Copil neobisnuit de agresiv

Raspunsuri - Pagina 3

Inceputul discutiei

Link direct catre acest raspuns ellej spune:

Citat:
citat din mesajul lui coracora

Citat:
citat din mesajul lui cristoiu

Citat:
citat din mesajul lui Cafea

Ema o pocneste pe Ariana doar cind e cu noi de fata, adica ori noi, ori parintii ei.

E clar atunci ca o face pentru atentie, si cheia este sa i se ofere mai multa atentie pozitiva.


Da, acum se pune intrebarea cum sa ii transmit eu asta amicei.


A fost un subiect pe tema asta, sa atragem sau nu atentia parintilor atunci cand copiii lor se comporta violent / gresit, samd. In cadrul acelui topic multi parinti s-au declarat deranjati, ofensati chiar, daca sunt atentionati (in sensul bun si bland) asupra comportamentului copiilor lor. Eu nu pricep genul asta de "orgoliu". Parentingul presupune un set de indemnanari fara de care nu poti obtine un rezultat "viabil" la capatul acestui proces; unele dintre aceste indemnanari se invata de parcurs, ca doar nu ne nastem stiindu-le pe toate. Si invatam unii de la altii, aici nu exista loc de indoiala.

Daca cineva care nu stie sa prepare clatite foloseste tuica in loc de lapte, e de bun augur ca altcineva din preajma sa ii atraga atentia si sa-l ghideze pe calea cea buna, pana nu strica toata compozitia.
In cazul de fata eu zic s-o abordezi pe mama fetei in cel mai natural mod cu putinta; spui ca sunteti si prieteni de familie - cu atat mai bine, inseamna ca te va lua in serios si va fi receptiva la ceea ce ai tu sa-i transmiti. Nu trebuie sa rezolvi tu problema, ci doar i-o semnalezi. Din acel punct, ii revine ei sarcina sa gestioneze tendintele violente ale fiicei ei.
Eu zic sa nu-ti faci probleme, sunt sigura ca va intelege.


Asta e cu dus si intors Cand cineva isi aroga dreptul de a-ti da sfaturi asupra copilului tau o face pentru ca se considera superior tie in ale parintelii, nu? Si cine decide asta? Faptul ca eu nu-i spun ca propriile lui clatite sunt cam arse nu inseamna neaparat ca nu sunt :) (cine e perfect, pana la urma) ci doar ca eu nu ma amestec in bucataria altuia. Si in momentul ala pot deveni deranjante remarcile asupra caracterului odraslei tale sau a modului cum il educi, in conditiile in care tu din principiu nu-ti permiti sa-l consiliezi pe respectivul in chestiunile legate de odrasla lui.

Intr-adevar, situatia e delicata, in masura in care nu vrea sa-si piarda prietenii. Altfel solutia normala ar fi sa rareasca vizitele.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns BlackCat4evR spune:

Ergoterapia chiar e o chestie foarte interesanta. E super, o unealta completa a psihanalizei! Copilul s ejoaca cu obiecte, isi sporeste indemanarea, si, automat, stima de sine, si in acelasi timp, atribuind roluri obiectelor cu care se joaca, indica adevarata cauza a problemei.
Toate aceste sub aparenta naiva a unui joc... Super, nu?


Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cristoiu spune:

Androix, poate e mai greu sa intelegi nefiind tu insati intr-o situatiesimilara. Sunt in Germania, in Hanovra, zona cunoscuta in Germania nemtilor "caldurosi" din fire ca fiind in special "rece si neprietenoasa". Da, o viata sociala e importanta. Avem prieteni buni si apropiati cu care putem discuta orice, doar ca cei mai apropiati fizic sunt la 250 km, deci nu ne putem vedea in fiecare simbata. Nu, nu avem alte familii cu care sa fim amici, am mai avut, dar s-au racit relatiile din alte motive, cum ar fi invidia lor pe situatia noastra - o prostie, dar te pui cu complexele oamenilor - ori conceptia diferita despre viata cu copil si ce putem intreprinde cu prietenii - adica mai nimic - si altele. Deci mi-e greu sa renunt la o amicitie care functioneaza cit de cit, cind nu avem alti amici. Imagineaza-ti ca am incercat sa leg amicitii cu unii parinti de la gradinita si am experiente de genul : dupa ce am stabilit ca vin la noi in weekend la joaca si ramasese de stabilit doar ora, eu sun de nebuna de 5 ori la telefon si las mesaje si ei se dau disparuti in ceata, nici telefon inapoi, nimic. nici scuze dupa weekend la gradinita. Asa sunt multi pe aici, ce sa le fac.

