura lumii ca ar fi... ei inteleg. Insa cind insista, si s-a mai intimplat, atunci inseamna ca ceva din mine nu i-a convins. Ce anume din tine crezi ca nu a convins prietenele, daca iti sint atit de bune si dragi? Te intreb pentru ca simt ceva intre rinduri, ceva pe care probabil ca l-au simtit si ele, insa nu pot spune exact ce...
Mic, dar scormonitor, ceva ce nu am inteles prea bine: de ce iti vine sa plingi mai exact? Stiu adica, dar motivul exact care crezi ca e? Poate ca de acolo ar trebui sa pleci.
Cornelia
Mais ce travail est souvent désagréable, donc impopulaire. (Carl Gustav Jung)
Rufus spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui AgnesLuca Plus ce am mai observat: nimeni nu s-a laudat cu jobul, toti au pus accentul pe realizarile in familie. |
La ultima intalnire, in amfiteatru, desi o facusem si cu 5 ani inainte, toata lumea se lauda cu realizarile. Toti incepeau cu functii, demnitati...la sfarsit, scurt, si despre casatorie, copii.
Eu...am zis de la inceput ca cea mai mare realizare a mea este o casnicie frumoasa si trei copii. In momentul ala toti au intors capul, cu chipurile mirate, amuzate, dar toti placut surprinsi. Asa, in treacat, am spus si ce realizari marete am avut...nu ma mai asculta nimeni.
La restaurant, s-a schimbat situatia: toti aveau poze cu copii, cu neveste/barbati (care nu erau prezenti). Se schimbau si carti de vizita...dar pe mine ma stia toata lumea: trei copii! Cum naiba ma descurc eu cu 3? Foarte bine, daca ma gandesc la altii cu 7
Sigur, colegele au retinut toate din cv-ul meu, pe langa copii...si cabinetul de estetica (pe care-l aveam la vremea aia). Ia ghiciti: cine era vedeta? Rufus, Tora si iadele
msl1 spune:
| Citat: |
| citat din mesajul lui Fomalhauti Am postat in urma cu cativa ani un subiect foarte asemanator cu acesta. Dar, iata, mi se intampla din nou si....Totul este perfect, e minunat, dar simt un disconfort. Ingrozitor. Nici nu stiu cum sa incep. Am fost o persoana prietenoasa, am ajutat pe cine am putut, cand am putut. Am avut intotdeauna multe prietene. Si am avut multi bani. Cred ca asta e o problema, intr-un fel acesti bani multi s-au lipit de imaginea mea. Daca cineva m-ar descrie am fost (si am ramas in imaginatia unora) o fata buna, bla-bla-bla (ca nu incep eu acum sa ma laud ) si cu multi bani.Apoi nu am mai avut atat de multi bani. Dar mi-a placut sa-i cheltuiesc pe cei pe care i-am avut pe excursii, pe mers cu prietenele la restaurant, pe musafiri. Adica am cheltuit pe asta mai mult, mult mai mult decat ar fi cheltuit cele mai multe persoane cu aceleasi venituri. A fost optiunea mea... Acum ma lungesc prea mult.... Acum nu mai am bani. Adica, nu mai am de musafiri, de restaurant. Chiar nu am. Da, am de excursii, ma imprumut si renunt pe perioade mai lungi sau mai scurte la tot felul de lucruri - printre care a-mi cumpara imbracaminte. Eu imi traiesc visul. Am multi copii si asta mi-am dorit. Am...sotul viselor mele (cu ochi albastri  ). Am si caini - si asta mi-am dorit si costa si asta. Am vrut sa stau acasa cu copiii si asta fac. Mi se spune ca, daca as dori, mi-as gasi cu usurinta servici si in domeniul in care am lucrat si in altul (in care n-as dori deloc sa lucrez, dar mi se spune ca se plateste bine). Nu vreau sa lucrez, vreau sa stau acasa cu copiii. Si am ajuns la subiect. Sambata are loc intalnirea de 30 de ani de la terminarea scolii. Nu am bani sa ma duc. In afara de restaurant ar trebui neaparat sa imi cumpar o rochie si mai ales o pereche de pantofi. Nu e un capat de tara dar NU AM BANII ASTIA. Da, peste o luna plec intr-o excursie minunata, am cheltuit o gramada de bani pe asta. De restaurant, rochie si pantofi nu mai am bani. Sunt o mama