sa mai cred in el?

Raza de soare spune:

DA, exact asta sa faci!... Daca vrei "casnicia" asta, in care acum, sunteti doar tu si copiii. La bine si la greu inseamna tu cu el, sa va fie voua si copiilor, bine, in primul rand.

Mai fata, cat de mai "delicat" sa fie momentul in casnicia ta, ca sa iei masuri?

Te-ai gandit vreo clipa, daca tu te imbolnavesti, ce faci? Unde-ti va fi "binele la greu"??? Hm? Cine va avea grija de tine, de copii? De ambii copii!!!!!!!!!!!!

lucialu spune:

Super sintetizat Raza de Soare!
Scuzati ca tot m-am corectat si am bruiat topicul.

ary_v spune:

Sa te schimbi pe tine! Modul in care privesti viata si te raportezi la ceilalti.
Sfaturile pe care ti le-a dat Ann mi se par f bune. Cam de aici ar trebui sa pornesti.
Eu nu l-as chema acasa, de ce? Va fi cu gandul dincolo si cu resentimente fata de tine. Eu as profita de momentul asta sa imi pun ordine in ganduri, sa ma ocup de mine si de copii, sa imi dau seama ce vreau eu de fapt. Si la psiholog nu te du ca sa discuti despre cum iti poti salva relatia, discuta despre tine. Sapa, cunoaste-te, afla ce vrei (poate de fapt nici nu mai vrei relatia asta).

dana vio spune:

Psihologul este ca medicul: este unul potrivit pentru fiecare. Asta nu-mi prea pare mie empatic cu situatia ta. E cumva barbat?
Eu zic sa cauti altul; sfaturile fetelor de pe forum sunt mult mai la obiect. Auzi, pune copilul pe LP ca sotul are nevoie de special attention!

Alexandra Maria
14.12.2007

paulinio spune:

"de atunci mi-am pus in garda parintii si sa imi faca donatie pe apartament ca sa nu ma trezesc cu un divort si fara copilul cel mare. Initial am sperat sa fie doar inchipuirea mea dar.."
Ca tot vorbeam de asigurari in caz de "orice".
Am reluat primul post pentru ca acea mi s-a parut cel mai sincer... nealterat de parerile celor de pe forum... Mi-a sarit fraza asta in ochi... N-am inteles nici din prima de ce parintii trebuie sa-ti faca donatie... daca e mostenirea ta de la parinti tot a ta va ramane si dupa un eventual divort. Eventual ii mai platesti despagubiri daca a facut imbunatatiri deosebite (si dovedite cu acte). Dar mostenirea nu se imparte... Asa cum nici ce mosteneste el nu se imparte. Poate te ajuta informatia la un moment dat...

lucialu spune:

In mod normal nici donatia nu e bun comun. Dar el poate sa o convinga sa vanda acel apartament pt cine stie ce abureli: cumparam o casa mai mare(care va fi la comun), ne trebuie pt Canada, tata e bolnav. Plus ca deja exista o suma consistenta in mana Oanei de la parintii ei...pe de alta parte tipesa am inteles ca e cam cheala, doarme cu sora-sa in pat. Eu sunt pt ce-i in mana nu-i minciuna, in caz de ceva, tocat banii de la parinti dimpreuna cu el, sotul, si apoi divort-partaj, pana demonstrezi ca de fapt au fost banii tai de la parinti...dc nu s-au fufait pe "consumabile", te mananca sfintii.
In schimb sora vitrega a Oanei, dc a fost recunoscuta de tatal lor are drepturi din partea tatalui lor la bunuri...Si donatia poate fi atacata.
Mi-a placut perspectiva expusa de Ary_v. E si asta o alegere interesanta, poate sa fie buna.

lucialu spune:

eu nu consider donatia asigurare pt orice, cum spuneam la un alt post, ar insemana ca toate mamele care nu au o locuinta propr. personala sa nu mai primeasca custodia copiilor...
si eu am citit mai linistita postarile initiale, si am aflat lucruri peste care sarisem... sper ca Fomahaulti sa nu aibe dreptate sa ti se coaca ceva Oana, de sot si soacra.

anca_vlad spune:

Oana, nu am obiceiul sa raspund la astfel de postari, dar mie mi se pare o lipsa grava de maturitate in relatia voastra, unde mai pui ca este in joc viitorul a doi copii!

Nu exista intr-o relatie, casnicie "credeam ca nu ma mai iubesti" ca ai spus una sau alta si de aceea am reactionat in acel fel! Draga mea nu mai sunteti adolescenti sunteti adulti, parinti, soti, altele ar trebui sa fie prioritatile voastrea. cat despre emigratul in Canada imi pare a fi doar o chestie de refugiu sau un fel de a fugi de propriile probleme! In Canada o sa reusiti sa emigrati abia cand va veti rezolva situatia voastra familiala!

