dreptul la normalitate

XIO spune:

A, ABAC, acum inteleg d unde vine subiectivitatea. baietelul tau are una, colega lui BlackCat vea cu totul altceva.
Nu stiu daca iti dai seama, e ca si cum ai compara mere cu bujii.
In cazul vostru tine de comportament, psihic samd, in cazul celalalt era strict un defect fizic, diametral opuse.

BlackCat4evR spune:

Sunt perfect de acord cu afirmatia ta.
Trebuie insa sa-ti atrag atentia ca in cazul colegei mele, ceea ce era de neacceptat nu tinea absolut deloc de handicap, si, dupa cum s-a dovedit, nu erau nicidecum de neschimbat.

Incep si eu sa-ti inteleg inversunarea, dar te rog sa constientizezi ca situatiile sunt complet diferite, dupa cum spune si XIO.

Eu consider ca atunci m-am mulat perfect pe cele spuse de tine si subliniate de mine, asa ca...

AB_AC spune:

Yep acum is "inversunata" ... e ok. Si bineinteles aveti dreptate .... si situatia handicapului e perfecta in .ro, trebuie doar sa le spunem sa-si depaseasca conditia.
Si evident o persoana cu "handicap " fizic nu-i afectata psihic ... orice neofit vede imediat care-i problema si o poate trata cu ceva lectii curaj. Daca iese prost... va veni parintele sa stranga cioburile.

De ce ma oboseam?

Xio abia asteptam o dizertatie romaneasca in care sa vedem in ce masura handicapul fizic si psihic sunt diferite. Pentru informatia ta tratamentul e dublu si fizic si psihic in cazul ambelor.

AgnesLuca spune:

BlackCat, din punctul meu de vedere problema nu e ca i-ai spus colegei tale cu handicap vizibil ceea ce i-ai spus, ci faptul ca din mesajul tau se vede clar ca acorzi mult mai multa valoare fetei care incearca sa-si depaseasca problema minimalizind-o (cea cu defectul nevizibil) in detrimentul celeilalte.
Si la AB_AC ma deranjeaza faptul ca judeca atitudinea fetei cu problema la inima si ca o priveste strict din unghiul patologic; cred insa ca in cazul ei e o reactie la mesajul initial. Pina la urma nici macar nu stim daca chiar a murit devreme din cauza de prea multa "pofta de viata" sau s-ar fi intimplat oricum.
In general, "managementul" unei dizabilitati care nu se vede, este de multe ori mult mai complicat decit in cazul in care este vizibil, mai ales la copii / adolescenti. Copingul (strategia psihologica de infringere a bolii) la copii depinde foarte mult de atitudinea parintilor legata de boala/ dizabilitate. Iar din cele scrise de BlackCat rezulta ca boala fetei era tinuta in secret ceea ce explica oarecum copingul ales de ea.

XIO spune:

AB AC, da, esti inversunata. Din cauza situatiei copilului tau nu mai privesti obiectiv situatia si iti pui copilul in situatia descrisa de BlackCat.
Sincer, n-am nici o motivatie ca sa iti reexplic, dar sper ca iti vei da si tu seama pe parcurs de discutiile totalmente paralele pe care tu le tot confunzi.
Una e Aspergerul si alta e un picior scurtat. Unui copil cu Asperger nu ii va reprosa nimeni comportamentul, ca asta este afectat, unui om cu handicap locomotor ii poti reprosa comportamentul, ca nu ala e patologic la el, ci altceva.

Dizerytatia romaneasca vine fix din cauza ta care crezi ca daca acea colega avea un picior mai scurt era saraca o handicapata pe care trebuia sa o tina toata lumea in puf si sa o menajeze, ca uite saracuta cum e.
Gandire de om care face diferente.

AB_AC spune:

gresit. Un Aspie trebuie sa-si stapaneasca panica si deci comportamentul pentru a putea deveni independent.

Patologica e doar panica, si neintelesul mimicilor noastre.



Nici pe departe. Dar nu cred ca o alta adolescenta are vreun drept moral "sa-i tina lectii de curaj" ba chiar si sa o invete sa faca chestii care intr-un mediu nesecurizat pot costa un copil cu handicap, un handicap mai mare. Solutia lui BlackCat era sa revolte copila contra autoritatii materne (exagerate si lipsita de tact ... de acord) si sa o invete chestii la bara ... Great! Daca se sfarsea prost spunea ca-i pare rau si parintele ramanea in brate cu un copil poate paraplegic... sau facea ea si ai ei cu randul la schimbat plosca si spalat... ?

Am spus clar. Orice esti in stare sa ajuti sub indrumarea cuiva care stie ce face ori ignori pentru ca de fapt nu poti face fata complexitatii problemei si responsabilitatilor aferente.

Da fac diferente! Pentru ca sfaturi avem toti. Ne asumam si responsabilitatea urmarilor?

Agnes da ai dreptate.

nelia spune:

Eu vreau sa gasesti motivatia sa re-explici asta. Poate ca asa ne intelegem pozitiile diferite.

Cornelia

XIO spune:

Nelia, am reexplicat pana la urma.


Ab AC, Dumnezeule mare, putea ajunge copilul paraplegic? pai si eu puteam ajunge asa cand ma cataram prin copaci incurajata de parinti, cand mergeam "pe barna", jucam baschet, samd. hai sa nu exageram.
Intamplator am o ruda cu un defect similar si zau ca nu o cocoloseste nimeni privind-o asa cum ai tu pretentia sa fie privita "sarmana femeie". face ce facem toti, e cocheta, la moda, ingrijita, fericita, cu copii si tot ce vrea.