cu 7 copii, un singur salariu in casa (s-a angajat acum unul din baieti, dar doar n-o sa-l pun sa-mi cumpere pantofi) - ce e asa de neinteles ca n-am bani? Dar "fetele" insista. Vor sa-mi plateasca. Mi se pare jenant si umilitor. Nu simt niciun fel de disconfort pentru faptul ca nu am bani in schimb ma simt groaznic cand prietenele mele insista sa-mi plateasca. Nu sunt milionare, nu au castigat bani la loto. Au si ele copii si muncesc. De ce mi-ar da ele mie bani? Bun. Pana la urma au acceptat ca nu vreau pomana. (De fapt, una a acceptat, cealalta a zis ca ma mai suna.) Dar au zis ca vor sa ma vada, ca vin neaparat in vizita sa-mi vada copiii. Nu pot, nu pot sa nu le servesc cu nimic. NU POT. Si nu pot sa le spun copiilor sa nu se atinga de "tratatie". Adica, eu daca am un musafir, fac o masa festiva pentru 10 persoane. Nu foarte festiva, dar macar niste rontaieli si un dulce. Si nu va fi un musafir, vor fi cel putin 5. Nu am bani, nu pot face o masa pentru 15 persoane. Costa mai mult decat restaurantul si rochia. (Ar mai fi pantofii  )Cum sa o mai spun si pe asta? O sa spuna ca aduc ele. E groaznic, e penibil rau de tot. Persoanele pe care ar trebui sa le invit locuiesc in strainatate, in tari diferite. Nu le-am mai vazut de ani. Le iubesc. Cu una discutasem sa vina la vara sa ne intalnim la Europapark. Adica eu ii ceream patru ore de mers cu trenul (minim), probabil peste 100 de euro de cheltuit pe tren si intrarea in parc ca sa ne vedem. Si ea nu vrea decat sa vina la mine in vizita aici, sa-mi vada copiii. Una dintre prietene mi-a spus ca ea vine mai ales ca sa ma vada pe mine. Da, asa e, eu am sunat-o si i-am spus sa vina. Initial am vrut sa merg, dar acum mi-am facut calculele. Imi traiesc visul, imi iubesc prietenele, nu accept bani si nici nu pot sa accept sa nu pun nimic pe masa pentru musafiri. Mi-e dor de fetele astea. Cu cele doua care mi-au oferit (deocamdata) bani am fost colega din clasa I pana la sfarsitul facultatii. Cu una am fost si vecina, cu una colega de banca. Alta, care stiu ca imi va oferi bani, e persoana datorita careia l-am cunoscut pe sotul meu. A luptat pentru mine in adevaratul sens al cuvantului (poveste lunga; daca ea nu ar fi dus acea lupta eu nu l-as fi cunoscut pe sotul meu). Toate trei locuiesc in strainatate. Nu le-am vazut de ani. Ce fac? |
Exact din motivul acesta eu nu am prietenti pt ca nu am bani de pune-te masa scola-te masa; degeaba ca nu poti invita pe cineva la tine fara sa servesti cu nimic(mai ales romini)ca a 2 a oara nu-ti mai vin in casa; si nu au cum intelege, musafirii ca efectiv nu am bani sa cumpar "tratatii" sau dupa cum ai zis ca nu le pot interzice copiilor sa se atinga de 'tratatii"; ca sa pastrezi pretenii- socializari iti trebuie bani, daca nu ai nu ai nici preteni, cam asa am observat ca e......acele prietene care mai vorbesc cu tine dupa ce s-au dus banii sint prietene cu adevarat!
Legat de intilnirea de 30 de ani, trebuie sa mergi neaparat?
Eu cind ramin fara bani de piine sau benzina (e drept ca nu e de restaurant) vind din hainele copiilor care nu le mai poarta sau din jucariile care nu le mai folosesc si asa fac rost...si nu am numa2 plozi si si lucrez pe deasupra, nu vreau sa imi inchipui ce greu e cu 7 si doar pe un salar...
daca vrei neaparat si neaparat sa mergi acepta banii lor ca pe un imprumut daca te deranjeaza asa de tare sa ii acepti de cadou, si ii dai inapoi in timp, in fiecare luna o suma cit iti poti permite; asa poti merge si tu si nici nu le jignesti pe ele refuzindu-le ajutorul; iar despre rochie si pantofi nu ai chiar nimic nici un pantof, nici o rochie sa arate aceptabil? ca doar nu scrie pe ele ca is vechi de 2-3-4-5 ani sau citi o fi...