Copiii nu sunt paravane dupa care sa ascundem propriile frustrari ei ar trebui sa fie in fiecare familie "musafirul" cel mai drag si cel mai de nepretuiti cel sau cei pt care trebuie sa facem tot ce ne sta in putere pentru a le face sederea cat mai placuta! Nu exista ca un parinte sa nu isi accepte propria progenitura, cel putin pentru mine nu exista...dragostea pentru toti copiii este in egala masura!

Nu pot sa admit ca mama sa faca diferente intre copii ori amandoi ori nici unul!

PS. O familie poate fi completa si doar cu un singur parintre, in multe cazuri chiar mai linistita si implinita!

si ca sfat, iubestete pe tine mai mult, lasa-l pe el sa iti arate ca te iubeste daca asa este!
Iubirea, dragostea si sentimentele de afectiune nu sunt moneda de schimb pt nimic!

Raspunsul meu la intrebarea care face subiectul acestui topic este NU, sa nu mai crezi in el, eu nu as mai crede intr-un om care m-a facut sa sufar in acest fel!

oana_pdv spune:

Fetelor : m-ati "omorat"! Pt prima oara plang cand citesc mesajele voastre.

Ann m-am gandit si eu sa incerc ce ma sfatuiesti tu, DAR : locuiesc la tara, cu parintii mei, departe de oras iar prietene nu am decat cateva mamici fiindca am fost multi ani plecata si prietenii ramasi aici sunt comuni fiindca dintodeauna am impartit acelasi grup de prieteni.Nici macar autobuze nu circula pe aici :))Cat despre plecarea in Canada nici nu vreau sa mai aud macar! Cel putin nu acum si cu el!
Eu stau bine cu franceza la engleza mai am de lucrat. Dar nu prea am timp. Cand dorm imi mai fac si eu din treburi iar cand sunt treji trebuie sa le acord toata atentia, maii ales ca cel mare are un start minunat si o sete de cunoastere exploziva, tebuie sa jucam toate povestile pe care i le spun seara, trebuie sa alergam, sa desenam , sa gatim in nisip.. sa mergem prin padure, sa invatam poezii, facem exercitii de engleza si franceza, numaram etc..Eu sunt partenerul de joaca principal fiindca pe aici nu sunt copii iar mama nu are rabdare, tata e la spital etc...A mica trebuie si ea inclusa in toate cumva fiindca nu imi place sa o uit in patut si nici sa o las nesupravegheata.. cand dorm ei am timp de o baie, sa gatesc ceva , sa spal, sa fac curat, sa calc etc.

As vrea f tare sa ma apuc de master si sa fac un curs de coafor dar asta trebuie sa astepte pana dupa ce termin maternitatea ca sa il fac gratis !


Mi-am propus insa sa invat sa conduc ca desi am permis(din 2003) nu am mai mers de cand a l-am luat decat ocazional pe la inceputul casniciei inainte de a face si un accident.Pt asta insa il astept pe tata.

Pt cine nu am reusit sa lamuresc cu imobilele si donatia.
Noi in oras stateam in ap lui.Pe acela il avem inchiriat.In prezent nu am nimic pe numele meu , iar legea implica acum custodia comuna si nu mai sunt acordate prea multe circumstante atenuante mamelo care nu au casa si servici! Donatia nu intra la bunuri comune -ever si in caz de orice as putea face dovada unei locuinte iar venit am acum fiindca sunt in maternitate si am toti asii in acest caz!

Acum cu statul lui la tara: vitele nu sunt o prioritate dar, amandoi parinti ai lui sunt in Bucuresti , si chiar daca a vandut din ele mai are de vandut! In acelasi timp e in consrtructii fiindca vrea sa faca " conditii pt copii" si pt ai nostri cand vom merge acolo dar si pt fetita sa atunci cand legea i-o va da fara mamica la pachet. El nu vrea sa ne intoarcem in ap nostru la toamna fiindca vine un venit bunicel din acea chirie si o sa stam in al meu ca si asa e gol ai mei stau de 2 ani la tara.

Citind ce imi scrieti involuntar incep sa imi amintesc tot ce s-a intamplat. mi-e rusine de mine ca nu am fost in stare sa ma opresc la timp, ca am acceptat tot ce mi se intampla. Chiar si eu ma intreb de ce??

Insa raspunsul il gasesc poate in ziua de azi, cand inainte sa citesc mesajele voastre chiar imi era dor de el si vroiam sa ii trimit un sms dragut. Acum cred ca nu-l mai merita!