Din nou, tu confunzi o tulburare care tine de psihic cu una care tine de fizic. sa-i ceri unui copil "tipicar" sa termine odata cu fazele astea enervante, e ca si cum i-ai spune unui copil cu un picior mai scurt "bai schiopule, de ce nu fugi ca noi?".
Doar ca in exemplul dat de BlackCat aceasta NU s-a legat catusi de putin de handicapul fetei, nu l-a luat in deradere, i-a spus de comportamentul ei.
Si daca tot e sport international datul cu parerea, te-ai gandit vreodata ca poate acea colega de cate ori respira se gandea doar la handicapul ei fizic, iar colegii ei nici nu il vedeau?
Psihologic nu este indicat sa stai in umbra unui handicap, sa-ti lasi viata condusa deel si sa uiti de persoana ta, asa ca da, BlackCat a facut extrem de bine ca i-a spus fetei ca problema nu este piciorul, problema este cum se vede ea pe sine.

nelia spune:

XIO, nu asa... Dar fie. Raspunzi la o intrebare: tu crezi ca "normalitatea" tine cont de aspectul si natura handicapului? Da, poate ca unui copil autist nu-i reprosezi anumite aspecte, cele care tin de autism, ale comportamentului, ceea ce eu ma indoiesc, nu asta spune realitatea... insa poti sa spui ca "normalitatea" ii accepta altele? Eu nu cred ca intr-o buna zi nu i se va reprosa acelasi lucru ca celei cu handicap fizic, si anume ca se baga in fata handicapul pentru a cistiga anumite lucruri sau ca justificare, de ce nu face anumite lucruri.

Numai discutiile de pe acest forum, si nu numai de la acest subiect, arata cum "normalitatea" considera normal sa reproseze anumite lucruri "anormalitatii" (adica a tot ceea ce este diferit, indiferent de cauza, fata de norma declarata de majoritatea dintr-o anumita perioada de timp si loc geografic), impunindu-i sa fie "normala' si sa nu-si mai bage in fata "anormalitatea", sa nu se mai lamenteze, plinga etc.... daca vrea sa fie acceptata. Si asta in timp ce ochii se inchid tolerant si tacit peste "devierile" normalitatile, ca deh, e si el om...

Stii ce ma deranjeaza? Chiar daca sint de acord cu Portocalia si anume ca subiectul a inceput incorect, e gresit pusa problema... totusi se poate discuta incepind de la normalitate si anormalitate. Ma deranjeaza ca in loc sa ne deschidem mintea si sa lasam spatiu si sa oferim sustinere atit cit ne tine empatia unui om care s-a nascut cu un handicap, oricare ar fi acesta, sa faca eforturi, sa-si gaseasca calea, sa-si atinga propria normalitate, il fortam, il certam, ii reprosam, ii corectam, le aratam calea cea dreapta... ca sa ajunga la normalitatea noastra, nu a lor. Si asta e de fapt tragicul vietii al celor care nu au fost atit de norocosi precum corectorii de destine. Si daca a avut puterea sa atinga aceasta normalitate, daca a facut eforturi, in loc sa stea in neputinta lui, atunci poate il consideram de-al nostru... daca nu, e pierdut pentru normalitate, ramine acolo, singur si neputincios in lumea lui.

[Ex.: ...ca nimeni nu o placea, dar le e era mila sa-i spuna, eu am fost sincera si i-am spus si uite asa, s-a schimbat fata si astazi este cine este, ride tot timpul si se bucura de viata... si dupa ani, handicapata neplacuta vine si ii multumeste celei care i-a deschis ochii - un exemplu, nu vreau sa o contrazic neaparat pe autoare, se poate sa fi fost intr-adevar apreciat sfatul, dar nu ai de unde sa stii ce s-ar fi intimplat daca nu-l aprecia si daca se ducea si inghitea un pumn de pastile... caci in viata reala, unii mai fac si asta, nu toti ajung zimbitori, bucurindu-se de viata]

Cornelia

XIO spune:

Nelia, eu lucrez cu oameni bolnavi. Care au amputatii, organe lipsa, boli incurabile, handicap samd.
Nimeni, da' absolut nimeni nu are atitudinea asta de "mvai, saracutul om handicapat", mi se pare o jignire si o lipsa acuta de realism, daca tot vorbiti de normalitate, asta inseamna ca vezi ca omul are un handicap dr din cauza handicapului nu iti schimbi tu comportamentul fat de el.
Repet, nu ma refer la probleme psihologice, psihiatrice, ma refer la cazuri cronice de genul celui expus de BlackCat.

Nu stiu dac v-ati uitat la Masterchef US. A fost acolo un barbat care avea doar 2 sau 3 degete la fiecare mana. Si juriul s-a purtat cu el asa cum s-au purtat cu orice alt concurent, el se considera la fel de capabil si de noral ca orice alt concurent si n-a venit nimeni sa-l bata pe umar la proba cu taiatul si sa-i spuna "haideti domnule, ca de la dumneavoastra nu avem asteptari, sunteti calificat". Ca ar fi fost o jignire uriasa a lui si ca tocmai aceasta ferire de adevar si de tot ii face rau, il scoate din normalitate.
Daca acea colega era integra fizic dar nesuferita trebuia sa ii spuna Blackcat lucrul asta?Da! atunci de ce sa nu ii spuna si asa, cu tot cu defectul ei? aa, ca nu e "normala", nu?