Nici eu nu m-am dus la nici o intilnire din scoli exact din acelasi motiv lipsa de bani dar nici nu mi-am dorit cine stie cit sa merg si nici nu am avut cine sa-mi dea/imprumute bani;
F frumos din partea lor ca s-au oferit sa te ajute!
Fomalhauti spune:
Sunteti toti foarte draguti, si cei care ma "scuturati" si cei care ma intelegeti.
Raspund "amestecat".
Chiar nu cred ca e ceva in neregula cu mine. Poate e si nu stiu eu. Dar eu chiar ma simt bine; daca nu m-as simti bine as incerca macar sa schimb ceva. Am mai scris, sunt sigura ca in viata nu le poti avea pe toate. Da, ar fi frumos sa am tot ce am si in plus bani si silueta si altele. Nu am fost niciodata un fotomodel si nu m-am jenat de asta. Am fost la viata mea si mai grasa decat sunt acum (poveste complicata...) si nu m-am jenat de nimeni.
Nu mananc de frustrare, mananc fiindca imi place si sunt pofticioasa. E ereditar. Tata a murit de pancreatita acuta dupa ce a mancat prea mult. Nu era prima lui criza de pancreatita. Mama are diabet, plange de cate ori glicemia ii iese prea mare dar nu tine regimul. De exemplu, imi place sa deschid partial ambalajul de la ciocolata si apoi sa musc din ea, apoi deschid in continuare - ca la banana, doar ca banana nu-mi place.
"A merge in fundul gol" este totusi o figura de stil. Este chiar si ilegal sa o faci. Dincolo de gluma, nu am nimic de imbracat cu care as putea merge la restaurant. Imbracamintea care imi vine bine e vizibil uzata. Si, nu, nu ma supara asta. Rochiile adecvate evenimentului nu incap pe mine.
Nu ma supara hainele uzate. Daca m-ar supara probabil as schimba asta. Doar un exemplu: am un aparat foto nou (adica din februarie). Nu este deloc adecvat nevoilor mele dar nu despre asta e vorba. Oricum, acum o saptamana-doua m-a suparat pentru a nu-stiu-cata oara faptul ca aveam cardul de memorie plin cand doream sa fac cele mai grozave poze. Am intrat in primul magazin de specialitate (e drept, stiam cate ceva despre el, ca este ieftin) si am intrebat cat ma costa un card mai mare, de fapt cel mai mare pe care il au care s-ar potrivi la aparatul meu. 115 RON. A doua zi l-am cumparat. (Asta nu inseamna ca am oricand 100 RON disponibili pentru un moft; ceea ce vreau sa spun este ca atunci cand ceva chiar ma supara, rezolv. In anumite limite, dar o rochie, o fusta chiar se incadreaza. Doar ca m-a suparat cardul prea mic, nu fusta uzata.)
M-as multumi cu o rochie ieftina, sunt sigura ca as putea gasi una care sa imi placa. Mai greu e cu pantofii - sunt "printesa pe boaba de mazare" la capitolul asta; si nu ma laud, as fi fericita sa fie altfel. Nu vreau pantofi eleganti, de firma dar vreau niste pantofi care sa se potriveasca unui restaurant banal dar mai ales pe care sa pot sa-i port. Sunt sigura ca nu ar fi foarte ieftini.
Si este vorba de o mica adunare: restaurant + rochie + pantofi.
Mi se pare interesant cu unii nu cred ca intr-adevar nu am bani. Adica, daca as vrea, as face rost de undeva. Chiar nu am. Am facut rost de toti banii de care am putut face rost. Am imprumutat un pic mai mult decat ar fi trebuit. O sa simt asta.
Coracora, ai foarte multa dreptate ca nu e normal modul in care eu gestionez banii. Stiu asta. Dar e ca si cu mancatul. Asa sunt eu.