Pe urma fetele se simt bine impreuna, se joaca si frumos, daca nu ar fi batausa as putea zice ca sunt prietene la catarama. A mea ma intreaba mereu cind vine Ema la noi, sau daca mergem la joaca de ce nu vine si Ema. Eu pe a mea am educat-o altfel, nu e violenta, nu ia jucariile din mina altora, negociaza, nu musca, nu impinge, e foarte grijulie chiar cu copiii mai mici. Dar in cazul asta am simtit ca trebuie sa ii dau liber la self defence, nu mi se pare normal sa stea ca boala sa o bumbaceasca astalalta cit si cum are chef.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cristoiu spune:

Citat:
citat din mesajul lui BlackCat4evR

Ergoterapia chiar e o chestie foarte interesanta. E super, o unealta completa a psihanalizei! Copilul s ejoaca cu obiecte, isi sporeste indemanarea, si, automat, stima de sine, si in acelasi timp, atribuind roluri obiectelor cu care se joaca, indica adevarata cauza a problemei.
Toate aceste sub aparenta naiva a unui joc... Super, nu?


In love with life.


Inteleg. Deci crezi ca ar ajuta. Bine, o sa ii spun azi.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Androix spune:

Ba, crede-ma ca am fost intr-o situatie similara. Nu in hanovra cea rece si neprietenoasa, dar stiu cum e sa tragi de relatii de genul asta. Ajunsesem chiar sa cred ca copilul meu cel bleg care le tot incasa dezvolta o dependenta putin bolnava pentru ca isi dorea atat de mult compania acelui copil in ciuda rautatilor si inghiontelilor. N-am ajuns mai departe de pumni in piept ca m-am sufocat de nervi si in ciuda faptului ca eram preiteni cu parintii, deci nu amici, prieteni la care am tinut si pentru care am suferit ca un caine, am rupt relatiile.
Am vrut sa-ti raspund de la bun inceput: daca nu puteti discuta, dar la modul constructiv, cu rezultate pozitive, ceea ce dupa cum am povestit a fost greu spre imposibil si in cazul unei relatii de prietenie, relatia voastra oricum se va strica iremediabil mai devreme sau mai tarziu. Pur si simplu nu exista alta rezolvare. Ramane sa vezi daca a meritat s-o lungesti sau nu.

www.obiectiverealiste.blogspot.com" target="_blank">Obiective Realiste
Androix Bijoux

Niste copii si toti copiii!

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns BlackCat4evR spune:

Citat:
citat din mesajul lui cristoiu

Citat:
citat din mesajul lui BlackCat4evR

Ergoterapia chiar e o chestie foarte interesanta. E super, o unealta completa a psihanalizei! Copilul s ejoaca cu obiecte, isi sporeste indemanarea, si, automat, stima de sine, si in acelasi timp, atribuind roluri obiectelor cu care se joaca, indica adevarata cauza a problemei.
Toate aceste sub aparenta naiva a unui joc... Super, nu?





Inteleg. Deci crezi ca ar ajuta. Bine, o sa ii spun azi.


Este important, totusi, ca, in cazul ei, terapeutul sa fie axat pe componenta psihologica a terapiei, nu pe cea kinetica.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns ellej spune:

Citat:
citat din mesajul lui cristoiu

Androix, poate e mai greu sa intelegi nefiind tu insati intr-o situatiesimilara. Sunt in Germania, in Hanovra, zona cunoscuta in Germania nemtilor "caldurosi" din fire ca fiind in special "rece si neprietenoasa". Da, o viata sociala e importanta. Avem prieteni buni si apropiati cu care putem discuta orice, doar ca cei mai apropiati fizic sunt la 250 km, deci nu ne putem vedea in fiecare simbata. Nu, nu avem alte familii cu care sa fim amici, am mai avut, dar s-au racit relatiile din alte motive, cum ar fi invidia lor pe situatia noastra - o prostie, dar te pui cu complexele oamenilor - ori conceptia diferita despre viata cu copil si ce putem intreprinde cu prietenii - adica mai nimic - si altele. Deci mi-e greu sa renunt la o amicitie care functioneaza cit de cit, cind nu avem alti amici. Imagineaza-ti ca am incercat sa leg amicitii cu unii parinti de la gradinita si am experiente de genul : dupa ce am stabilit ca vin la noi in weekend la joaca si ramasese de stabilit doar ora, eu sun de nebuna de 5 ori la telefon si las mesaje si ei se dau disparuti in ceata, nici telefon inapoi, nimic. nici scuze dupa weekend la gradinita. Asa sunt multi pe aici, ce sa le fac.