Of.. efectiv realizez ca mi-am calcat toate principiile pe care le aveam langa acest om: nu o sa accept vreodata o casnicie sau un barbat langa care sa ma simnt tradata, umilita, batuta, sa accept sa se tipe la mine mereu si de fata cu copii sau intre copii mei sa se faca discriminare.( ca mi-am amintit sora vitrega descoperita recent nu e recunoscuta de tata , nici macar nu a avut curiozitatea sa o cunoasca personal vreodata- il urasc pt asta desi pana sa aflu a fost mereu modelul meu, ma rog doar pt asta in rest tot il iubesc!)

A zis ca atunci cand ne vom muta in oras o sa mearga la gradinita sa isi vada fata si nu o sa mai interactionze cu "tipesa" /ma rog la asta se gandea azi fara sa ii zic nimic doar l-am intrebat daca merge maine la a mica daca tot ajunge in oras pt orele la scoala de soferi _ da pt D auobuze- !

Ce sa zic in afara de fazele cu plecatul de acasa, cat de cat justificate desi pt ordinea prioritatilor noastre cfm modului meu de gandire nu ar prea fi,nu prea mai am ce sa ii reprosez. cu a mica vad ca incepe sa relationeze tot mai bine. Aia mica tanjeste saraca dupa el si rade toata si cand doar o atinge!Nu e ca si cu Andrei la aceeasi varsta dar e acceptabil fata de ce a fost. Nu ma multumeste daca ma intrebati! Nici eu nu admit aceasta " diferenta" dar macar apreciez ca desi face pasi mici macar par sinceri.

Nu stiu poate daca nu as citi ce imi scrieti aici, sau nu as mai avea nici un moment de "respiro" cand e plecat sau atunci cand e vreunul care sa imi aminteasca de cel de dinainte.. chiar as face abstractie de trecut si m-as bucura de ce am azi. DAR gandindu-ma la ce a fost imi dau seama ca mi-a lasat un gust atat de amar incat nu cred ca va mai trece vreodata oricata miere ar curge!

Of nu stiu daca ma credeti dar cateodata regret ca l-am primit inapoi in viata mea, nu stiu m-a ranit si dezamagit prea tare ca sa mai cred in el astazi sau intr-o oricare alta zi! Inainte sa imi adoarma pustiul ne-am uitat la clipul de la nunta fiindca vroia sa vada pe mami si tati print si printesa, efectiv eram indignata cand il vedeam cat de frumos juca , cat ma mintea chiar si in acel momentr si ce " mandru parea de asta.

Hai ca va las fetele ca zau sunt tare abatuta si trebuie sa ma binedispun repede ca se trezesc copii! Va pup si nu va suparati dar cred ca nu o sa mai intru o perioada

NoUserName spune:

Citeste ce ai scris cu mana ta. Apoi reciteste. Si apoi intreab-o pe mama ta sau pe orice mama ai carei copii sunt mari, cu familie si asezati la casa lor, daca sunt de acord cu aceasta afirmatie. Eventual Balanta (e singura pe care o stiu ca e mai in varsta) ar putea sa-si expuna punctul de vedere cu privire la aceast aspect. Desigur, in cazul in care sunt de acord, sa nu ne mai mire subiecte de genul "De ce se baga soacra in viata noastra" sau "De ce nu pot sa-mi conving sotul sa nu mai stea dupa fusta mamei".
Vreti sa va simtiti bine impreuna? Atunci faceti impreuna lucruri care va fac placere. Solutia asta "minunata" (cu plecatul doar voi doi o zi sau doua) mi se pare cea mai de bun-simt, chiar daca efectele unei astfel de iesiri nu sunt de lunga durata. Dar daca se repeta suficient de des, cine stie...
Oricum, daca pana la urma te hotarasti sa pleci doua zile cu sotul tau dar vei suna acasa din ora in ora ca sa intrebi ce fac copii, daca a baut "ala micu" tot laptele si daca i-a dac celuilalt "ciorbita" o sa faci mai mult rau decat bine. Chiar nu mai exista nimeni pe lumea asta caruia sa-i poti incredinta copii tai pentru o zi sau doua?




La un astfel de titlu probabil ai fi primit cele mai putine raspunsuri. Increderea nu o "recapeti". Increderea apare in timp, in functie de asteptarile pe care le ai de la persoana "care urmeaza a fi de incredere" si modul in care acea persoana ti le implineste, dar nu cred ca e cazul sa incerci cu teste de fidelitate (cum am vazut pe la inceputul discutiei: spunei ca .... si vezi ce zice).