Excursia pe care o facem peste o luna este cea mai costisitoare excursie pe care am facut-o pana acum ("la mai mare!"). Primele rezervari le-am facut prin noiembrie (plus avansul). De petrecere am aflat mai tarziu si am fost sigura ca voi merge. Apoi...pana la urma nu mai conteaza povestea ci situatia. Am platit o multime de servicii, deja ne incurcam in hartii. In iunie avem de achitat alte doua servicii, printre care cel de baza, adica drum + transfer + cazare in Tenerife. Nu avem masa inclusa, nu pot sa imi tin copiii cateva zile nemancati ca trebuie sa merg la restaurant cu colegii. In Tenerife avem un apartament cu bucatarie, vom cumpara mancare de la supermarket. Nu mai am de unde sa scad cheltuielile. Deja am facut imprumutul, deja platim rata la primul salariu al sotului meu. Nu ma plang, asa am vrut. Dar asta e situatia concreta, chiar nu pot lua din banii de excursie (am luat deja...nu mai conteaza acum, nu imi pare rau).
Mai citesc si raspund...
Fomalhauti spune:
Intre timp "s-a rezolvat" punctul 2. Adica nu mai am loc de intors. Am primit un mail de la o a treia prietena ca nu mai insista nimeni cu restaurantul (asta inseamna ca s-a rezolvat de fapt si punctul 1; macar pana mai afla cineva) dar vor veni la mine. Deocamdata trei. Dar e clar ca mai sunt cel putin doua persoane pe care nu se poate sa nu le invit.
saskia spune:
Acu hat ani de zile 
cand am facut si noi intalnirea de la terminarea liceului, m-am deplasat in Romania si am platit si ceva suma (liceu de fite si cu pretentii) doar pentru o data in viata e evenimentul asta, nu de nu stiu cate ori.
Nu numai ca a fost super, dar am si reluat legatura atat personal cat si profesional cu o gramada dintre fostii colegi.
Acum mie una mi se pare ca tu gasesti in continuare scuze cand de fapt mai toata lumea ti-a dat sfaturi si idei.
In cazul meu, colega mea de banca, doctor in Romania a refuzat sa vina (desi m-am vazut cu ea la o cafea, doar noi doua) pentru ca: vai ce zice lumea, ca nu sunt casatorita si nici copii nu am, alte scuze.
Sincer faptul ca s-a vazut cu mine a fost minunat, dar parerea de rau ca nu a venit la intrunire, unde s-ar fi vazut cu multi mai multi a ramas pentru totdeauna. Si mai e ceva, consider ca e cumva o atitudine si asta (una nu tocmai colegiala). Adica unii se dau peste cap sa se vada cu colegii, deci le face placere evenimentul, iar altii desi aproape stand, nu, ca nu au bani de rochita de fite si mai stiu eu ce. Mie una mi-ar zice ceva chestia asta.
AgnesLuca spune:
| Citat: | ||
citat din mesajul lui Rufus
La ultima intalnire, in amfiteatru, desi o facusem si cu 5 ani inainte, toata lumea se lauda cu realizarile. Toti incepeau cu functii, demnitati...la sfarsit, scurt, si despre casatorie, copii. Eu...am zis de la inceput ca cea mai mare realizare a mea este o casnicie frumoasa si trei copii. In momentul ala toti au intors capul, cu chipurile mirate, amuzate, dar toti placut surprinsi. Asa, in treacat, am spus si ce realizari marete am avut...nu ma mai asculta nimeni. La restaurant, s-a schimbat situatia: toti aveau poze cu copii, cu neveste/barbati (care nu erau prezenti). Se schimbau si carti de vizita...dar pe mine ma stia toata lumea: trei copii! Cum naiba ma descurc eu cu 3? Foarte bine, daca ma gandesc la altii cu 7 Sigur, colegele au retinut toate din cv-ul meu, pe langa copii...si cabinetul de estetica (pe care-l aveam la vremea aia). Ia ghiciti: cine era vedeta? Rufus, Tora si iadele "EXPERIENTA este numele pe care-l dam greselilor noastre" Oscar Wilde |
nu m-am gindit pina acuma ca suntem in mod exceptional o clasa de oameni carora le-a venit mintea la cap