Pe urma fetele se simt bine impreuna, se joaca si frumos, daca nu ar fi batausa as putea zice ca sunt prietene la catarama. A mea ma intreaba mereu cind vine Ema la noi, sau daca mergem la joaca de ce nu vine si Ema. Eu pe a mea am educat-o altfel, nu e violenta, nu ia jucariile din mina altora, negociaza, nu musca, nu impinge, e foarte grijulie chiar cu copiii mai mici. Dar in cazul asta am simtit ca trebuie sa ii dau liber la self defence, nu mi se pare normal sa stea ca boala sa o bumbaceasca astalalta cit si cum are chef.


Adica parintii fetitei agresive au educat-o sa fie violenta?

Edit: inteleg ca dorinta ta e sa impaci si capra si varza, adica sa nu-ti pierzi singurii prieteni si fetita ta sa nu mai fie agresata(dorinta absolut normala dupa mine).

Doar ca trebuie sa fii foarte diplomata cu parintii fetei, nu stiu cat de deschisi vor fi in fata unei imixtiuni in educatia copilului lor si cat de mult tin si ei la prietenia voastra. Poate ca isi zic ca va trece cu timpul, caz in care nu vor lua nicio masura si Androix are dreptate, relatiile oricum se vor raci. Sau poate chiar ii trece si fetitei pasa si toata lumea va fi fericita.

Eu marturisesc sincer ca daca un prieten mi-a zice "fiul tau e prea agresiv, du-l la psiholog" m-as cam ofusca si l-as trimite la plimbare. Stiu ca poate fi mai agresiv in unele situatii, nu chiar din senin dar tendintele s-au vazut de pe la 2-3 ani, evident ca ii explic de ce nu trebuie sa fie agresiv / il cert / pedepsesc / educ pe cat ma duce si pe mine mintea, dar asta e strict problema mea personala. Iar daca respectivului nu-i convine situatia exista si optiunea "mai rarut ca-i mai dragut".

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Ramonika spune:

mie mi se pare normal sa se apere daca e lovita.

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns Cristina_C spune:

Fetita este inca mica, dar la orice curs de auto-aparare (kung fu si altele de genul), antrenorul invata copiii sa rezolve conflictele verbal, sa foloseasca in fata agresorului puterea cuvantului, a vocii, sa spuna tare si clar "Nu!", "Inceteaza!". Daca nu are efect, urmatorul pas este sa ceara ajutor si, daca nu au cui, sa evite agresorul, chiar sa fuga de el si de-abia in ultima instanta, cand au epuizat toate mijloacele sa se apere tot "fizic".

Mergi la inceput

Link direct catre acest raspuns cristoiu spune:

Androix, eu tot sper sa reusesc cumva sa ii transmit ce am de spus, cu diplomatie si finut, dar sa priceapa ca trebuie sa faca ceva. Si sper sa faca ceva, pentru ca in fond, fetitei o sa ii fie rau mai tirziu si pentru ca nu imi sunt indiferenti.

Da, cine ma intreba, eu cred ca intr-o mare masura educatia, sau lipsa ei e cauza agresivitatii copilului. Ca ea oglindeste modelele pe care le vede in casa - eu nu stiu cum soluntioneaza ei conflictele, dar cum am spus la el se recunosc niste tendinte agresive. Si prin faptul ca nu au impus consecinte, nu au fost consecventi, fetita asta a persistat in comportamentul negativ. Ea ii joaca pe degete oricum cam cu tot. Daca ea vrea sa manince numai biscuiti si ciocolata 3 zile la rind, pai numai asta maninca. Daca ea vrea nu stiu ce, face crize, se arunca pe jos si urla pina primeste. Si primeste, asta e problema. Chit ca ei rational realizeaza ca nu e ok.

Mergi la inceput